Archive for 15 decembrie 2007

h1

Iacov este „calvinist” :)

decembrie 15, 2007

Duminică seara de la ora 18.00 în cadrul întîlnirii de tineret din Biserica Creştină Baptistă din Cluj va avea loc o întîlnire de tineret :).

Tema propusă pentru această seară este Reconcilierea din Lege şi Libertate. Este al doilea pas în lectura cărţii lui Ravi Zacharias: Deliver us from Evil… Izbăveşte-ne de cel rău...

Obiectivul acestei sesiuni este de a privi la visele pe care le-am avut ca natiuni, la locul unde suntem in prezent si incotro ne indreptam. Trebuie ca, în urma unei analize oneste şi riguroase, să înţelegem că atunci cînd strigăm la Dumnezeu să „sa ne izbaveasca de cel rau, lumina şi libertatea Sa ne sînt oferite fiecăruia dintre noi prin har.

Read the rest of this entry ?

h1

Dr. Smaranda Mărculescu-Bădiliţă

decembrie 15, 2007

Smaranda a muncit foarte mult pentru această teză. Săptămînile trecute şi-a susţinut lucrarea în faţa comisiei din cadrul universităţii Sorbonna.

A trecut cu emoţii şi cu bine.

Felicitări, Smaranda!

Subiectul tezei ei s-ar putea să ne îndrepte spre noi discuţii despre felul în care a fost înţeles spiritul profetic, ce este textul inspirat, ce este inspiraţia etc.

Probabil că vom vedea curînd cartea şi în limba română…

atunci să vedem discuţii  🙂

Iată AICI rezumatul tezei.

h1

Arestări şi condamnări din „şi lucruri bune”

decembrie 15, 2007

Pitt poveste ca prin ’50 erau arestati oamenii noaptea.Un militian il informa din cind in cind: „nu dormi acasa ca esti pe lista, in noaptea asta te vor lua”.

Pitt il anunta pe frate-su, Alexa, apoi se ruga incredintindu-si soarta in mina Domnului si-si pregatea bocancii in caz ca Domnul va hotri sa-l lase arestat…

„N-am dormit nici-odata in alt pat si n-am avut insomnii. Si nici nu m-au arestat.” -povesteste Pitt. cu calm…

Prin ’58 a inceput al doilea val de arestari in Arad: greco-catolici, ostasi, martori, tot felul…”Daca nici acum nu ne aresteaza -zice Domnica Iovin la ora surorilor- inseamna ca suntem slabi si nevrednici”.

La scurt timp i-au luat barbatul impreuna cu tot „lotul Moisescu”.

La proces i se da cuvintul sorei Moisescu ca sa-si condamne sotul pt a scapa si ea de condamnare. Spre uluirea tuturor, femeia aceasta de 1.5 m in loc sa-si condamne sotul a inceput sa recite versete de incurajare pina cind „i-au pus pumnu’n gura”…. la propriu…

În toată povestea asta cu Securitatea şi securiştii ai lor şi ai noştri vorbim de bărbaţi.

Deşi se ştie că şi în România sînt mai multe femei 🙂 , nu vi  se pare ciudat că avem foarte puţine dosare de femei turnător?

Da, şi Iuda a fost tot bărbat, nu Maria Magdalena şi nici „celelalte femei” care slujeau nu l-au trădat pe Domnul.

Ba, mai mult, avem acest fel de istorii ale rezistenţei, femei care au dat dovadă de un curaj „bărbătesc”.

Mamele şi bunicile noastre merită o plecăciune cu sărutare de mîini pentru felul în care au rezistat abuzurilor şi ameninţărilor securităţii.

De fapt… ele aveau cel mai mult de pierdut.

%d blogeri au apreciat: