h1

„Pacea Crăciunului” sau pacea nu este pentru toţi..

Decembrie 23, 2007

Mihail Neamţu a scris pentru Cotidianul un text frumos, text care a apărut ma apoi şi pe blogul Antiteze.

M-a pus la clocit gînduri, ca să nu mai spun „m-a pus pe gînduri” cele spuse de dînsul cu o pornire prin istoria poporului Israel, vizitînd diacronic veacurile şi culturile, cu opriri la Heraclit şi Cicero, cu aluzii la Pax Augusta.

Pacea Crăciunului…este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.

spune Mihail.

Da, frăţiilor dragi, chiar azi am avut o discuţie despre împăciure şi pace între noi. Laşitatea sau lenea pot fi oare premise ale unei duhovniceşti împăcăciuni.

Putem avea pace cu toţii? Ne putem imagina pacea Crăciunului ca un „pupat-nbrăţişat” între lacrimi şi suflături în batiste?

Nu, nu există pace fără confruntare, nu există linişte fără sabie, nu există împăcare fără înfruntare. Nu există pace în minciună.
În cîntarea îngerilor este foarte multă tensiune: sus-jos, slavă-pace, Dumnezeu-oameni, înalt-pămînt…

Dar mai este ceva: pacea nu este pentru toţi. Pacea Crăciunului nu este deloc democratică, împrăştiată ca sămînţa Evangheliei spre risipire, peste pămînturi sterpe şi vrednice de rod, deopotrivă. Nu!

„Luca 2:14 „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (en tois antropois eudokias)

Pacea poate fi numai între oamenii plăcuţi Lui! Cei care au căpătat bunăvoinţa Lui!

(Nu avem de ce să nu presupunem că genitivul lui eudokia se referă la Dumnezeu, de aceea traduce Cornilescu aşa….. Vezi şi Filipeni 2:13, cealaltă ocurenţă în genitiv, la nominativ avem în Matei 11:26, Luca 10:21, Romani 10:1, vezi şi Efeseni 1:5 şi 9 şi Fil 1:15 şi 2 Tes. 1:11)

Care sînt aceia? Care sînt oamenii care au căpătat bunăvoinţa lui Dumnezeu?

Ei, probabil asta marea încercare a Crăciunului acestuia: să nu răspunzi grabnic şi mîndru. Eu? Noi?

Cine sînt oamenii după buna plăcere a voii Sale?

Probabil făcătorii de pace, aceia sînt numiţi Fii ai lui Dumnezeu. (Matei 5:9 Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.) Pe aceia merg să-i caut, să văd dacă-mi sună sufletul la fel cu ei.

Pacea se face nu prin zîmbete ipocrite şi prin miorlăituri de salon, nu prin îmbrăţişări fariseice şi strînsuri de mîini transpirate de minciună.

Făcătorii de pace sînt aceia care şi-au asumat riscul disconfortului de a ieşi din amorţeala spirituală, din anestezia păcatului, pentru a vesti Evanghelia Păcii.

Cum altfel se poate explica finalul fericirilor, care descrie un conflict? Cum altfel de poate explica tensiunea din Predica de pe Munte care se termină în despărţire şi împărţire? Cum putem altfel explica radicalismul discursului din Matei cap. 23.

Cum îl putem numi pe Iacov un fiul al păcii, că nu el spune: Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor? Nu el spune asta?

Cum îl putem numi pe acelaşi Iacov fiul păcii şi făcător de pace pe cel care cîteva versete înainte le spune fraţilor săi: Curvelor şi curvarilor!

Asta-i Pacea Crăciunului! Pacea lui Matei şi pacea lui Iacov, pacea lui Isus care a trecut cu biciul prin templu!

Aceea este Pacea Crăciunului!

Imaginaţi-vă scena!

După ce Isus le-a răsturnat mesele schimbătorilor de bani (Ioan 2:15 Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele.), după ce a rotit frînghia deasupra capului…. au fugit toţi ca potîrnichile în stînga şi în dreapta.

Mulţimea a rămas în loc buimacă. Tăcere.

Doar cîţiva porumbei mai zburau de ici colo prin înălţimile Templului.

Aceasta-i Pacea Crăciunului! Pacea mîniei potolite a lui Dumnezeu şi a buimăcelii unei lumi care nu mai înţelege nimic. Este pacea în care porumbeii zboară eliberaţi din cuşti şi în care banii nu se mai pot schimba… că Mamona nu mai stăpîneşte.

Pacea Crăciunului este pentru cei care lucrează la buimăceala lumii!
Eirene humin! Shalom aleichem! Pax vobiscum! Aceasta este invitaţia la acţiune, „duceţi-vă!”, la „scandalon”, la pungă, traistă şi sabie (Luca 22:36 Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie. ). Pacea Crăciunului nu este pacea de stat-locului, ci este vremea de călătorie.

Uitaţi-vă cîtă lume se mişcă de Crăciun (Maria cu Iosif, magii, păstorii), uitaţi-vă cît de mult conflict şi sînge este de primul Crăciun.

Pacea Crăciunului este starea de stupefacţie pe care o ai atunci cînd descoperi că TEmplul ţi-e spurcat şi n-ai cum să capeţi bunăvoinţa lui Dumnezeu decît prin HAR.

Slavă…. şi pace între cei care I-au căpătat bunăvoinţa… … prin HAR!

18 comentarii

  1. Pace frate Marius, se pare ca pacea in Romania incepe de dimineata devreme. la noi e inca noapte si e asa o „liniste si pace”.
    Totul se pregateste de sarbatoare mai putin noi oamenii. Mai bine zis nici noi credinciosi nu ne pregatim de aceasta pace care vine dupa lupta crunta cu fortele intunericului.
    Frumoase ganduri ai scris azi.
    Deci la lupta …ca apoi „pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere ne va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus, Domnul Nostru.”


  2. Imi este lene sa consult acum NT grecesc, insa cred ca exista si destule variante textuale (si este cumva si logic )care au nominativul ‘eudokia”, in locu;l genitiovuli. Si asa avem simetria „doxa to theo”, „eudokia tois anthropois”.


  3. Marius, in adunarea condusa de fr. Cornel Almasanu de la Targu Neamt tot despre Pacea Craciunului am vorbit cu toti si am cantat in incheiere 801 din Laudele Domnului.
    Slavit sa fie El ca avem legatura Duhului toti cei placuti Lui. In cer va fi la fel, numai ca mult mai frumos. Cat Dumnezeu de frumos!
    Iar predica a fost din Luca 2: 8-14, cu ultimul verset, ‘versetul de aur’.
    Sunt mut ca Zaharia, dar de credinta si doar din postarea ta, nu din altceva… 🙂


  4. Daca nu m-am bucurat cu fastul craciunului ,care imi displace,
    inteleg altceva prin a sarbatori NASTEREA DOMNULUI ISUS,nu poezii si cantari inchinate bradului,
    m-am bucurat vizionand ultima parte a inmormantarii fratelui NICULITA MOLDOVEANU.mi-a adus o pace si o liniste,cantarile sfinte si partasia fratilor,mi-au umplut inima!
    Cred ca asa va fi in cer,o pace si o liniste….si mai ales cantari linistitoare pentru suflet


  5. Si m-am bucurat de postarea PACEA CRACIUNULUI:
    pasiunea pentru adevar si o neincetata aspiratie spre desavarsire!


  6. Multumesc, Nicule, sa ai o Pace „nelinistită” de Craciun, ma rog Domnului să nu putem sta locului, la fel ca pastorii si magii….

    eu „n-am stare”!

    Ai dreptate CNI, sint doua variante de text, cele mai vechi texte ne prezinta genitivul, daca vrei iti fac o copie si ti-o trimit.
    E o problema mai complicata decit genitiv versus nominativ: ce fel de genitiv este? Descriptiv, al apartenentei, subiectiv, obiectiv… etc.

    Acelasi Duh, Rasvane, acelaşi Duh…


  7. imi aduc aminte de un Craciun petrecut la tara, la bunicii mei. Avusesem un inceput de an scolar agitat si im aduc aminte ca in timpul acelor sarbatori am simtit cum ma inunda pacea. Am cautat-o cu tot dinadinsul ce-i drept, dar am si primit-o!


  8. Aşa-i, cel mai greu este de păstrat pacea, nu de cîştigat!

    Cine păstrează pacea, acela o are cu adevărat. DAcă nu reuşeşti să o păstrezi…n-a fost pacea cea venită de sus.


  9. Sa incep cu „vrajeala”

    Ce sa va mai urez si de ce? Tot pramati si tot mai mari cu totii devenim, sa va ( si imi) urez suces, duca-se dracului un asemena suces!

    Nu va iubesc ptr ca nu pot, sunteti prea mari besti ptr a va mai si iubi, nu credeti ca cereti prea mult de la mine?

    Si acum sa lasam vrajeala sa va dam Colinda

    COLIND LA MORMÂNTUL CELOR DRAGI…

    … pãrinþilor ºi surioarei mele…

    Hai, leru-i Doamne Ler, potecile lor
    Arpi de nesomn coborând din cer…
    Îngeri sã se nascã pãstorind pe nor
    Pe poteci de dor leru-i Doamne Ler.

    Crenguþe de brad, pe mormânt pelin
    Leru-i Doamne Ler, steluþe din cer…
    Din ochi-mi pustii plânsu-mi pelerin
    Leru-i Doamne Ler, lacrimã din cer…

    Îngeri s-au nãscut pãstorind pe nor
    Pe poteci de dor leru-i Doamne Ler.
    Arpi de nesomn coborând din cer…
    Hai, leru-i Doamne Ler, dorurile lor…

    MIHAIL TÃNASE


  10. nici acum nu-l spamuiti pe acest jalnic individ?


  11. auzi; tu pe unde intri bagi stâmbe, esti fica sau fiu de bolsevic, care dadu dupa 89 cu piosenia, de-aia te sfidez.
    iar acu ît trag o palma peste bot ptr ca deja m-ai scos din sarite, de fapt toate mesajele tale ma scot din sarite, ptr ca sunt securisto-comuniste cf principulului
    dezbina si stapâneste
    sichtir


  12. sfat12calugaresc…io sincer nu stiu care e problema ta…poate ar fi de folos umpic de infranare la vorbe din cand in cand ca altfel risti sa iasa pe gura chestii neevlavioase


  13. corectare: sa iasa prin ‘degete’ chestii neevlavioase…ca pe gura nu stiu ce iese..


  14. Athos, nu ai stofa de bufon. Bufonii erau oameni destepti care spuneau lucruri istete si cu mult curaj si ca sa scape, faceau pe nebunii.
    Cine te pune pe tine sa murdaresti si sa trivializezi blogul asta nu stiu. Urmarind ce scrii, am observat ca spre seara devii mai agramat, mai incoerent si trivial si presupun ca esti beat mort.
    Ai calculator, ai internet, ai timp liber si te bucuri de anonimat. Mintea stapanilor tai e josnica, tu esti doar o scula netalentata si netrebnica.
    Jignesti o femeie de Craciun, omule fara fata? Pana si diavolului ii e frica de Dumnezeu. Tu nu ai nici onoare!
    Eliza, din lumea lui nea’ asta ne-a scos Domnul: priveste-l in fata, asa eram si noi.
    Eliza, ‘Sa ai Craciun’, cum zice Marius. Ai toata dragostea mea.


  15. nici o problema,multumesc!


  16. Marius a spus ca se apuca de”odihnit prin citit adevarat di odihnitor”,adica sa se odihneasca de-a cititelea,probabil s-a ascuns acum si citeste altceva decat blogul…..


  17. Ba da, acum sfat calugaresc se învredniceşte de spam!

    acum am ajuns acasă şi am vazut cum vorbeşte cu o doamnă.
    dacă ar fi de faţă, probabil ar sări şi la bătaie, după cum ar fi făcut şi tovarăşul din Real…

    Adios, sfatcălugăresc alias Athos. Las totuşi mesajele de pînă acum on-line spre mărturie.

    Păcat că ortodoxia are astfel de apărători… Cu astfel de apărători nu mai are nevoie de duşmani. Deloc!

    Băieţii fac treaba singuri, fără nici un fel de ajutor!

    Daţi-mi din nou Emetiralul!!!!


  18. […] Pacea Crăciunului … nu este o pace pentru toţi. […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: