h1

Relevanţa ca „distinctivitate” – Cărbunii Eulaliei 4

Februarie 29, 2008

V. Relevanţa ca „distinctivitate”

Ce este comun celor trei metafore pe care le foloseşte Mîntuitorul?

1. Două din cele trei metafore conţin elemente care dispar pentru a furniza efectul, sarea se dizolvă pentru a fi eficientă, lumina consumă uleiul. Cele două imagini conduc spre ideea de sacrifiu şi consumare.

2. Două din cele trei metafore trimit la evidenţiere şi vizibilitate, lumina şi cetatea.

3. Lumina trebuie să fie în sfetnic pentru a fi văzută, cetatea, pe munte pentru a fi găsităFiecare dintre cele trei metafore conţine ideea de separare faţă de ceva, care ar putea reprezenta mediul ratării, pămîntul, întunericul (sub pat, obroc), valea.

4. Fiecare dintre cele trei metafore sînt metafore domestice, dar conţin în subtext ideea de agresivitate şi alungare. Sarea alungă sîngele; lumina, întunericul; cetatea, duşmanii.

Aşa cum am văzut şi din înţelesul pe care îl putem extrage dintr-un dicţionar, dar mai ales din seria de trei metafore folosite de Mîntuitorul, relevanţa are sensul de „a ieşi în evidenţă”, nicicum de a ne confunda cu mediul.

Relevanţa, aşa cum o defineşte Isus Cristos conţine acelaşi principiu prin care se creează umorul şi frumuseţea. Sursa comicului stă în surpriză, în modificarea orizontului de aşteptare al auditoriului[1], se creează un obstacol mental pentru audienţă, o „ridicătură” neaşteptată, o „piatră de poticnire”. Din punct de vedere estetic frumuseţea se creează dcu acelaşi mecanism, prin diferenţă, adică acelaşi fel de „înşelare” a aşteptării, acelaşi tip de torsionare pe care îl simţim şi în cazul umorului sau ironiei[2].

Toată predica de pe munte începe, după care continuă ideea de răsturnare – acesta este felul în care Mîntuitorul îşi începe discursul, nu scalar, ci ia totul anticlimactic, după care continuă să ne spună că vom fi PRIGONIŢI, TOCMAI pentru că vom fi DIFERIŢI.

Normalitatea, rezonabilitatea şi decenţa ucenicilor sînt definite într-o cu totul altă cheie: normalul pentru ucenic este ceea ce devine strigător la cer pentru lume, rezonabilitatea dispare prin crearea unor contexte de reacţie faţă de fapte extreme (nu poţi fi o oaie rezonabilă în mijlocul lupilor, prigoana, urmărirea, foamea, setea, sărăcia, plînsul), decenţa, tradusă şi prin echilibru este alungată pentru excelenţă.

Biserica a arătat lumii oameni NORMALI, dar lumea este sătulă de oameni normali şi echilibraţi. Echilibrul şi decenţa au ajuns să fie eufemisme pentru mediocritate, obscuritate şi căldicel şi lentoare, dar nicicum pentru dreapta cumpănire, atît de des pomenită de Steinhardt. Oamenii „normali”, în sensul de „şterşi”, sînt plictisitori.

Isus n-a fost normal în sensul în care fariseii se aşteptau să fie, a călcat pe teritoriile ipocriţilor şi nu s-a dat cu vameşii şi nici n-a stat la masă cu femeile stricate pentru a fi relevant, ci pentru a scandaliza, în sensul etimologic al cuvîntului.

Isus n-a fost nici searbăd, lipsit de gust şi inexpresiv şi nici n-a spus platitudini cu morgă. N-a fost nici banal de elegant, nici căldicel pentru a fi acceptat de contemporani.

Ce a însemnat relevanţa din perspectiva lui Isus? Cu siguranţă nu „take all, give nothing”

sacrifice-give-nothing-take-all-shotgun-reviews-sursa.jpg

Relevanţa se obţine prin sacrificiu şi consumare

Dacă privim cu atenţie la imaginile pe care le foloseşte Mîntuitorul se poate desprinde concluzia că atît sarea cît şi lumina transmit ideea de sacrificiu.

Sarea intră în carnea de pe placheta striată de lemn pentru a scoate sîngele din carnea ce urmează a fi curată. Alungă sîngele, dizolvîndu-se. Lumina consumă din untdelemn pentru alungarea întunericului. Aceste imagini completate de imaginea cetăţii aşezate pe un munte sînt în consecvenţă cu avertizarea Domnului că împotrivitorii, care se întîmplă să fie tocmai cei răscumpărabili, ne vor consuma, ne vor batjocori, ne vor prigoni, ne vor ucide. Aici este locul pentru finalul fericirilor, care se încheie tocmai cu acestă ultimă fericire care trimite la un conflict ce poate fi stins doar prin moartea uneia dintre părţi.

Cetatea aşezată pe un munte poartă cu sine imaginea războiului, moartea, aici este războiul, moartea, Massada. Toate cele trei imagini implică dizolvare, consumare şi război împotriva stricăciunii, sîngelui, întunericului, subjugării.

Relevanţa, aşa cum se poate acesta redefini pornind de la cuvintele Domnului, înseamnă agresiunea lumii prin sacrificiu înlăuntrul ei.

Din păcate Biserica şi-a abandonat acestă înţelegere sacrificială a relevanţei în contextul persecuţiei, pentru a aborda o paradigmă care presupune sacrificarea standardelor morale şi tiparelor comportamentale, adică ethica şi ethos-ul, în favoarea unui dialog din care iese întotdeauna mai puţin biruitoare. Concesiile pe care biserica Anglicană, în numele civilităţii şi deschiderii, le face în dialogul cu lumea musulmană reprezintă un exemplu între multe altele.

Biserica ar trebui să înţeleagă că relevanţa înseamnă, de asemenea, consumarea resurselor Ei pentru lumea în care trăieşte, nicicum parazitarea lumii pentru a putea să trăiască. Penibila problemă a salarizării de la stat ar putea fi rezolvată, cred eu, foarte simplu în această cheie. Lumina nu-şi trage seva din întuneric, sarea nu trăieşte din cauza cărnii pe care o subţiază, cetatea nu primeşte hrana de la duşman, pentru că poate fi otrăvită. Biserica face gestul generos de a se ruga pentru autorităţi, nicicum a le împinge curtenitor spre amvoane în zilele de sărbătoare sau pe primari să ne taie panglica bisericii la deschideri.

Biserica cu un statut schimbat din Mireasă a Domnului în întreţinută a statului nu mai este biserică, numai o sare amestecată cu pămîntul, o lumină uşor de ascuns în obrocul birocraţiilor din ce în ce mai perverse şi complexe, o cetate care nu mai oferă nici o apărare şi adăpost pentru că îşi are porţile larg deschise.

Biserica consumîndă şi sacrificială nu parazitează lumea şi nici instituţiile acesteia, ci se dăruieşte şi dăruieşte lumii precum sarea, lumina şi cetatea. Ce a dăruit Biserica lumii în ultima jumătate de secol? Oferte de negociere? Aceasta este o întrebare la care trebuie să răspundem cu responsabilitate şi pocăinţă în anii care ne stau înainte pînă la venirea Mirelui, Cel care S-a sacrificat pentru Ea, dar nu numai pentru Ea, ci pentru întreaga Lume ca să ne înveţe ce să facem.

Trebuie să fim siguri că abia atunci vom deveni o prezenţă imposibil de ignorat pentru Lume, atunci cînd, Biserică fiind ne vom fi sacrificat pentru cei din lume, ne vom fi consumat cu voia lor sau fără voia lor, dărundindu-ne spre cel mai mare bine.


[1] „S-a scremut muntele şi a născut un şoarece”[2] Pentru ironie, metaforă, simbol vom găsi foarte multe definiţie. Una dintre definiţiile clasice ale ironiei este „o ridiculizare disimulată, căutîndu-se semnificaţii opuse celor obişnuite prin care se enunţă ceva pentru a se înţelege contrariul”. Schimbaţi tonul la „deşteptule!” şi observaţi efectele.

17 comentarii

  1. Prin fraza aceasta – relevanţa are sensul de „a ieşi în evidenţă”, nicicum de a ne confunda cu mediul – am inteles complet acum ce inseamna relevanta.

    Patratosu, amintesti de mijlocul lupilor, prigoana, urmărirea, foamea, setea, sărăcia, plînsul: unde sunt? eu, cel putin, nu le-am cunoscut.

    Insa nu sunt de acord cu una din frazele tale dinspre sfarsit: Hristos s-a sacrificat pentru Biserica, nu pentru intreaga lume. De asemenea, Biserica se sacrifica pentru Hristos, nu pentru lume. Prin acest sacrificiu lumea va avea dovada iubirii noastre fata de Hristos si mai mult, o marturie a iubirii Sale singurul care si-a dat viata pentru Biserica.


  2. Cred ca conceptul de relevanta il punctezi bine din punctul meu de vedere, as face anumite atingeri defectului profesional spre a predica speculativ. 🙂

    Cred ca Domnul Isus a fost scandalos in sensul socului produs prin lovirea conceptelor ascultatorilor, dar nu cred ca a facut-o cu intentie.
    Nu a facut-o cu intentie pt a-i feri de ispita de a pacatui. Se poate observa si din capitolul in care il trimite pe Petru la pescuit ca sa poata plati darea.
    Intentia lui este clara, explicativa, sa nu ii facem sa pacatuiasca, nu am venit sa stric legea si prorocii etc.
    Al doile defect profesional 🙂 il regasesc modul speculativ de a trata anumite elemente. Domnul spune cu simplitate unei categorii de oameni simplii: daca sarea isi pierde gustul cu ce ii veti da reda puterea de a sara. Nu vorbeste despre diluare sau amestec. Nici despre rolul important jucat in diferite alte roluri, ci simplu: isi pierde gustul, dat de gura si nimic mai mult. Cand se refera la gust, inseamna gust si marea pierdere atunci cand ea isi pierde gustul o reprezinta inutilitatea pentru care isi atrage vrednicia de a fi aruncata afara.

    Practic, o lingurita de sare in Romania inseamna mult mai multa saratura decat o lingurita in Spania. Cum reusesc si care este diferenta chimica ne poate spune un iubitor de chimie. Oricum accentul sa pune pe pierderea gustului ca rol major in vrednicia sarii.
    As merge pana la povestirea „Sarea in bucate” ca valorare a acestei idei, poate din pilda biblica s-a si inspirat.Chestia cu carnea cred ca este o indepartare de ideea originala.

    Esenta ramane asa cum ai spus „citand” pe Mantuitorul: daca sarea isi pierde gustul, nu mai este buna la nimic decat sa fie aruncata afara si calacata in picioare.

    Cine are urechi sa asculte ce spune Bisericii Duhul!


  3. Don,

    Excelent, mă bucur că ai inţeles, asta este şi scopul, stai că mai urmează. Azi am lucrat o gramadă pentru altceva şi n-am avut timp să pun următoarea parte.

    Spui tu

    „Insa nu sunt de acord cu una din frazele tale dinspre sfarsit: Hristos s-a sacrificat pentru Biserica, nu pentru intreaga lume. De asemenea, Biserica se sacrifica pentru Hristos, nu pentru lume. Prin acest sacrificiu lumea va avea dovada iubirii noastre fata de Hristos si mai mult, o marturie a iubirii Sale singurul care si-a dat viata pentru Biserica.”

    Ei uite aici este de discutat… iată ce spune apostolul:

    1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

    Deci, ca să fie clar, ştim Ioan 3:16, Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu LUMEA, adică toată lumea,

    Dacă Fiul nu s-ar fi jertfit pentru toată creaţia, astăzi nimic n-ar mia fi stat în fiinţă.

    Jertfa lui Cristos are implicaţii care depăşesc granţia lui EU-TU,
    faptul că soarele răsare în fiecare dimineaţă şi este HAR, adică mai trăim şi nu ne plouă cu viermi, smoală şi pucioasă peste noie este din cauza JERTFEI.

    Înţelegi de ce spun că pentru LUME, pentru kosmos, epntru aiwn.

    Biserica a fost chemată nu să se sacrifice pentru Cristos, Cristos se sacrifică pentru Ea, Ea a fost chemată să fie o mărturie în lume, să facă bine, să îngrijească văduve, orfani…

    Religiunea curată şi neîntinată…

    Bisreica a fost chemată să fie agresivă prin faptele bune faţă de întreaga lume şi să facă misiune, să îşi trimită fiii în Africa şi Japonia să fie masacraţi de samurai şi mîncaţi de canibali.

    Asta înseamnă să se sacrifice pentru Lume, înţelegi.

    Fără o asemena înţelegere a bisericii, nu mai facem nici misiune şi ne lăsăm şi plătiţi ca leproşii de stat.


  4. Draga Vlad,

    eu cred că Domnul a făcut-o programatic, cu intenţie, ca să-i scoată din sărite.

    Mai discutăm despre asta.

    Al doilea lucru.
    Tu spui speculativ.
    Nu cred că asta fac eu.

    1. cred că îi subapreciezi pe oamenii simpli şi înţelegerea lor asupra metaforelor.
    2. cred că este nevoie de o asemenea explicare pentru oameni ca noi care trăiesc cu lumina de la bec şi nu mai au perspectiva „consumului”. Noi avem prea totul la îndemînă şi nu mai apreciem consecinţele faptelor simple.
    3. „Speculaţia” mea porneşte de la simple observaţii de bun simţ asupra realităţilor din text.
    Linia sus-jos, ideea de dizolvare etc.

    toate acestea sînt implicate în text iar textul ne-a fost lăsat nu ca să îl ascultăm o singură dată ca cei care au asistat la predica de pe munte, ci ca să cugetăm ziua şi noaptea, cum spune Iosua 1:8 la aceste lucruri.

    4. „metoda” mea, recunosc, este o „antimetodă”. Se numeşte periegeză şi acum teoretizez asupra ei.
    De asta pare ciudat ceea ce spun.

    Şi acum întrebarea cheie, Vlad de 10 puncte:
    unde ai mai văzut tu sare „să îşi piardă gustul”?

    La ce fenomen crezi că se referă Isus?

    ştii care este verbul din greacă? Moraino, adică a se prosti.

    MAi este folosit in Luca 14:34 la aceeaşi formă în acelaşi context.

    Apoi Romani 1:22, au crezut că sînt înţelepţi şi s-au prostit.

    şi în 1 Cor 1:20… Nu a „prostit” Dumnezeu înţelepciuena lumii acesteia.

    Ce înseamă ca sarea să se „prostească”, ca şi cum şi-ar pierde mintea? Hmm? Aud? 🙂

    Sarea are două alternative: se amestecă sau se dizolvă.
    Amestecarea o face bună epntru pămînt. Dizolvarea o face bună pentru mîncare.

    Astea-s şi alegerile noastre.
    Ca sarea la antideparant sau ca sarea în bucate!


  5. Citind ce scria vlad, am ramas fixat pe ultima fraza. mi-a adus aminte de mesajul spre una din bisericile din apocalipsa: adu-ţi aminte de unde ai căzut pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi (parca efes) poate ca daca ne-am intoarce la inceputurile bisericii ne-am (re)descoperi identitatea


  6. Sigur, N-O, şi acolo ce făceau?

    Galateni 6:10 Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi şi mai ales fraţilor în credinţă.

    deci TUTUROR, tuturor orfanilor, văduvelor, înfometaţilor, lipsiţilor, puşcăriaşilor, suferinzilor, dar prioritate au cei ai Bisericii…

    CÎT AVEM PRILEJ..


  7. dar facerile astea de bine trebuie sa fie efectul a ceva din interiorul nostru, nu sa fie un scop in sine, altfel am fi doar un fel de organizatie care ofera asistenta sociala. nu spune Domnul ca prin aceasta vor cunoaste oamenii ca suntem ucenicii lui, daca vom avea dragoste unii pentru altii? daca nu vine din interior avem doar o imagine a ceea ce trebuie sa fim. si atunci, daca nu suntem toti impinsi de acelasi lucru apare o disconcordanta intre imaginea de aici si cea de acolo, ceea ce rezulta in criza de imagine, dar in spate sta de fapt lipsa unei identitati comune pentru Biserica de aici si cea de acolo.


  8. Da, N-O (io-te cum sună 🙂 ), da, tocmai de aia am facut trimite re la articolul cu gindul care era in Cristos.
    uita-te la articolul cu pricina, acolo explic ce cred despre asta


  9. Marius, poate ca nici nu trebuie ca sarea sa-si piarda gustul, nici sa fie diluata si poate fi folosit si teremnul de „prostit” pentru ca intelesul este acelasi de schimbare, de pierdere de utilitate.
    Versetul poate fi inteles si parafrazand asa: „ce ar fi daca sarea s-ar pierde gustul(s-ar prosti)daca teoretic ar ajunge fara gust ce ati face cu ea? ati arunca-o. ” nu implica in mod automat faptul ca sarea va ajunge chimic in faza de pierdere a gustului, ci scoate in evidenta faptul ca daca ar ajunge asa ar ramane fara utilitatea ei de baza, aceea de a da gust.

    Diluarea si amestecul au aspecte graduale si nu surprind contrastul extraordinar de important aici:s-ar pierde gustul, ar face-o complet inutilizabila.
    Accentul este pus pe pierderea utilitatii si caracteristicii de baza a sarii, respectiv gustul, prin contrast complet si de aceea ma feresc de interpretari ce dezechilibreaza acest aspect.

    Sunt multe alte pilde unde nu se poate merge pana la capat cu fiecare detaliu, de aceea nu cred ca este bun zborul hermeneutic.


  10. Marius poti sa stergi te rog ultimul mesaj s-a dublat din greseala. mersi.


  11. Religiunea curată şi nepătată este să cercetăm pe orfani şi pe văduve şi să ne înfrânăm limba. Din păcate facerile de bine azi au devenit „afaceri de bine” prin mediatizarea deşănţată(lipsită de cuvinţă) de care au parte „făcătorii de bine” care nu mişcă şi nu dau nimic fără să fie presa, televiziunea, media lângă ei. S-a uitat zicerea lui Isus „Să nu ştie stânga ce face dreapta” sau nu s-a ştiut de loc nici când.
    Azi sarea nu mai are gust(S-A IONIZAT!), lumina nu mai are lumină)A DEVENIT POLARĂ!) iar cetatea e goală şi pustie şi fără ziduri. Intră cine vrea şi iese cine vrea. Cu atât mai mult „Creştinii” trebuie SĂ FIE, nu doar să EXISTE.


  12. Sare si lumina… ceea ce noi putem masura direct, nemijlocit, senzorial.

    Papilele gustative si retina. Ele nu ne spun stiintific, sub raport fizico-chimic despre concentrartie sau lipsa stimulului. Ci, doar sti, pur si simplu. Lumina prea puternica orbeste, lipsa ei, de asemenea, poate fi dureroasa, prin lovirea de obiectele din jur. Sarea are diverse functiuni utile la nivel gastronomic si medical. Pierderea caracteristicilor sale naturale inseamna automat pierderea functiunilor sale.

    Prin amestec cu altceva caracteristicile si functiunile intiale se „diversifica” negativ in cazul expus de Marius. Prin „pierderea directiei” omul a ajuns unde este acum (spune Scriptura). Nici sarea nu trebuie sa faca exceptie de la regula. Putin de „pierdere” de caracteristici este suficient. Putin amestec cu altceva. Oricum, sarea ESTE UN AMESTEC FERICIT de elemente. Descompusa da si o OTRAVA.

    Cele mai bune mixturi sunt cele realizate de Dumnezeu.


  13. draga Vlad, dacă ar fi aşa: „dacă sarea îşi pierde gustul singura cale de a-şi mai recupera gustul este să se întoarcă înapoi în pămînt, să fie călcată în picioare şi apoi… ”

    Biserica, interpreta cineva, ca să îşi recapete gustul, trebuie călcată un pic în picioare. Prigonită un pic.

    Ştii cînd este bun un baptist? Cînd este bătut destul!
    Atunci!

    Baptiştii cînd nu sînt bătuţi se strică.

    Da, observaţia ta este bună, imaginea cu sarea arată că nu este bună dacă îşi pierde tocmai ceea ce o face căutată… gustul.

    Nimeni nu caută sarea pentru feul în care arată…

    he, he, he, Viorel, asta-i altă chestiune cu afacerile de bine, cu fundaţiile, ong-urile, etc.
    Unele au utilitate, altele sînt nişte mari spălătorii de bani… dar Domnul şi Poliţia economică sînt la lucru.

    Statul se lasă minţit de securişti, de asta nu trage tare pe chestia asta, dar nu se lasă furat de bani.
    Asta s-o ştii!

    Excelent, creştini trebuie să FIE… nu doar să existe. Merită reţinută!

    Pety, da interesantă trimitere la cele cinci simţuri.

    Sarea amestecată este bună totuşi la ceva, …. la murături 🙂


  14. Sunt de acord ca jertfirea pentru Hristos implica suferinta pentru raspandirea Evangheliei. Asta inseamna de fapt a purta crucea lui Hristos.

    Kosmos-ul poate avea multe intelesuri. Dar cred ca aici, ca si oriunde in alta parte, contextul lamureste la care din intelesurile unui cuvant se refera termenul.

    kosmos -> aceasta este adunarea (colectivul, congregatia) tuturor indivizilor cu anumite caracteristici, in cazul de fata cei care au trecut de judecata prin credinta in Fiul. Deoarece credinta este rodul care curge din jertfa lui Isus, este clar ca nu o au decat aceia pentru care a murit El si care beneficiaza de jertfa Sa.

    Paradoxul aparent este dat de cele 2 versete anterioare: Dumnezeu nu a trimis Pe Fiul sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El… dar cine nu crede a si fost judecat.

    Sunt doua lumi aici: oricine crede si cei care nu cred (judecati).

    Versetul 19 rezolva paradoxul: oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina. Toti sunt lipsiti de gloria lui Dumnezeu. Niciun om nu are credinta per se. Este un dar de la Dumnezeu care vine prin auzirea Evangheliei. Dar nu toti cei care aud Evanghelia cred in ea. Inseamna ca Dumnezeu alege sa lucreze in unii, in timp ce ceilalti sunt lasati prada necredintei lor.

    Ghici cine este vinovat pentru necredinta lor?


  15. Vlad a subliniat un aspect foarte important:
    Dumnezeu nu ne cere sa fim putin mai sfinti, ci El ne spune: Fiti sfinti!

    Ori suntem marturie, ori vom fi calcati in picioare de catre oameni.


  16. Ne intoarcem iar la predestinare?
    Daca nu m-a ales,de ce mai imi poarta mie vina?


  17. Don, iată că după două zile de lucru abia ajung să vă răspund.
    A început şcoala, se cunoaşte..

    drept zici, kosmosul are două înţelesuri cel puţin..

    cine este vinovat pentru necredinţă? Nu Dumnezeu, care „i-a predestinat” pentru necredinţă…

    Dumnezeu nu predestinează pe nimeni spre necredinţă…

    Pentru sfinţenie nu există grade de comparaţie… la fel ca şi pentru moarte. Nu poţi fi mai mult sau mai puţin „mort.” Eşti mort sau viu, eşti sfînt sau maculat.

    separat sau amestecat

    Elisa, nu ne întorcem la predestinare, Doamne fereşte… că nu-mi place subiectul 🙂



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: