Abwoon D’bashmaya este rugăciunea Tatăl Nostru în limba aramaică. Unii spun că astfel ar fi sunat limba în care a vorbit Mîntuitorul. Am pronunţat, citind de pe ecran, guturalele cu lăcomie. Mărul lui Adam mi s-a mişcat neliniştit la fiecare grupare dificilă de consoane.
Prima. Mai suportabilă pentru urechea occidentalului, poartă totuşi tristeţea orientului. Atmosfera este de cîntec de leagăn, construcţia melodică este simplă, de şlagăr, uşor de intonat.
A doua. Orchestra umple cu mult sunet golul lăsat de voce. Aici coloratura, alunecările la distanţe de come, glissando-urile, ne duc mai departe spre Orient. Atmosfera este mult mai puternică. Parfumul tare, ca un vas de alabastru spart.
A treia. O voce masculină în surdină. Consoanele sînt îndulcite, parcă sare peste ele.
M-am apucat să cînt Tatăl nostru, dar mi-ar trebui altă linie melodică. N-am găsit în melosul pe care îl am la dispoziţie. Voi căuta, voi scormoni peste tot, în toate notele care merg cu ş-urile şi ţ-urile noastre şi cu ă-urile şi î-urile şi cu „Tatăl Nostru” la fel de bine ca „Abwoon D’Bashmaya”
……………………………………………………………
Noi, baptiştii, nu ţinem postul Paştelui, dar … poate că ar trebui şi să începem cu rugăciunea. Vreo 40 de zile.
După ce termin de spălat Cărbunii Eulaliei, voi începe o serie de postări legate de şcoala rugăciunii.
La patratosu 
