h1

A dispărut…

Decembrie 27, 2007

Am căutat-o peste tot. Am căutat-o pe scara blocului, pe strada mea, în cartier, la piaţă…

M-am dus şi acolo unde ştiam că se duce de obicei, la birtul din colţ. Nimic.

Am stat un pic şi acolo unde ştiam că stă de obicei. Nimic.

Am căutat-o ziua! Nimic!

Noaptea! Nimic! pentru că şi noaptea se putea găsi.

M-am dus la alimentară şi am întrebat dacă nu cumva au văzut-o.

Nehe!

Doamna de acolo s-a uitat un pic la mine şi mi-a spus: „Să ştiţi că aveţi dreptate! N-am mai văzut-o demult. Ultima dată cînd am dat parizer cu pîine pentru pauza ei de la ora 10 şi un pic de ţuică a fost… ehe… acum vreo 8 ani, cred….”

Am alergat aşa vreo cîteva zile prin tot oraşul, mai ales în partea aceea unde trebuia să fie. Am stat la pîndă, cu lap-topul pe genunchi şi cu aparatul de fotografiat la ochi.

Poate apare şi să fiu pe fază.

Nimic!

A dispărut.

Mi-am dat seama de asta ascultînd un interviu pe Europa Cultural. Nu mai ştiu cine cu cine dialoga, cred că lui Daniel Barbu îi aparţine descoperirea, dar atunci mi-am dat seama că au dreptate, el şi celălalt. A dispărut.

clasa-muncitoare-sursa-ziua-desen-canal.jpg

A dispărut şi din vocabularul nostru şi din vocabularul jurnaliştilor, analiştilor, sociologilor.

Cine? Clasa Muncitoare, fraţilor, Clasa Muncitoare. Nu în numele ei s-a făcut comunismul?

De 10 ani de zile a dispărut clasa muncitoare.

Unde mai sînt vremurile în care „IMGB face ordine…”. Unde sînt vremurile în care „Minerii pun panseluţe”.

Clasa muncitoare este cu totul dispărută şi de facto şi de jure. A şters-o Dumnezeu de pe faţa pămîntului în ţara asta.

Blocul acela mare de muncitori, înghesuiţi în cartierele muncitoreşti, care se împingeau în tramvaie la ora 5:30 dimineaţa, care se turnau în „fabrici şi uzine” la 6:00 şi pe care fabricile îi vomitau apoi spre case obosiţi, chinuiţi, înfriguraţi şi cu minţile şi burţile goale.

În pauza de la ora 10.00: salam sau parizer cu pîine, franzelă „bucureşti”.

Toată ziua. Stat! „Bă, puştiule, noi muncim la stat, bă! Vezi? Stăm! Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc!” apoi a rîs sănătos.

Au continuat să joace şah pe conducta de apă caldă din hala de revizie. Era – 10 grade afară!

Aşa mi-a zis unul odată cînd am căutat pe cineva în Depoul din Iaşi. Aveam vreo 15 ani. Atunci am văzut clasa muncitoare. Fascinant!

„Clasa muncitoare, mîndră ca un soare…”

Vezi cum spune Cargo (Doamne iartă-mă, că pot fi o pricină de poticnire pentru aceşti micuţi!)

Zorii mocnesc dinspre noapte-n spre gri
Ceasul e cinci jumatate
Stau pensionarii la coada la colt, se da
Astazi lapte
Ceru-i de plumb, ca privirile lor
Merg muncitori la uzina
Pasii li-s grei dupa cei patru’s’cinci de ani
De lumina
Clasa muncitoare, mandra ca un soare
Mandra ca un munte de fier (tare)
Clasa ne-ndrumeaza, si ne lumineaza
Glasu-i se inalta victorios, pan’ la cer
Mare ca un munte de fier
Soare pe un munte de fier

Atunci mi-am promis că niciodată nu voi face parte din „clasa muncitoare”. Voi munci, dar nu în interiorul clasei muncitoare.

Eu mă bucur că a dispărut şi că nu s-a mai găsit loc pentru ea pe faţa pămîntului.

14 comentarii

  1. …si sora ei ,,taranimea ” pe unde mai e ?


  2. Uite că de ea am uitat, nu m-am gîndit, dar şi ea a plecat în Spania!


  3. Eseul este excelent scris. Ilustraţia – cea mai potrivită. Tabloul entuziasmului proletar este cumva de Ivancenco ? Într- o extinsă reţea de efecte cu externalităţi pozitive şi negative, bloggerul român este util binelui public pentru că articulează la discursul comun un minimum de concepte noi, adăugă discernământ şi judecăţi de valoare asupra evenimentelor din cotidian. Acest autor de blogger, –cel mai bun din România–, discută corect noţiunea de justiţie distributivă într- o abordare conceptuală ascendentă : “Ultima data cînd am dat parizer cu pîine pentru pauza ei de la ora 10 si un pic de tuica a fost… ehe… acum vreo 8 ani, cred….” Principiile justiţiei distributive sunt principii normative destinate alocării bunurilor (resurselor, inclusiv resurselor educaţionale) care se găsesc în cantitate redusă. Ca discurs, justiţia distributivă se concentrează asupra caracterului acceptabil, ori „drept”, al (re)distribuţiei bunurilor în societate. În context social, chestiunile etice tratate în justiţia distributivă sunt considerate a fi acute, grave, importante. Din cauza aceasta, justiţia distributivă trebuie să fie divulgată, popularizată, învăţată. Pe web există deja vreo două generaţii de situri unde persoanele doritoare de cunoaştere prudenţială pot învăţa justiţia distributivă prin profile statistice, interviuri, jocuri video. Jocul interactiv chemat „Distributive Justice in America” este oferit populaţiei din New York prin intermediul unei instalaţii electronice integrate la Whitney Museum of Art. Vizitatorilor li se mai oferă şansa, pentru unii din ei nesperată, de a crea propria societate virtuală, ideală din punctul de vedere al justiţiei distributive. Conţinând şi multă grafică, siturile educaţionale din generaţia a doua pentru achiziţionarea elementelor de justiţie distributivă sunt redactate în limba engleză, majoritar. Există şi fericite excepţii de la acest exclusivism al englezei educaţionale pe web. Enumerăm două notabile „cazuri balcanice”: situri de etică distribuţională redactate în limbile croată şi turcă, vă puteţi imagina aşa ceva ? Totuşi, dacă doriţi un limbaj facilitînd realmente accesul Dumneavoastră la conceptele noi, – se spune uneori că această „vorbire” ţine de categoria limbajelor sacre –, recurgeţi la engleza vorbită de profesorii de la Harvard University. Textele de justiţie distributivă cele mai citite, actualmente, îl au ca autor pe filosoful harvardian John Rawls (1921 – 2002), un egoist prudenţial epitomic. După un stagiu ca infanterist pe frontul din Pacific, consecinţele infernului de la Hiroshima îl îndeamnă pe John Rawls să studieze filosofia morală. John Rawls reflectă mult asupra temei, publică prea puţine articole ştiinţifice. Scrie lent şi eficient, în celebrul stil explicativ Bourbaki ce urmează unui mare război, marele text educaţional de cunoaştere prudenţială intitulat „A Theory of Justice”, din anul 1971. În paginile cărţii „O teorie a dreptăţii”, acum lectură obligatorie pentru învăţarea filosofiei morale, John Rawls încearcă să rezolve problema justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale de Contract Social. În construcţia discursivă din textul „A Theory of Justice”, John Rawls se baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, elaborate de John Locke (1632-1704), Jean Jacques Rousseau (1712-1778), şi Immanuel Kant (1724–1804). “Contractul social” înseamnă la John Rawls o cooperare conştientă între grupuri, prin negocieri pe un set de valori etice. Cursul profesorului John Rawls despre ‚teoria dreptăţii’ şi distribuţia bogăţiei a influenţat nu doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea economică. Regula economică simplă ne spune că bogăţia dintr -o economie nu reprezintă o cantitate fixă, transmisă de la o perioadă la alta. Bogăţia poate mereu să fie creată, aceasta a fost experienţa ţărilor industrializate în ultimele două secole şi jumătate. Altă regulă de tutorial economic ne învaţă că veniturile şi bogăţia nu sunt “distribuite”. Aceasta pentru că bogăţia nu este mai întâi creată, apoi distribuită. Cianotipul privind posesia de bogăţie spune că veniturile persoanei şi bogăţia sunt create, şi iniţial deţinute legitim, posedate legitim, chiar de către persoana care creează acea bogăţie. Iar între „crearea de bogăţie” şi „redistribuirea de bogăţie” există un conflict din punctul de vedere al justiţiei naturale. Prin impozitările pe care le impune şi le percepe, statul asigură principalul mecanism prin care se realizează „redistribuirea de bogăţie”. Cred sincer că orice „redistribuire” de bogăţie înseamnă furt camuflat, dar admit că acest conflict între „crearea de bogăţie” şi „redistribuirea de bogăţie” se poate aplana recurgînd la „reguli de contrapartidă” (‚trade offs’) adecvate. Aş fi preferat sublinierea aspectelor rawlsiene în campania de educaţie civică în şcoli. Nu se întâmplă. Cum reacţionează, la această criză autentică şi acută de educaţie civică, instituţia cea mai competentă, şi cea mai avizată, –în principiu–, asupra abstracţiunilor aplicabile, anume Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti ? În general, modelul fiducial lipseşte la ei. De ce ? Pentru că aşa a fost concepută Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti de către “ctitor” – profesorul universitar Daniel Barbu. În principiu, Facultatea „lui” de Ştiinţe Politice nu trebuie să propună modele fiduciale, soluţii înţelepte şi fezabile pentru România. Profesorul universitar Daniel Barbu este cel mai proeminent reprezentant actual din “şcoala dâmboviţeană de politicianism”. Chiar şi bloggerul observă : “Mi-am dat seama de asta ascultînd un interviu pe Europa Cultural. Nu mai stiu cine [cu cine n.n.] dialoga, cred ca […] Daniel Barbu […].” Mai departe, nu aş pronunţa afirmaţia riscată : “lui Daniel Barbu îi apartine descoperirea … [că] a disparut clasa muncitoare.” Nu “a dispărut”, ci a plecat în alte ţări. Totuşi, formal a dispărut conceptul de clasă socială, înlocuit cu triada noţională “grid-group-network”.
    Titus Filipas (blogideologic)


  4. Mergeam la bunici in autobuzele alea super aglomerate si ascultam o melodie in care se repeta exasperant „gata-i cu taranii, s-au emancipat”! Acum vedem efectele, nu? Avem tarani spanioli, italieni, englezi etc. si a.m.d.
    Ma dispera cei care deplang vremurile comuniste, in care „fiecare avea de lucru, avea salar[iu], nu era atata golanime si destrabalare”…

    Ce ziceti,au existat si beneficii in timpul comunismului? Sau trebuie definit mai intai ce intelegem prin „beneficiu”? Sa fi existat o fata mai domestica a comunismului? (nu sunt PSD-ist!) 😉


  5. Stimate Titus Filipas,
    am vazut comentariul dvs. foarte lung, de fapt nu este un comentariu este un fel de lectie…
    asta este … mai invat si eu cite ceva..
    acum am aflat de felul asta de justitie de care spuneti 🙂

    am vazut ca ati afisat si pe blogul dvs. comentariul.. bun! nu stiu ce sa spun.
    poate ca altii mai educati ca mine in sociologie si drept ar putea interactiona cu cele ce spuneti.

    Ce spune Juristul de serviciu?

    Ontzi, nu există nici un fel de beneficiu la un cancer.. poate ca există totusi unul…. cel spiritual.

    aşa cum un bolnav de cancer devine mai pocait, aşa şi noi, pe vremea comunista am fost mai spirituali… parcă..

    dar nu sint sigur cu toate descoperirile din ultima vreme


  6. Whooaaa ! Ce-i de citit pe-aicilea ! 🙂 Am venit pentru ultimul post şi ce-am păţit cu ideologul muncitor (de serviciu), whatever his name is !


  7. Vezi? Cititorii mei sînt mai inteligenţi decît ai lor!!!! 🙂 🙂


  8. […] 1. A dispărut… […]


  9. Este angajamentul meu în construcţia frazei româneşti, acela de a respecta o epistemologie auto –critică. Aceasta mă împinge spre demersul foucaldian „Langage à l’infini”.
    Titus Filipas, blogideologic.wordpress.com


  10. Domnule Filipaş, mărturisesc, deşi mă ocup cu textul, că frazele dvs. baroc construite nu sînt uşor de citit, dar ideile sînt provocatoare.
    Spor în continuare!


  11. Smulg o voluta din gandirea domnului Filipas:

    „Enumerăm două notabile „cazuri balcanice”: situri de etică distribuţională redactate în limbile croată şi turcă, vă puteţi imagina aşa ceva ?”

    Va marturisesc ca pana azi nu stiam ca exista situri de ‘etica distributionala’ dar acum pot sa spun cu tarie ca nu-mi pot imagina NIMIC in limbile alea, croata si turca. 🙂

    In filmul ‘American Gangster’ e o faza in care niste tipi urcati intr-un camion zvarleau tot felul de pachete cu bunatati unei ‘mase de culoare’ nevoiase din Harlem.
    In faza a doua, le-au dat droguri, da’ pe bani.
    Alta faza se petrece cu ani in urma, pe cand Bernard Kouchner ducea ajutoare intr-o tara infometata din Africa. Numai ca i-au spus francezii sa nu mai joace tzontzoroiu pe sacii de orez cand ii imparte din camion, ca face Franta de bafta.

    Cea mai ‘etica distributionala’ e cand le dai arme si la unii, si la altii, apoi faci terci tot „grid-group-network”-ul, oriunde s-o fi afland el. Cum spuneti si dvs.: „În general, modelul fiducial lipseşte la ei.” Asa e… 🙂


  12. lipseşte credinţa, dreptatea nu se poate face decît în contextul credinţei într-un Dumnezeu drept, Răzvane!


  13. “Stimate Titus Filipas, … acum am aflat de felul asta de justitie de care spuneti.”
    Oamenii simpli şi oneşti din România erau în aceeaşi stare de ignoranţă în 1989. Din cauza aceasta s-a produs marea inegalitate de averi la marea privatizare dupa “revolutia din 1989”. Populatia a permis primului – ministru de atunci sa restituie fiecarui “om al muncii” bruma de bani investiti in “partile sociale” pe vremea lui Nicolae Ceausescu. O privatizare totala si proportionala cu “partile sociale” ar fi dat fiecarei familii din România o parte semnificativa din marea avere a statului socialist, respectându -se justitia distributiva, fara a se crea şocul distributional. Dar in afara de Petre Roman si ministrii primului sau guvern, care fusesera scoliti in Occident pe banii statului socialist, cine altcineva în România mai stia atunci despre justitia distributiva? CNSAS nici macar nu le-a verificat ulterior dosarele, ca sa vedem din ce fel de “patrioti” se compunea primul guvern post-revolutionar.
    Titus Filipas, blogideologic.wordpress.com


  14. Despre justiţia distributivă şi impactul distribuţional s- a discutat pe un forum al unui ziar din Bucureşti, cu prilejul unui interviu acordat de John Nellis, expert al Bancii Mondiale pentru ţările postcomuniste. John Nellis a scris în 1999 studiul: „Timpul să regândim privatizările din economiile în tranziţie”, unde argumenta că “entuziasmul iniţial nu era justificat”.
    Titus Filipas, blogideologic.wordpress.com



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: