h1

Albinele bunicuţului… dorm

Februarie 17, 2008

Vă mai amintiţi Mor după tine?

S-a dus şi mămăica, s-a dus şi bunicuţu.

Au rămas în urma lor cei dragi şi cîteva lucruri dragi.

Pe morţi se pun muştele, dar la înmormîntarea bunicuţului se tot aşezau albinele pe el. Le-a iubit şi l-au iubit. Boceau cu polen.

L-au însoţit pînă la mormînt ca să-i zumzăie a somn bun pînă la marea înviere.

Acum s-au culcat şi stupii, s-au învelit cu plapuma albă şi aşteaptă învierea primăverii, aşa cum bunicuţu şi mămăica împreună cu biserica răscumpărată aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie.

stupii-bunic.jpg

Bunicuţu n-a murit, doarme, la fel şi albinele lui.

Nu ştiu dacă în cer vor fi albine… eu voi duce dorul mirosului de stup proaspăt deschis.

PS.

Pentru asta mi-am luat stupi, să deschid stupii şi să le miros lăuntrul, să urmăresc albinele trebăluind pe rame, să simt mirosul înţepător de propolis ….

Anunțuri

27 comentarii

  1. ce fain se vad asa acoperiti!
    oare se poate spune de mai multe ori in viata, pe bune, „mor dupa tine”? ce zici?


  2. PS: la persoane diferite, binenteles! 🙂


  3. Marius, bunicii nu ne-au murit. Sunt în sufletul nostru. Mi-au dat lacrimile, fără să vreau, citind postarea ta. Şi bănuieşti, dată fiind şi profesia mea, că nu mi se întâmplă des. Când mă simt singur, îi simt aproape. Până când am mers la şcoală, m-au crescut bunicii.


  4. Urdinisul e curatat de zapada? Propolisul e aur curat. Cam tepos dar merita.

    Am vrut si eu sa incep cu stupi. Am primit un stup foarte nervos, si mi-a pierit curajul…


  5. Marius, inca odata iti multumesc pt fiecare subiect pe care cu generozitate ni-l daruiesti… Acum mi-ai amintit de bunici. Nu-mi vine sa cred, si tu le spuneai la fel ca mine: mămăica şi bunicuţu’! Bunicii mei au plecat demult pe „tărâmul blajinilor”, dar amintirea lor e atat de proaspătă… Mai ales amintirea bunătăţii lor. Am crescut in aceeasi curte, dar in mica lor casuta era cel mai bine! Raiul copilariei! Scaparea noastra, cand mai faceam cate o boacana. Bunicul meu era slabut, iar bunica tare voinica, numai buna de ascuns dupa dansa la primejdii! Nu pot sa-i uit dulceata de cirese si mai ales pe cea de gutui, facuta in triunghiulete taiate cu rabdare si migala. Iar piure de cartofi ca la dansa nu am mai mancat niciodata! Cand am plecat in anul 2 la facultate, stia ca va muri, era tare bolnava, si m-a sarutat pe obraji cu atata dor si dragoste. Ca un ultim ramas-bun.. Si acuma simt mainile ei calde pe faţa mea si mi-e si mai tare dor….iar lacrimile ne amintesc ca ii purtam in inimile noastre pana ii vom reintalni in Casa Tatalui ceresc…
    Cand am trecut de varsta copilariei, credeam ca voi uita acele timpuri. Dar nu! Ele sunt in sufletul nostru atat de bine pastrate…Imi tin minte toate jucariile, cartile de colorat, de povesti…Totul! Poate ca asa si-a amintit si Ion Creanga si ce carte minunata a scris!
    Bunicii sunt cele mai calde fiinte pe langa care ne e dat sa copilarim… Nu trebuie sa-i uitam niciodata! Oare vom fi si noi candva la fel ca dansii?
    Vesnica lor pomenire….


  6. Impresionanta amintirea cu albinele la inmormantarea bunicului tau, Marius… De multe ori aceste mici fapturi ale Domnului sunt atat de minunate…. Atat de simtitoare…. Minunata poza. Parca sunt bucati de zahar cubic, acei stupi ordonat asezati…
    Am cunoscut un om – nenea Vasile – mare apicultor. Toata viata a stat cu albinutele lui. Le vorbea, le canta. Si chiar daca il mai intepau, el nu se supara. Il auzeam vorbind cu ele in curte si ma distram. NU am avut curajul sa invat mai multe de la el, ma temeam. ….A murit, cum altfel? intre alibinutele lui dragi. Iar ele au roit agitate deasupra trupului sau cazut intre stupi. Au simtit ce se intamplase…


  7. Alex,
    Da si amin! la ceea ce ati postat despre bunici. La fel si eu am fost crescut de bunici (despre care am crezut multa vreme ca-mi sunt parinti!).

    Multumesc, frate Marius, pentru fermecatoarea prezentare a bunicilor! Va citesc „cu religiozitate” – deh, imi mai stimpar dorul de patrie asa (plecat de peste 31 de ani).


  8. Dragă Cirpi, nu cred că se poate spune „Mor după tine” la mai multe persoane… numai uneia… celei mai dragi din lume.

    Alex, aşa cum spui… N-au murit…

    După moartea mamei lui Natalia, a izbucnit dintr-o dată în plîns spunînd: „Mama nu mai este… ”

    I-am spus: „Este, există, dar în altă parte… „. Ai noştri există… sînt ACOLO…

    vă mai amintiţi de TAmango, cînd a spus că se mută?

    Unde l-a întrebat „diversionistul”: ACOLO..

    Acel ACOlO este destinaţia despre care nu trebuie să dăm definiţii şi detalii… este doar ACOLO.. .

    Fun, eu am avut albine italiene, cele mai agresive, mai mici ca cele româneşti şi foarte agresive, m-au înţepat vreo 20 pînă la leşin şi tot mai vreau… merită plătit preţul.

    Alex, ştii de ce, pentru că bunicuţu şi mămăica sînt din zona Alexandria-Tigăneşti, cam de pe acolo pe unde trăieşti şi tu…

    Acele chipuri, acele gusturi.. mîncărica de roşii tocate la cuptor, omleta cu pătrunjel, zîmbetele acelea, Acelea nu se uită, Alex. Niciodată.

    Nici sărutările lor curate şi apăsate, nici binecuvîntările date la plecare şi la venire… nici versetele pe care ni le scriau cu pixurile uscate pe bucăţele de hîrtie pe care ni le strecurau în traiste la plecare…

    Aşa cum spui, adevăraţii apicultori cîntă albinelor…


  9. Daca dorm, se vor face… mari!


  10. Imi amintesc un sfat din copilarie in langa siluetele stupilor din imagine.

    „Albinele nu inteapa daca stai langa stup. Cu conditia sa nu stai in calea lor.”


  11. Da, Teologeanule, îţi aduci aminte de felul în care îşi luau zborul pe lîngă tine? Dar… mirosul, mirosul este inconfundabil..

    Unora li se vor da spre adminstrare cinci cetăţi, altora 10 cetăţi… altora o stupină… Sper ca măcar de atît să mă învrednicesc în eschaton..

    Evanghelic, dacă dorm se fac „cu-minţi” 🙂

    Doru Motz, bunicii îmi sînt dulci amintiri…

    Ştii ce vreau să fac, Doru? Împreună cu un prieten să pornim într-un pelerinaj prin ţară pe la bătrînii noştri şi ai altora.

    Să îi fotografiem şi să le luăm interviuri… va fi un proiect de vreo 2 săptămîni.
    Eu vorbesc, el face poze… În maşină şi pe băncuţele de la porţi 2 săptămîni…

    O călătorie pe care abia o aştept… să vină vara, să vină vara… şi să nu ne moară bătrînii..


  12. Ce frumos cred ca va fi in acest „pelerinaj al amintirilor”….Daca fiecare ne-am pretui si mai mult bunicii, batranii…cata istorie am aduna si cate amintiri, comori sufletesti, nu s-ar pierde in negura vremii…
    Marius, mi-au placut tare mult pozele cu bunicutu si mamaica. Le-am cautat imediat si pe ale bunicilor mei…Nu mai ma uitasem de cam mult timp pe ele (spre rusinea mea)…
    Mi-e dor de dansii…


  13. draga Alex, orice călătorie în trecutul familiei este didactică şi terapeutică.

    Ne uităm la ispitele şi căderile lor, la victoriile şi zestrea pe care ne-au lăsat-o şi învăţăm care sînt lucrurile spre care să veghem cu grijă.

    Fotografiile sînt stîlpi de aducere aminte pentru viaţa din trecut.


  14. Ma gandeam amintindu-mi de toate istorisirile din viata bunicilor, de necazurile si grelele incercari prin care au trecut, ca suntem asa cum suntem datorita tuturor acestor intamplari. Ele ne definesc si pe noi. Le primim in structura noastra spirituala din sângiurile mamei. Ma gandeam odata, analizandu-mi anumite apucaturi si un anume mod de a fi, de a gandi, de a reactiona, ca multe trasaturi le mostenesc de la ai mei. Ca sunt…ca ei! Cum altfel? Si cei de dupa noi ne vor semana la fel? Vor semana cu cei de dinaintea noastra?
    E bine sa ne cunoastem radacinile. Sa ne stim neamul. Atata la nivelul familiei, dar si la nivelul natiunii din care provenim.
    Frumos spus despre fotografii: stalpi de aducere aminte pt viata din trecut…. Mi-am amintit de 2 persoane care au facut ceva tare fain: o cunostinta a mea si-a facut in aceeasi zi din an, in fiecare an, o poza la studio foto, in aceeasi pozitie si imbracat cam la fel. In fiecare an mai adauga o poza. Un album al trecerii anilor peste chipul unui om. Am zis ca fac la fel, dar nu am facut.
    Am vazut un album al unui caricaturist roman, nu mai retin numele. In fiecare an, langa acelasi zid, cu aceeasi rochita, o fotografia pe fiica sa. De la o varsta mica, pana cand aceasta se pregatea sa devina mama, iar vechea si mica rochita era deja despicata peste burtica ce zamislea o alta viata. O suita de poze…variatiuni temporale pe aceeasi tema….Foarte faina ideea. Dar si mai interesanta e aceasta trecere a timpului peste chipurile si sufletele noastre…


  15. Draga Alex, am mai spus-o şi altă dată, nu ştiu cum se face că aceste generaţii, deşi au trecut prin multe, lagăre, puşcării, au ajuns vîrsta de 90 de ani.
    Noi sîntem ca nişte „pui de Gostat”.

    S-a dus ceva în noi, se pare că traiul bun nu ne prieşte,

    Interesantă ideea cu fotografierea…
    dar trebuie să te ţii, trebuie să fii perseverent…
    eşti sigur că acel caricaturist era român? 🙂


  16. Da,

    tin minte zborul albinelor. Si tin minte si prima data cand am privit intr-un stup. Tot „acolo.” Si mai tin minte si privilegiul de a utiliza sculele de tamplarie.


  17. da, şi sculele de tîmplărie.

    După ce l-am cunoscut pe Bunicuţu şi pe socrul meu, amîndoi apicultori şi tîmplari, visul tinereţii mi-a devenit să mă fac apicultor şi constructor de instrumente muzicale

    dAcă nu se răstea mama la mine, era cît pe ce să las liceul în treapta a II-a şi să mă duc la şcoala profesională de la REghin…

    Oricum nu cred că România a pierdut un Stradivarius 🙂


  18. A ,sculele de timplarie, a le mosului meu si bancul acela cu surub de lemn , era una dintre preocuparile mele. Primele lectii de prelucrare a lemnului, ca mosu era rotar la colectiv, le-am primit de la el
    si nu numai atit dar si exemplul de traire cu Domnul e proaspat in mintea mea.
    Salut pe fr Doru M. si daca are timp poate ca ne va scrie ceva si despre fr SIMI ,un Urias trecut prin temnitele comuniste penru credinta.


  19. da, frumoase lucruri descrii.

    Dacă aş avea loc mi-aş lua un banc din ăla în casă.


  20. Si daca ai fi putut ajunge un nou Stradivarius? Oare poti sa stii ce intorsaturi ar fi avut destinul daca mergeai atunci la Reghin? De cate ori nu ne punem intrebarea: ce ar fi fost viata noastra daca intr-un anume moment faceam o alta cotitura? Cat e libera noastra alegere, cat e „degetul lui Dumnezeu”, cat e conjunctura oarba?
    Eu visam mult de tot sa ajung aviator. Ce mai stragam cand eram mic dupa avioane: „avion, cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor….”. Si acum ma uit cu jind dupa avioane. Ceva din „Icarul” din mine ma cheama spre inaltimea cerului. Iar in avion…ma simt teribil de bine, chiar si cand zgaltaie tare. Vorba ta, a pierdut oare Romania un nou Aurel Vlaicu? Nu cred nici eu.
    Interesanta pasiunea voastra pt tamplarie. Placerea de a prelucra lemnul. Lemn inseamna viata, natura… Si Iisus a maiestrit intai lemnul, apoi sufletele oamenilor…Asta e cel mai tare lemn si nu se lasa mereu prelucrat asa cum am dori…
    Eu nu ma pricep la lemn. Adica nu am asa talent, desi fac destule lucruri prin gospodaria părintilor. In schimb imi place sa gradinaresc. Sa simt pamantul reavăn in palme. Mirosul lui dulce-amarui. Pamant la pamant trage…


  21. Ce interesant, Alex, ştii că şi eu am vrut să ajung pilot de avioane militare?

    Am vrut să dau la Bacău, dar mi-a fost respins dosarul.

    Ştii ce-am făcut pînă la urmă: m-am dat cu parapanta şi o să mă mai dau..

    Asta-i … şi Isus a fost tîmplar.. dacă ar fi rămas la bancul de lucru, lumea ar fi pierdut un Mîntuitor.

    Am un post care o să apară despre casa ideală…cum îmi imaginez casa mea ideală.


  22. Iti doresc din inima sa o vezi aceasta casa si ridicata. Sa te ajute Domnul sa o faci sa sa te bucuri de ea. Si daca nu reusesti, nu-i nimic! Ne-a pregatit Domnul „palat” fain in Imparatia sa. Vreau si eu sa vad acel post cu „casa ideala”. Nu mai tin minte pe cine am vazut la tv si spunea ca si-a visat casa in somn si asa a facut-o! E o chestie…
    Ma chinui sa-mi amintesc cum il cheama pe acel caricaturist cu pozele fiicei sale. Stiu ca e din Petrosani, a facut in curtea casei un minifestival de folk si caricatura.Chiar nu imi amintesc!


  23. Căsuţă, nu casă, o căsuţă din alea ca la Muzeul Satului, mică, cu trei camere, dintre care unul hol.
    cu mese rotunde mici, cu scăunele mici,

    Şi eu am visat casa, de mai multe ori.
    Am dărîmat-o cu mîna mea.

    Va fi o replică perfectă a casei in care am crescut la Nenea Florea, la ţară..

    Viorel, ajută-mă, frate.

    Dă-mi o poză cu casa aia…


  24. …dar si cu gradinita cu flori,si ceva straturi de ceapa verde-verde,,ca adevarul crud


  25. Stupii, eternii stupi, si Caisul care ii adaposteste, „gogoloaiele” de miere zaharisita, fumul si masca de plasa … mirosul de propolis amestecat cu ceara si tinctura de propolis ptr orice zgarietura de cand eram mica…povestirile la focul sobei din „Biblia ptr ochisori micuti” alaturi de mamaica, cantecul „prin paduri si dealuri” caprele si iedutii de primavara, visinii si curtea plina de verisori vara care atentau la scaunul pe care mi-l facuse mie cu mana lui de om bun tataie (iernile erau mai mult ale mele), papucii cu talpi de lemn facuti de el….ce de amintiri am din curtea aceasta.
    Multumesc
    Ne vom reveeda cu siguranta


  26. Marius , foarte emotionanta povestirea ta cu bunicutul si albinutele, cand am citit-o mi s-a facut pielea de gaina, si o poza fffff reusita, am si eu albinute si mult imi plac e o placere , o relaxare cand deschid stupul ,acel miros imbietor si zumzetul linistitor,chiar daca mai si inteapa cateodata ,dar asta e trebuie sa se apere si ele.
    IUBITI ALBINELE, SI ELE VOR AVEA GRIJA DE NOI.


  27. […] pentru ras m-a trimis spre tataia şi nenea Florea şi bunicuţul şi spre briciul lor de ras, care intra parcă mai adînc spre piele sîmbăta seara pentru faţa de […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: