Archive for 27 februarie 2008

h1

Cărbunii Eulaliei 2 – Patologiile „sacralităţii”

februarie 27, 2008

III. Sacrul şi profanul

Distincţia dintre sacru şi profan nu a fost invenţia lui Platon. Ea există pe paginile Sfintelor Scripturi încă din VT, iar ideea este prelungită în cadrul NT. Spaţiul sacru şi timpul sacru sînt chestiuni asupra cărora merită o revenire mai detaliată. Deocamdată ne rezumăm la a semnala faptul că distincţia între spaţiu dedicat închinării, cortul, templul sau spaţiu „rezervat” revelaţiei (Moise la rug sau pe munte) şi timpul rezervat (sărbătorile, timpul liturgic). Evidenţele biblice sînt mult prea multe pentru a fi contabilizate, literatura asupra subiectului este imensă.

Ceea ce slujeşte studiului nostru este întrebarea dacă aceste două dimensiuni au prelungire şi în gîndirea noutestamentară. În viaţa lui Isus sînt momente în care spaţiul capătă noi semnficaţii şi timpul se dilată sau se contractă funcţie de prezenţa şi reprezentarea Domnului. Felul în care Isus se raportează la Templu şi la sărbători este un subiect în sine. Cert este că Acelaşi Domn ne-a spus că nu a venit să strice, ci să împlinească Legea, iar în lege este inclusă şi această separare clară dintre sacru şi cotidian. Cele două spaţii, spaţiul cortului, apoi al templului şi spaţiul privat au fost clar separate de-a lungul istoriei veterotestamentare.

Linia de separaţie dintre sacru şi profan din VT devine linia de separaţie dintre ucenici, adevăratul popor al lui Dumnezeu, naofori[1], şi restul lumii. Fiecare credincios devine spaţiu sacru, fiecare zi devine timp liturgic[2].

Rugăciunea din Ioan 17 ne descoperă o dinamică fascinantă între lume şi ucenici.

Read the rest of this entry ?

Reclame
h1

Despre Identitate… cu Isus

februarie 27, 2008

Fac o pauză în seria de fragmente despre relevanţă pentru a posta un text mai vechi ca răspuns la discuţia deja începută promiţător în dreptul primului post din serie.

În text discut problema faptelor bune în raport cu problema identităţii noastre.

Un pahar de apă dat unui însetat este la fel pentru însetat.

Un pahar de apă dat unui însetat aduce aceeaşi satisfacţie dăruitorului.

Un pahar de apă dat unui însetat poate însemna mai mult decît vindecarea şi minunea… depinde de felul în care dătătorul şi vindecătorul se înţelege pe sine în raport cu Dumnezeu.

CAm asta este ideea.

Isus tocmai pentru că ştia CINE este, de la CINE vine, încotro se duce, pentru ce a venit… .. tocmai de aceea a luat un ştergar şi a făcut un gest… foarte foarte  simplu, banal şi neînsemnat…. de făcut numai de către cei neînsemnaţi

Noua însemnătate a gestului Său este dăruită în contextul specificicaţiilor pe care Apostolul Ioan le face referindu-se la GÎNDUL care era în Cristos Isus, gînd la care face referire şi Apostolul Pavel în Filipeni 2.

Iată AICI.

%d blogeri au apreciat asta: