Cine este Răsvan Cristian? 1 din seria „deconspirări” :)

Zilele acestea Rasvan a fost foarte foarte activ pe blogul meu. Scrie tăios şi cine-i întră în condei nu scapă fără să alerge strigînd: „luaţi-l de pe mine, că-l omor!”

Cîţiva talibani de-ai noştri şi de-ai altora, care au nimerit din greşeală la sfîrşitul anului trecut şi începutul acestui an pe aici, au devenit dintr-o dată pacifişti, strigau „make love, not war”, cu o floricică în colţul gurii, după ce au dat de Rasvan, care ne-a apărat pe toţi de mojicie şi de proastă creştere, de comentarii vitriolice şi de farisei deghizaţi în sfinţi de promenadă, cu o iscusinţă demnă de un muşchetar. M-am simţit apărat de un ofiţer! 🙂

Unii dintre voi, delectaţi de calambururile şi spiritul său ludic l-aţi îndemnat să îşi facă blog! Nu-i o idee rea. Vreau să îi fac o supriză la sfîrşitul acestui comentariu 🙂

I-am cerut permisiunea să mă lase să îi fac cunoscută adevărata faţă. Să mă lase să îl deconspir. Vă veţi convinge, cu adevărat este o deconspirare.

Rasvan este un tip cu o inteligenţă foarte ascuţită, are un condei foarte bine cultivat şi, mare mirare, pentru un medic de provincie, citeşte, este la curent cu tot ce se întîmplă în „marea cultură” românească şi nu numai… (după părerea mea, destul de mititică încă, aia românaesca, hai să îi spunem… adolescentă… )

Are o viaţă demnă de un roman. Îi sugerez să se apuce de scris. Cu siguranţă scriitura lui va fi gustată. Nu-i deloc tîrziu pentru o strălucită carieră scriitoricească…

Iată aici povestea lui. Poate urmează şi alţii.. .Sînt sigur că mărturiile voastre ar ajuta pe mulţi dintre cei care mai vin prin Cafeneaua Pătrăţosului.

Rasvan este primul care a avut curajul. Sper să urmeze şi alţii… că tot este moda deconspirărilor. Puteţi interacţiona liber cu el prin comentarii.

În spatele lui este Ozana cea frumos curgătoare! Trebuie să stai pe acolo ca să scrii precum Creangă. Spumos. În mărturia care urmează este foarte sobru, serios, un alt Rasvan faţă de cel pe care îl ştiţi din comentariile înţepătoare uneori…

Poate că tocmai de asta merită să ne cunoaştem şi … altfel între atîtea pătrăţele şi bucăţele de feţe, ascunşi sub nickname-uri şi porecle…

Iată:

Draga Marius,

A murit Omul-Everest

Ştirea a făcut din nou înconjorul lumii ca atunci cînd, în 1953, Sir Edmund Hillary, a cucerit Everestul.

Fascinantă aventură. Fără prea mult echipament, fără prea mulţi şerpaşi, de fapt sus a ajuns doar cu un nepalez, cu muuuult „noroc” şi cu foarte multă voinţă, în data de 29 mai 1953 a urcat pe acoperişul lumii…8849 de metri.

A murit la 88 de ani.

Mă fascinează genul ăsta de personaje. Cristi Bădiliţă spunea odată că, dacă ne uităm la generaţia asta, cei care ne mor acum pe la 88-90 de ani, parcă sînt făcuţi dintr-un alt material.

MAi toţi au avut viaţă grea, cei din spaţiul comunist au stat prin puşcării, sînt plini de reumatisme, plini de cicatrici, umpluţi de mîncare de penitenciar, au trăit toată viaţa în sărăcie, n-au ştiut ce-s pastilele… şi uite..

Am mai observat ceva: n-am văzut bătrîni graşi. Deloc.  Toţi graşii pe care îi cunosc (no offense, şi eu sînt în acelaşi cazan, că oală nu ne-ajunge 🙂 ) au vîrste mai mici de 60 de ani… şi mă tem că nu o ducem mai mult în sus, dacă nu lepădăm greutăţile.

Aici este la fel ca în alpinism, dacă nu laşi greutăţile în urmă, nu mai poţi urca. Urca? Atunci de ce se spune adînci bătrîneţe?

O să-mi spuneţi: „ei, şi la ce i-a folosit bătrînului Ed, că tot de inimă a murit…”.

Astorgoii…

Astorgoii sînt o specie pe cale de apariţie, astorgoii sînt nişte mutanţi … Astorgoii sînt printre noi! E plină ţara! Plină lumea! Cum îi recunoaşteţi? Au ochii roşii, privesc în gol, gesturile puţin întîrziate….sînt „oamenii vremurilor din urmă, cărora le lipsesc ……. Astorgoii sunt oamenii care capătă privirile sticloase împrumutate de pe ecranele televizoarelor. ”

Apatie şi entuziasm sunt două cuvinte greceşti care numeau stări de spirit ideale, promovate de diferite şcoli antice de gîndire:

1. La sceptici, aphateia însemna lipsa de suferinţă, stare ideală care se poate obţine atunci cînd nu te ataşezi de lucruri, pentru că lucrurile oricum nu sunt reale, iar dacă sunt, totuşi, reale, ele sunt incognoscibile. Dacă nu te ataşezi de aceste lucruri, răsplata este ataraxia, netulburarea, apatheia, lipsa de pătimire şi suferinţă. A ajuns astăzi ca apatia să însemne nepăsare, o amorţeală vizavi de orice se întîmplă în jur, dar nu numai. Propunem aici ideea că apatia înseamnă şi o nepăsare faţă de ceea ce se întîmplă  în interior.

2. La Platon, în dialogul Ion, Socrate vorbeşte despre Ion ca de un entheosiasmos, antrenat fiind de o putere divină care te pune în mişcare la fel ca piatra magneziană, adică magnetul care atrage inelele de fier şi le dă puterea de a face ele însele acelaşi lucru faţă de altele, întocmai ca piatra magnetică faţă de primul inel. Entuziastul este cel care este „insuflat de zei”, purtătorul unei puteri – puterea inspiraţiei.[1] Astăzi termenul a ajuns să însemne entuziasmul romantic, elanul vital al eroului gata de acţiune şi sacrificiu.

Aşadar, apatia, stare de desprindere de cele lumeşti şi văzute, nu însemna deloc stare de nepăsare, iar entuziasmul vechilor greci era mult mai aproape de definiţiile pe care apostolul Pavel le dă bucuriei inspirate de Duhul decît de entuziasmul eroului din epoca romantică.

---

[1] Platon, Dialoguri, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1922, p. 231.
Am scris acest text în urmă cu vreo 3 ani… că tot am discutat despre tembelizor şi televiziune…

Avertizare: este un text religios 🙂 , dar s-ar putea să vă intereseze pe unii, este despre nesimţire şi entuziasm…

Iată continuarea AICI.