Nenea „fratele meu”
februarie 23, 2008Eram în maşină cu un prieten.
Mi-a spus:
„Cum credeţi că ar trebui să ne raportăm unii la alţii, că doar sîntem fraţi… nu ştiu.. nu cred că este bine că ne-am cam pierdut respectul unii pentru alţii… bine, nici ca în bisericile tradiţionale nu este bine, prea multe temenele, prea de tot să săruţi mîna unui bărbat… ”
Am stat puţin pe gînduri şi i-am spus.
„Am întîlnit doi fraţi de corp (adică din aceeaşi părinţi, nu fraţi spirituali), unul era mai în vîrstă cu 7 ani ca celălalt. Cînd a vorbit cel mai tînăr i-a spus celui mai în vîrstă „nenea”. L-am întrebat de ce? Mi-a spus: pentru că e mai mare.”
Sîntem fraţi în Cristos, dar între noi sînt diferenţe în ceea ce priveşte experienţa, autoritatea epistemică, învăţătorească, vîrsta etc.
Statutul de frate în Cristos este înţeles greşit de mulţi fie printr-o neglijentă apropiere, fie printr-o nedorită îndepărtare.
Sînt unii cărora ar trebui să le spunem „Nenea frate… ”
Anul trecut m-am întîlnit cu un prieten pe care l-am rugat, aşa cum fac la fiecare sfîrşit de an, să îmi spună ce crede despre mine.
M-a luat şi m-a puricat pe toate feţele.
Apoi i-am dat voie să se uite în viaţa mea, la relaţiile mele şi l-am întrebat despre relaţie cu un alt prieten pe care îl ştiam amîndoi.
Mi-a spus o chestie foarte interesantă, care mă urmăreşte de atunci:
„Cred că relaţia voastră s-a deteriorat şi pentru că aţi trecut o anumită barieră lingvistică… v-aţi spus lucruri care nu trebuiau spuse…. sau le-aţi spus pe cele care trebuiau spuse într-un mod în care nu trebuia… ”
În traducere liberă?
Cînd trebuia să ne spunem „nenea” n-am mai spus…
Ne-am spus „Bă!”
Poate că o temă bună de meditaţie, pe lîngă gîndul la cum ne raportăm unii la alţii, ar putea fi acesta: felul în care ne vorbim unii altora…
Nu-i aşa? Că din prisosul inimii vorbeşte gura?
La patratosu 
Intre mine si fratele meu sunt exact 7 ani diferenta.
Si de fiecare data cand il vad, nu-mi vine sa-i spun „nenea”. Pe de alta parte, imi venea usor sa-i spun „tinere…” A sesizat el ceva, si mi-a spus, „Is mai mare ca tine!”
Respectul este in multe cazuri ceva datorat fata de cei mai „mari,” atat ca si varsta cat si in credinta. Totodata, Respectul se castiga, iar aceia care sunt mai „mici” profita de multe ori, si cauta motive pentru care sa nu mai cheme pe cei mari cu nenea.
„Aah… uite ce greseala a facut, si ce daca e cu x ani mai mare ca mine, tot cam pe acolo suntem, nu vezi?”
Si intr-adevar, in loc sa coboare o bariera, o ridica, fara ca cineva vreodata sa-si dea seama, si asa au relatiile dn frati si „frati” de suferit.
E o provocare sa te smeresti. Dar mai mare e bucuria cand ai de castigat pentru ca ai facut-o.
Nu ştiu de ce avem mereu dorinţa de a elimina rostiri de genul „nenea”, „fratele”, d-voastră” din vocabularul şi dialogurile noastre.
Argumentul declarat: suntem prieteni. Ne ştim. Nu vrem să creem bariere.
Dar oare aşa suntem mai prietenoşi? Este „băul” mai cald şi mai neconvenţinal?
Eu pot să fiu foarte bun prieten cu cineva căruia îi spun „d-voastră”. Nu văd nici o contradicţie. Îi respect prietenia. Simplu.
Da, ambasadorule, cred ca între noi tindem să trecem anumite „bariere lingvistice”, cum spunea prietenul meu şi problema este că, după ce ai trecut dincolo, greu te mai întorci înapoi… foarte greu…
cuvintele rănesc şi lasă cicatrici pe viaţă…
asta am învăţat de o vreme încoace.
Orice apelativ, orice epitet lăsat slobod din gura noastră poate ucide.
Bogdane, ce-ar fi să te smereşti faţă de fratele tău şi să nu îi spui „nene”, dar să îl tratezi cu o atitudine de respect.. hmmm?
dupa cum ai vazut Patratosule nu sunt un fun al tau intotdeauna dar fara sa vreau sa te magulesc acum dupa ce am citit ce e pe la persona si pe la rotundu in ultimele zile chiar si la vindecatoru… aici ramane totusi aerul cel mai respirabil…
ba si la adama si ionatan
am citit destule epitete fara argumentatie cum spui tu
este posibil sa mai vedem si ceva analiye?
Oare dupa tot efortul acesta al lui Alin nu-l baga in Agora cu steaua „serviciu credincios” 🙂
Daca vrei poti sa stergi aceasta ultima parte dar nu m-am putut abtine 🙂
erata: analize
si inca ceva
With such friends who needs enemies?
Respectul exista sau nu, se pierde sau se castiga si cred ca acolo unde acesta este, nu este obligatoriu „sir”, la fel cum acolo unde acesta nu mai este, in zadar „d-voastra”.
Nu in ultimul rand, este greu de trasat o limita si cred ca fiecare simte si intelege diferit respectul. Uneori limbajul nu expune cu adevarat ceea ce este in inima desi este greu sa o recunoastem. Pot spune d-voastra si in inima sa fie: „Inapoia mea satana!”
Tot asa pot spune:”Inapoia mea satana!” si sa i-o spun Apostolului Petru, preaiubit si de moment gresitor.
Atunci prietene Visitor daca-ti place aerul respirabil: „Ragaitul interzis”. 🙂
Nu obisnuiesc!
😦
Foarte bun subiectul. Problema modului in care ne comportam intre noi si mai ales fata de cei apropiati, fata de frati, parinti. Imi amintesc de familia bunicilor mei (bunicuţul şi mămăica) si cum isi vorbeau intre ei. Nu isi spuneau niciodata “bă” sau “mă”, ci “matale” Si eu mai folosesc acest cuvant, dar numai cu cei apropiati. Si mai ales cu cei mai in varsta. Mi-am amintit cum bunicu’ I se adresa vecinului mai mare numai cu 2-3 ani. Si ii spunea “nenea Iancu”. Fratelui mai mare cu 2 ani, mamaia mea ii spunea “nenea”. Ii dadea intaietate in toate si se respectau foarte mult. Astazi ni se par desuete aceste moduri de adresare, acest comportament care impunea o ierarhie. Dar oare sunt ele desuete? Faptul ca auzim destul de des copii care isi striga parintii pe nume si ii apostrofeaza ca pe unii de-o varsta cu ei, este oare un exemplu de civilizatie?
Si in ceea ce priveste acea “bariera lingvistica” de care spuneai Marius, si asta exista impusa de un bun simt ce tinea de firesc, de naturalul relatiilor dintre oamenii unei societati simple, dar bine ancorata in niste reguli de comportament civilizat. Cum sa-l deranjez eu pe nenea Cutare cu asa intrebare? Nu se cade asa.. – spunea bunicul meu. Iar eu nu intelegeam.
Mi-au spus copiii la scoala intr-o zi despre “Codul manierelor elegante” ca este imposibil de respectat. Ca “cine mai face asa azi?”. Propriile lacune, lipsuri, comportamente nepotrivite, le transformam in normă, iar ceea ce ar trebui sa respectam, le respingem, le negăm. Si toate acestea se vad in modul in care ne comportam in viata personala si in societate. “Democratizarea” comportamentului civilizat nu duce neaparata la relatii mai bune, la mai mult respect, pretuire intre noi, dimpotriva. Si desi societatea avanseaza vertiginos dpdv tehnologic, din prisma relatiilor interumane regresam intr-un mod urat.
Mi-am amintit un gest pe care l-am vazut in biserica, atunci cand eram copil. Dupa incheierea slujbei, femeile mai tinere sarutau mana celor batrane, care apoi le sarutau pe obraji. Am intrebat-o pe mamaia mea, si mi-a spus ca “asa se cade, sunt mai in varsta si trebuie respectate”. Mi-au ramas aceste cuvinte in inima.
Am uitat gestul sarutarii mainii. Ni se pare nepotrivit. Dam mana “tovaraseste” si atat. “Hai noroc!” cu o doamna, cu propira mama, cu bunica… Am cunoscut niste familii in care copiii spuneau parintilor dumneavoastra sau dumneata. Am fost surprins.
“E o provocare sa te smeresti. Dar mai mare e bucuria cand ai de castigat pentru ca ai facut-o.” – ce bine zice Bogdan! Cel ce se spereste pe sine, de fapt se inalţă. “Ceea ce doriti sa va faca voua oamenii, faceti voi lor mai intai” – cum bine zice Domnul. Incerc sa le explic copiilor ca adevarata eleganta a unui om este cea spirituala. Ca gesturile ce par marunte, nesemnificative, sunt extraordinar de importante. Si ele ne fac sa fim mai atenti cu noi, dar si cu cei din jur. Trebuie sa intelegem ca societatea este o ierarhie si ar trebui sa fie in primul rand o ierarhie valorica. S-n Imparatia Cerurilor va fi o ierarhie, trebuie sa intelegem asta inca de aici. Parabola cu talantii, ar putea fi inteleasa si in acest sens.
Ma gandeam la ce spunea acel prieten cu gesturile din bisericile traditionale. Ca uneori se exagereaza, alteori doar se linguseste o anume persoana. Respectul nu trebuie impus, trebuie sa vina de la sine ca o recunoastere. Daca simti imboldul, in fata unui om pe care il respecti si il admiri, sa-I saruti mana, ca unui parinte, un avvă ca-n vechime, atunci faci aceste gest ca pe ceva firesc. Iar acel om nu iti va intinde mana cu ostentatie. E mana cu care te binecuvinteaza. Eu asa cred. Ca vedem si altfel decat asa….este adevarat.
Visitor, cum tema este alta, nu se cade sa pomenim de cei care strica aerul (eu il exclud pe Vindecatoru din lista ta), altfel seamana a ragait, in special chestia cu steaua aici.
Ma refeream la faptul ca si vindecatoru sare foarte repede la gatul celorlalti…
prin comparatie „nasa-su” este de neclintit ca un Sfinx 🙂
Interesante ganduri.
Tipare:
– un copil mic spune „ceau Doru” in loc de „sarutmana tata”
– mai apoi „bai” devine limbaj comun
– in cele din urma, mi-e frica sa nu devenim ‘amici’ chiar si cu Isus
Cred ca parintii au o mare responsabilitate in a creea un tipar corect in copii.
Da, am fost nevoit sa fac asta mai demult, din dorinta de a-i castiga inima. Si nu a fost usor. Sa revin la statutul de fratele mai mic. D
ar s-a meritat, si in loc sa dezbat cu el cine are dreptate, care intotdeauna duce la „cel mai mare are…,” dezbat posibilele solutii.
Marturisirea vulnerabilitatii in astfel de relatii ajuta extraordinar de mult oricare ar fi varsta (atata timp cat exista un numar de ani intre cei doi), si lasa o usa deschisa si pentru smerirea celuilalt mai mare. „What goes up, must come down…” (Einstein parca)
„Wow” are zice unii, „ce lupte duce si asta! Hahaha…”
Insa daca nu esti in rolul unui frate mai mic nu poti intelege.
Dar ii ok, raspund afirmativ la „hmmm?”
Majoritatea crestinilor sint cu totul nestiutori in ce priveste lucrarea Duhului Sfint .Nu stiu nici ca pot primi daruri de la Duhul sfint .Este necesar un real proces de educatie duhovniceasca pentru ca darurile DUHULUI sa se trezeasca si sa se manifeste.Pastorul este cel care trebuie sa vegheze si sa-si pazeasca enoriasii,sa nu fie atrasi in vreo actiune care sa pretinde a fi a Duhului sfint .Multi crestini au cazut victime ale unor erori grave in ce priveste darurile Duhului Sfint.Ap.Pavel veghea ca acest lucru sa nu se intimple credinciosilor din Corint,tot atit de vigilenti trebuie sa fie pastorii de azi .
Sunt baptista de 4 generatii dar nu asta conteaza ci relatia mea cu Dumnezeu .
Domnul sa va binecuviteze cu cit mai multe daruri.
Scuzati gresala am pus-o pe un topic gresit .Wow..iertare va rog .
Da multi se fac ei prieteni cu Domnul Domnilor,spunabdu+i ades Isus..d drept ca Domnul se spune numai prin Duhul Sfant.
Din occidenta s- a luat exemplul rau cu a spune”tu” cui nu trebuie,asa este,am prietene carora le spun dv.dar suntem prietene.
La fel cum pot eu spune pastorului „tu”chiar daca are 37 de ani si eu,ceva mai mult decat el?chiar cu 30 de ani,
el e investit cu „ceva” de la Dumnezeu..
Nici nu m-am simtit in apele mele,cand pastorul de 50de ani mi-a spus tu,parca simteam lipsa de seriozitate.
Eu cred ca e bine sa ne respectam unii pe altii in functie de virsta si de rangul de superioritate.In zilele noastre nu mai putem spune nene si dada vocabularul nostru s-a schimbat ,dar si respectul fata de aproapele nostru lasa de dorit.Bunica mea ii spunea sotului fratele Haralambe .Matusa mea ii spunea tatalui meu fr Stefanica ii era cumnat,era un respect deosebit fata de cei mai mari in virsta cit si in functie .Ori cum consider ca lumea de astazi a pierdut respectul fata de semenul lui .In loc de transformarea gindirii,vieii am devenit mai aroganti .Ca sa putem respecta pe cineva ne trebuie schimbarea unei vietii inoite .
Am gasit ceva interesant Viorica
vedeti daca am fost atent?
stiam eu ca am mai citit ideea asta undeva….
patratosu l-a plagiat pe marius cruceru 🙂
https://patratosu.wordpress.com/2007/11/14/excelenta-voastra-ucenicul-meu/
Oricum Vlad mai bine in compania vindecatorului desi are gura rea cateaodata decat in compania unuia ca mangaloy la taclale si bastrix… apreciat de bastrix voiam sa spun… bhleah!
M-am tot gandit (oarecum legat de acest subiect) de ce Il tutuim pe Dumnezeu? De ce spunem „TU” si nu spunem „Dumneavoastra”? De ce aducem onoruri oamenilor si Il neglijam pe Dumnezeu? Nu sunt un anarhist care sa doreasca sa inceapa o revolutie impotriva folosirii pronumelor personale de politete, dar ma intreb… nu este o mica incoerenta in comportamentul nostru?
Vindecatorul este cu adevarat vindecator…
te poti vindeca cu adevarul!
El iubind f.mult adevarul fie cat de crud,poate fi chiar el insusi crud:))
Mă înfioară scenele din bisericile noastre, dintre noi, în care se vede o lipsă de respect mai mare decât între cei necredincioşi. Sunt lucruri pe care ei le ştiu şi le fac, din bun simţ, iar noi nu.
Astăzi sunt importante dezbaterile, exprimarea liberă a părerilor, confortul eului, nu supunerea şi respectarea autorităţii, fie că e vorba de părinţi, fraţi de sânge sau pastori, fraţi de credinţă.
Dacă fiecare ar respecta, toţi am fi respectaţi.
Dacă fiecare ar fi un slujitor, toţi am fi slujiţi.
ups, am lipsit de-acasă, am fost la evnaghelizare şi uite ce-am găsit…:)
DA, Vlad, respectul nu se pierde şi se cîştigă cu dumneavoastră, de aceea pe blogul meu, cu toate riscurile am interzis să mi se spună dvs.
Chiar şi studenţii de anul I îmi vorbesc, sub pseudonim, la TU, la curs sint dvs. la fel cu enoriaşii, aici îmi spun TU, la biserica DVs.
Eu la altceva ma refeream, al trecerea unei anumite bariere lingvistice între oameni pe care n-o mai poţi pune din nou….
Odată ce i-ai spus cuiva „tîlharule” sau „prostule” sau „nebunule” la nervi… nu mai poţi întoarce…
chiar dacă îţi ceri apoi scuze.
Domnul Isus nu i-a spus lui Petru acel lucru…
Alex,
Faorte frumos ce povesteşti tu de bătrîni.. foarte interesant ce spui şi de copii carora li se pare greu codul manierelor…
N-am prins chestia cu rîgîitul… despre ce este vorba , Vlad, mi se pare că îl „ciupeşti” prea tare pe Visitor.
Da, Chipuitorule, eu sînt pentru un limbaj puţin mai rezervat cu ISus,
Aţi încercat să vă rugaţi vreodată lui Isus cu dvs.?
De ce să nu exploatăm frumuseţea limbii române.
uite, americanii n-au chestia asta.
Să ne rugăm măcar odată să vedem cum este!
Draga Bogdan, aia este lupta care merită dusă, cu noi înşine, este cea mai grea luptă.
Merită.
Viorica, nu-i nici o problemă. Domnul să te binecuvînteze, am înţeles, era destinat pentru postul referitor la profeţi.
Draga Elisa, noi avem un frate care se roagă cu dumneavoastră cînd se roagă Sfintei TReimi. Este foarte frumos.
De asta v-am îndemnat să vă rugaţi lui Isus măcar o dată altfel.
Viorica, şi eu am întîlnit soţii de preoţi, care spuneau soţilor lor „părintele” sau soţii de pastor care le spuneau soţilor lor „fratele păstor”, dar în prezenţa altora.
SAra îi spunea soţului ei.. „Domnul meu”, dar se pare că pentru unii nu mai este „relevant” 🙂
Oricum, Natalia îmi spune Marius, ca să fie clar…dar îi simt inima..
Cum de-oi fi găsit chestia aia, Visitor, că acum nici eu nu mai găsesc pe blogul meu, treubie să dau search şi nici aşa nu reuşesc să mai găsesc nişte chestii…
Ai dreptate, Ioa, uneori ne permitem multe mai multe între noi, că sîntem fraţi…
WWJD, dacă ar fi în bisericile noastre… ne-ar vorbi oare cu dumneavoastră?
Cred ca lipsa de respect si de folosire a unui vocabular adecvat, atunci cand ne adresam unii altora fapt, care de cele mai multe ori creeaza animozitati in familii si in biserici isi are radacina in nerespectarea Cuvantului lui Dumnezeu. Ap. Pavel in scrisoarea sa catre Filipeni cap.2 vers.3-4 ne spune: „Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desearta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insusi.
Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci
si la foloasele altora.
In Rom. 12:10 gasim scris: Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. In cinste, fiecare sa dea intiietate altuia. In privinta pastorilor si a celor ce propovaduiesc Cuvantul, Ap. Pavel il invata pe Timotei, deci si pe noi, ca Presbiterii care carmuiesc bine, sa fie invredniciti de indoita cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovaduirea si cu invatatura, pe care o dau altora.(1 Tim.5:17)
Dumnezeu in bunatatea Sa sa nu ajute sa-I implinim Cuvantul si utilizam cat mai des posibil prunumele de politete.
Am sosit si eu de pe o alta platforma (mai mica)pe wordpress.
Asa ca spun si eu : buna ziua nenea WordPress 😉
Cu doua posturi in urma cu toate ca unii s-au respectat ( domnul Alin etc )nu a insemnat ca nu s-au putut duela ajungadu-se la jigniri grave ( celebra de acum haita )(mie nu mi-e rusine ca fac parte din ea 🙂 ). A respecta pe cineva fara inima inseamna a-l pastra la distanta . ,,Daca vrei sa tii pe cineva la distanta :respecta-l ” Cand respectul vine din inima si dragoste crestina atunci cuvintele alese sunt pe buze si se tine seama de varsta ,functia persoanei,locul si imprejurarile discutiei, neuitand ca SLAVA e a DOMNULUI .
Nenea Patratosu mi se pare mie sau chiar bate vant de la Moldova pe aici ? In sensul ca pe-acolo si la obiecte li se zice dansa sau dansul… Aia cu folositul lui dmneavoastra in rugaciune e tare de tot. Ce-ar fi sa facem o traducere a Bibliei unde sa folosim doar dumneavoastra pentru Isus ?
…Domnul Isus
Vlad, ti-am moderat un comentariu pentru ca tocmai la acest post nu as vrea sa fim de nici un fel agresiv unii cu altii.
Foarte Bine J.R., Citatele se potrivesc perfect cu spiritul care ar trebui să domine dialogurile noastre…
Ce terapeutică este chestia asta.. acum după aceste zile de tensiune…
bine ai venit, Cllod, ai să ai şi bucurii şi necazuri cu WordPress, dar, după părerea mea, este cea mai tare platformă de blogging. Cei mai tari!
Draga Wes, nu vreau să vorbesc acum despre fratele Alin Cristea.
Nu, nu vreau acel tip de respect care ţine „la respect”, cum este vorba românească, ci acel tip de respect dialogic, personal pe care Isus l-a avut cu ucenicii..
Dacă Isus ar fi făcut ucenici astăzi în România, oare Toma i-ar fi spus „dumneavoastră”… nu cred… dar atitudinea inimii lui Petru a fost mai mult decît „Domnia Voastră”… a fost „Domnul meu şi Dumnezeul Meu”
Corect a spus Elisa, Vasile… „Domnul Isus”, nu „Isus”, nici „Isusuţ”, nici „Băi Doamne!”
Vlad, ti-am moderat un comentariu pentru ca tocmai la acest post nu as vrea sa fim de nici un fel agresiv unii cu altii.
Foarte Bine J.R., Citatele se potrivesc perfect cu spiritul care ar trebui să domine dialogurile noastre…
Ce terapeutică este chestia asta.. acum după aceste zile de tensiune…
Draga Wes, nu vreau să vorbesc acum despre fratele Alin Cristea.
Nu, nu vreau acel tip de respect care ţine „la respect”, cum este vorba românească, ci acel tip de respect dialogic, personal pe care Isus l-a avut cu ucenicii..
Dacă Isus ar fi făcut ucenici astăzi în România, oare Toma i-ar fi spus „dumneavoastră”… nu cred… dar atitudinea inimii lui Petru a fost mai mult decît „Domnia Voastră”… a fost „Domnul meu şi Dumnezeul Meu”
bine ai venit, Cllod, ai să ai şi bucurii şi necazuri cu WordPress, dar, după părerea mea, este cea mai tare platformă de blogging. Cei mai tari!
Eu unul am o destul de mare „alergie” la folosirea apelativelor „frate”si „sora”. Sunt constient ca este o chestiune mai mult decat subiectiva. Dar aici s-a vorbit doar de respect. Ori in relatia dintre frati este vorba si de dragoste… Lasam una deoparte pentru cealalta. Fratelui meu mai mare nu i-am spus niciodata tetea, iar de la sora mea mai mica nu am asteptat niciodata un nume de felul acesta.
Si acum explicatia pentru alergie. O „discutie contradictorie” intre doi frati in Cristos, aproximativ de aceasi varsta. Unul, ceva mai tanar, insa prezbiter al bisericii, il mustra pe celalalt spunandu-i pe nume.
Raspunsul….
Pentru tine sunt fratele X.
Nostalgie dupa lucruri trecute, insa cum ramane cu devalorizarea prin folosire superficiala a unor cuvinte care denota o realitate care nu (mai) este prezenta?
Sunt inca tanar, insa as prefera oricand sa mi se spuna pe nume cu dragoste, decat sa mi se spuna „frate” cu respect.
Cu dragoste si respect,
Narcis Grama
PS. Cu salutul nostru „pace” este o alta discutie si o alta „alergie” insa cam la fel de grea…
draga NArcis, ştiu cum este, şi eu am avut alergie cîndva.
Asta este pentru că s-a demonetizat… dar cuvintele trebuie resemnficate… deşi cuvintele „TE iubesc” sînt folosite aşa de uşor, aşa de adesea şi de atît de mulţi oameni… tu tot aşa îi spun soţiei mele.
Părerea mea este să te mai gîndeşti o dată… Isus i-a salutat pe ucenici nici cu Ceau, dar nici cu Servus (a propos, acest salut ar trebui răscumpărat servus tuus… robul tău… asta înseamnă )
Habar n-avem ce spunem… de asta ai alergie… dacă conştientizezi cele spuse lucrurile se schimbă.
Procesul de semnfiicare are nevoi de doi parteneri.
Între situaţi în care ambii sînt conştienţi, ideală, şi cea mai proastă, în care amîndoi sînt inconştienţi… tot este ceva ca măcar unul să fie treaz asupra ceea ce spune..
Patratosule am mai vazut unul care si-a inceput conversatia cu „bunule invatator” si a plecat cu buzele umflate… Nu ce batem pe tastatura conteaza ci ceea ce ESTE El in viata noastra.
Asa ca tanti Elisa fiecare pentru lui (cum zice englezu). „Nu cel ce-mi zice Doamne Doamne …” le zicea parca odata Isus unora…
Da, Vasile, atitudinea inimii conteaza, fara discutie… oare nu din prisosul inimii vorbeşte gura?
Cel care a spus Bunule învăţător nu din cauza adresării a plecat necăjit…
Eu zic totuşi să încerci măcar o singură dată, aşa de probă, să te rogi cu „dumneavoastră” lui Isus
„I love McDonalds” (:
De astazi nu mai folosesc I love you, pace si nici frate si sora. (:
Te iubesc. Nu pot folosi un hamburger sa-i aduc aminte sotiei 🙂
Istoria lui „Pace”: Pacea Domnului Isus! ca binecuvantare.
Apoi: Pacea Domnului!
Apoi: Pace!
La urma: Razboi!
Eu sunt tanar dar mi-e drag sa am frati de 80 de ani si surori asemenea. 🙂 este super frumos.
Daca esti atent la ce spui si vrei sa o spui poti spune, daca nu…n-are rost.
Prefer sa vorbesc cu Domnul Isus, este Domnul meu si nu vreau sa inteleaga ascultatorul ca vorbesc de cizmarul de la coltul strazii. Inteleg micile exceptii dar exprimate cu grija.
draga Vlad, da uneori porcii pot spurca mărgăritarele (carnea de porc adică din hamburgerul de mac 🙂 )
Este frumos spre exemplu: Pace şi bucurie!
Da, cred că ŞI la asta sîntem chemaţi… să sfinţim şi să răscumpărăm limbajul… la fel cum răscumpărăm vremea, pentru că am fost răscumpăraţi.
fratele meu este mai mare cu 8 ani decat mine iar mama mea este cu 15 ani mai mica decat fratele ei.Regasesc subiectul articolului exact in familia mea. Bunica mea a invatat-o pe mama sa ii spuna fratelui ei „nenea” pentru ca este cu 15 ani mai mare si pentru ca pe vremea aceea asa considera bunica ca se cuvine.
Discutand cu mama mi-a dezvaluit ca acest „nenea” a fost intotdeauna o bariera intre ea si fratele ei. Desi este intr-adevar cu 15 ani mai mare, lucrul acesta ar fi putut reprezenta un avantaj pentru sora mai mica, o mana ce sa o ghideze prin necunoscut. Insa aceasta aparent nesemnificativa formula de adresare a creat o bariera de fier intre ei.Mi-a spus ca nu a simtit niciodata ca a avut un frate, nu s-au jucat impreuna, nu i-a marturisit nazbatiile, nu i-a cerut sfaturile si toate astea nu pentru ca era cu 15 ani mai mare ci pentru ca prin simpla adresare „nenea” s-a stabilit o relatie de copil-adult si nu de frate-sora.
Asadar acum mama ne-a invatat pe mine si mai mult pe fratele meu (caci el este mai mare) ceea ce inseamna sa fi frate. Sa fie sfatuitorul tau si sa i te confesezi.Sa stie lucruri care nu indraznesti s le spui parintilor si astfel sa te poata indruma pe drumul cel bun…
GAbi, poate că fraţii nu sînt fraţi ca să ne spunem toate prostiarele… hm? Ce crezi?
Poate că fraţii cu 15 ani mai mari sînt pentru a ne ucenici iar o relaţie de genul asta are foarte multe coordonate şi foarte mulţi vectori de care trebuie ţinut seama.
Oricum postul meu nu era despre raportarea între fraţii de corp, era despre respect în comunităţile noastre evanghelice.