Zilele trecute am auzit chestia asta: „Cel mai imprevizibil lucru este trecutul.”
Nu mai ştiu exact unde, dar, după ce am analizat puţin paradoxul, mi-am dat seama că autorul, cine-o fi oare, are dreptate.
Istoria şi amintirile povestite şi repovestite au de fiecare dată altă culoare. Depinde de moment, depinde de persoană, depinde de popor.
Marii dictatori ai acestui secol au fost artizani ai redesenării trecutului. De fapt, Stalin reproiecta şi trecutul şi schimba şi prezentul după bunul plac.
Hitler, la fel, a recreat istoria germanilor în cheie ideologică.
După căderea lui Hitler acelaşi trecut a oferit nemţilor noi suprize. După căderea comunismului, trecutul recent i-a făcut pe nemţi să-şi reviziteze demonii într-un mod care poate fi exemplar pentru multe naţii de pe faţa Europei.
Cum s-au raportat nemţii le întunericul nazismului?
Au lăsat în paragină Stadionul marilor demonstraţii ale lui Hitler.
Ce-au făcut cu dosarele Stasi? Le-au dat imediat la cercetat şi cine a trebuit să îşi ceară scuze şi-a cerut.
Cum ne raportăm noi?
Anul trecut Muzeul de la Sighet a fost vizitat de 45000 de persoane, neaşteptat număr, nu? Ştiţi cîţi tineri au venit să îşi aducă aminte ceea ce nu au păţit niciodată… 36.000… cam 80%.
Nu-i aşa că-i încurajator?
Tinerii doresc să exploreze trecutul şi s-ar putea ca trecutul, văzut prin ochii lor, să ne ofere suprize tot mai mari în viitor.
Trecutul rămîne cel mai imprezibil lucru.
Vom vedea asta la deschiderea dosarelor în faţa lui Dumnezeu…
Vom vedea asta cînd ne va explica El cum ne-a interpretat trecutul bun… „n-am vestit noi , n-am făcut noi… n-am făcut minuni…”. Plecaţi de la Mine că nu vă cunosc!
La patratosu 