Comunicat: De ce am refuzat premiul Thymos?

Dat fiind faptul că azi am fost sunat de Cargus pentru înmînarea premiului Thymos, astăzi dau această declaraţie pregătită de mai multă vreme: am refuzat Premiul Thymos.

Precizez că ideea acestui refuz mi-a stăruit în minte încă de la data anunţării acestor premii. Setul de „evenimente” din ultima vreme nu mi-a influenţat dramatic decizia, dar m-a ajutat să rămîn ferm astăzi.

Dacă este necesar voi detalia cauzele acestui refuz, însă consider că este instructiv, dincolo de orice polemică trecută sau posibilă, să enunţ pe scurt o parte dintre aceste motive.

Consider că este util să le supun analizei, pentru că discuţia pe tematica implicată de un asemenea proces trece dincolo de tribulaţiile prezentului.

Mărturisesc că am fost ezitant, martori îmi sînt cîţiva prieteni, în a accepta sau nu aceste premii doar din cauza interpretării greşite a gestului meu tocmai în contextul deosebit de delicat al reacţiilor împotriva mea din ultima vreme.

Între timp au apărut noi „evenimente” care nu mai favorizează deloc o înţelegere obiectivă a respingerii mele. Risc totuşi să îmi exprim punctul de vedere.

Iată motivaţiile mele:

Vă mai amintiţi de Dan?

Vă mai amintiţi de „Cum poţi să furi zîmbetul unui PR?”.

Dan a fost operat. Ne-am rugat cu toţii pentru el. Aici n-a mai contat confesiunea.

Şi iată:

„Multumesc Doamne ca mi-ai calauzit pasii si ca m-ai salvat!

Multumesc ca i-ai tinut de mana pe profesori in timpul operatiei si ca nu i-ai lasat sa tremure.

Multumesc pentru dragostea TA!”

Dane, continuăm să ne rugăm pentru tine! Măcar atît putem face. Curaj!

Awakenings – The Joy of life

Vă mai amintiţi Awakenings?

Un film pe care nu îl poţi vedea din cauza apei sărate din ochi.

Eu am învăţat lecţia bucuriei de la un verişor (da, verişor, nu văr, verişor, aşa este corect pentru el), Cristi. Ne-am jucat mult împreună.

Cristi are sindromul Down, dar este atît de bucuros, atît de plin de afecţiune şi grijă.

Astăzi, cu Iuliana, verişoara mea, ne-am amintit împreună de Cristi.

„Îţi aminteşti? Cristi, Cristi cel care era tot timpul vesel… ”

Nu ne-am amintit de Cristi „cel bolnav” nici de Cristi „cel handicapat”, ci de Cristi cel Vesel a lu tanti Justina

Revăzînd aceste scene mi-am adus aminte de Cristi! Să vedeţi cînd se va trezi Cristi…

De ce oare lacrimile sînt sărate?

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Cam asta-i! În rest…. vă recomand cu toată căldura acest film realizat „după o întîmplare adevărată”, o poveste greu de digerat, dar care poate fi pentru unii un „turning point” în felul în care gîndim detaliile vieţii.