Replica editurii Herald şi răspunsul lui Cristian Bădiliţă

Protest la protest

(Aurelian Scrima – director Editura Herald)

Am citit cu stupoare articolul publicat de ziarul Ziua, intitulat „Protest împotriva fraudei intelectuale”. Dat fiind că acuzele grave cuprinse acolo pun în discuţie credibilitatea unui demers editorial coerent desfăşurat pe parcursul mai multor ani şi credibilitatea unor acte profesionale, m-am simţit dator să intervin. Nu o voi mai face altădată.

În urmă cu câteva luni, dl. Bădiliţă, iniţiatorul şi primul semnatar al acestui Protest a propus Editurii Herald spre publicare Apocalipsa după Pavel (ed. a IV-a). Într-una din scrisori domnia sa spunea „felicitări pentru apariţii şi succes mai departe”. Presupun că la data respectivă socotea Editura Herald îndeajuns de onorabilă pentru a-i găzdui lucrările. Îmi cer scuze pentru indiscreţia pe care am comis-o, dar efectiv nu înţeleg cum de a ajuns în atât de scurtă vreme să considere această editură vehiculul unei fraude intelectuale.

În articol editura Herald este acuzată că pune pe piaţă „titluri ale culturii antice, creştine şi păgâne în traduceri neprofesioniste şi fără nici o valoare ştiinţifică”.

Primul reproş este că operele respective intră în cultura română prin intermediul unor limbi europene, adică „la mâna a doua”, ceea ce ar constitui „o fraudă intelectuală”. Problema poate fi privită sub mai multe unghiuri:
1) este justificat un asemenea act? Dacă am nega, ar trebui să eliminăm din cultura noastră aproape tot ce a venit din Orient sau din spaţiul nordic al Europei şi să socotim că marii scriitori sau traducători care ne-au transmis „la mâna a doua” comori ale literaturii arabe, indiene sau persane au comis fraude intelectuale. Exemple se găsesc la tot pasul.
2) folosirea ediţiei în limba originală garantează calitatea traducerii? Chiar dl. Bădiliţă a reproşat în nenumărate rânduri pr. Dumitru Stăniloaie şi lui Dumitru Fecioru că au tradus din greacă fără spirit critic sau ştiinţific; şi totuşi noi le suntem profund îndatoraţi că ne-au apropiat opera unor Părinţi ai Bisericii sau lucrarea unor mari mărturisitori.
3) oare specialiştii care lucrează pe ediţiile originale nu se ajută în munca lor de traducere de toate versiunile (autohtone sau străine) ce le au la dispoziţie, inclusiv de aparatul lor critic? – este un act necesar, obligatoriu chiar, dată fiind dificultatea unei asemenea demers.
Principial, nu avem cum să nu fim de acord cu dezideratul de a oferi traducerea operelor capitale din original, realizată la cel mai înalt nivel ştiinţific. Ştim însă că pentru astfel de proiecte e nevoie de timp, resurse şi hotărâre şi mai ales de un efort colectiv întrucât operele de acest gen trebuie abordate, decriptate şi înţelese pe mai multe paliere: filologic, teologic, filosofic, istoric etc. Traducerea Septuagintei în limba română – un proiect la care participă un colectiv de specialişti demni de toată lauda – este deocamdată un exemplu singular, care din fericire a putut beneficia de o sponsorizare generoasă; aceasta a permis ca traducătorii implicaţi aici să fie „bine plătiţi, adică, mai bine plătiţi decât ar putea-o face orice editură din România” (C. Bădiliţă). Oare o astfel de reţetă poate fi aplicată astăzi tuturor urgenţelor şi recuperărilor de care e atâta nevoie? Din păcate, în România, la nivelul actual
al resurselor disponibile în domeniul cărţii, constituie excepţie ceea ce în marile culturi europene este regula.

Cât priveşte indicarea surselor, în articol se recunoaşte că volumele „menţionează pe contrapagină sursele”, potrivit cutumei. Dintre cărţile atât de blamate în respectivul articol mă voi opri la un singur exemplu: Apocalipsele apocrife ale Noului Testament . Pentru a alcătui volumul au fost consultate nu mai puţin de şase surse, din care au fost selectate unsprezece texte aparţinând exclusiv literaturii apocaliptice. Versiunile respective erau traduceri (cele mai multe în engleză) realizate după originale redactate în diferite limbi (latină, coptă, siriacă, greacă). Nu îmi pot imagina că în România este posibil să se realizeze un volum de doar 250 de pagini, care să fie opera colectivă a unor specialişti în astfel de limbi; după cum nici nu ştiu să existe calificare pentru traducerea unor surse siriace, etiopiene sau copte. Repet, toate sursele sunt oferite cu onestitate; orice cititor avizat cercetează cuprinsul, verifică sursele,
răsfoieşte şi citeşte selectiv înainte de a decide să cumpere cartea. Unde este mistificarea? Volumele nu pretind să fie altceva decât ceea ce sunt.

În articol se mai spune că volumele respective nu au valoare ştiinţifică. Afirmaţia este nedreaptă şi de rea credinţă. Fiecare volum, precizez, fiecare volum al colecţiei este însoţit de un aparat critic substanţial (introduceri, note, comentarii, indici) ce aparţine de regulă unei personalităţi de renume. De pildă, R.H. Charles este figura emblematică a editării în engleză a corpus-ului apocrif şi pseudoepigraf veterotestamentar. În plus, pentru mai buna înţelegere a unor astfel de texte şi a vastei problematici pe care o ridică spiritului nostru, în cadrul editurii a fost dezvoltată colecţia „Fiat Lux” unde au apărut deja operele unor importanţi teologi: P. Tillich, A. Harnack, W. Bousset, Teilhard de Chardin etc.

Nici nu mă obosesc să răspund afirmaţiei că se fac bani cu astfel de cărţi. Oricine lucrează în domeniu ştie care e adevărul, inclusiv semnatarii articolului. Ceea ce nu pot înţelege este tonul vituperat şi virulenţa cu care se reclamă practic un drept de monopol.
Una e să semnalezi neajunsuri sau deficienţe (care există, fără îndoială), alta e să emiţi judecăţi de valoare globale. Sunt convins că mulţi dintre semnatarii protestului nu ştiu că la Editura Herald au apărut texte sacre precum Bhagavad-Gita, Coranul, Upanişad etc. (în remarcabile traduceri din original) şi că au fost publicaţi autori la a căror exigenţă profesională visează orice intelectual autentic: H-Ch. Puech (Despre gnoză, Evanghelia după Toma), A. Harnack (Istoria dogmei creştine), T. Wittaker (Neoplatonismul), M. Harl (Septuaginta), P. Deussen (Filosofia Upanişadelor), S. Dasgupta (Filosofia Yoga), M. Granet (Gândirea chineză), Isabelle Robinet (Istoria daoismului), H. Corbin (Istoria filosofiei islamice) şi lista poate continua. Îi invit să judece încă o dată dacă asemenea producţii îndrituiesc calificativul de fraudă intelectuală. Pe o piaţă liberă a cărţii, cum din fericire este cea de astăzi din România, până la urmă
nivelul de cultură şi discernământul cititorilor hotărăsc cine şi ce rămâne.
Închei spunând că am apelat la acest drept la replică nu atât din nevoia de a clarifica lucrurile, cât mai ales din respect pentru colaboratorii şi cititorii Editurii.

Aurelian Scrima
Director Editura Herald

Replica domnlui Cristian Bădiliţă

Replica editurii Herald e, ca de obicei in Romania, complet pe linga subiect; dl Scrima isi aminteste foarte bine ca mi-am retras oferta (Apocalipsa lui Pavel) indata ce am aflat cum se fac traducerile lor; nu pot cautiona o impostura generalizata; cit despre „onestitate”, nu mai revin; trebuie scris pe coperta ce se traduce (nu se traduc apocrifele, ci traducerea lui Charles)

Problema nu e valoarea traducatorilor/specialistilor straini dupa care se fac traducerile, ci, la aceasta editura, nonvaloarea traducerilor romanesti, care nici nu pot fi socotite traduceri; o carte scrisa in greaca sau latina, tradusa dupa engleza ori franceza nu are absolut nici o valoare stiintifica; punct, aici nu mai incape nici o discutie; dle Scrima, nu mai umblati cu fofirlica; intr-o cultura matura asemenea practici te descalifica imediat; in loc de replici Herald ar trebui sa se apuce cinstit de treaba ori sa nu se bage unde nu se pricepe;

Semnatarii Protestului sint oameni pregatiti, care stiu ce inseamna sa traduci competent un text din greaca si latina; Dle Scrima, Dvs ucideti studiile clasice in Romania cu asemenea practici; in fond, la ce sa mai invatam zece ani doua limbi moarte, daca putem traduce dupa capul nostru din limbi moderne? Iarasi, la ce bun catedre de limbi clasice cind ne ajung caderele de limbi moderne? Care mai e rostul nostru in cultura romana, daca orice stiuitor de engleza si franceza ne da lectii de cum se traduc texte grecesti si latinesti?

Eu ar trebui sa fiu stupefiat de „stupoarea” dlui Scrima; dar nu sint deloc; asa-i in Romania: „hotul striga hotii!”
Semnaturile Protestului nostru se inmultesc in fiecare zi; n-avem de gind sa ne justificam in fata directorului unei edituri care intr-o tara normala din Occident nici n-ar putea exista; cert e ca la urmatoarea aparitie in aceeasi nota vom lua masuri drastice, neoprindu-ne la proteste; deja bibliotecarii universitari au blocat achizitionarea subproduselor Herald

Cristian Badilita

Iată mesajul prin care am rupt orice legatura cu Herald

(inainte de a avea vreo legatura); tocmai pentru ca am aflat, indata dupa oferta, cum se „lucreaza” acolo
CB

–– Message transféré –-
De : Cristian Badilita
À : office@edituraherald.ro
Envoyé le : Mercredi, 17 Janvier 2007, 17h07mn 15s
Objet : (in)corectitudini pariziene cu final normal

Stimate domnule Scrima,

daca a traduce din engleza un text grecesc se numeste corectitudine atunci eu sint cel mai mare fraier si impostor din cultura romana oplosit la Sorbona. Impotriva acestei logici ma zbat de 20 de ani, degeaba. De ce n-ati contactat citiva specialisti in domeniu? Exista. E foarte simplu; ei exista de zece ani, lucreaza in Franta, in Italia, in Canada, in Spania (ba chiar si in Romania; toti romani, romani get beget). Nu trebuie sa asteptati inca 20 de ani, cum spuneti. Macar elenisti sau latinisti de marca tot gaseati prin preajma.

Stiu ca din alte domenii faceti traduceri din original; in principiu, ca sa va reiau spusele, nu aveti cum sa nu fiti de acord cu mine; apocrifele nu s-au scris la Londra, in vremea lui James, in engleza. Prin urmare si eu si sotia mea ne vedem obligati sa ne retragem Apocalipsa lui Pavel. Va rog sa ne intelegeti, nu putem compromite un domeniu. Cind veti publica la exigentile firesti (nu performante, firesti) atunci cu drag reluam legatura.

Sper sa nu va intristeze mesajul meu; pentru mine „revelatia” de azi a fost ca o dinamita in creier; nu pot sa cred; imi cer scuze,

Cristian Badilita

Publicitate