h1

Amintire, reamintire, rememorare, aducere aminte…

Februarie 29, 2008

S-a încheiat luna rece a deconspirării. Luna deconspirării a fost în ultima lună de iarnă. A fost foarte „rece” peste tot în această vreme…. Deconspirarea în sine este „rece”…Ce păcat că această lună a avut o zi în plus…

Bine că s-a dus. Odată cu această ultimă zi pe care am primit-o ca bonus din partea lui Dumnezeu, bonus pe care ni-l dă odată la patru ani, s-a dus şi iarna.

Cred că şi pentru mine se închide subiectul. Vine primăvara!
Cred că ce-a fost de spus… s-a spus. Nu mai este nimic de adăugat. De scăzut, da, dar de adăugat, nu cred!

Am retras vreo trei articole, le-am trecut pe privat numai de „inimă grea”. Am senzaţia că s-au spus mult, mult, mult prea multe cuvinte despre acest subiect. Spunem multe cuvinte cînd ne este greu să rămînem în tăcerea foarte zgomotoasă a conştiinţei, probabil.

Nu voi rezuma propunerea mea foarte simplă de soluţie, cred că se găseşte în Sfintele Scripturi. Nu ne trebuie prea multe comitete şi comisii în care să se îngrămădească unii şi alţii la posturi de conducere şi decontări de călătorie.

Recunoaştere, pocăinţă şi iertare. Asta-i!

Mă tem însă că fiecare în parte şi cu toţii am complicat prea mult lucrurile, atît de mult încît acum este foarte dificil de trecut prin acest proces atît de simplu.

În sfîrşit şi în concluzie, eu am spus tot ce am avut de spus. Stau şi mă gîndesc ce trebuie să retrag. Am stat şi m-am gîndit toată ziua azi, zi de post, zi lungă, mai lungă ca o zi de vară pînă-n seară, m-am gîndit la toate astea şi la multe altele.

Dumnezeu mi-a vorbit prin fraţi, prin surori la biserică şi cred că mi-a vorbit şi direct!

Simt nevoia să închid acest caiet şi să deschid altul cu pagină nouă.

…………………………………………………………………………………………….

Luna deconspirării a fost deschisă pe Agora Christi cu un articol despre memorie.

Am apucat să recitesc introducerea în aceste zile şi mi se pare că în felul în care Adi utilizează termenul „memorie” simt un calc după englezescul memory. Nu-i o chestie de criticat, este numai o observaţie, numai că trebuie să mă repoziţionez şi eu în limba care mă vorbeşte, ca să înţeleg despre ce este vorba

Cred că trebuie să facem distincţia între felurile diferite în care ne putem raporta la trecut.

Ce facem de fapt cînd ne gîndim la trecutul comun, ca naţiune, trecutul etniei, trecutul comunităţii baptiste, trecutul bisericii locale, trecutul personal etc.

Care-i diferenţa între amintire, reamintire, memorie, rememorare, aducere aminte, ţinere de minte.

Memoria – rar folosit în sensul în care mi se pare că Adi îl foloseşte. Eu încerc să mă feresc de DEX cît de tare se poate, dar cîteodată foloseşte. Sensurile DEX-ului sînt pozitive… vin pe filieră latinească… in memoriam

Amintirea – Amintirea este întoarcerea spre tezaurul memoriei personale. Ne amintim cele bune şi cele rele din viaţă, ne amintim chipuri, persoane, locuri, peisaje, întîmplări, dulci, amare, tragedii. Amintirea este stimulată de semnal. Cititul este amintire, o recunoaştere de semne, de aceea grecii îi spun anagignosko.

Reamintirea – Reamintirea este reîntoarcerea. Este calea pe care mergem de mai multe ori. Se poate reamintire fără să ne fi amintit nimic mai întîi. Amintirea şi reamintirea sînt procese care presupun retrăirea.

Memorarea – este intipărirea trecutului în minte. Pot memora cele ale prezentului, fără necesitatea întoarcerii în trecut.

Rememorarea -?? Uite aici nu mai ştiu ce să spun. Cred că asta presupune, de asemenea, ca şi în cazul amintirii şi reamintirii, retrăirea.

Aducerea aminte – Aceasta îmi place cel mai mult. Aducerea aminte are nevoie de sprijin. Are nevoie de stîlpi de aducere aminte. Ne silim să ne aducem aminte. Să ne aducem mintea la par, s-o dresăm, s-o disciplinăm… prin aducerea aminte şi „la minte”

Ţinerea de minte – este punerea la păstrare a tuturor amintirilor şi memoriilor.

Atunci cînd ne gîndim la trecut, ce facem de fapt, memorăm, rememorăm, ne amintim, ne reamintim, ne aducem aminte?

Şi oare vom ţine minte?

Nu luaţi în seamă elucubraţiile mele de sfîrşit de lună…. sînt simple exerciţii de semantică de seară.

Am folosit textul lui Adi ca pe o trambulină, fără nici un fel de intenţie critică… nu mă mai gîndesc la trecut, nu mai vreau să rememorez, vreau numai să „ţin minte” , cît mai multă minte tin toată povestea asta.

În rest… poate alţi profesionişti ai cuvîntului vor prelua jocul acesta cu schiţe de semantică de la mine şi îl vor duce mai departe.

Să ne păstrăm memoria şi să o curăţăm,

să ne amintim cu drag de cele bune şi cu lacrimi de cele rele,

să memorăm Cuvîntul, că altele nu merită

şi să rememorăm faptele de bine ale puţinilor noştri eroi….

să ne aducem aminte de cîte ori este nevoie ca să ţinem minte.

Şi… să iertăm… cu minte!

26 comentarii

  1. „Să ne păstrăm memoria şi să o curăţăm…”
    E multa tristete in acest articol. Multe ganduri, multe amintiri, multe mahniri. Orice trecut ascunde si multe lucruri dureroase. Si nu toate se stiu si nu toate se pot spune.
    Pentru multi din tara asta, trecutul poarta inca rani adanci. Pocainta sincera ar putea vindeca multe. Numai Dumnezeu le va vindeca insa cel mai bine!


  2. ooo, de-am memora Cuvantul inainte sa cuvantam, de-am rememora si faptele indoielnice inainte de-a actiona, etc


  3. Ai scris frumos ,din inima.Oare putem sa rememoram faptele de bine ale putinelor nostri eroi? Ii cunoastem oare?Ne mai aducem aminte de ei? Printre ei au fost bunicii nostri ,parintii nostri ,ne amintim cu lacrimi de ei .De multe ori memoria schimba culoarea amintirilor.


  4. M-ai înţeles perfect, Alex, da este multă tristeţe în acest articol… nu mai trebuie să explic de ce.Tristeţile nu se pot explica. Ele se simt!

    Amin la ce spui tu: pocăinţa sinceră ar vindeca multe, eu încerc cu pornire de la mine…

    Aşa să fie, Ciprian!

    Viorica, da, le putem rememora, există o serie pe blogul meu şi @despre lucruri de bine”, la sugestia lui Doru RAdu.

    Avem cu ce ne mîndri. Avem şi noi eroii noştri.
    Să-i CO-memorăm, prefixul co- arată spre aspecul comunitar al memorării.


  5. Ce ai vrut sa zici mai exact prin: „sa iertam… cu minte”?


  6. Ghici… N-O 🙂


  7. Recunoaştere, pocăinţă şi iertare – ce frumos! Sa ne ajute Dumnezeu, in primul rand pe noi.


  8. do i get any clues on this?… 😕


  9. amin, Don, amin, să ne ajute pe toţi Dumnezeu.
    Pocăinţa este un dar, de asta nu este dat tuturor.

    da, N-O, sigur că este de înţeles!

    Draga DAne, eu cred că s-a terminat într-un sens la această etapă.

    Pur si simplu s-au spus prea multe cuvinte pentru cît s-a făcut.

    Mie nu îmi stă în putere să fac mai mult.
    Slujba mea sînt cuvintele.
    Eu am făcut în dreptul meu ce eram dator să fac.

    Crede-mă, că la sfîşitul acestei perioade (că deconspirarea n-a început nici cu 1 februarie şi nici nu se termină cu 29 februarie), la sfîrşitul acestei perioade am sentimentul datoriei împlinite.

    Cred că am făcut ce eram dator să fac şi tot ce am putut.

    Mai mult de atît nu am ştiut şi nici nu am fost în stare.

    De asemenea, cred că am oferit şi soluţii… SOLUŢIA!
    Cred că este extrem de simplă.

    Da, ca instituţii cred că s-a făcut foarte puţin. Acum este treaba Uniunii, comunităţilor, Bisericilor, etc.

    O vor face? Domnul este singurul care ştie!

    Fun, aşa cum spui, este SINGURA soluţie şi este mult mai simplă decît comitete şi comiţii. Am experimentat-o de nenumărate ori.

    Au fost prieteni care s-au trădat şi au trădat alţi prieteni. Eu problemele între prietenii mei le-am rezolvat cu o scrisoare, o discuţie de cîteva ore şi cîteva perechi de lacrimi.

    Elisa, Adevărul nu poate fi poticnit şi oprit de nimeni. El este o Stîncă neclătinată.

    Eu în acel Adevăr cred. Acel Adevăr va sta pe tron şi ne va judeca pe toţi .


  10. Marius,
    eu cred ca nu s-a terminat. De fapt, abia a inceput dar ma rog, este o decizie pe care o iei in dreptul tau si fata de care nu voi face speculatii.
    Personal cred ca nu s-a facut decat foarte putin si nu suntem nici la jumatatea drumului.
    Se va incheia cu adevarat atunci cand „Recunoaştere, pocăinţă şi iertare” isi vor fi afland locul pe care-l merita din plin. Deocamdata se vorbeste doar de ultima, ca si cum am planui si discuta mereu si mereu forma si culoarea acoperisului, asta in timp ce n-am pus nici temelia si nici n-am ridicat zidurile.
    Trist…


  11. Da frate Marius, aveti dreptate.

    Solutia simpla din Biblie e respinsa categoric de majoriatea celor implicati intr-un fel sau altul. Din pacate pentru ei, era si singura solutie posibila. Ramane in continuare singura…


  12. Solutia care nu a fost adoptata de cei categoria celor implicati..ramane…la stadiu de..vorbe…vorbe…
    Pana la urma nu s-a mai facut nimic..
    Adevarul s-a poticnit in piata de obste..


  13. N-O, unii au pretentia sa fie iertati fara sa-si ceara iertare sau, si mai rau, fara sa inceteze ceea ce fac. Vor legitimitate sau, vor sa nu fie opriti, deconspirati, etc.

    😀 , vor sa fie intelesi 😆 .


  14. Alex,bine zici poacainta..,asta vindeca,fara ea nu poate nici El..
    Nu stiu dar mi se pare ca sunt pe o barca pe mare…singura,singura…
    „zadarnic intind mana catre frate,
    ca-afara-i frig si nimeni sa m-ajute…”


  15. Dan H,da trist..
    dar nu pentru ei,ci pentru noi,toti credinciosii,care ne ducem zilele taras…in loc sa facem ceea ce a facut apostolul Pavel..


  16. Eu cred ca una din ofensele mari pe care le poti aduce memoriei unui erou este aceea de a fraterniza fie si o clipa cu cei ce au lucrat mana in mana cu acel regim care i-a facut martiri. Sa intelegi fie si in parte suferintele, durerile trupesti, chinul intregii lor familii si sa mai poti socoti frati pe cei ce nu s-au sfiit sa vanda oameni la dusman, mai ales ca nu putem vorbi de pocainta reala a acestora. Cel mult putem vorbi de milogirea noastra ca ei sa se pocaiasca, lucru care cred ca depaseste pana si elementarul respect pt cei ce au suferit prin sfidarea obligatiei faptuitorului unor astfel de pacate de a se pocai din proprie dorinta.
    Putem sa ne aducem aminte de eroi dar nu oricum, ci asa cum se cuvine.


  17. N-o, ce am vrut să spun cu iertare cu-minte?

    Adică să iertăm cu minte, cu inteligenţă, cu înţelepciune, ţinînd minte ceea ce trebuie ţinut minte ca să nu mai repetăm greşelile trecutului.

    SE poate ierta şi fără-minte, prosteşte.

    Aici nu contează cantitatea, de 70X7, ci calitatea iertării, aşa cum cred că este importantă şi calitatea pocăinţei.

    Nu se face: „Hai, bă, iartă-mă, ce tu n-ai greşit?”
    nici „Bine, otravo, te-am iertat, nemernicule!…”

    Înţeleg ce spui, Vlad, şi totuşi este un documentar interesant despre iertarea lui Mengele de către evrei, foarte interesant.
    Ei propun o soluţie foarte interesantă şi scandaloasă.

    Nu, aici nu se milogeşte nimeni de ei să se pocăiească.
    Ştii… eu cred în versetul acela care spune „cu astfel de oameni să n-aveţi legături… ”

    În relaţii sînt foarte deschis, dar foarte strict.
    Nu suport lingăii, fariseii, trădătorii, şmecherii, mincinoşii, delapidatorii, paraziţii, scîrboşii, încrezuţii, oamenii care nu pot spune „îmi pare rău”, curvarii, cei care vor să epateze cu orice preţ şi alţi cîtiva, îi găseşti în capitolele 21 şi 22 din apocalipsa.

    îi iubesc, dar nu-i suport!
    am dragoste pentru ei, că mi-a poruncit Cristos, dar nu mi-a poruncit să îmi fie şi simpatici, vorba maestrului Steinhardt..

    Eu am eroii mei şi celor care vor să le întineze memoria le spun: „Marş de-aici… „


  18. ma gandeam azi la ce ar putea sa inseme a ierta cu minte si m-am gandit la „cu minte” ca la o modalitate. m-am gandit prima oara la 70×7, dar aia nu ara o modalitate si apoi mi-am adus aminte ca in rugaciunea Tatal nostru se zice ne iarta greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostrii. asta suna mai aproape de o modalitate de iertare. si m-am gandit ca lucrurile la modul ideal ar trebui sa functioneze si viceversa, adica noi sa iertam cum ne iarta Dumnezeu pe noi. m-am apropiat?


  19. N-O, deci nu îţi trebuie „minte” ca să socoteşti 70X7? 🙂

    aia-i, asta-i secretul, azi am predicat exacxt de acolo, daca vrei iti trimit predica, ca bonus! este si o parte din marturia mea personala acolo.


  20. Pot sa primesc si eu bonus)pentru ce?. 🙂
    pentru fidelitate. 🙂


  21. hey, nimeni nu refuza bonusurile :p (cel putin pe alea bune).
    ai mailu meu. astept predica
    10x anticipat :>


  22. da, Elisa, încercăm prin email? Oare trece?

    trimis deja, aştept confirmarea


  23. la mine n-a ajuns.


  24. nu a intrat nimic,nici pana azi,poate sa copiez eu,e mai bine?voiam sa le scot pe imprimanta,cred ca pot scoate si de aici.


  25. draga Elisa,

    sint in Iasi acum, dar cind ma intorc voi pune predica cu pricina si altele pe o pagina parolata si itivoi da parola…
    sau le pun pe un CD-u si ti le trimit

    azi i-am facut o surpriză mamei,
    tu intelegi cel mai bine
    azi implineste 60 de ani,
    i-am luat 60 de lalele, ca astea ii place cel mai mult si am venit fara sa stie de noi la Iasi,
    s-a trezit aseara cu noi in casa,

    ma bucur ca n-a facut infarct,
    este mai tare ca mine cu inima…

    de asta lipsesc zilele astea


  26. Ziua aia in plus ne-a dat-o papa Grigore numarul nu-stiu-cat cand a facut calendarul pe care il folosim azi si care ii poarta numele ce-i drept si el tot de la Dumnezeu a capatat darul.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: