h1

Tibor Rubin – Mauthausen 3

Februarie 15, 2008

Cind Casa Alba l-a sunat pe Tibor „Ted” Rubin sa-l anunte ca va primi Medalia de Onoare era convins ca era o gluma a unui prieten. Presedintele Bush l-a numit pe veteranul razboiului din Coreea „unul dintre cei mai viteji soldati evrei pe care America i-a avut vreodata.”

Dar Ted e foarte modest: „eu vin de la tara, dar saptamina viitoare voi primi cea mai mare onoare a tarii. E de necrezut.”

white-house-050.jpg

Primirea Medaliei de Onoare incepe o noua serie de aventuri in remarcabila viata a lui Ted Rubin.

Nascut in Ungaria in 1929, este trimis la Mauthausen in Austria la numai 15 ani.

In prima zi acolo un capitan SS le spunea celor adunati: „Nici unul nu veti scapa cu viata.” Ted s-a intors la cel de linga el si i-a spus: „baiat fain.”

A supravietuit urmatoarele 14 luni de captivitate dar toata familia lui a pierit. Tatal lui a murit in Buchenwald.

Surioara lui de 10 ani a fost gazata la Auschwitz iar mama lui, Rosa, care trebuia sa fie trimisa la munca a ales sa moara cu fiica ei.

In 5 mai, 1945 Divizia a 11-a Armata Americana a eliberat Mauthausen. Neavind pe nimeni, Ted emigreaza in Statele Unite si promite ca va multumi tarii care-i redase libertatea si viata.

Se inroleaza in armata in februarie 1950 si cinci luni mai tirziu este trimis in Coreea cu al treilea batalion, regimentul al 8-lea de cavalerie, una din primele unitati americane trimise sa opreasca invazia fortelor nord-coreene.

Imediat, Ted devine implicat in lupta de retragere in perimetrul Pusan. Intr-una dintre lupte, linga Chirye, compania lui Ted se retragea de la o inaltime la alta si el se ofera voluntar sa stea in urma si sa opreasca inamicul pina retragerea ar fi fost completa.

Caporalul Leonard Hamm relateaza, „Coreenii, crezind ca dealul este ocupat de o intreaga companie, au atacat cu toate fortele. Dar Rubin, care pusese grenade in nenumarate gropi, alerga de la groapa la groapa aruncind grenade spre inamic intr-un mod apraoape isteric dar care a tinut inamicul pina cind retragerea a fost completa.”

Pentru astfel de actiuni, comandantii lui Ted il recomanda pentru Medalia de Onoare. Din pacate, inainte ca actele sa fie inaintate acesti ofiteri au fost ucisi, iar sergentul care trebuie sa preia procesul refuza spunind „NU cita vreme sunt eu la comanda.”

Curind este luat prizonier cind batalionul din care face parte e distrus in batalia de la Unsan in Noiembrie 1950. Ted, singur cu o mitraliera apara o inaltime pine cind toti cei ramasi se retrag.

Ted este dus in tabara Pukchin cunoscuta sub numele de Valea mortii.

Este dus mai tirziu la Pyoktong impreuna cu sute de americani, turci si altii. Taberele erau sub comanda nord-coreenilor iar apoi a chinezilor, care, dupa spusele lui Ted, i-au tratat mai bine.

Cu toate astea viata acolo era un cosmar. Era frig si prisonierii erau infometati si bolnavi. ” Oameni sanatosi, ajunsesera ca bebelusii, neajutorati”, spune Ted.

„Totul era putoare si moarte, era teribil, teribil.” Treizeci sau patruzeci mureau pe zi.

„Era mai greu pentru americani care nu prea erau obisnuiti cu astfel de conditii,” spune Ted. „Dar eu aveam antrenament de la germani.”

Ted foloseste toata experienta adunata ca si supravietuitor al Holocaustului si se tine pe sine si ceilalti prisonieri in viata, furind hrana si medicamente de la chinezi. „Am facut-o pentru ca eram American si pentru mine era un „mitzvah„.

Ted face tot posibilul sa-i ajute pe cei bolnavi. Dar multi erau prea bolnavi ca sa mai fie ajutati. „Nimeni nu stia cind va muri. Totul era la intimplare.

Imi ingropam prieteni, tavarasi, soldati americani si ma rugam ca bunul Dumnezeu sa-I odihneasca in pace. Le recitam din Kaddish.”

Cind chinezii afla ca Ted e ungur ii ofera sa-l trimita acasa, ii promit o slujba, haine si mincare. Dar Ted refuza sa fie un pion de propaganda chineza si ii refuza: „Mi-am respectat juramintul” spune el. Armata Americana il crediteaza cu salvarea a cel putin 40 de vieti.

Cind se intoarce in Statele Unite primeste in sfirsit cetatenia Americana.

„Eram cel mai fericit om din lume.”

De acum Medalia de Onoare era in afara discutiei. Multi din tovarasii lui credeau ca este mort de mult, dar Ted creeaza o adevarata scena prezentindu-se la o adunare a veteranilor razboiului din Coreea.

Cazul lui Ted este adus la cunostinta Armatei in 1985 legile in vigoare nu permit ca sa-I fie acordata o medalie pina in 1996 cind legea este schimbata.

In 2002 armata revizuieste dosarele multor soldati evrei sa determine daca au vreun merit pentru Medalia de Onoare.

In 23 septembrie 2005 presedintele Bush ii ofera caporalului Tibor Rubin recunoasterea datorata de 50 de ani.

white-house-013.jpg

Dupa spusele lui Ted „asta e cea mai mare onoare de la cea mai buna tara din lume. Inca nu-mi vine sa cred.

Sunt doar un baiat de la tara. Intr-adevar este un vis implinit.”

Il tratez pe Ted de mult timp pentru probleme care le are ca urmare a ranilor adunate în mai bine de cinzeci de ani.

Am avut onoarea de a fi invitat la decernarea medaliei la Casa Alba si la Pentagon. Si mai ales am onoarea sa cunosc un astfel de om de o modestie covirsitoare.

De 40 de ani „the Jewish Santa Claus” infrumuseteaza Craciunul veteranilor de la spitalul military din Long Beach, California, cheltuind cite $4000 pe bomboane si muzica de Craciun.

Aceste poze sunt de la festivitatea de decernare a Medaliei de Onoare.

Iată ce a rodit Mauthausen-ul.

Articol scris de Daniel Buda

Anunțuri

36 comentarii

  1. Felicitari Daniel pentru aceasta emotionanta relatare.O viata adevarata care „bate filmul”! Sunt curios daca in presa romana a scris cineva ceva despre aceasta persoana deosebita. O istorie intrega in destinul unui om….
    „Un suflet mare, intr-un trup mic!”
    Cum randuieste Dumnezeu viata fiecarui om! Si ce ajung unii oamni sa traiasca in aceasta viata… Ce zambet modest in acele fotografii, dar si cata demnitate! Cat de mult conteaza ca aceste marturii, aceste personalitati sa ramana cunoscute, sa fie pretuite, respectate. Copiii de azi trebuie sa stie! Viitorul pe care ei in cladesc nu trebuie sa repete greselile trecutului.


  2. Este uimitor cum rămâne valabilă promisiunea lui Dumnezeu către Avram
    Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.
    Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.(traducerea Cornilescu)
    Frumoase gânduri Dani despre acest Mare OM.
    Cred de asemenea că America a beneficiat din plin de această promisiunea lui Dumnezeu din cauza credincioşiei faţă de Israel , dar şi faţă de Dumnezeu, până acuma.
    George Santayana spunea „Cine uită trecutul este condamnat să-l repete”.


  3. Societatea, oamenii in general – isi definesc valorile in functie de modelele care li se ofera ca material de studiu. Anturajul, presa, televiziunea ne determina sa inghitim cantitati mari de informatie care ne formeaza si reformeaza caracterul. Cu cat suntem mai expusi unei informatii negative cu atat valorile morale se deterioreaza.

    Dupa ce am citit acest fragment din biografia lui Tibor Rubin – am ramas impresionat de forta si dimensiunea calitatilor sale dominante – vitejia, modestia, spiritul de sacrificiu, empatia.

    Este fantastic acest om.

    Dupa ce societatea ne bombardeaza cu non valori, oameni ca Tibor Rubin – ne curata mizeria acumulata in timpul zilei – dandu-ne parca o noua directie.

    Merita toata aprecierea Tibor Rubin – haideti sa invatam de la el – si de la altii ca si el.


  4. Un lucru care l-am gasit interesant si cu care inca am o dilema a fost faptul ca, inainte de a afla ca el va primii medalia de onoare, nu stiam mai nimic despre Tibor decit ca e evreu. Cum fac cu aproape toti pacientii mei, am intrat in discutii teologice cu el. Nu era prea dispus pentru asa ceva. Dupa ce am aflat istoria lui, si care fusesera piedicile cele mai mari in viata lui, am considerat extrem de nepotrivit sa am discutii teologice cu el, in afara discutiei despre bunatatea lui Dumnezeu. Orice altceva mi s-a parut a fi o insulta. Gresesc cind gindesc asa? habar n-am, dar a discuta cu el despre crestinism mi s-a parut imposibil.


  5. Daniel vorbeste-i de Isus evreul care a murit pt Tibor, lasa crestinismul. Nu poti sa taci in a-i lega in chip vrednic rana cea mai mare a sufletului sau. Ce ar fi bunatatea lui Dumnezeu fara de Hristos?


  6. Alex, dacă aş fi regizor, mîine aş începe turnările la filmul ăsta…

    L-aş lua pe Uritescu ca actor. este un mare mare actor,
    dacă ar fi în engleză pe Hopkins…

    Draga Dani, dacă îl întîlneşti din nou, transmite-i complimentele noastre,
    tradu în engleză comentariile noastre şi fă-i-le cadou..

    Măcar atîta să primească din partea unor reprezentanţi ai neamului care a ucis cei mai mulţi evrei după germani.

    Cu ocazia asta, cere-i iertare şi pentru pogromul de la Iaşi, nu ştiu de ce, dar mă simt responsabil.

    Te rog, fă-o din partea mea personal.

    Draga Dani, tot ce trebuie să faci acum, cînd discuţia este închisă, este să trăieşti ca un creştin lîngă el. Se pare că te respectă faorte mult. Trăieşte lîngă el.

    O astfel de relaţie am cu profesoara mea, evreică, Lucia Wald. O femeie extraordinară, care a prins pogromul ieşean.

    Interesant, am studiat la acelaşi liceu în care studiat dînsa. Mi-a fost coordonatoarea tezei de doctorat.

    De mai multe ori am intrat în discuţii despre creştinism şi cultul mosaic… dar… mărturia faptelor creştinilor este atît de sonoră că acoperă mărturia vorbelor noastre… din păcate.

    Pînă la urmă, vorba lui Vlad, de la Cristos trebuie început… la Cristos se încheie totul…. Alpha şi Omega…


  7. PS. Nu discuta despre creştism… discută, dacă poţi, despre Cristos… atît


  8. Am sa ii transmit Marius tot ce a spus lumea aici. Cred ca o sa se bucure.

    Sunt aproape sigur ca filmul cu viata lui este deja in productie.

    Saracul este invitat aproape in fiecare saptamina sa vorbeasc undeva, dar acu’ nu mai poate. Ranile primite isi spun cuvintul si el are 75 de ani. Spiritul ar vrea da’ trupul se impotriveste.


  9. Impresionanta istoria acestui erou.
    Si cand ma gandesc ca eu am trecut de doua ori, doar ca simplu vizitator prin locuri si incaperi unde acest erou a suferit, a flamanzit, a fost batut si chinuit… Ce cutremurator sa fii contemporan cu astfel de eroi. Te invidiez Daniele. 🙂 Sper totusi, in ciuda varstei inaintate, sa apuce sa vada filmul despre propria-i viata extraordinara. Si deci, in acest sens, Daniele, daca nu esti absolut sigur ca filmul deja se face, ar trebui sa scrii/trimiti/promovezi povestea la regizori de marca pe-acolo. Daca ar dupa mine, as trimite-o direct la Spielberg, ca sa fiu sigur ca iese intr-adevar un film bun, pe masura vietii si povestii. Eu unul, cel putin inca nu am vazut un film de genul asta, legat specific de Mauthausen (si filmat acolo). Trebuie realizat neaparat. Asigura-te ca se intampla 🙂 . Si sa nu fi surprins daca cumva, spre finalul filmului apari si tu pe acolo 🙂 E foarte posibil 🙂 Depinde cat anume din viata lui vor surprinde.
    Cel putin la „Special features” alea de la sfarsit, unde de obicei, se adauga imagini cu personajul real si ipostaze din viata lui prezenta. (Deci ai o motivatie in plus 😀 sa te asiguri ca se face 🙂 )

    Dincolo de toate astea, sunt tot mai mandru si gratefull, ca il cunosc pe Isus Cristos, frate cu Richard Wurbrand, Ted Rubin, Liviu Librescu, si cine stie cati alti eroi ai acelui neam special.

    Pentru noi restul, cateva versete din one of my favourites psalms, Ps 122:6-9

    „Rugati-va pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, sa se bucure de odihna. Pacea sa fie intre zidurile tale, si linistea in casele tale domnesti! Din pricina fratilor si prietenilor mei, doresc pacea in sanul tau. Din pricina Casei Domnului Dumnezeului nostru, fac urari pentru fericirea ta.”


  10. Erata: grateful si nu gratefull 🙂


  11. Ca un preview la asteptatul film:


  12. Multumesc pentru video LogiK. Acum puteti avea o imagine a clara despre Tibor. Asa e cum il vedeti. Exact intimplarile astea mi le spunea si mie. Se vede in el o tona de sinceritate si simplitate. Omul asta nu pretinde a fi nimic altceva decit ce este. Inca o data multumesc. Exista si un alt video de la Casa Alba la ceremonie pe site-ul http://www.whitehouse.gov.
    Asta e link-ul:
    http://www.whitehouse.gov/news/releases/2005/09/20050923-2.v.html


  13. Daniel, chiar vroiam sa te intreb daca nu exista si o inregistrare video a evenimentului. Multumesc. M-am bucurat sa o vizionez.


  14. Daniel ,Dumnezeu te-a ales sa ai grija de acest om minunat ,un exemplu de curaj,iubire ,spirit de sacrificiu si modestie . Dumnezeu sa-i dea si viata vesnica ! Iar tie Daniel si lui Patratosu va doresc multa sanatate si har pentru ceea ce ati facut aici .


  15. Atunci cand intr-o imprejurare oarecare am spus ca poporul Israel a fost si va ramane poporul ales al lui Dumnezeu, un popor de la care Dumnezeu inca mai asteapta multe, un popor „insemnat”, cu totul aparte, m-am lovit de o opozitie incredibila. Exista chiar si la tolerantii romani o doza de antisemitism. Iar asta nu e bine. Indiferent de ce argumente am afisa. Caci intoleranta de orice fel poate lesne degenera in ceva rau.
    Mi-a placut un interviu al actritei Maia Morgenstern dupa ce a filmat la „Patimile lui Iisus”. Binenteles ca a fost intrebata cum vede ea, ca evreica, relatarea biblica despre Iisus Hristos si pe El ca persoana. A vorbit frumos: L-am vazut pe Iisus ca pe „unul din neamul meu”. Si care a suferit cumplit. Ce sa mai spunem de cuvintele lui N.Steinhardt despre Iisus? Oricat de „ultraortodocsi” ar fi unii evrei, cand vorbesc de Iisus recunosc in adancul saufletului ca este „unul de-al lor”. Chiar daca nu ar spune-o pt nimic in lume.Sa fii antisemit e o prostie cumplita. Te situezi in mod absurd chiar impotriva lui Hristos, a Mamei Sale, a Apostolilor…
    Viata lui Tibor Rubin este o lectie de toleranta, de iubire de oameni. De cum poate reusi un om sa invinga orice resentimente, orice dorinta de razbunare.


  16. draga Logik, mulţumim pentru link-uri, deja am adaăugat youburile în text.

    Draga Dani, nu uita de scuzele pentru Iaşi.. din partea mea, ca român.

    Şi eu îl invidiez pe Daniel pentru ca l-a cunoscut pe acest om.

    În general am un mare respect pentru toţi cei care fac parte din neamul lui Isus

    Nu poţi fi creştin şi antisemit, vorba lui Tutea, „Doar Isus nu s-a născut la Fălticeni… ”

    Aşa mă bucur, Wes, cînd pot vorbi şi despre lucruri bune!

    Alex, dă-mi voie să te contrazic. Românii nu sînt deloc toleranţi. aSta este o gogoriţă.

    Românii sînt al doilea neam după nemţi care au ucis cei mai mulţi evrei.

    Dacă aţi văzut videoclipul despre Rubin, al doilea.. la un moment dat, a propos de ce spui tu, Alex, Tibor spune că s-a rugat şi lui Isus… şi lui Moise şi lui Buda să îl scape de acolo…

    Eu ştiu care dintre rugăciuni a avut efect 🙂


  17. Eu am inteles din Scriptura ,ca”mama mea si fratii mei”‘
    sunt cei care fac voia Tatalui,
    nu suntem noi poporul ales?
    cei care credem in Domnul Isus??
    noul Ierusalim,nu va fi cel in care vor locui copiii lui Dumnezeu?indiferent de natie?
    ca si popor ales,daca nu faci voia Tatalui,nu esti lepadat?
    nu a murit Domnul Isus pentru”oricine”care crede in El?
    cei care nu cred in El,dar sunt evrei,fac parte din acest popor ales?


  18. Dani, nu degeaba inainte de a pleca in State am afirmat despre tine si verisorii tai, „clanul Rata”, ca dam la export ce avem mai bun. Si azi nu mai sunt trist datorita „pierderii la export”.
    Ne-ai adus o oaza de frumusete si desfatare. Cred zicerea care spune ca „pentru oameni ca Tibor mai tine Dumnezeu pamantul”.
    Cred ca si printre noi mai sunt eroi si cred ca ar trebui sa-i omagiem cat mai sunt in viata (fara frica stupida de a nu pune omul in locul lui Hristos).
    Si mai cred ca de foarte multe ori nu trebuie sa ii cautam „in fata”.
    Marius, te rog sa te gandesti daca nu ar fi util sa incepem pe acest blog sa aducem la lumina in mod sistematic „margaritarele din steril”. Stiu ca tu ai facut acest lucru, la fel cu Doru Radu si altii.
    Avem nevoie de momente ca cel de astazi.
    Dani, dragule, daca nu poti sa vestesti, pune in lumina (Ef.3>8-9)


  19. draga FAne, am făcut deja acest lucru, am avut o serie „şi lucruri bune”, seria este deschisă, poţi contribui, dacă vrei.

    Să ne amintim şi de „Oameni”


  20. Trebuie sa marturisesc ca sunteti un grup de oameni deosebiti. Ma uimeste felul in care ati primit povestea acestui om. Poate ca vi se pare normal dar majoritatea oamenilor sunt atit de egoisti incit nici nu recunosc cind intilnesc un om care merita stima. Dar voi…mai mult decit oricine stiti sa apreciati un erou, chiar unul cu care nu sunteti compatrioti. Asta e un mare dar.
    Cind a fost invitat la Casa Alba i-a fost ingaduit sa aduca 200 de membrii de familie si prieteni cu. Impreuna cu mine i-a invitat si pe cei doi medici de familie cu care lucrez. Nicunul nu a acceptat invitatia (si unul din ei e evreu). Niciunul din ei nu avea ceva mai bun de facut dar inabilitatea sa recunoasca „greatness” i-a lasat reci si nepasatori.
    Va felicit pentru spiritul dumneavoastra.
    Fane multumesc pentru incurajare. Ma bucur sa te „intilnesc” din nou. Resita este si va fi intotdeauna in inima mea.


  21. Daca vorbim in spiritul de iubire a lui Wurmbrand,
    cel care era coplesit de iubire…suntem cu adevarat FII a lui Hristos,care ne-a iubit la fel pe toti.


  22. draga Dane, mulţam de complimente, dar este „vina ta”, tu ni l-ai adus pe Tibor 🙂

    Elisa, iubirea este rudă cu moartea… cel puţin la Dumnezeu…

    Fiica mea scrie acum un eseu despre Eros, Thanatos şi Theos…


  23. Ai dreptate Marius, ne place sa ne credem mai buni decat suntem, numai sa nu ne recunoastem ca neam defectele, pacatele. E o vina colectiva pe care nu stim inca sa ne-o asumam. Asa cum nemtii au avut demnitatea sa o faca. Daca e sa ne intoarcem la subiectele cu deconspirarea fostilor colaboratori, ajungem tot la pacatele acestui popor care nu numai ca a indurat un regim diabolic, dar l-a si „incalzit” la piept.Si l-a incurajat sa creasca!
    Probabil ca ne spunem intr-o logica strict mioritica: dar ce rau am facut, caci doar nu am omorat pe nimeni?(n-ati auzitniciodata asta?) Ba bine ca nu! Cu rusii ne-am pus rau, caci ne-am dus peste ei pana la Stalingrad (oare de ce?), pe nemti i-am tradat „tovaraseste”, pe evrei i-am chinuit „numai pe ici pe colo, nu asa mult ca nemtii!!?”. Iar cand a fost momentul de a demasca ororile comunismului, a fost in parlament acel circ jenant pe care il stim cu toti!
    Acum inteleg, Marius, de ce esti atat de pornit cand vine vorba de miturile stramosesti: Miorita si Mesterul Manole. Pt ca ele reflecta din plin sufletul acestui popor, asa cum este el, din pacate departe de stralucirea cu care ne incununam singuri, triumfalist.
    Cat priveste pe evrei…poporul lor va ramane „fiul cel mare”, „mostenitorul” Tatalui, chiar daca si-au atras cuvinte cumplite prin uciderea Domnului („sangele Lui asupra noastra si asupra copiiilor nostri!!!”). Eu cred ca Dumnezeu asteapta multe de la ei inca. Oricat de rau ar fi un copil, tatal il va astepta pana in ultima clipa ca sa se intoarca acasa, sa fie iar intru dragostea sa. Nu ca nu ar avea si ei atatea uscaturi, dar si cand se ridica cate unul dintre fiii lui Israel, pur si simplu straluceste. Ca si acest domn Tibor. Inca odata multumiri lui Daniel pentru ce a putut sa ne daruiasca, dar si lui Marius care e o gazda minunata. Cu asa exemple, mai putem spera ca lumea asta nu merge chiar spre prabusire.Si eu cred ca ar fi bine sa-i transmitem admiratie si recunostinta noastra, a tuturor.
    Multumita acestui loc, am avut un subiect minunat pe care l-am povestit copiilor la scoala. M-au intrebat daca nu este oare dintr-un film? Nu, este chiar viata unui om, om in carne si oase. Câţi nu vor mai fi fiind nestiuti de nimeni? Faţă de acestia ar trebui sa ne simtim atat de vinovati ca nu i-am descoperit in smerenia lor si nu i-am pretuit… Sa-i pomenim in rugaciune pe cei stiuti si nestiuti. Eroii nostri. Vitejii lui Dumnezeu…


  24. draga Alex, românii au făcut, cînd au ajuns în Rusia fapte la fel de îngrozitoare ca ruşii..

    Spun unii că românii sînt blînzi, creştini buni etc.

    Una dintre rudeniile noastre, scăpat prin rusia, prindea femei şi fecioare, le viola după care le împuşca.

    A fost cu legionarii, după aia s-a dat cu comuniştii, a fost pîndar toată viaţa… a murit îngrozitor..

    I-am văzut moartea în direct… o poveste foarte tristă.

    Îţi multţumesc că mă înţelegi… am în minte toate poveştile astea reale cînd îmi amintesc de poveştile neadevărate.


  25. Inca de mici, din primele clase, invatam ca ne tragem din daci si din roamni, din Decebal si Traian, ca suntem un popor de viteji care au ridicat numai biserici si manastiri, inaltand imne de slava lui Dumnezeu. Adevarata istorie ne arata si fetele hâde ale acestui neam. Despre asta nu ne spune nimeni in scoala. Poate ca ar trebui sa lasam deoparte acel stil de prezentare romantica a adevarului istoric. Pasoptistii voiau sa insufle un patriotism combativ contemporanilor lor, pt a-i determina la lupta activa. Ca motivatie le servea imaginea de popor puternic, cu un trecut glorios. Astazi ne trebuie sa intelegem cat mai bine adevarul! Si sa incepem extirparea raului din noi, putin cate putin, pana la vindecare. O fi posibil asta? Nu stiu…Dumnezeu stie.
    Imi pare enorm de rau cand aud si cand citesc pareri ca nu avem nevoie de educatie religioasa, de educatie crestina a copiilor, a tinerilor… Ca nu trebuie sa-i „indoctrinam”, sa le rapim libertatea!? E mai bine sa-i lasam…”liberi” in ignoranţă, decat sa le aratam calea luminii, a adevarului, a Iubirii lui Dumnezeu. Cand ignoranta unora „urla” cu pretentie de inteligenta….e tare dureros.
    Ai dreptate ca sunt atatea lucruri de care ar trebui sa ne fie rusine. Si pe care trebuie sa ni le asumam, sa ne caim, sa le indreptam. „Adevarul ne va face liberi!” De ce nu vrem din toata fiinta noastra acest Adevar?
    Am auzit si eu de la bunicul meu multe grozavii. Cred ca rautatea e pur si simplu inumana, nu are nationalitate. Au fost si nemti foarte umani, oameni buni, victime ale unui razboi in care au fost târâţi fără voie. Dar si români care au facut lucruri cumplite….


  26. oarecum offtopic: Ati vazut filmul Downfall? Merita.


  27. N-am văzut filmul, Logik, despre ce este?

    Draga Alex, chiar aseară discutam despre faptul că istoria adevărată a românilor nu s-a scris încă.

    Cu istorici ca Cioroianu nici nu mă aştept prea curînd, iar cu nişte cărţi de istorie în care este şi Andreea Esca nu mă aştept să avem o generaţie care să fie în stare să citească despre adevărata noastră istorie, nemistificată.

    Poate că Rădulescu Motru ar merita studiat în liceu, să i se dedice un curs de un semestru. Recomand „Sufletul neamului nostru. Calităţi bune şi defecte la români. „


  28. Draga Marius, dragii mei, cu citeva minute in urma l-am avut in biroul meu pe Tibor Rubin si sotia sa si le-am aratat articolul si am tradus comentariile voastre (in special scuzele lui Marius cu privire la Iasi). Cei doi au fost profund impresionati si nespus de multumitori de asa revarsare de apreciere. Nu este extraordinar sa poti sa-i oferi unui om care a suferit atit de mult macar putina bucurie?
    Cu aceasta ocazie l-am intrebat daca exista un film in productie la ora actuala. Desi a fost contactat de mai multi scriitori, inca nu a decis nimic. Chiar m-a intrebat astazi daca nu as vrea sa il contactez pe Spielberg sa vad daca ar fi interesant. Parerea lui este ca o scrisoare venita de la cineva atit de neutru ca mine ar fi mai bine primita decit daca ar veni de la un agent. Asa ca, in urmatoarele zile voi face tot posibilul sa fac o scrisoare si sa dau de Spielberg. Adevarul e ca lucrind cu evrei deja am gasit o cale sa ajung la el. Extraordinar, nu-i asa? As face orice pentru acest om ca sa vad ca e rasplatit macar la sfirsitul vietii.

    Sper ca mesajul meu aduce putina lumina printre mesajele…..mai putin….. usoare de astazi.


  29. Lasa-l pe Spielberg. Mergi cu Mel Gibson.
    In felul asta il reabilitezi pe Gibson in fata evreilor, si obti un film mult mai realist (un liberal ca Spielberg m-ar mira sa ia filmul). Mergi cu Gibson.

    P.S. Stiu ca Agora C nu ar fi de acord cu Gibson…dar Mungiu e ocupat, si cred ca a fost si UTC-ist – e descalificat 🙂 🙂


  30. Draga Fane (daca mai citesti asta),

    Unul care ‘omagiaza’ oamenii (pe baza lui Evrei 4) este John Piper. Si noi faceam asta (cam o data la 2 luni) pe vremuri in La Habra la serviciul de seara.
    Iti recomand biografiile pe care le-a abordat si care se gasesc (in engleza din nou – traduce cineva?) la el pe website:
    http://www.desiringgod.org/ResourceLibrary/Biographies/.
    Gasesti pe Edwards, Judson, Luther, Calvin, Tyndale…si chiar si pe ATANASIE.


  31. Corectare: pe baza lui Evrei 11:4b.


  32. Evedyahule, sa stii ca ideea ta e geniala. Desi, evreii sunt asa de suparati pe Gibson incit s-ar putea sa fie ofensati de asta. Great idea anyway!!!


  33. Dani,

    Poate tu crezi ca ideea e geniala…dar ‘elitistii’ o sa ma taxeze pt propunerea asta! Pt ei Gibson (mai ales dupa ‘The Passion’) este un Neanderthal care cere numai sange 😦


  34. Draga Dani, mă bucur că am avut ocazia „să dialogăm” cu Tibor prin intermediul tău.

    Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase „evenimente” de pe blogul meu.

    Cred că ar fi important ca povestea lui să fie cunoscută.
    Merită făcută de cel mai bun.


  35. Poporul nostru propovaduieste deznadejdea, neputinta… si din cauza asta, URA.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: