Isus, elevatul, ca piatra de poticnire
Isus a exemplificat cel mai bin în viaţa lui ce înseamnă să fii relevant. El a fost elevat. Aici iar trebuie să îl invocăm pe Steinhardt. Isus a fost un boier, nobil, distins, solemn, rafinat, dar nu numai atît.
Isus a fost elevat şi elevant şi în sensul în care a ieşit tot timpul la iveală şi i-a scos pe alţii din anonimitate. Este elevant în sensul în care ne ridică din moarte la viaţă, că îl ridică pe unul ca Petru din deznădejde.
Isus a fost cel sacrificat şi cel care s-a consumat ca o jertfă pentru noi!
Isus, misteriosul, a făcut totul diferit, pentru a crea vizibilitatea în contrast.
Isus, vrăjmaşul vrăjmaşilor lui Dumnezeu, a pus mîna pe bici şi a alungat negustorii din Templu.
Dacă înţelegem relevanţa în contextul sacrificiului, consumării, contrastului, vizibilităţii, misterului, agresiunii şi alungării, iată-L pe Isus, Isus cel paradoxal.
Domnul alungat, dar care alungă la rîndu-I.
Sacrificatul Preot, consumat, dar Judecător.
Cel peste tot văzut şi peste tot prezent, dar ascunzîndu-Se retras în munte.
Ce-a spus a împlinit!
Acest Isus este cel înălţat, elevat, pe Cruce, o cruce peste care nu se poate trece.
Acest Isus, astfel şi biblic înţeles, în contextul Scrierilor Vechiului Testament, este relevant pentru oricare cultură, dar tocmai din pricina elevaţiei Sale.
N-am întîlnit om care să nu înţeleagă despre Isus şi despre Cruce, dacă îi explici cu Biblia în mîini, fără scălîmbăieli şi fără cool-isme.
N-am întîlnit om pentru care să nu fie „relevantă” istoria evangheică a lui Cristos.
Avem nevoie de aşa zisa relevanţă numai ca să le explicăm oamenilor lucrurile secundare Evangheliei, nu Evanghelia.
De asemenea, Isus este relevant, elevant, dar elevat şi într-un alt sens: este ca o ridicătură spre poticnirea tuturor.
Romani 9:33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”[1]
Isus este Scandalon. Piatra de care ne împiedicăm toţi, cea peste care nu putem trece. Este piatra peste care cădem sau care cade peste noi[2].
Dacă astfel este Capul, cum ar trebui să fie Trupul? Dacă astfel este Mirele, poate fi Mireasa altfel? Dacă discutăm despre relaţia cu lumea, cum am putea să facem acest lucru fără ne aşeza bine catargul relaţiei dintre noi şi Dumnezeu. Biserica greşeşte prin faptul că dă prea multă atenţie relaţiei dintre Ea şi lumea Ei fără anterioritatea unei teologii solide referitoare la relaţia dintre Ea şi Dumnezeul Ei.
[1] Romani 9:33 καθὼς γέγραπται· ἰδοὺ τίθημι ἐν Σιὼν λίθον προσκόμματος καὶ πέτραν σκανδάλου, καὶ πᾶς ὁ πιστεύων ἐπ᾿ αὐτῷ οὐ καταισχυνθήσεται.
[2] Luca 20:18 Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera?”Avertizare: acest text este încă şchiop, are nevoie de sprijin, fiţi extrem de aspri şi foarte generoşi 🙂
Nu, nu este telenovelă, nu va avea atîtea episoade ca „tînăr şi neliniştit”… încă vreo trei şi gata…
La patratosu 