Întrupatul şi … împieliţatul… despre evidenţe

Care-i deosebirea între Cristos şi … celălalt? Dacă se poate sau nu discuta despre asta, altă problemă.

În urmă cu un an am publicat un text mic într-o carte, era un fel de pauză de gîndire..  🙂

Iată-l AICI.

Diavolul este un maestru al aparenţelor. El se preface tot timpul. Îşi schimbă suprafeţele. Se făţăreşte. Se arată ce nu este.

Cristos nu se preface, El se face Om. Cristos devine. Schimbarea Sa la faţă arată cine este de fapt, cum are de la Tatăl Slava.

Cristos este Întrupatul, El se face sarx kai aima.

Diavolul este numai împieliţat.

Din această pricină cu împieliţatul vom pierde întotdeauna la suprafeţe.

Cu Întrupatul vom cîştiga întotdeauna lăuntrul.

Marea provocare a Crăciunului este tocmai lupta cu aparenţele.

Ajutor pentru Dan!

Dan are o problemă! O descrie el aici!

Dacă vreunul dintre voi are vreo idee… măcar atît să folosească traficul meu zilele astea, poate facem bine cuiva, că tot e Crăciun.

Ce bine pot să-ţi fac eu, Dan?

În 2003 am început să văd „stele verzi”. Din ce în ce mai multe. Pur si simplu mi se plimbau fosfene verzi şi albastre pe retina. Am bănuit că ceva nu este în regulă.

Eram într-o situaţie foarte dificilă. Scrisesem o dată teza şi coordonatorii mi-o întorseseră înapoi. Făcusem o greşeală metodologică copilărească. Foarte mult stress.

Am bănuit că asta este cauza.

Am mers la neurolog. Nimic.

Am mers la oftalmolog. S-a uitat, s-a uitat, s-a uitat, s-a uitat şi … din momentul acela am văzut muuuulţi oftalmologi.

Inclusiv pe mama şi tata şi guru-ul, maestrul tuturor oftalmologilor din Romania, g-eal Cîrstocea. Mare dezamăgire!

Un prieten bun, medic oftalmolog şi el mi-a explicat ce se întîmplă şi mi-a dat un sfat pe care l-am urmat imediat şi mă felicit şi în zi de azi că l-am urmat.

Fuuuugi de România!

Am fost la Budapesta, apoi în Statele Unite şi a meritat.

DAcă mă operam aici în România acum eram fără ochi!

Ce-am avut? E complicat de explicat, dar generalul voia să pună cuţitul imediat pe ochi!

Cum s-a rezolvat? Am urmat sfatul medicului din statele unite şi acum am probleme, boala avansează, dar încă văd şi sînt aproape 5 ani de cînd oftalmologii din România mi-au spus că retina îmi va pocni central, în zona maculară. Pierd vederea dintr-o parte, din partea stîngă sus, în mod constant, cîteva grade pe an, dar încă văd binocular, deci în spaţiu…

Dane, no offense pentru scumpii mei Luca de pe aici, Răzvan şi Cristian şi ceilalţi, în România avem medici foarte buni, dar n-au instrumentar.

Încearcă în altă parte! Părerea mea….

„Pacea Crăciunului” sau pacea nu este pentru toţi..

Mihail Neamţu a scris pentru Cotidianul un text frumos, text care a apărut ma apoi şi pe blogul Antiteze.

M-a pus la clocit gînduri, ca să nu mai spun „m-a pus pe gînduri” cele spuse de dînsul cu o pornire prin istoria poporului Israel, vizitînd diacronic veacurile şi culturile, cu opriri la Heraclit şi Cicero, cu aluzii la Pax Augusta.

Pacea Crăciunului…este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.

spune Mihail.

Da, frăţiilor dragi, chiar azi am avut o discuţie despre împăciure şi pace între noi. Laşitatea sau lenea pot fi oare premise ale unei duhovniceşti împăcăciuni.

Putem avea pace cu toţii? Ne putem imagina pacea Crăciunului ca un „pupat-nbrăţişat” între lacrimi şi suflături în batiste?

Nu, nu există pace fără confruntare, nu există linişte fără sabie, nu există împăcare fără înfruntare. Nu există pace în minciună.
În cîntarea îngerilor este foarte multă tensiune: sus-jos, slavă-pace, Dumnezeu-oameni, înalt-pămînt…

Dar mai este ceva: pacea nu este pentru toţi. Pacea Crăciunului nu este deloc democratică, împrăştiată ca sămînţa Evangheliei spre risipire, peste pămînturi sterpe şi vrednice de rod, deopotrivă. Nu!

„Luca 2:14 „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (en tois antropois eudokias)

Pacea poate fi numai între oamenii plăcuţi Lui! Cei care au căpătat bunăvoinţa Lui!

(Nu avem de ce să nu presupunem că genitivul lui eudokia se referă la Dumnezeu, de aceea traduce Cornilescu aşa….. Vezi şi Filipeni 2:13, cealaltă ocurenţă în genitiv, la nominativ avem în Matei 11:26, Luca 10:21, Romani 10:1, vezi şi Efeseni 1:5 şi 9 şi Fil 1:15 şi 2 Tes. 1:11)

Care sînt aceia? Care sînt oamenii care au căpătat bunăvoinţa lui Dumnezeu?