h1

Mărturisire 1

Februarie 1, 2008

Această mărturisire aparţine unuia dintre cititorii acestui blog. Am acordul lui pentru a posta acest text prin care doreşte să se elibereze.

Poate că este un început bun. Îi admir curajul şi v-aş ruga să păstraţi decenţa comentariilor în jurul acestui act care creează o situaţie foarte fragilă pentru cel care face o astfel de mărturisire.M-am nascut intr-o familie de crestini evanghelici.

Am avut o viata zbuciumata.
Tata era responsabil de adunare (asa era la Crestini dupa Evanghelie) si noi ca familie am avut multe shicane din partea Securitatii.
Mama a fost inginer geolog si prin natura muncii dumneaei avea acces la documente secrete.
De fapt, dumneaei crea documentele (harti cu zacaminte de gaze si petrol in zonele in care se faceau prospectiuni) care ulterior deveneau documente secrete si aparea securistul care o avea in primire si ii facea mizerii: „de ce umbla cu documente secrete daca nu era membra de partid si era pocaita”…

La scoala aveam probleme cu profesorii care ne tratau diferentiat fata de ceilalti.
Prin scoala gimnaziala, avand deja experienta de prada haituita, am descoperit si desconspirat un profesor de fizica pentru legaturi cu securitatea, prin anii 80 si ceva, nu mai tin minte exact, au fost lucruri neplacute pentru mine.

Am aflat imediat dupa aceea ca cel mai bun prieten al meu, care era si cel mai bun in clasa, era recrutat de acel profesor de fizica si avea misiunea de a ma descoase in fel si chip.
Azi, acel prieten imi evita privirea. Continui sa-l respect ca prieten din copilarie.

S-au intamplat multe la vremea aceea, m-am maturizat cu mult inaintea copiilor de varsta mea.
Ca familie de responsabil de adunare am fost mereu sub presiune si am inceput sa fiu atent in jurul meu, sa invat sa descopar posibili informatori, mai ales in adunarea noastra si ma consideram un „pazitor” al grupului de tineret din care faceam parte.

Orice nou venit era atent cercetat de mine si multa vreme imi pastram rezervele asupra lui.


A trecut vremea, am facut armata pe vremea lui Ceausescu. Am terminat-o imediat dupa revolutie.
Am fost inrolat la Plenita, o localitate in judetul Dolj, considerata batalion disciplinar pentru cadre pentru ca era asezata intr-o pustietate.
La distribuire in batalioane, noi pocaitii si recidivistii am fost trimisi la compania a 5-a, a carei commandant fusese degradat la gradul de locotenent (avea gradul de locotenent major) din motive necunoscute de noi.
Ca un copil al lui Dumnezeu, in fiecare moment eram in legatura cu Domnul meu mai ales ca mediul in care eram il consideram ostil (ca paranteza, cu prima ocazie, am cercetat gardurile din spatele unitatii sa vad daca exista sparturi si unghiuri in care santinelele nu aveau vizibilitate buna 🙂 ).

Totusi, exista o zi de care imi este rusine, care multa vreme nu mi-a dat pace, desi problema am rezolvat-o atunci imediat. Dar nu m-am putut ierta eu.
In acea companie mi-am facut imediat un prieten, Oanea Gavril din Baia Mare de la Penticostali, era un baiat foarte bland. Mai era un oltean pocait pe acolo dar si-a stricat marturia imediat asa ca eu il ocoleam. De cate ori aveam posibilitatea, ne retrageam trei persoane (Gavril avea un prieten bun care nu era pocait dar era un om deosebit si ii placea tovarasia noastra) si cantam si ne rugam.

Gavril avea o voce frumoasa. Imediat s-au lamurit colegii de noi, unii ne luau in ras, altii ne puneau
intrebari cand erau singuri. Dar majoritatea preferau „viata”.

Inca o paranteza. Ne-am meritat in multe ocazii numele de companie de recidivisti dar erau
acolo cateva persoane 🙂 care se rugau Domnului pentru orice problema personala si de companie asa ca la intrecerile sportive organizate pe regiment, din 15 premii puse la dispozitie (15 discipline) 11 premii au revenit companiei a 5-a (dintr-un total de 16 companii cred … nu mai stiu exact, fostii colegi de armata pot interveni cu corecturi). Comandantul nostru era in culmea fericirii si inamicii lui il priveau cuinvidie.

Urmatoarea zi eram consemnati la garda de noapte in lanul de ovaz al unitatii si lucrari la G.A.Z
din cauza chefului „ilegal” din timpul noptii – acum aveau si inamicii satisfactie (mentionez ca pe
noi pocaitii ne lasau in pace, ne respectau optiunile printre cateva injuraturi 🙂 ).

Asa era mereu, cand una buna, cand una rea. Reusisera baietii de la noi din companie sa-si faca prieteni peste tot, la fiecare garda de zi si noapte aveau oamenii lor si plecau noaptea inr-un sat din apropiere si umpleau marmidele cu vin si chefuiau pana dimineata cand trebuia sa ne strangem pe platou. Locotenentl si plutonierul major nu prea se intelegeau cu nevestele si veneau seara in
unitate beti si ori faceam toata noaptea instructie, ori puneau moldovenii sa ia din sat bautura si beau
impreuna pana dimineata.

Totusi, Domnul a avut grija sa tina lucrurile sub control pentru copiii Lui.
Dupa patru luni de operativa eram trimisi jumatate la munci in Bucuresti si moldovenii nostrii in Valea jiului, la mina. Comandantul nostru plangea ca un copil si am avut onoarea sa fim condusi de insusi comandantul Regimentului.

Fusesem o companie de recidivisti si pocaiti, dar o companie de pomina. Inchid paranteza si
ma intorc inapoi, inainte de a fi transferati la Bucuresti.

Cred ca era cu putin inainte de a intra la masa de pranz … vad ca vine dinspre comandament olteanul de care se stia ca nu prea dadea dovada de pocait dar care era din parinti pocaiti, deci deja cu tinichea de coada.

Nu-l remarcam dar s-a uitat in drum spre noi de cateva ori la mine. Numai la mine. Cand a ajuns in
dreptul meu mi-a zis: vezi ca te cheama CI-stul”. Am incercat sa obtin detalii dar a fost monosilabic. Am plecat cu oarecare strangere de inima.

In birou la CI-st (ofiter de Contra Informatii), a inceput o
discutie relativ amicala ca apoi sa schimbe brusc tonul cerandu-mi detalii despre activitatea noastra de propaganda religioasa in unitate. Stia cu cine ma retrag pentru legatura cu Domnul si ce facem acolo si m-a pus sa semnez o declaratie a ceea ce faceam.

Am citit-o si am avut o obiectie. In josul paginii dupa ce se termina cu descrierea comportamentului nostru, „recunosteam” ca faceam propaganda religioasa printer soldati si imi luam angajamentul de a inceta pe toata perioada armatei.

Am obiectat, in nici un caz nu luam noi initiativa, ci eram noi contactati uneori. Nu a acceptat sa modifice textul si am cedat, am semnat declaratia asa cu era.


Apoi mi-a zis sa-l trimit la el pe Gavril. L-am trimis dar i-am spus ce ne intreaba CI-stul. Il asteptam cu infrigurare. I-am cerut detalii imediat ce a sosit si mi-a spus cum a decurs intalnirea si ca a refuzat sa semneze declaratia. Am simtit ca se prabuseste tavanul pavilionului pe mine… a vazut ca m-am schimbat la fata si m-a intrebat: „tu ai semnat?” . „Da, eu am semnat, nu am crezut ca se poate si altfel…” . MI-a fost cumplit de rusine. …

Va continua…


37 comentarii

  1. Nu cred ca a fost ceva gresit,am fost dupa Revolutie la fiul meu la armata si stiu cam cum trebuia sa te porti”sa asculti”,erai obligat,iti faceai serviciul mlitar,nu erai liber sa faci ce vrei.
    Mi se pare corect,daca celalalt, a inteles ca poate refuza,desi era in timpul stagiului militar,este altceva.
    Erai subordonatul ,care trebuia cat sta acolo sa fie ascultator,era un regulament,care trebuia respectat.


  2. draga Elisa, ce spune aici autorul mărturisirii este .. „se putea spune totuşi NU..” îi pare rău că nu a făcut-o. oricum este ademirabil gestul lui.

    Regulamentul îmi interzicea şi mie să vin cu biblia în unitate, să citesc, să fac propagandă… etc.

    L-am încălcat de nenumărate ori, ca după Revoluţie să îmi dea grade pentru asta…

    Se schimbase foaia…

    Cred că astfel de mărturisiri pot fi un mod de a ne recupera memoria, de a începe vindecarea, cred că este mult mai practic.


  3. sa-ntelegem ca mai „nasesti” un blog? sa-ti traisca obiceiul! 😀


  4. ..putem dechide capitolul marturisiri,
    fiecare avem experiente
    ,din care am invatat,de care ne e era rusine,
    dar am fost iertati!

    Fr.Marius dunt f.bucuroasa pentru cele 14 de pa Resurse crestine,vreau sa le pun si pe mp3 sa le duc la Brasov,la surorile mele,de acolo.
    Laud pe Dumnezeu,ca mai exista har si putere de la Duhul Sfant,spre zidirea noastra,in ultima vreme numai din minte vin „invataturile”, nu din inima,din cunoasterea lui Dumnezeu.
    Sunt bucuroasa ca ascult ceea ce ma hraneste.Ce ma face sa fiu si mai fericita,ca aproape stiu sigur,ca omul traieste dupa voia Lui!


  5. are deja, Cipri 🙂

    Elisa, mă bucur că în seara eşti bucuroasă 🙂


  6. Ma bucur cand aud ca am frati cu o constiinta vie. Ma rog ca acest marturisitor sa fie mica fisura care va sparge barajul trecuturilor neasumate si nemarturisite.


  7. Nu cred ca e grav ce a facut omul .. in sensul ca… altii dupa ce fac lucruri de genu .. le neaga si traiesc toata viata in starea asta. E de admirat ca omului i-a parut rau si banuiesc ca s-a pocait


  8. ..putem dechide capitolul marturisiri,
    fiecare avem experiente
    ,din care am invatat,de care ne e era rusine,
    dar am fost iertati!

    Fr.Marius dunt f.bucuroasa pentru cele 14 de pa Resurse crestine,vreau sa le pun si pe mp3 sa le duc la Brasov,la surorile mele,de acolo.
    Laud pe Dumnezeu,ca mai exista har si putere de la Duhul Sfant,spre zidirea noastra,in ultima vreme am ascultat numai „invataturi din minte”,nu” inspirate”

    Sunt bucuroasa ca ascult ceea ce ma hraneste.Ce ma face sa fiu si mai fericita,ca aproape stiu sigur,ca omul traiesterespectiv dupa voia Lui!


  9. * omul respectiv,


  10. mi s-a blocate netul si am tot dat clik.asa ca poate mai apare postarea de vreo 5 ori


  11. cele 12 ce? Elisa… n-am inţeles ce anume…


  12. Doar când Duhul Sfânt lucrează în vieţile noastre se ajunge aici: căinţă, mărturisire, pocăinţă şi toate acestea conduc spre vieţi schimbate şi dedicate lui Hristos.
    Dacă va veni un duh al mărturisirii peste noi, va urma şi lucrarea celui rău. Probabil că unii vor contesta ceea ce se întâmplă aici, alţii vor nega, alţii vor încerca să distrugă caracterele, etc. Să nu uităm ca Isus Hristos restaurează, iar cel rău are ca scop deterioarea, distrugerea a tot ceea ce a pus Dumnezeu în noi. Mă rog lui Dumnezeu să întărească această lucrare.
    Pentru noi toţi: Isaia 66:2.
    SDM


  13. Ma bucur pt cel ce nu a semnat si ma bucur pt cel ce semnand si-a dat seama ca nu trebuia sa o faca. Nimic nu este mai frumos decat biruinta directa si clara, dar parca si frumusetea iertarii atunci cand ne pare rau din inima nu este de lepadat, desi o prefer pe prima.

    Nu stiu cum se va termina povestea, cu blog sau fara blog, dar stiu ca face bine celui ce marturiseste si ma bucur ca o face.

    Decat sa traiesti in pacate care sa te roada pana nu mai auzi vocea lui Dumnezeu, mai bine iti capeti rusinea si ocara ca un nevrednic prin marturisire si bineinteles lepadand raul, apoi vine mangaierea si „ghiontul” lui Dumnezeu: acum lasa raul si mergi mai departe!


  14. era vorba de acelas lucru,de predicile pe care am reusit sa le am,ca Pety,mi-a trimis doar una.


  15. Acum am priceput, Elisa… scuze!

    SDM şi Vlad, lucrarea de mărturisire nu o poate face altcineva decît Duhul, dacă este în libertate, sau tortura…


  16. Dumnezeu se te binecuvinteze, marturisitule (scuza-ma pentru apelativ, nu-ti stiu numele). Era greu in armata, si CI-isti, acei securisti militari, erau inspaimantatori. Mi-a dat Dumnezeu binecuvantarea sa nu se lege de mine cand eram in armata, ca cine stie ce marturisire ar fi trebuit sa fac si eu acum.
    Nu te cunosc, dar mi-esti drag si te respect.


  17. Citind aceste randuri, nu ai cum sa nu iti aduci aminte de niste vremuri cumplite. Cel putin asa le-am perceput la o varsta la care orice tanar se pregateste sa-si intinda aripile si sa zboare cu elan in viata… Ori tocmai acest „zbor” era interzis de cei ce conduceau o tara traumatizata din toate punctele de vedere. Poate ca, totusi, acele vremuri au fost „sansa” noastra. De a ne cali pt viata, de a intelege in cate forme perfide se poate raspandi raul printre noi… Cand spui copiiilor, tinerilor de azi de acele timpuri, nu numai ca nu inteleg, dar le vine si greu sa creada ca a fost chiar asa…
    Am facut armata inainte de revolutie. In vara lui ’89 m-am eliberat. Am fost o companie numai de studenti la teologie de multe confesiuni. Am crezut ca va fi tot numai o rugaciune si o atmosfera crestina. Nu era deloc asa. Rivalitate intre noi, multa rautate si mai ales, ceea ce nu se poate uita, o imensa neincredere. Stiu ca unii erau numai cu iscoditul si cu raportatul. Nu aveai cum sa nu-i dibui, dar erau si din cei care nu puteau fi depistati. Ne feream sa vorbim multe lucruri. Si cadn credeai ca poti sa spui, te trezeai cu comandantul care reprosa in gura mare, ceea ce se spusese in soapta la ureche. Dupa armata am cunoscut aceeasi neincredere si mai tarziu. Si chiar dupa atatia ani de la acele timpuri, tot mai aud cate ceva despre aceia pe care ii stiu sigur ce faceau. Nu sunt deloc strasati. „Si-au facut datoria fata de tara, fata de neam!” (recunoasteti replica). Adevarati patrioti. Nu ii judecam noi aici. Ne judeca Domnul pe toti cel mai bine. Unii au avut curajul sa spuna NU, altii nu au avut acel curaj. Unii au avut ocazia sa poata decida sa spuna nu, altii nu au avut nici macar ocazia. Ceea ce ma intristeaza cel mai tare, este ca nu se vede dupa 18 ani de la Revolutie, nici o urma de pocainta la unii care au facut lucruri rele tare. Ceea ce a scris fratele de mai sus….e nimica toata. dar aceasta „nimica” il mustra in adancul constiintei. Se simte maculat de acea slabiciune in fata celor care voiau sa stapaneasca si sufletele oamenilor, sa-i corupa, sa-i santajeze. Parerea sa de rau sunt „lacrimile pocaintei” de care avem toti nevoie. Dar cand citesti prin jurnale despre mari personalitati din cauza carora au murit oameni care au avut curajul sa lupte impotriva vechiului regim…asta e strigator la cer. Si numai cei cu un renume. Ci si cei mici, cei care au facut posibila raspnadirea „cancerului” comunist pana in cele mai intime cotloane ale unei societati.
    Tema e una tare trista si cu reverberatii multe…. Iar cei care au fost ceea ce au fost atunci, azi jubileaza ca au pus cu botul pe labe CNSAS-ul. L-au invatat minte sa taca, nu sa spuna ceea ce nu trebuie sa se spuna niciodata! Am auzit pe cineva spunand asta la tv… Ce sa mai spui la asa cuvinte?
    Si mi-am mai amintit ceva. Pastele din 1989. a fost unul ploios, era frig. Am fost cinsemnati in unitate si nu a fost lasat nimeni sa mearga la biserica. Noaptea…3 controale cu alarma, trezire, numarat soldati…La sugestia unui comandant „de nadejde”. Nu am inteles nimic din toata noaptea aceea. A doua zi am fost rasplatiti cu…varza! Am primit toti cate un ou rosu de la un coleg ungur. Cate a tras pe urma saracul… Dar cata bucurie a putut sa ne faca, la ce suflete amarate aveam. Nu mai vreau sa-mi aduc prea mult aminte. Uneori e mai bine sa uiti, numai ca nu se poate. Raman acolo, in adancul memoriei, cu atata lux de amanunte… Anul acesta…20 de ani de atunci…


  18. Scuze, iar am scris mult de tot. Asa ma apuca niste nostalgii… Dar ai dreptate Marius! Sa ne improspatam memoria si sa incepem vindecarea. Suntem o societate suferinda, bolnava rau…Metastazele din vechiu regim nu au fost nici vindecate, nici extirpate…Doar acoperite, mascate. Rezultatele se vad…
    Maine e „Intampinarea Domnului”. Sa-L intampinam pe Domnul in inimile noastre, cu bucurie si credinta!


  19. De admirat gestul celui ce a facut marturisirea si a fost de acord sa fie si publica. Sunt multi care au facut rau altora prin „acordul” lor si nu au simtul responsabilitatii. Nu sunt de acord cu vanatoarea de vajitoare (inceputa de tov. Basescu) dar noua, pocaitilor, parca ne sta bine marturisirea, sinceritatea, etc. Asa imi pare mie … poate gresesc. Domnul sa se indure de noi.


  20. Parerile de rau sint bine primite mai ales daca sint dintr-o inima zdrobita. Dumnezeu cunoaste inima,dar vede-ti i-a cerut sa nu mai faca propaganda crestina ,nu sa i-i toarne pe camarazi lui.Este mai usor sa marturisesti asemenea semnatura e mai greu pt. aceia care au semnat sa fie informatori si vinzatori de frati,este vorba de caracterul lor de onoarea care o va pierde in fata oamenilor. Oare ei nu stiu ca daca vor marturisi exact ce-au facut vor fi rusinati dar ce-l mai important este ca Dumnezeu va fi ce-L ce va inmuia inima oamenilor? ei doar trebuie sa faca primul pas in sac si cenusa cum spunea cineva ”oameni vor sa vada lacrimi de pocainti’


  21. Ia uite dom’le cum se mai rascolesc amintirile :))))
    Alex, citind textul initial si apoi cometariul tau mi-am adus si eu aminte de intimplari aproape identice. Ca si tine si eu am fost eliberat chiar in vara lui ’89 de la Lipova la TR-isti unde erau cam toti viitori studenti la Timisoara. SI pe mine m-a chemat CI-stul sa-mi spuna sa nu cumva sa mai imprastii otrava. Stia fiecare scrisoare care o scrisesem si cui o scrisesem. Intrebarile lui erau de asa natura ca raspunsurile cereau cite o mica explicatie din Biblie. M-a intrerupt spunindu-mi: „Ba tu crezi ca esti aici sa ma pocaiesti pe mine?” Memoria ma lasa dar as fi curios sa-mi vad actele de atunci sa vad daca m-a pus sa semnez ceva. Uite si-o alta perspectiva: asa il blocam pe ala incit nici nu ma interesa ce vrea si ce spune. Eu tot pe-a mea o tineam oricum.
    PS Interesant ca-n toata unitatea nu era curent de loc si eu aveam ditamai lampa-n ochi in biroul CI-stului.
    PSS Vezi Marius ce se intimpla cind il provoci pe „soldatul romanesc” (asa se spunea la noi in unitate) sa-si aminteasca de armata. Nu mai tace;)


  22. In alta ordine de idei, sunt recunoscator ca si voi ceilalti pentru oricine care, chiar cu riscul deconspirarii, sunt gata sa faca lumina in intuneric. Apreciem gestul autorului.


  23. Bai Dane, iar incepi cu amintirile tale din armata…Lasa-ma ca m-ai facut capul calendar cand ai venit in State…Doi ani cred ca ai vorbit NUMAI de armata…Oh, no…it’s coming back!!! 🙂 🙂 🙂

    Varutul – nu te supara, ca glumesc! 🙂


  24. Cristi lasa-l pe varutul in pace ca s-a pocait singur.
    Salutari de la canadieni.


  25. Lasă-l să spună, Evedule, că e traumatizant … şi eu am spus din armată..

    https://patratosu.wordpress.com/2007/07/06/ce-am-facut-in-armata/

    Slavă Domnului pentru toată acestă mărturisire, s-ar putea să aveţi suprize, acum dimineaţa şi seara apare continuarea.


  26. Interesant cum se strang atatea marturisiri si cum aflam ca in acele timpuri am fost destul de aproape unii de altii, fara sa stim asta. Daniel B. spune ca a facut armata la Lipova. Eu la Lugoj, cativa pasi mai incolo de Lipova! Ce chestie. Oare de ce cand ne amintim de aceste subiecte asa ne vin o groaza de amintiri pe care ne vine sa le tot spunem, spre disperarea celorlalti? Cred ca acele momente din viata noastra ne-au marcat destul de puternic.Pe unii chiar i-a traumatizat. Cred ca Daniel are tresariri si acum de la amintirea lampii aceleia nenorocite a CI-stului. Ce personaj sinistru… Treceam cu frica pe langa el. Altii i se gudurau inainte ca niste caini.Interesant e ca am vazut intr-o zi un „gudurator” la tv. Lucreaza la studierea arhivelor fostei Secu! Ha, ha, ha! Iti sta mintea in loc.
    E tare si amintirea cu „soldatul romanesc”. Flamand, jegos, batjocorit. Dar acre trebuie sa bata pas de defilare cu entuziasm! Ne-a amenintat intr-o zi secretarul de partid ca daca mai facem tulburare in unitate (voiam si noi sa cantam colinde!), ne trece pe toti de la TR la trupă si…la „diribau” cu noi! (asa erau numiti cei care mergeau la detasamentele de munca). Ca sa ne razbunam, am cantat cantece patriotice cu „Traiasca Republica!” Ii enerva ideea de a canta de capul nostru, dar nu mai aveau ce sa zica la asa entuziasm patriotic ostasesc! Iar jignirile vizavi de credinta si de Dumnezeu….nu ar suporta acest loc sa le primeasca nici ca simple amintiri. M-am trezit multa vreme ca nu mai suport sa vad haina militara. Cand am terminat stagiul, colegii mei si-au aruncat de pe pod in raul Jena valizele, care pluteau ca niste barci in deriva. Eu am dus-o acasa, caci era a varului meu!Ce-as fi aruncat-o si eu…
    Cred ca am scrie pana maine amintiri din armata. Cele mai multe sunt insa doar triste… Suferinta ne-a legat intre noi prea putin. Atunci mi-am dat seama ce rai putem fi uneori. Fara rost… Dar ce nu am sa uit e ca in momente grele am avut alaturi niste baieti deosebiti de la protestanti. Unii erau unguri pe care toti ii injurau, dar fara rost. Aveau un suflet de aur.
    Sa ne dea la toti Domnul numai bine!


  27. Merci Nicu. Salutari la Canadieni, dar care Nicu esti? Cristi


  28. Da-mi o adresa de mail si, iti dau mai multe detalii. Eu locuiesc la Kitchener si merg la Betel. Domnul sa fie cu tine in tot ce faci.
    Nicu T.


  29. Mesajul de mai sus e pentru Cristi R.


  30. Traume psihice , betiile superiorilor, jigniri,josnicii,minciuna,brutalitati,nopti nedormite din cauza celor care isi povesteau cele mai nenorocite scene(obscene)in dormitorul comun.
    Nu am crezut ca la armata,omul uita si ceea ce a invatat,ca nu invata nimic bun,ca e maltratat ca la puscarie,unde esti totusi delicvent>


  31. Alex, şi mirosul hainelor şi al mîncării îl ţin minte.
    Era la modă Lambada… un coleg de-al nostru ne-a dat comanda

    „pe lambada înainte marş” am defilat aşa toată curtea de 300 de m.

    „Au înnebunit teriştii”… s-a strigat de la balcoane…

    eram 110 oameni..

    Am cîntat unele cîntece patriotice în ritm de jazz şi rithm and blues cu Nicu Patoi … i-am făcut bass-ul..

    https://patratosu.wordpress.com/2007/07/17/din-seria-oameni-care-mi-au-daruit-ceva-nicu-patoi/

    Elisa, la armată se vede cine este bun cu adevărat, la armată iese la ifveală răul..

    Din armată am învăţat vorba, de la un căpitan…

    „Neamul prost se vede la întuneric şi la înghesuială”

    În armată le-am avut pe amîndoua, mai ales că noi am fost generaţia care a făcut REvoluţia,

    am tras în aer şi populaţia a tras aerul în piept… zîmbet amar… pentru asta nu există emoticon


  32. Nicu,

    Emailul meu e: CristianRatza@gmail.com.

    Blessings.


  33. se stinge ceva?


  34. DA, Elisa, interesul 🙂


  35. […] martie 22, 2008 in Marius Cruceru (De la Marius Cruceru) […]


  36. am facut armata la Plenita ca si tine dar mult inaintea ta … am trecut cea mai grea perioada din viata mea de pana atunci … dar printre condamari , premieri , esecuri sau succesuri am reusit sa supravietuiesc ..imi aduc aminte un ofiter ( capitan ) Dodoi teroarea militarilor .. imi aduc aminte dealu Cearangului unde era singurul copac pe o rasa de cativa km… acolo unde ne dadea adunarea pe ploaie sau ger …taras…


  37. cine spune ca revolutia a fost facuta de catre tineri greseste dupa mine . A fost o lovitura de stat extrem de bine regizata in care am cazut ca puii in gura vulpi .. Daca vreti sa discutam de asa zisa revolutie ve stau la dispozitie . Fostul comandant civil al parterului , primului etaj si al terasei fostului CC-al PCR pe perioada 22.12- 31.12 1989 . Corpul C , in fata Directiei 5 Securitate unde se tragea cu armne di precizie si nu facea raniti …doar morti .. Nu trageau securisti ci altii ….”politrucii militari ” imbracati in civil sau in militieni ..21.12 1989 in spatel cinematografului Patria isi schimbau uniformele de militar in cele de militie sau civile …
    .



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: