Memoria, înţelegerea şi dragostea

Primul articol promis de Agora Christi a apărut. Este articolul scris de Adonis Vidu intitulat Biserica şi Memoria colaborării.

Sînt sigur că Adonis nu surprinde absolut deloc, oferindu-ne, aşa cum ne-a obişnuit şi în alte dăţi, un text foarte frumos scris, bine organizat, cu un croşet foarte fin în jurul unei cărţi a lui Miroslav Volf.

Sînt sigur că problematica este interesantă şi chestiunea bine pusă.

Mă tentează un comentariu „la paragraf”, dar vreau să încep cu un ocoliş. Deocamdată mă abţin, fac post adică, pentru că aş vrea să se mai limpezească atmosfera. Nu pot să mă spun că m-ar bucura vreun pic atacurile haiduceşti la adresa lui Adi.

Deocamdată încerc, în fumul de praf de puşcă ridicat să disting între argumente şi contraargumente, între dezbatere şi dezbătaie, între chestiuni nimerite şi altele „minerite”.

Spre deosebire de alţii care au „foste simpatii”, pentru mine Adi este o simpatie actuală, ca şi Daniel Farcaş.

Aşadar, ceea ce urmează nu-i legat neapărat de articolul lui Adi, este numai o meditaţie de seară pornită de la titlul pe care Adi îl dă.

Încerc să îmi pregătesc platforma teoretică, elucubrînd un pic… 🙂

Adică, cum s-ar spune, gîndesc cu voce tare, pornind de la titlul lui Adi şi scriu cu gîndul la Augustin.

Memoria şi dragostea

Prima întrebare care mi-a venit în minte, citind titlul lui Adi este următoarea: pot să îmi administrez memoria personală?

Greu, mai ales cînd trebuie să ne întoarcem la amintiri neplăcute. Este o relaţie afectivă cu amintirile. Ne amintim lucrurile dragi şi uităm lucrurile urîte şi de urît.

Dar memoria colectivă? Cum se poate aceasta domestici?

Povara greşelii şi a sinelui

Dacă tot sîntem în luna deconspirărilor, mi-a venit în minte, pentru completarea peisajului, un text scris cu mai multă vreme în urmă, înainte de alegeri pentru adunările generale, pentru comitete etc. (acum, culmea, este aceeaşi perioadă, unele biserici au adunări generale elective… ).

Cred că în aceste zile trebuie să ne aducem aminte şi de ce spune Apostolul aici:

Galateni 6:1  Fraţilor, de va şi cădea vreun om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi pre unul ca acela cu duhul blândeţelor; păzindu-te pre tine, ca să nu cazi şi tu în ispită.
2  Purtaţi sarcinile unul altuia, şi aşa pliniţi legea lui Hristos.
3  Că de se socoteşte cineva că este ceva, nimic fiind, pre sine se înşală.
4  Iar fapta sa fieştecine să-şi ispitească, şi atunci întru sine numai va avea laudă, iar nu întru altul.
5  Că fieştecare sarcina sa îşi va purta.

Anul trecut un prieten mi-a cerut textul acesta insistent pentru publicare.

Acum îl dau gratis. Iată AICI.

Acolo este ce-am avut de spus azi.