Astăzi, făcînd o tură blogurilor, am descoperit cele două pamfelte usturătoare pe care Rasvan Cristian le-a scris împotriva lui Dănuţ Mănăstireanu.
Mărturisesc că le-am citit doar în diagonală şi am rămas profund intristat de faptul că ironia cristică, fără a mai trece prin etapa ironiei socratice, a degenerat în diatribă usturătoare, în pamflet biciutor.
Am apreciat de la bun început talentul evident al lui Rasvan Cristian, uşor de recunoscut la prima vedere, la fel sensibilitatea lui foarte ascuţită, ascunsă după împunsătura condeiului, dar nu încurajez acest fel de scriitură.
Precizez faptul că eu şi Dănuţ Mănăstireanu ne situăm în multe lucruri pe poziţii diferite, dar nu cred că aceasta este calea de rezolvare a diferenţelor şi nici de luminare a celor care sînt în căutarea adevărului şi a Feţei Domnului. Nu cred că zeflemeaua, persiflarea, miştocăreala trebuie confundate cu spiritul ludic. Nu cred că ridiculizarea cuiva, oricine ar fi acesta, este modul de a mustra în Domnul.
Îmi rezonează în aceste zile foarte puternic în minte versetul din Iacov 3:17.
Iacov 3:17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
Regret profund dacă prin nevegherea mea sau prin abolirea cenzurii pe blogul meu sau prin alt gest am încurajat fără să vreau creaţia acestui gen de texte.
Îmi asum responabilitatea lansării lui Rasvan în blogosferă, dar se pare că a învăţat să umble pe propriile lui picioare, iar direcţia în care a luat-o prin ultimele posturi nu corespunde direcţiei pe care eu am visat-o pentru blogosfera evanghelică din România. Ironia cristică, cel mult socratică, da, puţină urzică şi un pic de acid, poate, dar nu bătaia de joc la scena deschisă.
Poate că în postul mare înainte de Paşti ar trebui să ne punem la „post de posturi”.
Dumnezeu să ne dea lumina şi prin lumina Lui să vedem lumina!
PS.
Iată ce scriam în urmă cu ceva timp!
Aici şi Aici.
Apreciază:
Apreciere Încarc...