Mărturisire 3
februarie 2, 2008Continuare
Am tot asteptat … ca sa aflu ulterior ca incepuse sa ne vorbeasca pe mine si sotia mea de rau in adunare si sa-i intoarca pe frati impotriva mea. Si mai tarziu am constatat cu groaza ca tatal meu nu mai e in deplinatatea facultatilor mintale. Acum avem probleme cu el din ce in ce mai mari, sta incuiat in casa, daca iese afara si vede straini in sat, fuge si se incuie si nu raspunde daca e chemat afara, mi-e teama ca va deveni violent asa ca eu cam fac de garda, stau intre el
si familia mea.
Am pus inaintea Domnului toate lucrurile, inclusiv o eventuala plecare din locuinta in care ne aflam acum impreuna cu tatal meu. Pentru ca nu am inima sa-l internez si in unele zile nici nu
pare bolnav, are grija sa-si insele interlocutorii.
Dar in alte zile, se da de gol, are momente de criza.
Situaţia este cunoscută în adunare, în localitate, dar nu mai ştim ce să facem…
Trecutul îl chinuie cumplit.
Ar putea să se elibereze prin mărturisire şi aceste lucruri ar dispărea..
Comentariul meu?
Acesta a fost sistemul comunist.
A frînt taţi, a încercat să frîngă fii. A frînt şi taţi şi fii, a frînt fii, dar n-a frînt taţi…
Cred că astfel de istorii, povestite aşa cum au fost sau aşa cum au mai rămas în mintea noastră, odată rostite, au un rol katharhic, iese răul şi este ars.
Poate că şi în cazul acesta se aplică spusa: „Plîngeţi cu cei ce plîng”
Acestea sînt poveri pe care nu le putem purta singuri.
De aceea eu am ales să vorbesc.
Ce s-a întîmplat atunci nu se poate înţelege uşor fără acest fel de istorii.
Poate că şi aceasta este o cale legitimă de a rezolva problema memoriei noastre.
Dacă ar fi mai mulţi care ar mărturisi felul în care s-au confruntat cu puterea de atunci şi modul în care au evitat sau căzut în capcanele întinse de securişti, cred că abia atunci s-ar pava un drum sănătos spre o deconspirare autentică.
Poate…
La patratosu 
„Dacă ar fi mai mulţi care ar mărturisi felul în care s-au confruntat cu puterea de atunci şi modul în care au evitat sau căzut în capcanele întinse de securişti, cred că abia atunci s-ar pava un drum sănătos spre o deconspirare autentică”
Fratilor numai Adevarul ne face slobozi
Daca am fost: – pioneri
– utecisti
-peceristi
– maistri
-ingineri
-profesori
-pastori
Riscul de a fi ingenunchiati a fost mai mare si cred ca o pocainta sincera (dute si mustra l intre tine si el .Daca te asculta ai castigat pe fratele tau)ar rezolva multe apasari. Si noi trebuie sa mergem pentru ca ei sunt cei raniti acum!
Asta cred ca i mai bine decat o bataita cu pietre
Domnul sa ne lumineze
am fost pionier, locţiitor de comandant de unitate, şnur bleu 🙂
după ce am avansat de la comandant de grupă, roşu, comandant de detaşament, galben, pînă m-am prins, dar repede s-au prins şi ei,,,
utecist am apucat puţin, că mi-au făcut şedinţă pentru propagandă baptistă…
pecerist n-am apucat, inginer, nu, prof şi pastor nu pe vremea aia…
Bisericile Rominesti se confrunta cu ceva nou ,ce tragedie savezi cum i-si bate joc Deavolul de oameni,acum au remuscari,cosmaruri, frica de moarte fobii,tulburari de comportament,tulburari mentale din cauza descoperiri lor, si nu numai.Poate ca vor sa marturiseasca dar nu au putere ,puterea vine de la Duhul Sfint, dar pe acestea s-ar putea sa-i fi chiar parasit Duhul Sfint. Mai exista o sansa Dumnezeu spune ca daca mai este un strop de jaratec El nu-S va intoarce fatia de la eii.
Ma-am tot gindit daca s-ar face o echipa formata din doctori crestini care nu s-au intinat (sint citiva Slava Domnului) care sa i-i ajute pe plan spiritual si medical sa se recupereze, mai ales mental.Asta nu numai pt. ce-i ce-au colaborat ci si pt. familiile lor care sint deceptionati.
Imi amintesc de snururi le pastrez galben albastru si albastru inchis …stiau de mine M au pus sa fac o lista cu toti care merg la adunare …. nu am facut o ,dupa vreo trei termene colegul de banca a zis : tovarasa de aia nu face ca merge si el (pe atunci bunica mea era baptista ,azi suntem toti din familie 19).tovarasa s a luat la cearta cu mine era dupa o ora de „constitutie”
in care ne predase : Constitutia RSR garanteaza…..
Si eu am intrebat dar dumneavoastra ne ati spus de zece minute ca avem drepturi garantate de constitutie
Am fost surprins si eu si dansa de argumentul adus in clasa s a facut tacere de mormant si tovarasa a spus :da constitutia garanteaza dar partidul …. atunci am intrebat care i mai mare si profund incurcata a luat catalogu si a trantit usa la clasa si aplecat au venit la mine colegii pocaiti si ma u felicitat era o profesoara foarte severa era in 1987
A fost prima si ultima mea intalnire cu sistemul
Dar vorbeam cum putem sa i ridicam pe cei cazuti???
Cred ca o mana de ajutor de departe,e rugaciunea pentru toti acestia,
omul are remuscari,dar Dumnezeu vrea ca oricine sa vina la El,
nu va da afara pe nici unul din acestia,
daca are iertarea se vindeca „boala”in totalitate.
Putem sa ne rugam pentru cei ce plang.
Draga frate:
Marturia dvs. este impresionanta. Dumnezeu nu va ramine indiferent fata de ea. Daca aveti putere, ramineti linga tatal dvs. Cred ca biserica trebuie si poate sa va ajute; in rugaciune si nu numai. Cred ca Domnul poate inca sa biruiasca si de-aici. El sa va ocroteasca…. Pt noi ceilalti; sa nu lasam pacate nemarturisite/nerezolvate… rezultatele se vad… si sa nu judecam pt ca Domnul stie toata problema tatalui din aceasta poveste…
Pt Ioan Daniel: Cunosc pe cineva care suna pe un fost informator si acesta ii spune „mai suna-ma frate pt ca imi face bine sa vorbesc despre asta”… de-ocamdata n-a venit vremea sa iasa in public. Sa ne apropiem cu finetse de ‘ei”…
Despre mine: Domnul m-a pazit pt ca nu m-a lasat in confruntari mari… Multumesc Domnului ca la facultate cind ne-a intrebat cine-i crestin, m-am sculat in picioare…Saptamini la rind ma scula sa ma convinga, in public, ca nu exista Dumnezeu…Domnu,a fost bun si n-am cedat, ba polemizam cu el. Partea negativa era ca nu ma bucuram (aveam 2 colegi copii de maior/colonel de Secu.)…si ar fi trebuit sa ma bucur si sa-i dau nota mai evanghelista si mai putin apologetica…dar am fost slab si totusi Dumnezeu mi-a dat har si nu m-am lepadat (2 colegi mi-au spus ca si ei sunt crestini dar n-au avut curaj sa se ridice)… iar profu’ era din familie de pocaiti altfel nu se lega de mine…In rest, cind ne-a prins militia la rugaciune s-au purtat omeneste…Domnul a vazut ca-s slab…
Nimeni nu arunca cu pietre acolo unde exista durere pt pacatul faptuit, apare asprimea ce se aseamana cu piatra atunci cand unii umbla cu presul de colo, colo.
Cum ni se bucura inima la marturisirea fiului, dar daca tatal va ajunge sa faca marturisirea?
Dumnezeu sa lucreze dupa bunatatea lui astfel incat sa fie cercetat si tatal si cei ce citesc si au inca de marturist.
Radu, simti bucuria, lumina si frumusetea marturisirii? Cred ca cei mai multi asta isi doreau pt cei despre care s-a vorbit adesea aspru. Nu era o executie, era o un strigat: lasa presul si vino-ti in fire!
Binecuvantarea lui Dumnezeu sa se reverse peste cei ce-si marturisesc pacatul, iar cercetarea sa ramana peste cei ce inca muta presul.
Parca-l vad pe imparatul Saul in aceasta poveste. I se tulburase mintea si momentele de lucidatate erau tot mai rare. Cand era lucid il aprecia de David, altminteri trimitea soldatii sa-l haituiasca si sa-i ia viata.
A ajuns asa pentru ca incepuse a se crede mare si tare, si-o luase in cap, compromisurile ii invadasera viata.
Doamne, tine-ne smeriti si in ascultare de Tine. Fereste-ne, te rugam, de toate situatiile compromitatoare care ne pandesc la tot pasul.
Doru Radu, ai dreptate, cred. Biserica poate si trebuie sa-l ajute pe fratele nostru in aceasta situatie. Si nu doar mijlocind in rugaciune pentru el, ci si cu alte actiuni.
Florina, foarte buna ideea ta cu consilierea medicala si psihologica, dar cred ca e nevoie de marturisire mai intai. Sau macar de o deschidere in aceasta directie. Cum spune si Doru R. despre acel om care accepta sa vorbeasca despre trecut, daca este intrebat, si se simte bine vorbind.
Absolut Cubuletz numai daca vor marturi vor avea sanse de vindecare ,pentru acestea ma refeream sa se faca o echipa de medici.
Vlad L.:
Ma indoiesc ca : „ca cei mai multi asta [pocainta] isi doreau pt cei despre care s-a vorbit adesea aspru. Nu era o executie, era o un strigat: lasa presul si vino-ti in fire!”.. Din multe motive cred ca nu durerea pt nepocainta oamenillor este principalul motiv pt interesul nostru (uneori si al meu) vis a vis de deconspirare; dar las judecata asta in seama Domnului…Fiecare avem un trecut, un nivel spiritual, nu suntem in mod constant in aceeasi stare, avem noi insine nevoie de curatire, etc…
Nadajduieste frate in Domnul Isus ,ca multa dragoste are El,pentru cei sinceri.
Domnul este alaturi de cei care cauta FATA LUI!
Nu stiu Radu, dar eu ma bucur si incerc sa nu fiu banuitor si sa ma gandesc ca ceilalti nu-si doresc deconspirarea decat din motive necurate. Poate ca sunt si cred ca sunt si din acestia, dar ma gandesc ca sunt si multi care s-au saturat de mizerie si ipocrizie, isi doresc un alt fel de umblet pe cale, pt ei si pt fratii lor.
Poate ca gresim uneori, dar dincolo de aceste greseli cred ca intentia nu este de a face rau si asta conteaza – nu fac apel la lipsa de responsabilitate ci, cred ca in astfel de procese este inerenta si amprenta firii, totusi nu aceasta este determinanta.
Ma bucur cand vad omul despovarandu-se inaintea Domnului si cautand legatura frateasca in lupta spre mai bine.
Vreau sa cred ca si tu si cat mai multi se bucura atunci cand cineva intinde mana, iar fratii cu bucurie staruiesc intr-un fel sau altul la Domnul ca povara sa fie luata acolo unde El gaseste de cuvinta.
Aduce bucurie izbanda marturisirii si a pocaintei. Si cred ca intelegi ce vreau sa spun.
Dragă Pătrățosu, astfel de mărturisiri se aseamănă cu perlele azvârlite porcilor!
dragilor, văd că s-au adunat destul de multe comentarii aici, mă bucur de buna primire a mărturisitorului nostru…
un singur lucru nu înţeleg: Dancos, de ce crezi că astfel de mărturisiri sînt perle aruncate porcilor?
ESte adevărat, prin mărturisire ne asumăm o vulnerabilitate fără precedent.. putem fi loviţi, dar asta mi se pare onorabilul dus la extrem… dezbrăcarea de platoşă.
Este de un donquitotism admirabil.
Mie aşa îmi place să trăiesc.. cu platoşa jos, cu riscul de a fi dezamăgit, jignit, tras în piept… păcălit, şmecherit, scuipat…
Este mult mai comod să stai în cămăruţa ta…
sau în „pătrăţica” mea.. 🙂
Dar cămăruţa este numai pentru rugăciune… atît….
Doru Radu,cred ca nu am gresit deloc spunand ca are nevoie de rugaciune,de la cei de mai departe,altfel cum am putea noi,cei de pe aici ,s-o facem?
Alta este ceea ce trebuie sa faca biserica.
In legatura cu pocainta,pe care o asteptam,acum spuneti lucruri care ma cam lasa incurcata?adica noi nu eram sinceri?
Apoi spuneti”fiecare e pe alta treapta.fiecare avem nevoie da curatire”asta e f.adevarat!pocainta celor despre care s-a facut desconspirarea,este o alta problema,
curatirea fiecaruia se face zilnic,
eu personal am o stare rea,din cauza ca in jurul meu este ceea ce este,iar cand cineva marturiseste ma bucur din toata inima,eu,dar Domnul?
Ca sa aud ca asta e ca si „margaritarele aruncate inaintea porcilor?”suna ca nuca-n perete!
Intr-adevar nu oricine se poate marturisi,putini sunt cei ce o fac!Domnul sa-i binecuvanteze!cu tot harul Sau!
draga Elisa, pentru o mărturisire îţi trebuie mult curaj, foarte mult curaj…
Curajul este ceea ce lipseşte majorităţii bărbaţilor din ziua de azi…
avem o grămadă de bărbătuşi împrejur, o grămadă de masculi, o tonă de testosteron şi adrenalină cu găleţile, dar nu bărbăţie…
Trăim într-o generaţie emasculată, dezbrăcată de esenţa bărbăţiei…
Oh, Doamne, ai mila…
Iar pentru mine e valabila rugaciunea Sfântului Filip Neri:
Ţine-mă Doamne, de urechi, că altfel te vând ca Iuda.
pentru mine este altfel.
„cel ce crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă”
Impresionanta aceasta marturie…Nu pot sa sper decat ca acest ton bun va fi auzit si de altii.
Se pare ca s-a stins tonul marturisirilor!
Asteptam momente tot mai adanci,lucruri mai profunde,am pus PUNCT,se vede!:((
Ne-am retras toti,de ce?
Poate că este bună o retragere, Elisa, poate că este bună o tăcere, o reţinere, o pustnicie…
Am observat că pe mai toate blogurile s-a aşezat tăcerea…
Este un semn bun, după părerea mea, avem nevoie şi de tăceri.
Arty, nu ştii prin ce chinuri trece cineva care mărturiseşte aşa.,..”am făcut bine, am făcut rău?”
Am intuit acest lucru şi „mărturisitorul” mi-a scris chiar aseară confirmîndu-mi starea de agonie prin care trece…
Diavolul nu doarme şi caută să descurajeze orice lucru bun.
Rugaţi-vă pentru acest mărturisitor..
Frate care ai avut curajul de a-ti deschide inima,crede ca Domnul Isus e la carma si El vede ceea ce nu vad toti oamenii,crede ca Domnul Isus va face ceea ce este bun pentru oamenii care Ii cer ajutorul.
Oamenii nu cer ajutor de la Dumnezeu,El atat asteapta,El vrea sa ni-l dea,asteapta sa-L chemam,toata dragostea vine de la Dumnezeu,la cei care se marturisesc.
draga Elisa, mare dreptate ai… chestia asta se numeşte „curaj”.
Spune dumneata ca femeie cu experienţă de viaţă, mamă trecută prin multe… nu asta-i calitatea cea mai apreciată de femeile înţelepte la un adevărat bărbat?