Clopotniţa cu termopan

Zilele trecute am văzut un documentar despre cel mai cunoscut turnător de clopote din România.

Mi-a plăcut foarte mult personajul: absolvent al unei şcoli de muzică, s-a apucat de o chestie care a devenit curînd pasiune pentru întreaga familie. Mi-a plăcut filozofia lui de bussiness, dar şi ideea din spatele afacerii.

Mi-am adus aminte de băiatul din Andrei Rubliov, cel care a turnat clopotul acela uriaş ….

În timp ce povestea despre clopote şi acordaje, despre comenzi şi tipuri de aliaje a spus ceva care m-a trimis spre starea bisericii din ziua de azi.

„Mă duc cîteodată să iau cîte o comandă epntru clopote şi preotul îmi spune…. vreau cinci clopote, dar el a construit clopotniţa atît de mică că abia îi încape unul singur şi acela foarte mic.

Altul spune că m-a ajutat deja şi nu mai trebuie să îi încarc nota de plată, mi-a făcut suportul de clopot din şină de cale ferată…. dar şina vibrează şi intră în rezonanţă cu clopotul şi strică totul…,

Altul mă cheamă şi spune că deja a terminat clopotniţa şi vrea un clopot care să se audă de la 7 km…. dar cînd mă uit la clopotniţă pusese deja termopan pe toate ferestrele clopotniţei…”

Cam aşa este şi biserica din ziua de azi.

Este dornică după tot felul de updatări, lacomă după modernizare, încercînd să caute tot felul de soluţii care să îi mărească audienţa, caută să îşi facă clopotul auzit la mari depărtări….

Da, asta ar trebuie să fie rolul bisericii, să fie clădirea cea mai înaltă din oraşe, să domine oraşul cu vederea ei frumoasă şi cu sunetul ei desluşit.

Dar, din păcate, biserica s-a îndreptat spre kitsch, şi-a urîţit faţa precum o adolescentă care vrea să îşi imite mătuşile mature, dîndu-se cu tot felul de creme şi fonduri de ten şi machiaje pe faţă n-a reuşit altceva decît să-şi potenţeze coşurile, distrugîndu-şi frumuseţea naturală.

Din păcate, dorind să îşi schimbe look-ul, biserica şi-a pus termopane la clopotniţă…

Sunetul s-ar putea să fie puternic, dar este înăbuşit de cele care ar fi dovada faptului că biserica a intrat în sfîrşit în epoca modernă.

Biserica se termopanizează, în dauna unui glas clar şi auzibil.

Clopotarii talentaţi care puteau să facă clopotele să plîngă sau să rîdă, trăgîndu-le în dungă sau în plin, au murit şi au fost înlocuiţi de aparate comandate prin GPS programabile pînă în anul 2099…

Ce ironie! S-ar putea ca Mirele să vină să îşi ia Mireasa şi pe un pămînt pustiu şi nevieţuit, clopotele fără clopotari să bată încă, programate electronic, iar sunetul acestora, înăbuşit de termopane să bocească o biserică care a semănat cu o femeie plină de pete şi zbîrcituri, dar care a încercat să se comporte ca o adolescentă plină de mofturi sau ca o adolescentă cu faţa curată, dar care şi-a stricat faţa cu pomezile vîndute de negustori înşelători.

Biserica de astăzi are o clopotniţă cu termopane.

În spatele geamurilor fumurii se ascunde o bijuterie turnată de veacuri cu glasul limpede şi clar, dar este un glas înăbuşit… de dorinţa de popularitate, de majoritate, de statistică, de audienţă.

Acela este clopotul adevărat al Bisericii…

Maranatha, Domnul nostru vine, dar clopotele false vor continua să bată după programe electronice atît timp cît zidurile vor rămîne în picioare, chiar şi fără oameni, atîta timp cît va exista curent electric, chiar şi fără puterea Duhului…