În toate aceste lupte de idei şi de cuvinte, uneori numai de cuvinte 🙂 , a fost invocat de mai multe ori acest verset din Iacov.
Cineva, un frate scump şi drag (cu adevărat şi fără nici o ironie.. un frate pe care îl iubesc ca pe un frate şi care a suferit mult! Demn de tot respectul!), îmi spunea zilele trecute ceva de genul următor:
„Nu va vorbiti de rau unii pe altii fratilor!” (Iacov 4:11). Aceasta este o porunca pe care ne-o da apostolul, prin Duhul. Nu o da doar unora, ci tuturor. Nu este o recomandare. Nu exista amendamente, cum ar fi: daca ceea ce spun de rau despre cineva este real, am dreptul sa o fac; sau daca raspund celui care m-a ponegrit, pot sa o fac; sau daca vreau sa scot adevarul la lumina, pot incalca porunca.
Versetele 11 si 12 aduc motivatii precise de ce este data aceasta porunca si nu voi incerca sa fac o exegeza a frazelor pe care le contin. Ele sunt atat de adanci si de puternice, incat odata citite (sau reamintite) devin o vorbire atat de clara a Domnului, incat nu este nevoie de explicatia altcuiva, care poate fi chiar mai saracacioasa decat cea pe care ne-o ofera propria analiza.
In afara motivelor date de versete, cred ca mai exista unul care rezulta din caracterul Imparatiei lui Dumnezeu. Cand scoatem in evidenta greseli ale oamenilor in general, si ale celor care influienteaza pe altii prin invatatura, in particular, creem noi, ca si parte a Trupului lui Hristos o imagine falsa despre Biserica Lui. Biserica Lui este fara pata si fara zbarcitura in ochii Lui. Ceea ce nu intra in aceasta declaratie, este curatit de Tatal prin Duhul pana in ziua lui Hristos. Iar nedesavarsirile noastre vor fi eradicate pe deplin cand Il vom vedea fata in fata, pentru ca „Il vom vedea asa cum este.” (1Ioan3:2)
Cred ca misiunea noastra este sa prezentam unitatea pe care ne-o da credinta in Dumnezeu: „Ma rog ca toti să fie una, cum Tu, Tata, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M’ai trimes.” (Ioan 17:21)
Pentru mine acest verset este cutremurator, pentru ca Isus ne spune ca oamenii vor crede ca Tatal L-a trimis pe El (vor fi convinsi de dumnezeirea Lui), daca noi suntem una.
Nu ma gandesc sa prezentam lumii o minciuna, o unitate de club fabricata de noi, ci ma intreb ce presupune pentru fiecare din noi sa contribuim la pastrarea acestei unitati data de statutul comun pe care il avem in Hristos. Cum sa-mi folosesc timpul putin pe care il am si sanatatea pe care mi-o da Dumnezeu, ca lumea (cat o fi ea de mare sau mica in jurul meu, dupa talantii primiti) sa creada ca Isus este trimisul Tatalui!?
Am răspuns în felul următor (nu redau textul exact, ci unul prelucrat), dar cred că problematica este mult mai importantă decît începutul nostru de dialog şi cred că sînt lucruri care merită analiza voastră. Poate că şi fratele meu greşeşte, poate că şi eu greşesc. Cred că înţelepciunea vine din mai multe minţi.
Read the rest of this entry ?
Apreciază:
Apreciere Încarc...
La patratosu 
