h1

Justiţia e „orbană”

Februarie 6, 2008

Orban a scăpat. Ca nimeni altul. După ce am asistat zilele trecute la meleşcanizarea unor dosare, săptămîna asta am asistant la „orbanizarea” justiţiei româneşti. Aşa trebuie să facem, nu putem altfel, trebuie să inventăm termeni noi.

Justitia în România arată ca o fetiţă prostită de toată lumea, care joacă baba oarba în parc şi toţi hăndrălăii şi şmecherii „se rîd” de ea.

 

 

Cazul Orban ne demonstrează încă o dată că justiţia din Rromînika are ochii tulburi, vede numai hoţii de găini şi cei care fură vreo doi saci de porumb şi este complet „orbanizată” cînd vede carneţelu de ministru, legitimaţia de judecător, paşaportu diplomatic sau, cel mai simplu, un zdravăn sprijin politic sau, cel mai bine… bani.

Banii rezolvă totul.

Să ne aducem aminte ce s-a întîmplat.

Ministrul transporturilor din România, pe numele lui de cetăţean Orban, se transporta prin Bucureşti pe lîngă Controceni. Cunoscut fiind ca şofer foarte prost pe o vreme foarte proastă reuşeşte să acroşeze o tînără cu lateralul maşinii după care se propteşte într-o altă maşină, distrugînd vehiculul propriu şi, se înţelege, şi pe al ghinionistului care se afla în calea ministrului multitalentat (în seara asta s-a dat în spectacol cîntînd ca Nelu Ploieşteanu şi lăudîndu-se ca Becali)

Deci!

Ministrul tace!

Ministrul întîrzie vreo 30 de ore cu declaraţia accidentului!

Ministrul minte cînd deschide gura!

Ministrul neagă! Nu s-a întîmplat nimic!

Cam asta-i, foarte simplu.

Dar culmea culmilor  stă în explicaţia celor care ar fi trebuit să se ocupe de caz cu seriozitate, deşi Orban a fost dovedit mincinos.

REzum: pentru că fata lovită n-a stat în spital 10 zile…. nu se poate dovedi că s-a întîmplat ceva… deci Orban este nevinovat.

Halucinant, nu-i aşa?

Aşa cum pentru dosarele din România trebuie inventat un termen nou, meleşcanizarea, aşa şi pentru ce s-a întîmplat în cazul Orban… nu cred că putem găsi echivalente, este un sistem care trebuie licenţiat neapărat.

Dragi prieteni, în ţara noastră, dacă victima stă mai puţin de 10 zile, să spunem 9 zile şi 23 de ore, în spital, dacă este plătită să tacă, nimeni nu poate spune nimic, agresorul este curat, nu există autosesizare, nimic, poate presa să ofere justiţiei dovezi, înregistrări, mărturii, totul.

Ministrul neprins este şofer cinstit.

Ce mult seamănă aceste chestii cu altele pe care mi le amintesc fără să vreau… !

Ce mai urmează după meleşcanizarea dosarelor şi orbanizarea justiţiei oare?

19 comentarii

  1. In seara asta nenea Orban a fost invitatul celebrei emisiuni „de cultura” a lui Măruţă: Happy hour! Fara sa fiu un fan inrăit al acestei emisiuni de mici bârfe pe şanţ, la un pumn de seminţe, am vrut sa-l vad pe marele ministru. A intrat asa băţos, cu un aer tare solemn.Om serios, pai nu? Măruţa a început sa cotcodaceasca in stilul sau, dar l-a si impuns cu unele observatii.
    De fapt, ca sa-l parafrazez nitel(dar sa-l si persiflez), totul a fost numai o inchipuire speculata de presa. Fata ( o ametita!) s-a lovit singura in coltul pungii de pufuleti, cand el trecea pe acolo cu masinuta pe care o conduce ca si cu ochii inchisi! Pura fatalitate, ghinion si mai ales mânărie a dusmanilor. Justitia nu are cum sa condamne atata candoare, nevinovatie, nu? La urma a „servit” si un cantec interpretat cu mult sentiment, ca si magarul lui Maruţă…Penibil…Ce sa mai vorbim?
    Iar ultima treaba cu CNSAS-ul…. ce sa mai spunem? Eu am o nedumerire: Curtea constitutionala de ce si-a dat seama abia acum!!!ca legea care reglementeaza activitatea CNSAS e neconstitutionala? Cand legea a fost votata si promulgata de presedinte, atunci nimnei din onorabila Curte nu a sesizat ce neconstitutionala e aceasta lege? Hai ca pute rau de tot! De la o posta!
    Ati citit ce se intampla la Craiova? Bandele de tigani si interlopi fac legea cum vor, au deja grupuri armate paramilitare, iar Politia…e ca o mica gogoserie pe langa un supermarket. Ca si inexistenta si total ineficienta. Cica vor sa se ajunga la enclavizarea regiuniisi controlarea ei de catre tigani! Spun unii. Si nimeni nu ia nicio masura. E trist rau ce dezordine tolereaza institutiile statului… Iar justitica are treaba sa/l acopere pe o pusalama ca Justin Covei, va amintit personajul, fiu de judecator, cu vreo 5 dosare penale la activ, si student la…drept!!! Cum altfel, coane Fanica_? Ar muri Caragiale de ciuda ce subiecte suculente ar vedea azi in Rromânika noastra…
    Hai ca daca ma apuc sa zic mai multe, ma apuca viitoarea Happy hour!Brrr.
    E destul de trist ce se intampla…Melescanizare, orbanizare….


  2. draga Alex, eu n-am văzut Măruţă, l-am auzit pe orban cîntînd penibil pe la ştiri…

    Groaaaznic. nţeleg că cîntă şi la chitară…

    Ce urmează, păi am avut becalizarea, avem melşcanizare, orbanizare… mai urmează… am ceva în minte, dar nu spui..🙂


  3. trebuie sa recunosc, orban canta orbeste🙂


  4. Cîntă după cum conduce, cu derapaje şi rateuri..

    sper să pună cineva pe youtube măscăreala aia …

    „fiecare trebuie să ajungă la maxim de incompetenţă într-un domeniu care îi este complet străin.. ”

    parcă aşa suna una intre legile lui Murphy


  5. am gasit un video unde canta http://youtube.com/watch?v=y6s9lhiKMHs


  6. Ha, ha, probabil ca acea lege a lui Murphy e axioma pt reusita in politica romaneasca. Daca mai adaugam si mercantilizarea ei dupa ultimele stiri ca un loc in parlament „costa” vreo 300.000 euro….Ce sa mai zicem? Maxim de „competenta”! Numai ca unii iubesc starea de penibil. Ca si minunatul ministru de externe. L-am vazut iar in seara asta si mi-a ramas un nod in gat. Asta ne reprezinta tara in lume? Mai bi ne o face baiatul ala care canta in Spania. Pavarotti din Banat! Cinste lui!


  7. patratosule,

    mie mi se pare normal sa fie o limita minima de zile de ingrijiri medicale pentru a fi infractiune (oricum, ingrijiri medicale in aceptiunea legii penale nu inseamna stat in spital). Mai ales in cazul culpei (si mai ales pentru accidente de circulatie).

    Nu vreau sa il dezvinovatesc pe Orban (Ludovic); nu imi place deloc personajul, nici cel putin nu ma face sa rad…

    Am plans (de dezgust, enervare),in urma cu cateva zile cand am vazut un reportaj (pe antene, cred) in care basescu era pus la zid pentru ca a gratiat 2 batrane de 70-80 de ani, condamanate la inchisoare pentru neplata unor amenzi penale (amenzi incasate ca se certau cu primaria pt pamant-pe pariu ca pamantul era al batranelor?!). asa ca nu stiu daca mai vreau sa ma fac judecator (chestie pe care in ultima vreme mi-am dorit-o cu ardoare), nu intr-o tara care isi baga batrani de 80 de ani la inchisoare pentru 100 de lei si ii face basma curata pe marii smecheri…
    Pe de alta parte, este mult mai simplu sa stai pe margine si sa comentezi, dar infinit mai greu sa fii implicat…
    Greu, greu


  8. draga Crina, ceea ce descrii arată situaţia în care este justiţia românească.. două bătrîne arestate şi Orban se strecoară ca un şmecher ieftin.

    Draga Ihtys, mulţumesc pentru link-… M-am rîs🙂

    Alex, Nu ştiu dacă mai avem vreun ministru onorabil în guvern, vă rog să îmi spuneţi un nume. Exclus Ilie Bolojan, că este doar Secretar al guvernului.. vă rog, un nume de ministru plenipotenţiar şi care prestează decent funcţia…


  9. Nu mi se pare chiar asa de oarba cum spui. Eul din noi nu este drept. Am facut si noi greseli si am fost recuti cu vederea. Atunci cum a fost justitia.


  10. Draga Vasile, nu ştiu cum ai fi trecut tu cu vederea dacă loveai pe cineva …

    Este adevărat, am fost trecuţi cu vederea, cînd ne pocăim şi ne cerem iertare…

    toate se plătesc, VAsile…


  11. eu spun ca pe domnul Orban il privim prin lentilele a ceia ce este el si nu prin gravitatea faptelor. Dar daca nu a lovit-o? Vezi pe Turcescu ce dovezi flutura si in realitate nu spuneau nimic. Eu zic sa nu fim partinitori. In cazuri vadite precum sotia domnului Paunescu chiar a fost orbita.


  12. numai în cazul ei???

    sînt mai mulţi oficiali, care au provocat accidente cu victime şi se amînă proceselepentru a se prescrie faptele, probabil…

    pînă una alta…. Dumnezeu este mai marele tuturor judecătorilor…

    nu vom reuşi noi să facem dreptate şi ordine în locul celor îndrituiţi, dar nici nu cred ca este o datorie de conştiinţă să ne lăsăm prostiţi.


  13. da este corect ce spuneti


  14. „toate se plătesc, VAsile…”
    Cu adevarat: toate, toate…


  15. Stiti ce-i trist cel mai tare?, Ca acesti oameni au uitat ca nu sunt vesnici pe pamant si in acele posturi atat de efemere. Se cred ministri nemuritori. Si mai uita si ca totul va fi atat de drept judecat de Marele Judecator, o judecata cum nici nu au pomenit ei vreodata ca „puternici” ai zilei…E rau cand iti pierzi luciditatea, demnitatea, onoarea… Credinta…


  16. nu mai acuzati ministri nu sunt ei de vina
    de vina i badea Motogna …))::::::::


  17. draga VAsile, sînt mărturiile martorilor, au fost făcute public, nu este vorba de dovezile lui turcescu, există cadavrul, există criminalul, dar pentru că cadavrul a murit nu are cine să depună reclamaţia contra criminalului, cam asta este dus la extrem.

    Piatră, ai reapărut? Mă bucur că sîntem de acord!🙂

    Alex, sună frumos „luciditatea, demnitatea, onoarea, credinţa”..

    am putea crea un dicţionar să le explicăm şi parlamentarilor noştri cuvintele astea?

    ha, ha, ha…

    Pregătesc un post depspre badea Motogna… Daniel, merită!🙂


  18. As vrea sa comparam cazul Orban si Alin Cocos. De ce la Orban s-a mediatizat si ziaristi cauta insistent victima.
    Alin a omorit 2 persoane si nici nu si-a cerut iertare si presa cam tace.
    Oare are legatura cu Elena Udrea si cu presedintele.
    Asta cred ca este o orbire si a justitiei dar si a opiniei publice.


  19. Se poate, se poate, Vasile!

    Da, justiţia e oarbă şi nu are cîine, nici baston… numai cîţiva politicieni care o ţin de braţe şi o duc unde vor ei.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: