h1

Biserica între Ghetto şi Veneţia – Cărbunii Eulaliei 8

Martie 14, 2008

De multe ori în dialogurile dintre evanghelici şi reprezentanţii bisericilor tradiţionale apar fraze de genul: da, ai voştri sînt mai buni? Iar noi spunem: „uitaţi-vă la Domnul.. El e bun… noi sîntem răi.”

Scuzele noastre pentru o etică deja compromisă şi pentru un ethos greu de recunoscut de părinţii şi bunicii noştri pe lîngă faptul că sînt penibile trădează necunoaşterea Scripturilor. Da, nu prin fapte sîntem mîntuiţi, ca să nu se laude nimeni[1], dar Domnul spune… ei vor vedea faptele voastre bune şi vor slăvi pe Dumnezeu[2]. Etica este importantă drept consecinţă naturală a teologiei, a cunoaşterii de Dumnezeu şi a relaţiei cu Dumnzeu, a plasării în proximitatea lui Dumnezeu. Acest tip de etică şi ethosul care decurge din aceasta plasează Biserica pe o poziţie ireconciliabilă cu lumea din jur.

Cînd au apărut evanghelicii în România, oamenii i-au perceput ca fiind diferiţi, cu totul altfel şi i-au perceput aşa nu datorită teologiei lor, care era foarte simplu articulată şi înfăşată în citate din Biblie memorate cu grijă[3]. Credincioşii noştri au fost cunoscuţi ca altfel prin cunoaşterea bibliei şi rugăciunile făcute la orice vreme, cu naturaleţe, seninătate. Ba, au mai fost cunoscuţi prin nu-urile pe care le practicau, prin retragerea faţă de „lume”, hore, şezători, discoteci, fumat, băut, vin şi petreceri şi altele ca acestea.

Ethosul retragerii şi separării, etica interdicţiilor şi normele stricte şi foarte simple de conduită i-au plasat pe credincioşii evanghelici în zona batjocorii şi caricaturii. În loc ca acest fapt să ne producă bucuria de care vorbeşte Mîntuitorul cîteva versete mai sus[4], am încercat să ne izbăvim de izolare, de gonire, de urmărire şi de înjurii.

Anularea diferenţei a devenit program ideologic în numele unui proces de persuasiune care nu mai convinge pe nimeni, ba mai mult, sîntem priviţi ca duplicitari. Identitatea evanghelicilor, percepută istoric prin diferenţă, separare şi retragere, este compromisă prin diferitele mişcări, unele izolaţioniste, cu aplecare spre o altfel de ghettoizare, altele, cele mai multe, adepte ale aclimatizării şi adaptării.

Cei care în trecut au înţeles că pocăiţii erau diferiţi: lucrau diferit, se îmbrăcau diferit, îşi educau copiii diferit, acum nu mai înţeleg nimic, pentru că nici mesajul de dincolo de ethos şi etică nu este bine articulat.

Aşa se întîmplă că procesul de ghettoizare continuă pentru unii ca urmare a reacţiei de frică faţă de schimbare, un proces la fel de bolnav, dar de ale cărui consecinţe izolante alţii sînt mîndri, iar pe de altă parte, un complex de inferioritate a generat dorinţa de a fi tot mai aproape de Veneţia, loc al balurilor mascate, spre secularizare. Efectul acestui pendul blestemat între Ghetto şi Veneţia, îl simţim zi de zi în viaţa eclesială de pe tot pămîntul.

italy-venice-carnevale.jpg

Între ghettoizare şi secularizare, Bisericii îi este greu să mai iasă la iveală, adică să fie relevantă, fie se cufundă în mocirla în care să bălăceşte purceaua[5], fie fuge şi se închide dincolo de porţile mănăstirii de frica stropilor.

Ideea că noi nu avem ce arăta lumii şi că lumea nu ar trebui să ne judece faptele, ci să-L caute numai pe Domnul, să se uite la Cristos, nu la noi, este străină de Scriptură şi creează o biserică docetică, neîn-Trupată. Arătăm lumii spre Cap, fără a-i arăta Trupul. Mirele este celebrat fără Mireasă. Prelungirea lui Cristos pe pămînt este Biserica, adunarea ucenicilor cărora Isus le spune… şi văzînd faptele voastre bune, înfăptuite aici pe pămînt, pregătite mai dinainte să umblăm în ele[6], abia atunci vor lăuda pe Dumnezeul din ceruri.

Din această cauză neoprotestanţii au vorbit despre har în contextul unei etici foarte stricte şi înguste. Etica neoprotestantă a fost aspră, ethosul bine conturat, căile îngustate, chiar mai îngustate decît ale scripturii uneori, cu primejdia fariseismului la fiecare dintre limite. Iată totuşi că din pricina ethosului şi eticii înstrăinate de lume, pocăiţii n-au putut fi trecuţi cu vederea, ieşind la iveală faţă de lume.

Poate că bisericile evanghelice din România ar trebui să-şi reevalueze eclesiologia teoretică şi practică în lumina a două relaţii în cruce, relaţia Bisericii cu Isus Cristos, Capul şi mai apoi, pe cale de consecinţă şi implicaţie, relaţia Bisericii cu lumea.

Probabil atunci am putea răspunde şi la nevoile reale ale lumii într-un mod care să nu contrazică ontologia Bisericii şi într-un cadru care să nu-I contrazică misiunea încredinţată chiar de Domnul Ei.

Abia după ce Biserica îşi redefineşte identitatea în contextul unei eclesiologii cristologice şi a unei cristologii eclesiale, ne putem întreba ce anume aşteaptă lumea de la noi.

De ce au nevoie oamenii? De parcă ei ar şti ce vor? Atunci să-i ascultăm? Să facem marketing eclesial? Sondaje? „Ce vor tinerii? Să le dăm ca să nu-i pierdem în lume?”

Ce este Biserica? O instituţie de asistenţă socială? Numai atît? Un club pentru socializare? Un centru de entertainment? Oare de ce au nevoie oamenii? De hrană, de îmbrăcăminte, de mîncare, de distracţie… De ce ar avea nevoie lumea în care trăim de Biserică, pînă la urma urmei? Există acea nevoie pe care numai Biserica o poate împlini şi numai Ea? Dar oare biserica poate să le ofere ce doresc ei, semenii noştri? Poate Biserica să ia locul Filarmonicii? Poate Biserica să ia locul Statului? Biserica se află în delictul de a gelozi şi fura ceea ce alte instituţii sînt destinate a face, neglijîndu-şi sarcina pe care nici o altă instituţie de pe pămînt nu o poate împlini. Aceasta este calea sigură spre a ne pierde adevărata relevanţă. Turlele bisericilor reprezentau o declaraţie în legătură cu rolul bisericii în tîrgul dominat de acele înălţimi. Acum Biserica tînjeşte la firimiturile care cad din turnurile marilor companii şi din birourile marilor sponsori.

Ce poate oferi biserica… foarte multe, dar printre altele o alternativă morală, o lumină  a cunoaşterii şi protecţie. Sare împotriva stricăciunii, lumina împotriva întunericului şi scăparea după ziduri în vreme de război. Biserica să ofere lumii protecţia de ea însăşi.

Oamenii nu au nevoie de un zgomot pe care îl pot găsi oriunde în altă parte, nici de imitarea unor showuri de televiziune într-un mod penibil de neprofesionist? Oamenii care vin să se ascundă în cetatea Bisericii au bolnavi în spital, au morţi, au copii cu handicap. Cei care vin la masa Bisericii au nevoie de vindecare, sare pe rană, mustrare şi învăţătură. Cei care vin din întunericul de afară au nevoie nu de penumbră, ci de lumina cunoştinţei.

Cei care se simt prost în pielea lor, au nevoie să se simtă şi mai prost în prezenţa Domnului, pînă la frîngerea pocăinţei, nicicum să se simtă bine. Cei care vin cu zîmbetul larg lipit pe faţă, dar cu sufletele ţăndări, nu trebuie să rîdă la glumele proaste şi fără sare ale pastorilor în blugi şi plini de „coolisme”, transformaţi în entertaineri de profesie, circari şi disk-jokei, aceia trebuie să se prăbuşească în plîns, lăudînd pe Domnul. Cei care au venit legănîndu-se în ezitare, n-au venit să se să se zbînţuie, ci să îngenuncheze.

Oamenii au nevoie de lumină, de profeţie, de adăpost în război. N-ar trebui să-i considerăm proşti şi naivi şi să le modelăm portretul robot după propriile frustrări de fraţi ai fiului risipitor.

Într-o lume care se balansează între circ şi pîine, Biserica ar trebui iasă în evidenţă ca un catarg care nu se mişcă, mărturisind despre un Păstor care nu se schimbă, nicicum ca nuiaua care se unduie după orice vînt de învăţătură.

Acum, după ce am studiat cele trei metafore din capitolul 5, Predica de pe munte, am putea reevalua modelul după care ne vedem ca Biserică trăitoare în lume? În lume, separată de lume, pentru lume, deasupra lumii?

Va urma.


[1] Efeseni 2:8  Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9  Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.

[2] Matei 5:16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

[3] Şi în Jurnalul Fericirii tot aşa apar evanghelicii, cu o mulţime de versete memorate şi rugîndu-se foarte des, la venire, la plecare.

[4] Matei 5:11  Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!12  Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii, care au fost înainte de voi.

[5] 2 Petru 2:22  Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

[6] Efeseni 2:10  Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Anunțuri

37 comentarii

  1. Trist… What can I do?


  2. draga N-O, în primul rînd roagă-te pentru Biserica-Trup, roagă-te pentru confesiunea din care faci parte, roagă-te pentru biserica locală din care faci parte,

    apoi, textul acesta este scris în primul rînd pentru liderii bisericii şi pentru păstori şi teologi, care îi pun Bisericii cărbunii în mînă.

    Ieri am urmărit un material care m-a făcut să mă revolt mai întîi, după care am lăcrimat de ciudă, durere din cauza feluli în care unii îşi bat joc de Biserica Domnului.


  3. Trist, dar adevarat. Si eu cred ca Biserica astazi este intr-o criza de identtitate si intr-una de impact.
    Ma bucur de acest articol, care mi-a readus aminte de ceea ce trebuie sa fie Biserica si de ceea ce face ca Biserica sa aiba impact.
    Avem mare nevoie sa fim „Sare” si „Lumina”! Domnul sa se indure de noi!


  4. Lumea nu mai vrea să mai audă de biserică, Ilie, şi pe bună dreptate, pentru că Biserica a ascultat prea mult ce spune lumea.


  5. Ma bucur Marius si sper ca bucuria sa continue intr-o mai mare ravna de a umbla in ascultare de Domnul oricat de mare este pretul-

    Din pacate ne-am amestecat cu lumea intr-atat incat este aproape imposibil sa mai fim deosebiti de ei.
    Si totusi Dumnezeu da har celor ce doresc din inima acest lucru.

    Poti sa ne impartasesti si revolta, astfel invatam si noi sa ne mai revoltam de ceva bun, nu numai cand ne indeamna unul la pocainta.

    Ina o data „rusine” pt indrazneala indemnarii noastre la pocainta. 🙂


  6. In ultimul timp Biserica pentru a se face relevanta isi preschimba straiul de mireasa in toale MTV.


  7. Citind articolul fratelui Marius parca m-am aflat in fata Scaunului de Judecata a lui Christos si mi se citeste rechizitoriul. Cutremurator ! Acel moment va veni pt fiecare credincios ! Ma rog Domnului pt ajutor in a-mi indeplini rostul meu in lume de a fi sarea pamantului si lumina lumii,o cetate inaltata ! Sa ne ajute Bunul Dumnezeu la toti !


  8. DE multa rugaciune e nevoie pentru a iesi din starea de astazi..pentru cei care au in mana „carbunii” si nu numai,pentu mine,pentru tine,pentru ca biserica Domnului Hristos,sa straluceasca.
    Trebuie sa ne eliberam din starea de acuzatori,de fariseism ,ai fratilor,care doresc din inima sa ne indemne la a face fapte vrednice de pocainata..
    Etichetam urgent cu „Domnul se uita la inima”,ca si cand inima noastra pluteste separat de fapte…
    Avem nevoie de pocainta,pocainta,pocainta!


  9. Draga Vlad va veni şi vremea să spun ce m-a revoltat, deocamdată aş vrea să sesizez celor în drept asupra acelor chestiuni.

    Nu-i nimic de bine, nu te teme… 😦

    da, îmi asum ruşinarea asta.

    Iancsi, bine ai venit pe aici! Nu ştiu cum este cu ţoalele MTV, că nu mă uit la tembelizor, nici măcar la ştiri.

    Habar n-am, aşa că nu ştiu ce ai vrut să spui ….

    Wes, aceste pagini le-am scris cu pulsul la 100 şi cu febra Cuvîntului mustrător al Domnului.

    Cred că ne vom aminti de aceste cuvinte atunci cînd vom pierde cu totul sensul lucrurilor pentru care am luptat înante de 1989.

    Un frate crescut în Rusia, din Biserica subterană, al cărui tată a suferit pentru 14 ani în lagăr, ne spunea azi:

    „Noi avem ceva ce Europa care este pe moarte nu are… o tărie a sării care încă mai vine din suferinţa aceea, noi ştim ce înseamnă preţul Evangheliei şi ar trebui să ducem Evanghelia curată într-o europă în care teologii liberali sînt mai liberali chiar decît politicienii de stînga… dar nu va mai dura decît maxim 2 ani şi vom uita pentru ce am luptat atunci”.

    cumplite cuvinte, nu-i aşa?

    şi drepte!

    Rugăciunea şi postul, Elisa, citirea Scripturii, reîntoarcerea la Crucea cea VEche, la calea cea îngustă este soluţia pentru a căpăta puterea Crucii celei vechi şi puterea creştinilor care au mers pe calea îngustă, asta spunea Tozer.

    Pocăinţa cu lacrimi şi zdrobire, timp de veghere în rugăciune.


  10. I-mi place mult subiectul acesta de si cate odata il trata-ti tare filozofic de si el este extraordinar de prezent si acut la nivelul mari majoritati,si daca tot va citesc de mult indrasnesc sa va spun ca este mult mai necesar si mai purificator ca si dezvaluirile colaborationiste cari au creat mult patos si venin deasemeni. Oricum ce putem sau ce trebue facut azi sau maine gandindu-ma la tineri din orice biserica cred ca este mai important de cat un trecut apasator si nu in todeauna asa vinovat precum pare.


  11. Un articol plin de adevaruri triste. Si incomode pt multi. Pt ca adevarul ajunge sa deranjeze, asa cum si in fata adevarului cuvintelor Domnului, conducatorii poporului s-au scandalizat impotriva Lui, fara sa se mai gandeasca si la adevarul spuselor Sale.
    Ceea ce e cel mai trist pentru aceste vremuri de „pendulare” intre ghetoizare si secularizare, e acea atitudine triumfalista pe care unii o abordeaza, de parca oamenii ar umbla prin lume cu aureole pe cap si aripi de inger gata sa creasca pe umeri. „Biserica noastra dreptmaritoare…!!!”, dar daca dai numai un minut la acele ştiri horror de la ora 17 pe Pro tv, te dezmeticesti imediat si vezi realitatea trista din jur. Si pt care se face prea putin…
    Ar fi tare multe de spus, dar uneori e mai bine sa taci, caci cuvintele odata spuse …”găuresc”(vorba cuiva cu vorba „penetranta”). Mai mult decat cuvinte, important este: ce-i de facut? Fiecare in dreptul sau, dar si impreuna.


  12. draga FElicia, părerea mea este că nu l-am tratat deloc filozofic, ba uneori aş putea fi acuzat că îmi lipsesc notele de subsol 🙂

    Mulţumesc pentru sugestii, vezi care este avantajul să fiu mai asbtract? nu se mai creează atît de multe pasiuni.

    Fără trecut nu există viitor, Felicia, fără istorie nu avem identitate, din păcate prezentul este un rod al trecutului şi viitorul nu poate fi construit fără acceptarea trecutului şi îndreptarea prezentului.

    Alex, ai dreptate, uneori Biserica alege să fie mai oarbă decît Justiţia, se complace în autoamăgire.

    Ştirile de la ora 17.00 arată cît de departe este cea mai credibilă instituţie din România de îndeplinirea misiunii Sale.

    Ce-i de făcut? Mă gîndesc pînă luni.
    O profeţie fără soluţie rămîne „Plîngeri”


  13. Draga Marius
    Voi reformula ce am vrut sa zic mai sus. Tendinta este din ce in ce mai mare, ca in loc de a ne dezbraca de omul cel vechi si sa il luam pe cel nou ori sa il imbracam pe cel vechi si sa il lepadam pe cel nou ori sa il pastram pe cel vechi si sa spunem ca asta este adevaratul om nou. Sper ca acum m-am facut inteles 🙂


  14. Ma tot gandesc ce ar fi trebuit sa-i fac celui ce mi-a strigat ca sunt pacatos si ca trebuie sa ma impac cu Dumnezeu in Isus Hristos.
    Omul acela a avut tupeul sa intre in viata mea, sa ma atace personal si sa ma jigneasca la modul absolut.

    Sa-i dea Dumnezeu tot binele din lume ca mie mi-a facut, prin jignirea absoluta, binele absolut, m-a lasat in prezenta Duhului Sfant sa vad ceea ce sunt si ceea ce este Dumnezeu.

    Toate sunt bune si frumoase pana se coboara orice discutie la nivel practic si nominal,asta la modul exculsivist al lui Hristos: ori, ori.

    Indiferent de subiect, cand facem nominalizarile unii o iau ca pe o declaratie de razboi.

    Se pare ca ne place doar dreptul pacatuirii, iar obligatiile pocaintei le lasam pt generatiile viitoare.

    Ce a vrut Hristos de la noi si ce ne-am straduit sa ajungem…. 😦


  15. Marius, daca tot ti-ai luat timp de gindire, as vrea sa vad care e solutia practica. Intoarcerea la traditita baptista pe care o pling multi sau la Biblie, la timpurile cind ne adunam si ne rugam, cintam, ne ajutam unul pe altul. In comunism aveam un dusman comun pe care il stiam, acum in libertate, se pare ca nu mai e timp de rugaicune, toata lumea e prinsa cu altele,….deci care e solutia, ca eu vad pe aici persoane la care totul se rezuma la o lista de „nu”. E atit suficient sau chiar asta e solutia?


  16. Va scuz frate Marius pentru feminizare stiu ca este neintentionat sunt un frate de la Paris biserica pe care at-i vizitat-o am stat putin de vorba ;eu va-m zis ca a-ti fost recomandat ca si specialist in greaca si cum de multe invataturi din Cuvant aveam nevoie la greaca ma-m gandit ce-l mai putin.Oricum Duhul va dirijat in alta directie si afost minunat


  17. Marius,intoarcerea la vechea Cruce..este tot ce mai putem face,desi s-a asezat marama pe ochii nostrii…Imi place tare mult Tozer,am inteles ca de curand au mai tiparit carti noi,pentru mine este omul lui Dumnezeu,care a trait cu Dumnezeu,un om profund,care nu a avut un dumnezeu mic..Distractie si inchinare e ultima carte pe care am gasit-o,,
    Ar trebui sa avem pastori si predicatori numai ca si el,,,ca sa ne tot indemne la trezire,ptr.ca o facem tare greu..
    Chiar cei care vor sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu,sunt atacati in alte feluri..prin oboseala,uneori prin descurajare si chiar lene de la
    „cele pe care pana si fariseii le faceau…noi trebuind sa-i intrecem..”
    Doamne ai mila de noi toti!
    Situatia biericii in lume e compromisa,pentru ea se lupta Cel Rau..el e neobosit..si are o vclenie veche,de cati ani?. 😦


  18. Steinhardt: „ne revine noua infricosatoarea sarcina de a nu desamagi pe Hristos”
    „credinta noastra nu se confunda cu constituirea unei prime de asigurare la Judetul de Apoi!”
    „astept mort de spaima si plin de nadejde Judecata de Apoi”

    De aici eu trag concluziile care ma indeamna sa nu desamagesc pe Hristos,fiind sigura ca mantuirea se primeste numai daca iti dai viata toata LUI ,si ma lupt,plin de nadejde..ca sa nu mor de spaima la judecata de Apoi!


  19. Soluţia practică este foarte simplă, deja am lăsat să se înţeleagă cam care este. Dacă recitiţi celelalte părţi transpare destul de clar care este soluţia.

    Soluţia mea nu este nici întoarcerea la ghetto, nici întoarcerea cu 30 de ani în urmă, soluţia începe cu o transformarea teoretică, teologică, începe de la limbaj, redefinirea RELEVANŢEI, apoi restructurarea conceptelor în jurul relţaiei LUME-BISERICĂ, MIREASĂ-MIRE, CAP-TRUP. apoi trasformarea acestora în soluţii practice.

    draga frate din Paris, n-aveam de unde să ştiu dacă semnaţi FElicia Bran 🙂

    Elisa, se pare că încheiem între Tozer şi Steinhardt… 🙂


  20. Am cateva intrebari, unele, poate putin off-topic: De ce bisericile baptiste si penticostale au o arhitectura asa de moderna? Multe dintre ele au forme ciudate, nu par nici intr-un caz biserici. Spre deosebire de astea, bisericile luterane, si reformate(calvine) au o forma totusi „clasica”, iti dai sema de departe ca e o biserica.

    Pe langa asta, toate bisericile baptiste si penticostale pe care le-am vazut aveau o curte interioara delimitata, de regula, cu un un gard solid. Acest gard lasa impresia unui „mister”, a ceva inchis, inaccesibil cuiva care nu este membru al acelei biserici. Bisericile catolice si cele ortodoxe nu prea au garduri sau curti interioare, fapt ce lasa impresia unei deschideri. Formuland altfel, ma simt mai bine primit intr-o biserica catolica sau ortodoxa decat intr-o biserica neoprotestanta. Daca eu vreau sa vizitez o biserica ortodoxa sau catolica pot sa fac asta fara nici o problema, dar daca vreau sa vizitez o biserica baptista sau penticostala lucrurile se schimba.

    Daca eu vreau sa ma duc sa ma rog intr-o biserica, si nu este zi de slujba nu pot sa fac asta decat intr-o biserica catolica sau ortodoxa, celelalte sunt inchise. De ce sunt inchise bisericile baptiste si pnticostale cand nu sunt slujbe?

    „Turlele bisericilor reprezentau o declaraţie în legătură cu rolul bisericii în tîrgul dominat de acele înălţimi. ” De asta bisericile mai noi baptiste si penticostale nu au turle?
    Am intalnit o biserica baptista care avea turla. Pe turla era un stindard de fier pe care scria Pace.

    E prima oara cand scriu un comentariu pe acest blog asa ca scriu aici ca sa fie foarte clar pentru toti: sunt ortodox. Strabunica mea a fost baptista.
    Martin e doar un pseudonim.


  21. Martin, cred ca e un element legat de o conventie arhitecturala la baza caruia nu sta un studiu extrem de elaborat realizat de centru de cercetare.

    Si eu provin dintr-o familie cu traditie teologica ortodoxa, mai exact din 2 generatii de preoti ortodoxi. Cautarea Adevarului in viata mea nu a provenit dintr-o „infectie” facuta de o persoana apartinand unei confesiuni, care sa imi rasfoiasca Biblia in mod aleator si sa imi faca o combinatie lipsita de prea mult sens intre versete.

    Cred ca aceste obstacole de care spui(pentru mine nu reprezinta o bariera pt ca sunt extrem de obisnuit cu ele si le percep diferit) trebuie ignorate pentru ca Adevarul este in esenta o comoara iar orice comoara este impresurata de elemente de acest fel. Oricum Adevarul se descopera in urma unei framantari launtrice sincere, asta este cheia. Divinitatea se lasa gasita daca este cautata.


  22. Martin,
    iata cum percep eu, f simplu si neincarcat de concepte teologice,istorice, artistice:
    Ne adunam Duminica ca sa il laudam pe Domnul si ca sa il cunoastem mai bine, deci Biserica e un loc in care la sarbatoare (Duminica) mi se testeaza relatia cu El, faptul ca ma rup de alte activitati pe de o parte, iar pe de alta parte ca loc al comuniunii cu ceilalti.
    Peste saptamana sunt chemat sa fiu un implinitor al Cuvantului si un propovaduitor a ceea ce invat in Biserica, si pentru asta nu trebuie sa fiu in biserica ca loc, relatia mea cu Domnul (rugaciune, etc) poate fi facuta in oricare alt loc in care ma rup de mine si ma dedic rugaciunii si meditatiei, iar comuniunea cu ceilalti o realizez prin intruniri specifice (grupuri de rugaciune, intruniri de peste saptamana, etc)…deci pur si simplu Biserica nu e perceputa ca „muzeu”, ar putea fi f bine un cort, o casa, o pestera, un garaj sau din contra ar putea fi orice al loc oricat de modern in care un grup de oameni s-ar aduna pentru scopurile de mai sus.
    Arhitectura moderna probabil se explica in acest fel: constructia se face respectand arhitectura timpului, nu ancorandu-ma in traditia arhitecturala, tocmai pentru ca cladirea bisericii e un mijloc, si nu un scop.
    Sigur altii pot explica mai bine.


  23. Hristos si Apostolii Săi umblau desculti, aveau doar cămaşa de pe ei si mâncau pe unde puteau, străbătând Ţara Sfântă în lung si-n lat. Erau atat de simpli, dar si atât de bogaţi sufleteste, incat au cucerit o lume intreaga! Primii crestini se rugau pe unde puteau, prin case, catacombe, dar credinta lor stralucea, iar martirii ne-au ramas pana azi ca niste eroi ai credintei. Astazi avem catedrale impunatoare, conditii de viata grozave, dar sufleteste suntem atat de săraci…atat de departe de acele inceputuri la care ar trebui mereu sa ne raportam. Ne „impodobim” cu măşti tot mai sofisticate ( ca si cele venetiene!) care sa ne acoperechipul saraciei spirituale. Ne împăunăm cu apartenenta la un trecut stralucit, dar care nu ne mai reprezinta. Cred ca intreaga lume crestina trece printr-o mare criza. Duhul lumii acesteia este atat de strain de o identitate crestina. Chiar daca turlele bisericilor sunt atat de inalte, ele nu mai arata spiritul crestin al unei comunitati care a ales un stil de viata instrainat de credinta. Vorbim de Biserica nationala, de credinta stramoseasca, dar respingem valorile religioase din scoli, din societate. Atunci cand totusi Biserica demasca pacatele acetui timp, multi sunt cei care se revolta si o considera invechita, desueta.
    Foarte adevarat ceea ce spui tu Marius cu solutia transformarii. O „metanoia” care trebuie sa porneasca de sus in jos. Si in primul rand cu o „de-mascare”.
    Cred ca avem nevoie mai mult ca oricand de acel curaj al marturisirii pe care l-au avut martirii. asta daca nu vrem sa ramanem in istorie ca… aceia care L-au dezamagit pe Hristos…


  24. Alex, ceea ce faci tu imi pare un harakiri.
    Cine crezi ca te va lasa sa mai vorbesti mult timp intr-o biserica traditionala? Te vor scoate curand pe usa afara.
    Ma bucur sa vad ca mai sunt oameni care sufera pt ceea ce se intampla in aceste vremuri si care vor sa redobandeasca marturia lui Hristos, marturie pierduta prin cochetarea cu lumea pana la confundare aproape perfecta.


  25. a semnat fratele „felician”, dar ti-a scapat „n”. 🙂


  26. Marius, spui: „Soluţia practică este foarte simplă, deja am lăsat să se înţeleagă cam care este. Dacă recitiţi celelalte părţi transpare destul de clar care este soluţia.”

    astept episoadele urmatoare , dar sa stii ca pe mine nu m-ai convins ca „solutia practica e foarte simpla”. Parerea mea este ca „solutia practica e extrem de dificil de implementat” avand in vedere ca trebuie implementatat in biserici locale definite ca parti integrante in culte din Romania. Sunt convins ca o analiza serioasa a contextului mi-ar da dreptate. 🙂

    Marius, spui: „Soluţia mea nu este nici întoarcerea la ghetto, nici întoarcerea cu 30 de ani în urmă, soluţia începe cu o transformarea teoretică, teologică, începe de la limbaj, redefinirea RELEVANŢEI, apoi restructurarea conceptelor în jurul relţaiei LUME-BISERICĂ, MIREASĂ-MIRE, CAP-TRUP. apoi trasformarea acestora în soluţii practice.”

    Sunt de acord ca din aceste puncte trebuie plecat, dar acestea sunt doar idei. As fi tare bucuros daca in episoadele urmatoare o sa ne arati, chiar si minimal, cum se pot transforma ideile in concepte, apoi in planuri strategice, apoi in palnuri operationale si in cele din urma i realitati, intr-o „relevanta distinctiva” a crestinilor din bisericile locale. Arata-e practic, pe pasi, cum se poate realiza „transformarea teoretica, teologica” la nivelul celor care conduc bisericile. In cat timp? 🙂
    Sa fim practici, concreti. Nu ne lasa cu ochii-n soare la ivel de idei teologice pentru cateva predici bune pe cateva luni. 🙂

    Imi dai voie sa pun pe blogul meu, in oglinda „relevanta ca distinctivitate”, asa cum ai definit-o tu in „Carbunii eulaliei” si „relevanta ca adaptare culturala” asa cum a definit-o Cristian Barbosu in cele doua interviuri date la RTN si RVE in 2007? Cred ca am avea mult de invatat dintr-o astfel de oglinda, si noi astia „mai batuti in cap”, dar si ceilalti „mai contemporani”. 🙂


  27. Martin, foarte foarte interesantă problema pe care o pui tu.
    Arhitectura bisericilor protestante. Ei ăsta este un subiect de teză de doctorat 🙂

    Ai sesizat foarte bine două aspecte, arhitectura modernă (uneori improvizată şi urîtă, dar am eu cîteva biserici destul de frumose în colecţie)

    şi

    împrejmuirea… eh, împrejmuirea vine din teama de dinainte de 89, dar nu numai…. am fost atacaţi, zidurile au fost mînjite cu fecale, înscrisuri de toate felurile pe ferestre, cu var, şi altele ca astea.

    În ţărişoara noastră dulce, mioritică, primitoare şi intolerantă a trebuit să avem gardul de răul talibanilor înverşunaţi şi înfocaţi cu băutură.

    Bisericile baptiste în mod tradiţional au avut turle, o turlă două sau chiar trei. Fratele Socaciu, unul dintre primii teoreticieni ai spaţiului liturgic la baptişti aşa a construit bisericile din Peştiş şi din Tulca….

    Biserica şi-a pierdut vocaţia Sa Imperială, de aceea bisericile nu mai au turle…

    Mulţumesc pentru răspuns, Romuluss.

    Ionel, şi conceptele e bune la ceva 🙂 Mai răbdaţi-mă un piculeţ.

    Da, înţeleg ce spui, clădirea în eclesiologia noastră este un mijloc nu un scop, nu este parte constitutivă a Ecclesiei, pentru ca o biserică să existe în eclesiologia neprotestantă este nevoie de pietrele vii, de membrii,

    eu mă refeream la altceva, mă refeream la spaţiul liturgic, spaţiu sfinţit, furat, pus de-o parte din spaţiul profan.

    Sigur că te poţi închina într-o mulţime de spaţii, eu nu aş spune chiar ORIUNDE şi nu aş spuen ORICUM.
    Mă pot închina într-o peşteră cînd nu am unde, dar nu aş încerca să răpesc un bar sau un Wc-u public acestei lumi pentru a mă închina acolo…. deci…. NU ORIUNDE.

    şi nu orium şi nu cu …. oricine.

    Biserica este o comunitate elitistă. Întotdeauna a fost. este o comunitate a celor competenţi.


  28. Alex,

    Asta mi-e programul: simplitate, calea cea îngustă etc.

    Vorba cuiva, eu mă întreb cît o să mai dureze pînă cineva binevoitor te pîrăşte mai marilor tăi că scrii pe blogul unui „eretic” 🙂 aşa lucruri frumoase.

    Au mai ucis şi alţii pe proprii profeţi între tindă şi altar.

    Ah, da, acum am văzut, Vlad întreba asta.

    Tind să îţi dau dreptate, Mircea, soluţia este simplă, dar greu de implementat, mai ales că unii umblă cu gogoriţa teologică în buzunar.

    La fiecare conferinţă aud alte metode „noi” de creşetere a bisericii, de stimulare, de hormoni noi pentru Trupul… etc.

    Noroc că umblu şi pe acolo cu emetiralul la mine.
    Toate aceste noi metode durează cît a durat şi cu Aloe Vera cu GAnoderma şi alte prostii din astea.

    Fiecare vine, ne dă „produsul”, îţi vinde cărţile (40 de zile nu ştiu ce, legămîntul, chestii, fii lider pe unde eşti… la Gică de la pompe) şi pleacă. Fiecare încearcă să implementeze noua găselniţă şi după aia intră în depresie.

    Ia imaginaţi-vă programul lui Bill Hybels sau al lui Rick Warren implementat la Caciuciu Vechi.

    La Cacuciu Vechi merge cu cele cîteva vechi metode: postul, rugăciunea, citirea Scripturii şi predicarea curată a Cuvîntului.

    Nu mai sînt multe episoade. 2 şi gata.

    draga Mircea, nu te aştepta la o soluţie reţetaristă, inginerească (no offense), dar nici nu te aştepta să propun comisii, comitete şi conferinţe de spălare a păcatelor…

    Mai degrabă articolul meu este (cred eu, iartă-mi lipsa de modestie) un strigăt profetic şi în al doilea rînd un posibil punct de plecare pentru a medita la soluţia cea mai la îndemînă, pocăinţa pentru că ne-am depărtat de la modelul biblic şi reîntoarcerea la typos-ul dat deja…. cu multă vreme înainte.

    poţi să pui articolul meu pe blogul tau. Cum vrei.


  29. Mi se pare corect sa nu propui planninguri detaliate si programe de lucru pentru ca exista suficiente si f bune doar ca ele sunt puse in serviciul unor conceptii hibride si a unor oameni care cauta compromisul dintre Scriptura si secularism.

    Semnalul de alarma este clar si stim destul de multe ca sa il punem in practica in vietile noastre. Ca pocainta incepe cu noi – apoi decizia restului depinde de ce vor alege.

    Ca sa ma exprim ca si C.S.Lewis noi suntem primii contaminati – apoi trebuie sa ii infectam si pe altii in masura in care ne pricepem. Cat despre Cler sunt convins ca vor fi f multe aprobari si exprimari de acord dar totodata legat de aceste puncte te vom asculta altadata 🙂


  30. draga Romuluss, nu se poate să vii cu un plan managerial de salvare a bisericii şi cu un plan de marketing pentru imaginea bisericii… eu nu sînt P.R. nici director de companie.

    Eu cred că fiecare teolog şi pastor ştie ce are de făcut. Nu-i greu, dar preţul este mare.

    Mai degrabă ar aştepta toţi să mai citească o carte dată gratuit de nu-ş ce organizaţie, să vadă un videodocumentar, să mai meargă la o conferinţă în care să li se propună un plan de revigorare a Bisericii în 5 paşi şi în 40 de zile, fără sacrificii, numai cu declaraţii, pompă, măsuri administrative şi sponsorizări.

    Sigur, cum spui tu, asupra acestor lucruri mă vor asculta altă dată… 🙂


  31. Dar acum?
    Biserica nu mai este vizibilă pentru că nu a ştiut să se ascundă la vreme, şi-a pierdut pacea pentru că nu a ştiut să se lupte la vreme şi pentru ce să îşi poarte bătăliile şi nu stă dreaptă pentru că nu s-a răsturnat faţă de lume. Nu mai este purtătoarea adevăratei înţelepciuni pentru că nu a înnebunit faţă înţelepciunea lumii. Biserica nu mai este liberă, pentru că n-a ştiut să se lase stăpînită de Mire. Biserica nu mai este frumoasă, pentru că s-a confundat cu lanul de grîu, nu mai este relevantă în sensul distinctivităţii tocmai pentru că îşi doreşte foarte mult să fie relevantă în sensul secularizării.
    Fata înţeleptului trebuie să se spele de praful de cărbuni şi să îşi recapete distanţa, şim odată cu distanţa şi elevaţia, farmecul şi misterul. Nu de la cărbunii stinşi vine lumina şi cenuşa lor amestecată în sare ne amărăşte pîntecele.
    Să lăsăm cărbunii la vatră. Să ne pocăim, întorcîndu-ne la undelemnul curat din care vine lumina nepîlpîitoare şi greu de intitimidat. Să ieşim din semiîntuneric şi să ne urcăm din nou pe masa Domnului din pămîntul în care sîntem striviţi una cu ţărîna, să ne aşezăm din nou în sfetnic şi să ne ridicăm din nou pe dealuri, pentru a striga mesajul mîntuirii într-o limbă frumoasă şi fascinantă, plină de mister…


  32. Hey, all! ce s-a intins discutia de cand n-am mai intrat aici!!! Frate Marius, pe 18, daca am inteles bine e consiliul uniunii. nu stiu cat e de incarcata agenda, dar credeti ca subiectul asta ar avea loc intre elelalte discutii? sau nu se vorbeste despre astfel de lucruri la consiliu?

    Si un mic off-topic: ati putea sa imi dati niste referinte pentru tema de pe 19 din Cluj, sa nu fim chiar in totala necunostinta 😀


  33. Multumesc de raspunsuri. Am inteles unele lucruri, desi nu sunt cu toate de-acord.

    Speram sa va fi referit putin si la arhitectura bisericilor luterane si reformate, care arata foarte frumos. Mai ales cele reformate cu turn verde si cocos in varf.

    Intr-adevar, am tendinta de a considera biserica un muzeu. Imi plac foarte mult bisericile vechi, cu vitralii, sculpturi deosebite, orgi etc.

    Totusi, au trecut atatia ani din 89’…
    In orasele mari, cred ca ar putea elimina gardurile. Oricum, datorita acestor arhitecturi moderne putina lume stie ca acea cladire e biserica.


  34. Da, ai dreptate, mîine este consiliul uniunii, agenda este închisă… avem alte lucruri…

    În 19 vorbim despre „Duşmanii lui Isus…. cu referire la Evanghelia după Matei”. Cum s-a raportat Isus la duşmani, la vrăjmaşi, la Vrăjmaşul… atitudini, dialoguri, personaje, e foaaaaarte interesant ce am descoperit.

    Printre altele: iubirea vrăjmaşilor nu înseamnă neapărat şi respect.

    Isus nu şi-a iubit toţi vrăjmaşii: Isus nu îl MAI iubeşte pe Satana…

    Iubirea este limitată de ultima decizie pe care o ia cineva.

    Iubirea lui Dumnezeu nu este infinită… într-o zi se transformă în judecată.

    Iubirea stăruie asupra noastră atît timp cît mai sîntem în „plasa”, în trena lui Dumnezeu… odată ieşiţi din proximitatea Lui eficientă… iubirea Lui… încetează şi se transformă în Vrăjmăşie.

    Dumnezeu este vrăjmaş cu Vrăjmaşul şi asta… pentru Veci de veci. Amin!!!!

    Nu-i aşa că-i interesant? S-ar putea să fiu puţin obosit după ziua asta lungă, dar mă mai gîndesc la cîteva pînă pe 19 🙂

    MArtin, fii binecuvîntat de Dumnezeu în Biserica Lui Vie. Clădirile? Toate vor arde cu troznet… unele … fără regrete pentru că vor arde nişte urmări ale păcatului… urîţenia este o urmă a păcatului, o consecinţă. ..

    Şi acum, draga Martin, şi acum sînt biserici care sînt atacate în acelaşi fel… degeaba au trecut atîţia ani din 1989.


  35. Merci mult pentru preview


  36. Care preview, N-O? previul este în postul de azi


  37. Interesanta si reala prezentarea a bisericii, in ziua de azi exista prea multa libertate in biserica in vorbire, in imbracaminte, in atitudini, este prezent lumescu mai putin duhovnicescu. In Biblie se face referire la firea pamanteasca si la firea duhovniceasca, de multe ori este o atmosfera pamanteasca prin glume proaste, nesarate, predicatori care numai de dragul de a se face ,,placuti” recurg la solutii pamantesti prin bancuri sau intamplaricomice in loc sa mentina respectul si sfintenia pentru Casa Domnlui. E trist si adevarat. Domnul sa schimbe spre bine aceste minti incetosate.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: