Acest Crăciun este plin de lacrimi şi sînge pentru nişte copii nevinovaţi. N-am avut puterea să citesc pînă la sfîrşit.
Nu ştiu de ce, dar cei care încearcă pocăinţa şi nu o duc pînă la capăt devin mai răi decît cei care nu s-au apropiat niciodată de biserică. Nu ştiu, nu sînt psiholog, nu ştiu dacă omul avea probleme psihice, circumstanţe atenuante etc.
Nu vreau să pun o problemă care să creeze tensiuni calvinişti-arminieni acum: a fost vreodată pocăit sau nu de a făcut chestia asta?
Singurul gînd care îmi trece prin minte este textul:
Marcu 2:21 Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.
sau
Luca 11:23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.
24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”
25 Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.
26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
Iată ce s-a întîmplat AICI.
Iată că li se întîmplă şi „pocăiţilor”. S-ar putea ca unii să se bucure: „aha, vedeţi, ipocriţii… uite şi ăştia îşi bat nevestele şi beau… „.
Da, probabil asta a fost …. cine poate judeca acum, să judecăm fiecare în dreptul nostru şi spun acelaşi lucru… da, probabil cam pe acolo ar fi şi pentru mine ultima staţie a ipocriziei… probabil acolo duce acel drum…
Oare nu de asta spune Scriptura să ducem pînă la capăt mîntuirea noastră „cu frică şi cutremur… „?