Avertizare
Această serie de articole reprezintă un răspuns la unul dintre capitolele cărţii lui Ravi Zacharias Deliver US from Evil.
Acest text a fost început cu mult înainte de apariţia Agorei Christi în blogosferă, deci uzanţa termenului Agora în text are o funcţie pur tehnică, fiind folosit în sensul iniţial, fără aluzii răutăcioase la demersul Agorei. Îmi pare rău că sînt nevoit să precizez asta. Probabil este şi din vina mea…
Acest articol este, de asemenea, nu atît un răspuns, cît o încercare de dialog pe tema identităţii evanghelicilor din România, cu pornire de la interogaţia lui Danuţ Jemna.
În jurul acestui articol (serie) comentariile vor fi moderate cu mai multă asprime pentru a evita alte deturnări ale discuţiei, cum s-a întîmplat în cazul articolelor despre Noe, unde am fost nevoit să întrerup comentariile pentru prima dată de cînd există acest blog. Mai ales băşcălia şi ironia groasă vor fi taxate, pe lîngă celelalte abateri pe care v-aţi obişnuit să le facem dispărute: comentarii indecente şi atacuri la persoană, epitete în loc de argumentaţie etc.
Vă mulţumesc pentru înţelegere!
……………………………………………………………………………
Cărbunii Eulaliei
Eulalia, fiica înţeleptului Sofronius, dorea foarte mult să se ducă la prietena ei Lucinda, o lesbiană destrăbălată. Ca să o convingă că simpla prezenţă a Lucindei o va contamina, Sofronius, tatăl Eulaliei a luat un cărbune din jarul răcit şi s-a îndreptate spre fiica sa.
„ – Ia-l în mînă, draga mea…
– Dar, tată, niciodată nu poţi fi destul de atent ca să nu te murdăreşti cu un cărbune.
– Da, tocmai asta este, draga tatii… Nu te arde, dar te va murdări, tot aşa este prietenia celor atinşi de dezmăţ.”
Care ar fi pentru noi credincioşii cărbunii Eulaliei? Care sînt acele idei care ar pune în pericol astăzi puritatea chipului Bisericii, care sînt acele concepte care, prin atingere, îi vor scoate coşuri şi zbîrcituri şi îi vor păta haina.
Aceşti cărbuni ai Eulaliei pot fi mai mulţi, dar ne vom ocupa doar de doi: relevanţa (prost înţeleasă) şi ghettoizarea în contextul unei posibile crize majore de identitate în lumea evanghelică. Există oare o alternativă între aceste două extreme ale pendulului?
O criză de identitate în lumea evanghelică?
Se pare că sînt unele sugestii potrivit cărora ne-am afla într-o criză de identitate ca evanghelici. Argumente se pot găsi foarte multe, cred însă, că nu am săvîrşit un proces riguros de reflecţie asupra acestui subiect, aşa cum nu am făcut-o nici în alte domenii sau asupra altor subiecte.
Curios este faptul că, dacă îi întrebăm pe cei care fac parte din alte biserici exterioare mediului evanghelic, ei ştiu destul de bine cam cum ar trebui să fim noi şi cam ce credem noi. Oare nu, minimalist vorbind, prin asta s-ar defini identitatea unui grup: ethos şi structură conceptuală? Aceştia nu ne greşesc identitatea. O persoană cît de cît informată asupra mediului evanghelic ne poate descrie destul de bine. Atunci de unde provine ideea unei criza de identitate?
S-ar putea să fie două scenarii posibile:
1. Că nu avem o criză reală de identitate, dar aceasta poate fi indusă.
2. Că trăim, într-adevăr, o criză de identitate reală generată de încercarea noastră de re-semnficare prin raportarea la categorii străine ontologiei Bisericii.
La patratosu 