
Meleşcanizarea dosarelor
ianuarie 25, 2008Cei interesaţi de penibila politică din Rromînikă am putut asista la meciul de ping-pong dosarial dintre Băsescu şi Meleşcanu de săptămîna trecută.
După părerea mea de ignorant în ale politicii nici unul nu avea dreptate şi amîndoi aveau cîte puţină. Concluzia: legi proaste! Făcute printre aţipeli la Senat şi Cameră.
Ce treabă are preşedintele să ţină dosare în arhiva preşedinţiei ca să le predea? Dacă el are dosare de administat, atunci ce rol mai au procurorii?
Ce treabă are ministrul justiţiei ca să cenzureze actele preşedintelui?
Totu-i un talmeş-balmeş juridic(nu căutaţi expresia pe google că se vor fi găsit variaţiuni şi variaţii ca talmoş-balmoş şi alte vocalizări 🙂 ) şi cîţi jurişti, avocaţi, talk-showeri, ziarişti am auzit exprimîndu-şi preţioasele opinii …. toţi au avut păreri diferite.
Dar nu asta contează. Cert este că la următorul eveniment de genul asta vom invoca precedentul.
Totuşi şi pînă la coadă, cine este cîştigător?
Cîştigător Băsescu?
Nu, cîştigător Meleşcanu! Eu ridic mîna lui Meleşcanu în sus.
De ce?
Pentru că Meleşcanu, despre care, în ciuda partidelor şi partidului din care face parte, aveam o altă părere… părea un tip mai spălăţel în discursul politic.. , dar Meleşcanu tocmai a reuşit să patenteze o nouă metodă de şmechereală în politicăraia românească.
A „meleşcanizat” situaţia, nu numai dosarele!
Meleşcanizarea devine de azi înainte sinonimă cu amînarea, tergiversarea, încetinirea, tărăgănarea, chichiţăreala, chiţibuşăreala, birocratizarea excesivă, împotrivirea cu şiretlicuri de vulpoi politic bătrîn, lipsa de voinţă politică, strecurăreala printre fiordurile înguste, dar adînci ale legistlaţiei româneşti, ascunderea după reguliţe cu vigleşug şi şmecherie balcanică, solidaritate de tagmă şi gaşcă… şi toate acestea la un loc.
Meleşcanizarea are un evantai semantic larg deschis şi este reprezentativ, ca proces, clasei politice româneşti.
Meleşcanizarea este un termen care trebuia inventat. Dar numai aici, în ţărişoara noastră scumpă se putea inventa.
Meleşcanizarea este un termen care nu poate fi tradus. Sînt puţine locuri pe pămînt în care şmecheria să fie la aşa mare valoare ca pe acilea pe la noi. Fac şi alţii politică proastă, dar nu „se descurcă” aşa de bine ca românii. Noi sîntem un neam de „descurcăreţi”. Lozinca neamului ar trebui să fie „Las, tată, că le rezolvăm noi… o fi cumva … ”
Meleşcanizarea este un termen care poate fi folosit numai pe arealul ocupat de comunistoizii retrograzi şmecherinzi şi prefăcuţi la etica lor politică de doi bani,
dar, dar vreau şi eu o zonă liberă, dacă se poate, în ţara asta de meleşcani, băseşti, ilieşti, năstăşisti şi toată tagma lor….de eşti şi ani.
Meleşcanizească-se odată…. cei ce ne tulbură….
pe ei înşişi meleşcanizească-se…
PS.
Prenumele domnului … este Teodor… „înseamnă Darul lui Dumnezeu”.
Nu-i ironic?
Sînt sigur că părinţii domniei sale s-au gîndit la altceva… sigur… atunci cînd l-au dus să-l boteze.
Să fie de ajutor ţării.
Oare Norica ar fi făcut la fel, că Chiuariu n-ar fi făcut nimic, nici măcar nu n-ar fi încercat să fie şmecher, că nu poate.
Ca să fii şmecher trebuie să ai un minimum minimorum de experienţă, hîrşeală şi, de ce nu, inteligenţă socială.
Talk-shower trebuie sa fie un tip care vorbeste mult dintr-o data (ca o ploaie torentiala)? Sau care vorbeste cu stropituri? 🙂
ah, este bună… shower… 🙂
[…] February 6, 2008 Orban a scăpat. Ca nimeni altul. După ce am asistat zilele trecute la meleşcanizarea unor dosare, săptămîna asta am asistant la “orbanizarea” justiţiei româneşti. Aşa […]