Amintire, reamintire, rememorare, aducere aminte…

S-a încheiat luna rece a deconspirării. Luna deconspirării a fost în ultima lună de iarnă. A fost foarte „rece” peste tot în această vreme…. Deconspirarea în sine este „rece”…Ce păcat că această lună a avut o zi în plus…

Bine că s-a dus. Odată cu această ultimă zi pe care am primit-o ca bonus din partea lui Dumnezeu, bonus pe care ni-l dă odată la patru ani, s-a dus şi iarna.

Cred că şi pentru mine se închide subiectul. Vine primăvara!
Cred că ce-a fost de spus… s-a spus. Nu mai este nimic de adăugat. De scăzut, da, dar de adăugat, nu cred!

Am retras vreo trei articole, le-am trecut pe privat numai de „inimă grea”. Am senzaţia că s-au spus mult, mult, mult prea multe cuvinte despre acest subiect. Spunem multe cuvinte cînd ne este greu să rămînem în tăcerea foarte zgomotoasă a conştiinţei, probabil.

Nu voi rezuma propunerea mea foarte simplă de soluţie, cred că se găseşte în Sfintele Scripturi. Nu ne trebuie prea multe comitete şi comisii în care să se îngrămădească unii şi alţii la posturi de conducere şi decontări de călătorie.

Recunoaştere, pocăinţă şi iertare. Asta-i!

Mă tem însă că fiecare în parte şi cu toţii am complicat prea mult lucrurile, atît de mult încît acum este foarte dificil de trecut prin acest proces atît de simplu.

În sfîrşit şi în concluzie, eu am spus tot ce am avut de spus. Stau şi mă gîndesc ce trebuie să retrag. Am stat şi m-am gîndit toată ziua azi, zi de post, zi lungă, mai lungă ca o zi de vară pînă-n seară, m-am gîndit la toate astea şi la multe altele.

Dumnezeu mi-a vorbit prin fraţi, prin surori la biserică şi cred că mi-a vorbit şi direct!

Simt nevoia să închid acest caiet şi să deschid altul cu pagină nouă.

Relevanţa ca „distinctivitate” – Cărbunii Eulaliei 4

V. Relevanţa ca „distinctivitate”

Ce este comun celor trei metafore pe care le foloseşte Mîntuitorul?

1. Două din cele trei metafore conţin elemente care dispar pentru a furniza efectul, sarea se dizolvă pentru a fi eficientă, lumina consumă uleiul. Cele două imagini conduc spre ideea de sacrifiu şi consumare.

2. Două din cele trei metafore trimit la evidenţiere şi vizibilitate, lumina şi cetatea.

3. Lumina trebuie să fie în sfetnic pentru a fi văzută, cetatea, pe munte pentru a fi găsităFiecare dintre cele trei metafore conţine ideea de separare faţă de ceva, care ar putea reprezenta mediul ratării, pămîntul, întunericul (sub pat, obroc), valea.

4. Fiecare dintre cele trei metafore sînt metafore domestice, dar conţin în subtext ideea de agresivitate şi alungare. Sarea alungă sîngele; lumina, întunericul; cetatea, duşmanii.

Aşa cum am văzut şi din înţelesul pe care îl putem extrage dintr-un dicţionar, dar mai ales din seria de trei metafore folosite de Mîntuitorul, relevanţa are sensul de „a ieşi în evidenţă”, nicicum de a ne confunda cu mediul.

Relevanţa, aşa cum o defineşte Isus Cristos conţine acelaşi principiu prin care se creează umorul şi frumuseţea. Sursa comicului stă în surpriză, în modificarea orizontului de aşteptare al auditoriului[1], se creează un obstacol mental pentru audienţă, o „ridicătură” neaşteptată, o „piatră de poticnire”. Din punct de vedere estetic frumuseţea se creează dcu acelaşi mecanism, prin diferenţă, adică acelaşi fel de „înşelare” a aşteptării, acelaşi tip de torsionare pe care îl simţim şi în cazul umorului sau ironiei[2].

Toată predica de pe munte începe, după care continuă ideea de răsturnare – acesta este felul în care Mîntuitorul îşi începe discursul, nu scalar, ci ia totul anticlimactic, după care continuă să ne spună că vom fi PRIGONIŢI, TOCMAI pentru că vom fi DIFERIŢI.

Normalitatea, rezonabilitatea şi decenţa ucenicilor sînt definite într-o cu totul altă cheie: normalul pentru ucenic este ceea ce devine strigător la cer pentru lume, rezonabilitatea dispare prin crearea unor contexte de reacţie faţă de fapte extreme (nu poţi fi o oaie rezonabilă în mijlocul lupilor, prigoana, urmărirea, foamea, setea, sărăcia, plînsul), decenţa, tradusă şi prin echilibru este alungată pentru excelenţă.

Biserica a arătat lumii oameni NORMALI, dar lumea este sătulă de oameni normali şi echilibraţi. Echilibrul şi decenţa au ajuns să fie eufemisme pentru mediocritate, obscuritate şi căldicel şi lentoare, dar nicicum pentru dreapta cumpănire, atît de des pomenită de Steinhardt. Oamenii „normali”, în sensul de „şterşi”, sînt plictisitori.

Isus n-a fost normal în sensul în care fariseii se aşteptau să fie, a călcat pe teritoriile ipocriţilor şi nu s-a dat cu vameşii şi nici n-a stat la masă cu femeile stricate pentru a fi relevant, ci pentru a scandaliza, în sensul etimologic al cuvîntului.

Isus n-a fost nici searbăd, lipsit de gust şi inexpresiv şi nici n-a spus platitudini cu morgă. N-a fost nici banal de elegant, nici căldicel pentru a fi acceptat de contemporani.

Ce a însemnat relevanţa din perspectiva lui Isus? Cu siguranţă nu „take all, give nothing”

Corneliu Peleaşă

Vă mai amintiţi de pastorul Corneliu Peleaşă? Zilele trecute a fost la slujbele de vestirea a Cuvîntului de la Aleşd.

Corneliu Peleaşă este un om deosebit. La cei 38 de ani ai săi a trecut prin foarte multe suferinţe şi încercări.

Mama sa a decedat în urma unui cancer cumplit pe cînd dînsul avea doar doi ani.