Pruncul-Părinte… Deus pro nobis

Menoraua mă chinuie de vreo 20 de ani, iar textul profetic din Isaia mă obsedează de circa un an de zile. Mai bine astfel de obsesii decît altele, păcatele mele 🙂

Iată rodul acestei obsesii AICI.

Cum poate fi numit un Prunc Părinte?

Cum poate fi un neştiutor Sfetnic?

Cum poate fi cel născut într-o iesle Împărat?

Cum poate fi cel ieşit dintr-o femeie veşnic şi fără de început?

Cum poate fi omul Dumnezeu?

Cum poate fi tare cel fragil, mititel, înfăşăţel?

Astea sînt întrebările pe care ni le putem pune de fiecare Crăciun.

PS.

Ştiu, ştiu, ştiu..nu mă luaţi cu punctele şi virgulele. Ştiu. Graba!

Asta-i!

Am vrut anul trecut să le fac o supriză copiilor şi Nataliei (lor le este dedicată cartea) chiar de Crăciun şi Anul Nou şi uite-aşa a ieşit cartea asta.

Anul viitor va fi mai bine!

A murit „maharajahul claviaturii”…

Nu asta am vrut să spun, că spune oricum Hotnews. Am dat peste una dintre cele mai frumoase interpretări ale „You look good to me”.

Între alb şi negru sau negru şi alb, Ray Brown şi Niels Pedersen, cei doi meseriaşi contrabasişti, Oscar Peterson oferă o sesiune şcoală de improvizaţie.

Iertaţi-mă că n-am putut să mă abţin să nu împărtăşesc asta cu voi!

Da, sînt vinovat, recunosc, ascult jazz, dar să ştiţi că numai din cînd în cînd… Oricum looks good to me ca să vă dăruiesc asta pentru un motiv foarte important.

Este din cauza unei frămîntări pe care o am de ceva vreme.

Am cîntat cu profesionişti şi amatori. Unii cîntă meseriaş ca nişte meseriaşi care bat cuiele gîndindu-se la masa de seară. Alţii cîntă arzînd, consumîndu-se şi se abandonează artei care îi devorează.

Alţii cîntă cu o bucurie, o pace şi o linişte de invidat.

De unde vine această bucurie?

Uitaţi-vă la faţa lui Oscar Peterson!

Asta mă mănîncă!!!

De ce oamenii ăştia au feţele atît de pline de bucurie şi noi, care avem acum BUCURIA cea mai mare, avem un Mîntuitor, avem dreptul de a cînta cu îngerii, cîntăm acriţi, obidiţi, înciudaţi, încruntaţi!

De ce creştini acri? Asta este o întrebare pe care a mai pus-o Steinhardt..

De ce creştini care cîntă cu acreală… asta-i ce mă frămîntă acum?

Mi-e ciudă pe zîmbetul lui Oscar Peterson… cînd mă gîndesc la zîmbtele chinuite ale unor creştini care abia reuşesc să îşi tragă peste chip faţa de duminică şi masca de sărbători.

Un Dumnezeu mic şi un Moş mare…

Crăciunul este perioada în care Dumnezeu se descrie prin diminutive sau în promiximitatea acestora. Îi dăm tîrcoale cu hipocorismele. Ne dă voie să ne apropiem mult mai mult de el prin pogorămîntul pe care îl face lăsîndu-se cuprins în limbaj.

În colinzile noastre Dumnezeul-Om este Pruncuţul, Domnuţul şi chiar preajma îi este micşorată: sînt împrejurui-I vitişoare, legănelul…

Cred că aţi păţit asta cu chelnerii, nu?

Cînd te întreabă vreun chelner la masă te întreabă dacă vrei

„Ciorbiţă, pîiniţă, chifteluţe, fripurică” … de ce? De ce totu-i micşorat? Ca să nu ţi se pară că mănînci mult.

Nu-ţi dă o ciooorboaie, o pîinoaie, nici chifeloaie sau ditamai fripturaaaaa!

Totu-i mic, micuţ, micutel.

Asta-i atmosfera din Staul.

„Naşterea Ta, Cristoase”, Troparul Naşterii cîntat de… baptişti

„Troparul Naşterii” este un text care m-a urmărit ani de zile. L-am auzit de multe ori, l-am ascultat de puţine ori în interpretări de bună calitate.

Lăsaţi-mă să îmi laud studenţii.

AICI aveţi o intepretare demnă de ascultat nu numai de auzit.

Supriză! Cîntat de baptişti! Da, ştiu că vor fi iar cîrcotaşi care vor spune: „Degeaba, nu-i cu duh, nu-i cu duhul ortodoxiei…. degeaba cîntă dacă nu e ortodocşi…”. Hai să lăsăm baltă chestia asta acum şi să ne bucurăm că măcar e cîntată bine! 🙂

Troparul Naşterii, într-un aranjament al domnului Vasile Timaru, care a predat o vreme în cadrul Univerităţii Emanuel din Oradea.

Piesa este pe noul disc înregistrat de Corul Mixt de cameră al Universităţii Emanuel din Oradea.

AICI este o altă piesă de pe acest album. Cunoscutul Ring, Christmas Bells! de Leontovich într-un aranjament Pautza. Prof. Dr. Sabin Pautza predă, de asemenea, în cadrul Universităţii Emanuel din Oradea.