Beţia adîncurilor, ispita înălţimilor

Laurenţiu a murit. Era alpinist. A murit pentru că a coborît prea repede.
Cobora de pe vîrful Aconcagua (6962 m).

Laurenţiu s-a grăbit şi sîngele l-a trădat.

cel puţin aşa se spunea, se pare însă că adevarata cauză a morţii este alta.

Oricum… m-am gîndit mult la oameni ca el după ce am aflat. Nu contează de ce a murit pînă la urmă…

Mai bine este să mori ca el, pe munte, acolo unde i-a plăcut decît să aluneci în baie şi să te loveşti cu capul de cadă, nu?

Mai bine să te calce un Mercedes decît un Trabant, că trabantul numai te chinuie…

Cînd am auzit de moartea lui m-a gîndit la unul dintre unchii mei care a murit într-o fîntînă. Era marinar.

Mi-am adus aminte de scanfandri, care au murit din cauza unei greşeli copilăreşti. S-au ridicat prea repede la suprafaţă. Sîngele i-a trădat. Greşeală copilărească.

Mi-am adus aminte de scafandri care au rămas prea mult în adîncuri, sub „beţia adîncurilor”… nu au mai putut să se ridice la suprafaţă… adîncurile şi înălţimile funcţionează ca un drog. (Vezi Filmul Le Grand Bleu cu Jean Reno.. .)

Mi-am adus aminte de mari aviatori de acrobaţie care au murit din cauza unui looping prea larg. Beţia zborului?

Paraşutişti care au riscat să tragă maneta sub 150 de m şi sau izbit de sol în timp ce suspantele încă se desfăşurau ca să prindă aer. Îmbătaţi de adrenalină?

Piloţi de formula 1, care pun frînă prea tîrziu sau trag de volan prea devreme.

Astăzi sînt profesii în care moartea pîndeşte la milimetri, în spatele unei mişcări minore, dincolo de o decizie care trebuie luată în mai puţin de o secundă…

Unde este Dumnezeu în toate astea?

Bachianinha

Cei mai frumoşi oameni rezultă din amestecăturile de rase, aşa am auzit. Oare este valabil şi pentru muzică?

Vă imaginaţi improvizaţii în stilul lui Bach, dar cu sînge brazilian?

Zilele trecute am primit unul dintre cele mai frumoase complimente, în urma unor discuţii tensionate despre rolul şi rostul blogului meu… .

„M-am uitat şi eu de curiozitate pe blogul tău, după interviul de la Radio Vocea Evangheliei din Cluj, cel realizat de Anca B. şi mai în spate… este un amestec de toate felurile, reţete, muzică, pagini personale la care mi-au lacrimile, faze la care am râs, psalmi de imprecaţie, este ca un instrument care are mai multe voci cu o apertură foarte largă… dar un amestec… aşa este viaţa ta?

Mă tem că nu te pot încadra în nici un sertar, cum spui tu, nu ţi se poate pune nicio etichetă, încerc să mi te imaginez ca pastor baptist şi nu reuşesc, ca profesor şi nu reuşesc, ca singer şi nu reuşesc …… ce eşti de fapt? Nimeni nu poate îndeplini toate rolurile în acelaşi timp. …..

Cum de ai ajuns la un asemenea amestec în viaţa ta?”

Am retranscris eu, că scrisoarea este mult mai lungă… Am luat tot mesajul ca pe un foarte frumos compliment nu ca pe o mustrare.

Da, ca Bachianinha, viaţa mea este un amestec şi are de toate, de asta cred că trăiesc frumos.. aşa îmi place.

Îmi cer scuze celor care preferă griul uniformităţii… sîntem diferiţi, asta este 🙂