Mărturisire 3

Continuare

Am tot asteptat … ca sa aflu ulterior ca incepuse sa ne vorbeasca pe mine si sotia mea de rau in adunare si sa-i intoarca pe frati impotriva mea. Si mai tarziu am constatat cu groaza ca tatal meu nu mai e in deplinatatea facultatilor mintale. Acum avem probleme cu el din ce in ce mai mari, sta incuiat in casa, daca iese afara si vede straini in sat, fuge si se incuie si nu raspunde daca e chemat afara, mi-e teama ca va deveni violent asa ca eu cam fac de garda, stau intre el
si familia mea.

Am pus inaintea Domnului toate lucrurile, inclusiv o eventuala plecare din locuinta in care ne aflam acum impreuna cu tatal meu. Pentru ca nu am inima sa-l internez si in unele zile nici nu
pare bolnav, are grija sa-si insele interlocutorii.

Dar in alte zile, se da de gol, are momente de criza.
Situaţia este cunoscută în adunare, în localitate, dar nu mai ştim ce să facem…
Trecutul îl chinuie cumplit.
Ar putea să se elibereze prin mărturisire şi aceste lucruri ar dispărea..

Comentariul meu?

Mărturisire 2

Continuare…

Cat despre angajament, marturisesc cu mana pe inima (si cu satisfactie) ca l-am incalcat imediat.

Aveam totusi grija sa ne ferim de oltean si de oricine ne-ar fi vazut ca „dam coltul”. Profitam de ori cate ori eram de servici la G.A.Z., bucatarie, centrala termica si ne nimeream impreuna. Dar ma macina faptul ca Oanea avusese curajul sa nu semneze si eu nu …

La Bucuresti am fost repartizati cu munca la cladirea Ministerului Apararii, langa Casa Poporului, cladire ce se afla in acel complex faimos (Casa Poporului, Hotelul … , Ministerul Apararii, si inca o cladire, pentru Leana pentru cercetare in chimie parca …).

Prima luna am avut linistie. Am fost luat de pe santier impreuna cu alti cativa si desemnati ca garda la dormitoarele muncitorilor nostrii dar si cu sarcina de a pastra o curatenie luna. Apoi au inceput presiunile, razboiul psihologic.

Dar spuneam Domnului meu tot. Cand veneau muncitorii seara la dormitoare, vene cate un soldat la mine si-mi spunea: „bai X, vezi ca intreaba CI-stul de tine.” . „Ce vrea?”. „Nu
stiu, intreaba de tine …” . Apoi intr-o zi mi-au zis: „Du-te ca vrea sa vorbeasca cu tine”. Am plecat cu inima stransa dar in legatura cu Domnul meu.

Nu l-am intalnit… desi eram hotarat sa dau ochii cu el. Ma saturasem sa stau in tensiune. Si apoi a fost mai usor. De cate ori ma trimiteau, le spuneam ca nu l-am gasit si ca daca vrea, de ce nu vine el?

Au inceput focurile de arma automata si CI-stul meu nu mai era de gasit nicaieri, fugise sa-si scape viata. Multumesc mereu Domnului meu ca am scapat de ei. Pentru ca daca azi tin capul sus nu mi se datoreaza mie si curajului meu ci Dragostei Lui, stiu bine acest lucru.

Cand am ajuns acasa (am plecat de acolo cu tinichea de coada pentru ca sunt unul din soldatii care au organizat o rascoala, vroiam sa se reduca armata la un an de zile ca durata.