Lampă şi pene de gîscă
februarie 25, 2008Ieri am auzit ceva fain.
Altădată s-a scris la lumina slabă a lămpii, dar texte luminoase.
Astăzi avem electricitate, dar nu mai avem lumină.
„Ieri s-a scris cu pene de gîscă vers de aur.
Azi se scriu cu pene de aur idei de gîscă.”
Nu mai ştiu cine a spus-o..
se pare că este o degenerare odată cu progresia scrisului de la pană la stilou la …
tastatură..
şi poate că ar trebui să ne întoarcem din nou la pene…
ca să ne vină din nou IDEEA…
La patratosu 
Este adevarat ca viteza de scriere a crescut de la pana pana la tastatura de cateva ori, si se pa ca timpul de gandire a scazut proportional, afectand calitatea scrierilor cat si perseverenta scriitorilor in a obtine excelenta.
E greu sa scrii incet la tastatura odata ce te-ai obsnuit. 🙂
foarte interesanta ideea ta Bogdan…
cauza este viteza… foarte interesant 🙂
Da Bogdan si Visitor, se pare că greutatea ideilor este direct proporţională uneori cu timpul lor de coacere…
Un proverb vechi spunea ca un croitor bun masoara de 2 ori si apoi taie panza.La fel si un vorbitor bun, gandeste de 2 ori si apoi spune ceva. Lasa gandul sa se „coaca”, vorba lui Marius. Mi-a spus candva un parinte a carui memorie o pastrez cu recunostinta in inima ca:”mai bine sa iti para rau ca nu ai vorbit, decat sa iti para rau ca ai spus o prostie”. Am retinut sfatul si mi-am dat seama de multe ori cata dreptate a avut.
„Azi se scriu cu pene de aur idei de gîscă.” – cata dreptate in aceste cuvinte. Cand ajungi pe Acropole la Athena, nu poti sa nu te gandesti ce spirite luminate putea sa fie atunci si ce minunatii spirituale si artistice au putut sa lase posteritatii niste oameni destul de simpli ca mod de viata. Azi avem de toate, chiar si ce nu am visat, dar sufleteste suntem atat de saraci, de goi… Si ne mai si mandrim cu aceasta „nuditate” spirituala. Nu mai avem nici rabdare, nici acea migala de a slefui idei si cuvinte, ca niste bijutieri ai spiritului. Transformam cuvantul, „logosul”, in vorba, in palavre golite de continuturi.
Am auzit de multe ori un gand exprimat de tineri, de adolescentii de azi, care recunosteau cu nonsalanta ca nu le place deloc sa citeasca, sa tina o carte in mana. Nici sa scrie! Si e mare pacat. Am observat greutatea multora de a face o banala compunere, un eseu. Lucru greu! Chin mare! Nici chiar in cele ce i-ar putea interesa. Iar asta e o mare saracie spirituala. Neacceptabila la o varsta la care elanul spiritual ar trebui sa fie la cote inalte.
Spre ce ne indreptam astfel? Quo vadis?
da, probabil ar trebui să ne gîndim de două sau de trei ori, de două sau de trei zile înainte de a scrie ceva…
Inteleapta vorba, mai bine sa iti para rau ca nu ai vorbit,
Acum scriu un comentariu la Iacov 3 si sint fascinat de ce spune Iacov despre limbă.
Da, este o legătură directă între citit şi scris… cine nu mai citeşte nici nu prea mai are ce să scrie…
De ce să ne întoarcem? Cum ar fi fost ca Iisus să fi avut internet sau blog? Nu mai bine?
urgent caut un program de scris pe calculator in ebraica
pe id rody_dory33@yahoo.com sau pe blog-ul meu http://dorys.wordpress.com/ multumesc!
dorys
Am observat ca scrisul odata exersat, inseamna munca asidua. Chiar sa tii si un mic jurnal „de bord” nu e usor. Si dupa o vreme nu mai esti multumit de volum.
Si te gandesti mult mai mult pentru a scrie o propozitie plina de inteles, si cateodata subinteles.
Scrisul poate de multe ori inlocui cuvinte care nu-si gasesc locul nici pe limba, insa nici in urechile altora.
Poate la vreme hotarata, scrisul va iesi la iveala. Tot ce a fost in ascuns va iesi la iveala, si bune si rele, si comori dar si uraciuni.
Domnul sa ne ajute sa adunam comori in ascuns.
Mintile ilustre scriu idei,inteligentele medii scriu evenimente,iar mintile reduse ii discuta pe oameni.
Am păstrat jurnalul de hârtie pe care l-a început prin clasa a 9-a. Nu e un jurnal zilnic; el se întâmplă atunci când mi se întâmplă idei sau sentimente irezistibile care trebuie conservate sau exorcizate sau clarificate.
Nu e un singur caiet, nu ştiu câte s-au adunat.
Am păstrat în sensul de am continuat.
Am şi un jurnal electronic (şi unul public şi unul nepublic).
Sentimentul pe care îl am atunci când scriu în cel de hârtie e incomparabil mai relaxant (pentru ochi), mai negrăbit decât cele electronice. Probabil de-aia nu am renunţat la el. Sau poate şi dintr-o obişnuinţă foarte plăcută. Cu cel de hârtie, nu simt că îmi fuge timpul de sub picioare sau prea multele pagini de blog deschise care se actualizează fiecare de la un minut la altul. Acolo, pe hârtie, timpul are altă curgere. Altă revelaţie.
Inseamna ca duntem avantajati astia ce batem pe tastatura cu un deget (maxim doua).
suntem
Orice activitate are printre altele si un caracter automodelator. Interactiunea dintre ideile noastre si reprezentarea lor prin scris, elaboreaza unitati de gandire care mai apoi devin un vehicul al mintii care il realimenteaza la randul sau.
Scrisul este o disciplina a mintii – pentru Cioran de exemplu scrisul era o terapie. Asternerea unor idei pe hartie sau in termenii moderni in lumea bitilor – este o responsabilitate destul de mare pentru un crestin pentru ca conform bibliei tot ceea ce iese din inima noastra trebuie sa fie constructiv. Capacitatea de construire[de zidire] defineste valoarea individului. Daca este capabil doar de a crea impresii irelevante, cu caracter negativ atunci cu siguranta acea persoana are de invatat si de citit inainte de a se exprima.
Scrierea unor idei irelevante, cimenteaza capacitatea scazuta de elaborare si ordonare a gandurilor, defapt alimenteaza mediocritatea cronica. In schimb emiterea unor idei semnificative regenereaza capacitatea si facultatea de a gandi prin responsabilizarea a ceea ce facem.
Ca si exercitiu – se poate verifica daca cineva in mod repetat isi asterne ideile profunde, constructive bine framantate – va deveni asemenea scrierilor lui, disciplina scrierii il va transforma. Prin contrast se poate urmarii evolutia celor care scriu doar idei neconstructive – ei insisi vor deveni niste persoane a caror prezenta dezamageste.
Cineva sustinea ca disciplina vorbirii, a scrisului au un profund caracter formativ. Nu ati experimentat ce se intampla daca stati in mijlocul unui colectiv de munca(volens nolens) in care se injura? vei incepe sa injurati oricat de mult va veti abtine – iar apoi odata ce ati ales acest drum – veti merge pe o cale autodistructiva. Prin contrast cei care aleg sa cantareasca bine fiecare gand si vorba.
In alte cuvinte scrisul, vorbitul, modul de a ne elabora gandurile au un rol de bumerang afectandu-ne in aceiasi masura si pe noi.
romuluss, eu ma gandeam ca cel ce scrie, este reprezentat de ceea ce scrie, nu ca atunci incearca sa devina ceva scriind, desi modelul tau este destul de raspandit intre unii scriitori crestini.
Imi pare putin ca ai ramas in pana de gas lampant si a ramas doar becul aprins. 🙂
Insemna, conform teoriei tale, ca toti cei din lume care sunt un pic crestini, mai devreme sau mai tarziu vor injura si ei. (:
Intreaba-l pe Marius daca mai are de vanzare niste gaz lampant. 🙂
Romuluss, o fi fost scrisul o terapie pentru Cioran, cum zici tu că spunea el, dar asta nu l-a ajutat să creadă în Dumnezeu, ceea ce înseamnă că tot scrisul lui a fost um mare vax.
Da, Alex, dar uite cum au cucerit apostolii şi Apostolul Pavel lumea, fără internet, fără blog, fără maşini, email-uri, newsletter, telefon, avioane etc.
Toată oikoumene, lumea cunoscută de atunci, în 100 de ani era răspîndită Vestea Bună tuturor.
Draga Doru, tot ce trebuie să faci este să downloadezi nişte fonturi, sînt sigur că Evedyahu, dacă este pe recepţie te va îndrepta spre cele mai bune.
I-am şi scris pe privat, sper să te ajute.
Draga Rasvan, dacă nu mai eşti multţumit de jurnalul tău, înseamnă că nu mai eşti mulţumit de cum ai trăit viaţa, atunci trebuie să schikmbi ceva.
Da, ceea ce scrii poate fi o comoară de binecuvîntare sau de judecată. Este frumoasă analogia ta cu comoara.
Da, Viorica… frumos citat, îl am la birou, îţi multţumesc că mi-ai adus aminte de el.
Camix, înţeleg ce spui, numai că eu, scriind atît de mult la tastatură, aproape că nu mai ştiu să scriu cu pixul pe hîrtie… aveam şi aşa un scris foarte urît.
Cînd îi scriu soţiei scriu de mînă, atunci las amprenta scrisului… scrisul de mînă este personalizat, ca o amprentă, ca amprenta vocală… aici, după cum vezi, toţi scriem cu aceleaşi fonturi.
Poate că un bun mediator ar fi tablet pc-urile pe care poţi scrie şi aşa şi aşa.. .
Da, Vasile, cred că sunteţi avantajaţi… ai mai mult timp de gîndire, dar şi dacă îţi vin idei rapid?
Apreciem că nu scrii cu pana de gâscă, Pătrăţel. Eu am citit multe idei scrise cu ajutorul unei tastaturi si multe tâmpenii scrise pe hârtie.
Asta e un bla, bla. Hai să plângem după trecut şi să ne tăiem venele…
Razvan ai dreptate pentru Cioran scrisul a fost un mare vax dpdv al convertirii cum spui. Bine, Petre Tutea care ii studiase bine teoria lui Cioran afirma ca „cearta acestuia cu Dumnezeu” acesta datorita [cred ca e prea larg subiectul legat de ce vroia Tutea sa spuna prin asta] il posta mult mai aproape de Divinitate decat pe multi altii – posibil, dar desigur viata lui evidentiaza ca acesta (dpdv evanghelic) a fost departe de a descoperii pe Hristos.
Mi-a placut ideea cu gazul lampant e originala si hazlie 😀 . Mersi Vlad am sa iau legatura cu Marius pentru gaz sper sa ma ajute 😀 😀
va salut pe toti in numele Domnului. Daca as fi mai daruit la scris as aparea mai des, nu toti avem aceleasi daruri.
Domnul m-a chemat la altceva. Nu pot sa ramin indiferent la aceste postari.
Doamne ce mult as dori asemenea lumini mici care au dezvoltat lucrari mari.
Ma impresioneaza lucrarea si viata lui William Carrey, care, dupa o zi de lucru, cind toata familia mergea la culcare isi lua opaitul si se urca in pod pt as se imbogatii pt Domnul.
Cind a fost botezat, pastorul a trecut in registrul de botez „simplu cizmar”
cind a plecat la Domnul, avea traduceri ale Bibliei si fragmente din Biblie in aproximativ 90 de limbi si dialecte.
Este un exemplu de autodidact.
Ma rog Domnului sa scoata si astazii oameni cu o asemenea dedicare.!
multa binecuvintatre iubitii mei frati!
Romuluss, da, uneori devii prin scris, te ajută să îţi clarifici ideile, dar dacă nu citeşti, n-ai idei pe care să le clarifici.
Cititul îţi lărgeşte orizonturile, scrisul te ajută să te focalizezi.
Nu tot ce iese din om este binecvîntat, aia poate spurca pe om, din inima omului ies toate păcatele…şi uneori ies prin scris.
Te intreb: de unde ne dăm seama care sînt acele idei tari de care tu vorbeşti? Cîteodată mi se pare că am cîte o idee genială, o scriu.. o citesc peste vreo trei săptămîni şi o pun în topul prostiilor mele.
Nimeni nu se scoală dimineaţa din pat şi spune: am o idee-ciment.
Este un dialog lăuntric, o frămîntare, o exorcizare de prostie…
Şi blogul asta este un astfel de exerciţiu, este o decontaminare de prostie..
Pentru că prostia este universală, dragul meu, în păcat m-a zămislit mama mea şi … n-am fost scutit…
Cuget, deci exist,
Rîd, deci prostia există.
Nu cred că mediul ne formează în felul în care spui, dar mai trebuie să mă gîndesc…
În armată în loc de virgulă şi punct se foloseau numele organelor genitale masculine şi feminine…
Eu folosesc tot virgula şi punctul.
Draga Vlad, te rog nu ironiza atît de acid, dacă nu pui şi contraargumente…
Înţeleg punctul de vedere a lui Romuluss, cum spune Heidegger… limba ne vorbeşte, nu noi vorbim limba.
Cred că Romuluss este, într-un fel, heideggerian, dar există şi o alternativă: Iacov, care este antiheidegerian, dintr-o altă perspectivă.
Rasvan, Cioran, vorba lui Tutea, „scuipătorul de serviciu al Europei” a avut o frămîntare care mi se pare reală… De aceea am citit cu mare sîrg mai ales „Pe culmile disperării”.
M-a ajutat să îmi înţeleg mai bine generaţia, care a citit această carte în focuri…
Nu l-aş numi un Eclesiast al sec. XX cum a fost numit… dar cred că merită citit ca şi Derrida şi alţii ca ei…
Romuluss, ai dreptate, Dumnezeu iubeşte tupeiştii şi mai mult pe cei care se ceartă cu El decît pe nepăsători.
Cea mai mare infracţiune într-o relaţie este nepăsarea.
Romuluss, n-am gaz lampant…
Dragă Flo, m-ai prins… cum de ţi-ai dat seama? 🙂
Da, scriu cu ajutorul unei tastaturi, dar, dacă mai citeşti o dată nu despre scris este vorba în postul meu, ci despre IDee,
fac cumva trimitere la felul de educaţie şi felul de memorare, de felul în care se făcea cultură în urmă cu ceva timp.
Mirarea mea este aceeaşi: cum a putut Aristotel sau Augustin să scrie atîta şi despre atîtea fiind semioticieni în sens modern avant la lettre… şi noi, cu toate googlălurile la dispoziţie ne scremem după idei.
Ideea este problema nu instrumentul de scris.
Aici ai dreptate, se pot scrie multe tîmpenii pe hîrtie şi genialităţi s-au scris pe tastaturi…
Nu, nu sînt nostalgic în acel fel… voi scrie tot la tastatură, dar vreau încă să descopăr secretul lui Augustin… sînt foarte foarte aproape… vă anunţ cînd dau de el..
Am vrut sa intreb de ce asa multe poze in ultimul timp pe acest blog? dar, m-am prins (sau nu?) gandim mai mult, scriem mai putin si punem poze; caci vorba aceea o poza face cat 10.000 de butonari 😉
Da Marius ai dreptate, pentru a putea sa iti exprimi ideile prin scris si nu numai – trebuie sa existe un background. Existenta unui orizont, a unei viziuni elaborate am considerat-o un element implicit, o ipoteza intrinseca a disctutiei, nu puteam sa ma refer la persoane a caror activitate si talent sunt in antiteza cu acesta e preocupare.
Ai punctat f bine faptul ca scrisul te ajuta sa iti focalizezi ideile. Un scriitor talentat scrie o multime de idei care sunt mai apoi catalogate de el insusi ca nefiind suficient de ok sau chiar fiind prostii – cum ziceai pot fi puse apoi in topul prostiilor personale. Faptul ca ne putem cataloga ideile anterioare ca fiind inexacte sau de o calitate reprosabila denota ca am evoluat.
Un orator se formeaza prin exersarea calitatii sale, dar si prin asimilarea de idei noi prin studiu. Cu toate astea un orator bun nu este un orator care doar a studiat f mult dar nu si-a expus ideile in public niciodata. Un scriitor este la fel – daca este talentat se poate observa o evolutie in modul de exprimare, in claritatea cu care isi asterne ideile si in modul de alegere al lexicului. Un profesor universitar desi este bine pregatit, la inceput pana isi exerseaza capacitatea de expunere face multe gafe, dar daca nu va trece prin acest proces de catalizare nu va ajunge sa aiba un grad ridicat de competenta. Cine nu a expus idei in fata altora niciodata nu poate intelege la ce ma refer.
Activitatile pe care le desfasuram au un caracter autoformator. Daca sadim zilnic prostie vom culege o natiune de prosti, daca sadim idei constructive, intelepte vom deveni o natiune de intelepti. Suntem rezultatul activitatilor pe care le desfasuram [desigur nu aduc in discutie factorii genetici] aceasta datorita capacitatii de educare de remodelare, – pe aceasta se bazeaza pedagogia. In final ideile pe care le emitem sunt rezultatul preocuparilor noastre si a capacitatii genetice pe care o avem.
Cel mai tare e stiloul! din clasa I si pana acum nu m-a inselat niciodata.!
Marius ceea ce incercam sa-i spun lui romuluss, este ca ca nu poti scrie volumul intai iar mai apoi ideile in volumul doi. Cred ca a prins ideea.
Aciditatea face bine atunci cand faci rima dar ideea nu razbate prin versuri, cred ca este si ceea ce face diferenta intre poezia buna si inflatia de rima contemporana.
Atunci cand scri te definesti, mai bine sau putin bine, mai exact sau inexact, deci ideile sunt in noi, daca sunt, nu le dobandim prin scrierea proprie.
Cel mult ne putem cizela, finisa, chiar putem invata o ordine a expunerii si o mai buna reprezentare a gandului prin cuvinte, fie ele scrise sau vorbite, nicidecum nu scriem ca sa dobandim idei.
Desi, din pacate este adevarat ca unii scriu sau vorbesc in speranta ca le va veni o idee.
Cllod, ce să-i faci, ne mai ajutăm şi noi de poze cînd ne lipsesc ideile şi limbajul… asta este! …
Romuluss, de acord cu oratorul se formează prin exercţiu, scriitorul prin scris.
Dumnezeu să ne ajute, precum spui, să sădim idei bune.
Pe mine, da, Alexander, de mai multe ori… a rămas fără cerneală.
Da, Vlad, am întîlnit fenomenul, dar foloseşte dacă vorbeşti scrii şi îţi vin idei.
Cel mai tragic este să turuieşti şi să mînjeşti hîrtia şi ideea tot să nu se nască.
adica, daca ideea exista ea apare mai repede cand scrii iar daca n-o ai poti sa scrii cat vrei, ca ea tot N-O sa vina?…
N-O aşa-i, bre!
Bre vine de la Brother… aşa că nu te supăra 🙂
de unde vin eu, cu bre te adresezi unui batran, ca semn de respect… un fel de „nenea” daca intelegetzi bre, Patratosule – asa ca m-am simtit mai degraba onorat decat suparat :)>- (semnul asta e un fel de argou pentru „respect”)
nteles!
Aha, de aia Mircea Radu spunea la toată lumea bre…
Din dragoste…
acum înţeleg! 🙂
super post ! Imi place
bine că a slujit, micule! 🙂