Acoperirea lui Noe 2 articol refăcut

Acest articol a fost şters.

Nu ştiu încă motivul sau cauza, dar bănuiesc că eu am făcut o greşeală de adminitrare şi am şters articolul cu tot cu comentarii.

Încerc să refac articolul şi să recuperez comentariile.

Vă mulţumesc pentru înţelegere. Se întîmplă şi la case mai mari.

Dacă cineva are articolul salvat cu tot cu comentarii…. aş fi foarte recunoscător dacă aş intra în posesia lui.

Mulţumesc.

Update

am reuşit să salvez comentariile voastre 🙂
n-am reuşit să salvez comentariile mele 😦

Articolul recuperat

Continuare… de AICI

Uneori ni se întîmplă ca fotografului din imagine. Atent la fotografierea unei vaze, loveşte alt obiect, mai valoros, se pare…

Cam aşa se poate întîmpla şi în discuţia asta despre deconspirare. Din neatenţie sau din cauza unui “unghi mort”, putem sacrifica chestiuni mult mai importante discuţiei.

Radu vorbeşte despre necesitatea unei hermenutici.

Corect. N-am găsit soluţia de abordare a acestei probleme, pentru că nu avem istorie.

Adi spune că trebuie să ne recuperăm istoria.

Corect din nou. Să ne refacem istoria!

Dar asta poate deveni, fără intenţie, un fel de hortaţie triumfalistă, dar care aduce aminte de umorul caţavencian: “Haidem să haidem!”

Aceeaşi întrebare: Cum? Oare nu vorbim despre idei cu vorbe?

Radu spune că trebuie să ne ţesem o sită hermeneutică.

La fel: Cum? Deocamdată ne-a trasat profilul, portretul robot al hermeneutului, să fie obiectiv, bine educat şi alte calităţi din acestea. Hermeneutul acela ori nu s-a născut încă ori trebuie să fie o maşină.

Radu ştie foarte bine că hermenutica se construieşte în jurul textului. De aceea avem o hermeutică picturală şi o hermeneutică biblică, precum avem o hermenutică a bancului românesc cu Iţic şi Ştrul. Vom avea şi o hermenutică a deconspirării. Corect!

Dar unde-i deconspirarea, ca să ne ţesem sita în jurul ei?

Dragii mei, care este textul? Unde este textul?

Aici greşeşte Radu:

“De optsprezece ani, sună argumentul, tot asistăm la discuţii şi analize interminabile fără să ajungem la vreun deznodământ concret. “

Nu, nu de 18 ani, în acest timp ne-au lipsit “documentele”, Radu, dar am avut pe lîngă noi oamenii din documente. Asta nu trebuie să uităm!

Am avut o istorie nescrisă, folkloristică, purtată din gură în gură şi prin poveşti cu securişti, dar am vorbit cu oamenii care au făcut istoria. Ar fi putut să ne spună cum stătea aceasta de fapt.

N-am reuşit, vorba lui Adi, să articulăm o teorie a memorizării, amintirii etc. dar am avut în viaţă şi încă trăiesc oamenii cu amintirile lor mai proaspete decît ar dori ei să fie.

Să nu ne învîrtim după degetul care a ţinut stiloul pe hîrtia gălbuie a securităţii pentru declaraţii, nici după pixul care a semnat carnetul UTC.

Dosarele au fost bine ascunse, dar oamenii care au avut ascunzişurile lor au fost la vedere, la faţă, la suprafaţă.

Dosarele au fost în rafturi, oamenii au fost în băncile bisericilor şi în amvoane.

Dosarele au fost în întuneric, oamenii noştri au fost la lumină, nu? Cel puţin aşa au pretins.

De 18 ani ne-a lipsit MĂRTURISIREA celor care aveau textul în ei înşisi, dragă Radu.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Şi totuşi…

Faţă de alte situaţii, americani, irakieni şi chiar ilieştii vremilor noastre, noi, evanghelicii, sîntem într-o situaţie diferită.

Noi credem în mărturisire, noi credem în ispăşire, noi credem în iertare, noi credem în chestii din astea naive, care scapă analizei ştiinţifice şi complicatei hermeneze.

Noi credem în nişte lucruri şi avem nişte valori care ne-ar oferi some shortcuts, adică tăierea nodului gordian, spre rezolvare.

Noi avem nişte fundamente care ne-ar ajuta să rezidim mai repede constructul fisurat de pe temelia crăpată a părtăşiei frînte prin compromis.

Noi avem o Cale mai scurtă către Adevăr, o Cale care ne-ar reda Viaţa şi părtăşia de care avem atîta nevoie, decît drumul complicat prin cercetarea istorică şi prin teoretizări care se vor produce abia după ce se vor crea şcoli de gîndire istorică (observaţi pluralul. ŞCOLI, simpozioane, conferinţe, dezbateri, cu scărpinat în nas şi sînge şi smîntînă… la cafele răcite)

Noi credem în sinceritate şi în încredere, nu-i aşa?

Noi credem că duhovnicul care ne-a mărturisit ar fi trebuit să ne spună imediat după “evenimentul 89″ cine cu cine a ţinut, nu să aflăm “la spartul dosarelor”.

Noi credem că “Adevărul ne face liberi” şi alte lozinci din astea.

Nu putem să ne lăsăm orbiţi de o retorică ştiinţifică ameţitoare în defavoarea unor adevăruri simple şi de un simţ.

Elisabeta Rizea a găsit drumul cel bun, de aia merită un monument. Femeia aceea de fier anulează toate discursurile despre context, UTC, toate îndoilelile de amfiteatru şi toate întrebările de catedră.

Nu ne putem lansa în speculaţii şi aşteptări decenale, cînd lucrurile sînt atît de evidente.

Nu putem să ne ascundem în spatele vorbelor sforăitoare, cînd cuvintele Domnului sînt atît de simple?

Cît de simple?

Prefer să rămîn cu ceea ce credem, decît să stau lîngă acele lucruri pe care credem că le-am putea face (analize, istorii, teorii şi altele ca acestea).

Prefer să stau lîngă fapte, uşor de dovedit, uşor de mărturisit şi uşor de iertat, decît lîngă modele, paradigme şi interpretări ale unei istorii care ne scapă oricum ca apa printre degete.

Prefer mărturisitorii hermeneuţilor.

Prefer o ţărancă simplă şi bărbată ca Elisabeta Rizea tuturor academicienilor şi boiernaşilor alde Constantin Bălăceanu Stolnici, mai slabi de înger şi dîrzenie decît o femeie care a născut cel puţin un copil.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Eu aş aborda “descoperirea” lui tata altfel, lucru pe care l-am sugerat de vreo trei ori şi lui Radu, în cazul tatălui său.

Merge! Funcţionează! Credeţi-mă! Eu am încercat şi este excelent! Te simţi foarte bine. Nu te mai poate ameninţa nimeni, nu mai ai de apărat nimic.

Dacă te-ai aşezat destul de jos, nimeni nu te mai poate doborî. După ce am scris articolul despre tata, am simţit că nu se mai poate întîmpla nimic. Nimeni nu îl mai poate ataca.

Pentru asta i-am cerut lui Dănuţ să oprească publicarea dosarului său (publicare, care începuse tocmai cu acele note ale tatălui meu… ) pînă fac ceea ce trebuie făcut. Mi-a ascultat rugămintea şi acum privesc cu atîta libertate la blogul său. O libertate pentru care sînt sigur că sînt invidiat.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Ca să nu mai lungim vorba prea mult. Eu cred că legile împărăţiei sînt tot timpul pe “invers”. Adică o acoperire presupune o descoperire.

Dumnezeu l-a iubit atît de mult pe Noe, că ne-a lăsat pasajul unei căderi acolo.

Fii lui Noe l-au iubit aşa de mult pe Noe că nu au negat fapta şi goliciunea, dar s-au întors cu dindărătul.

Un act de iubire poate înseamna uneori şi să întorci spatele pentru o clipă părintelui tău. Paradoxal, nu-i aşa? Exact ca tot Noul Testament

Enumăr cîteva principii ale Împărăţiiei pe care le ştim cu toţii:

Cine vrea să fie mare trebuie să fie slujitorul tuturor.

Cine vrea să se răzbune trebuie să întoarcă şi obrazul celălalt.

Cine vrea să fie primul trebuie să se aşeze ultimul.

Cine vrea să acopere faptele rele trebuie să le mărturisească înaintea Domnului şi înaintea fraţilor.

Puterea mare este în turma mică.

Cine vrea să se apere trebuie să devină vulnerabil.

Pentru că cine se smereşte va fi înălţat

şi tot aşa.

Eu cam aşa cred de asta mi-am acoperit tatăl, descoperindu-i faptele.

M-am întors cu spatele la ruşinea lui, ca să îl pot îmbrăţişa în mantaua, care i-a devenit giulgiu. (Nu-i interesant că imediat după povestea asta este relatată moartea lui Noe?)

De asta l-am dus la culcare liniştit şi l-am îngropat cu cinste a doua oară, pentru că am dat ţărîna la o parte de pe scrisul lui.

Şi acum mă întreb dacă tatăl meu, după 1989, ar fi mărturisit din proprie iniţiativă ce a făcut sau ar fi trebuit “să îi întorc spatele” precum Sem şi Iafet pînă se trezeşte învelit în manta. N-am răspuns la această întrebare!

Va urma!

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Precizare:

Mulţumesc lui C.Z. pentru trimiterea articolului recuperat.