Nichita între cerc şi paralele

Azi Neriah mi-a adus aminte de un fragment al lui Nichita cu pornire de la o lucrare pentru literatură.

„Adeseori am contemplat o minunată mirare, celebrul crochiu al lui Leonardo DaVinci, în care înscrie omul într-un cerc. M-am întrebat de ce se încrie omul într-un cerc? Cu o pornire juvenilă am refuzat să îmi imaginez că omul poate fi înscris într-un cerc şi totuşi ce frumos stă cu braţele desfăcute acel om ideal înscris de DaVinci într-o roată. Cu patru mîini, sau mai precis cu sugestia a patru mîini, cele două dau sentimentul aripei. Măreţia zborului s-a mutat din spinare în braţe. N-aştepţi decît învîrtirea în jurul axei ca într-o relativă egalitate schiţele mînilor şi picioarelor să pornească pe drumul cel lung al roţii gîndite şi învăţate. Înaintarea roţii reprezintă un sens al ascensiunii umane. Dar dacă am refuza imaginea lui Leonardo DaVinci şi n-am mai înscrie omul într-o roată? Dacă am zice că omul nu este tocmai identic cu propriile sale părţi? Că jumătatea de sus a lui se aseamănă cu jumătatea lui de jos, semnificaţiile celor două părţi …. Ce-ar fi dacă am înscrie omul între două paralele?”

Citatul este aproximativ … l-am refăcut în urma discuţiei. Voi căuta sursa şi citatul exact, dar recunoscător mă voi bucura, dacă cineva sare în ajutor.

Oare ce vrea să spună Nichita?

Cercul limitează, încercuieşte, creează suprafaţa dincolo de care nu se mai poate desfăşura. Omul vitruvian al lui Davinci este încercuit şi îngrădit, trasat şi despicat, dar, repoziţionat fiind între două paralele, omul perfect ar sta între promisiunile infinitului (două drepte paralele se întîlnesc la infinit), cu deschidere spre punctul de neatins.

Dacă i-am pune omului davincinan paralele la stînga şi la dreapta, plasări evanghelice, dacă i-am aşeza paralele în partea de sus şi în partea de jos, aşezări ioanine, omul, care are în sine înscris dorul de veşnicie s-ar regăsi între paralele care îl duc în sus, între paralele care îl conduc spre dreapta…

S-ar găsi în centrul unei cruci, tinzînd spre infinit între stînga şi dreaptea, tînjind spre infinit între sus şi jos.

De fapt, lăsat liber fie de sus, fie din dreapta, omul reînscris de Nichita ar fi infinit de liber, iar constrîns din jos şi de sus, din stînga şi din dreapta, între paralele… s-ar înscrie într-un pătrat. Asta face şi DaVinci cu al său om vitruvian, Nichita ne propune paralele…

Pînă la urmă, împreună cu Neriah, am reuşit să înscriem omenescul între paralele. A fost greu, dar l-am înghesuit.

Numai două… la stînga şi la dreapta, unite de o linie jos, linia pămîntului, pentru a-i deschide omului nevitruvian calea spre cer… acolo unde se întîlnesc întotdeauna două drepte paralele.