Albinele bunicuţului… dorm

Vă mai amintiţi Mor după tine?

S-a dus şi mămăica, s-a dus şi bunicuţu.

Au rămas în urma lor cei dragi şi cîteva lucruri dragi.

Pe morţi se pun muştele, dar la înmormîntarea bunicuţului se tot aşezau albinele pe el. Le-a iubit şi l-au iubit. Boceau cu polen.

L-au însoţit pînă la mormînt ca să-i zumzăie a somn bun pînă la marea înviere.

Acum s-au culcat şi stupii, s-au învelit cu plapuma albă şi aşteaptă învierea primăverii, aşa cum bunicuţu şi mămăica împreună cu biserica răscumpărată aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie.

Bunicuţu n-a murit, doarme, la fel şi albinele lui.

Nu ştiu dacă în cer vor fi albine… eu voi duce dorul mirosului de stup proaspăt deschis.

PS.

Pentru asta mi-am luat stupi, să deschid stupii şi să le miros lăuntrul, să urmăresc albinele trebăluind pe rame, să simt mirosul înţepător de propolis ….