h1

Concluzii-sumar – Cărbunii Eulaliei 9

Martie 23, 2008

Iată că ne apropiem de sfîrşitul jocului cu vreascurile şi cărbunii Eulaliei. În finalul acestui modest exerciţiu periegetic[1] nu-i aşa de dificil să însumămcîteva concluzii cît este de greu să sugerăm şi posibile începuturi de cărare spre soluţii pentru comunităţile evanghelice din spaţiul românesc.

1. Biserica se află astăzi într-un nou context ideologic, cultural, sociologic şi economic, cotext recreionat prin prisma a două evenimente majore care încadrează ultimii aproape 20 de ani: ieşirea din comunism, cu cicatrici şi sechele, şi intrarea în spaţiul european, cu false nădejdi şi timpurii dezamăgiri. Credem că bisericile evanghelice din România nu au fost pregătite nici pentru primul eveniment, dar mai puţin pentru al doilea. Biserica nu poate da vina nici pe sistemul comunist, nici pe cultura care s-a dezvoltat în jurul nostru, ci numai pe Ea Însăşi.

2. Dat fiind noul context Biserica a încercat să se „repoziţioneze” faţă de societate, faţă de „noua lume”, dar s-a repoziţionat în primul rînd ideologic, cultural, sociologic, economic, politic şi mai puţin din punct de vedere teologic. Din pricina acestui fapt, încet, dar sigur, în bisericile evanghelice din România s-au născut întrebări legitime care vizau relaţia dintre aşa numita „lume” şi Biserică. Din păcate răspunsurile au venit din sfera pragmaticului şi imediatului fie printr-o adaptare conjuncturală de urgenţă pentru fata morgana a unei sperate audienţe crescute, fie prin respingere şi izolare. În loc ca răspunsul teoretic şi soluţiile practice să vină din sfera teologiei biblice şi afirmaţiilor dogmatice, din păcate, un heirupism entuziast şi iniţiative haiduceşti fragmentante au creat falii greu de trecut astăzi între adepţii aşa zisei „relevanţe” (secularizarea) şi adepţii unui fals conservatorism (ghettoizant), situaţi şi unii şi alţii dincolo de soluţia reală pe extreme pendulare. Ghettoizarea şi secularizarea au fost definiţi pe parcursul studiului drept termeni tehnici. Cînd Biserica a ales „separarea biblică” aceasta s-a transformat în ghettoizare, cînd a ales „relevanţa” a ales-o potrivit unei definiţii străine chiar denotaţiei termenului, dăruindu-i conotaţia de adaptare, aclimatizare, ajustare faţă de lume, această concepţie lovind în felul în care S-a înţeles pe Sine din punct de vedere ontologic.

3. Dacă este să vorbim de o criză de identitate în comunitatea evanghelică românească atunci acestă criză ar trebui analizată din lăuntrul Bisericii, dinspre Biserică spre lume. Criza de identitate, reală, vizibilă, cu încercări de rezolvare eşuate tocmai pentru că s-a apelat la fapte şi înfăptuiri şi nu la teologhisire, poate fi rezolvată doar apelînd la discutarea cauzelor care au generat-o. Cauza crizei de identitate a bisericilor evanghelice din România şi nu numai stă în faptul că eclesiologia românească a apelat la categorii de judecată şi analiză străine ontologiei Bisericii. Ceea ce au uitat eclesiologii români, calificaţi sau nu, amatori sau de ocazie, este că relaţia dintre Cap şi Trup, Mire şi Mireasă este constitutivă ontologic Bisericii şi nu relaţia dintre Lume şi Biserică, relaţie după care au modelat comportamentul eclesial al ultimilor 15 ani. Pentru re-semnificarea Bisericii şi restaurarea eclesiologiei noastre ar trebui să facem trei paşi şi în această ordine: contemplarea, autoreflecţia şi abia mai apoi dialogul.

4. În cadrul discuţiilor teoretice referitoare la Biserică şi statutul Acesteia se observă o criză de limbaj teologic, ori se ştie că teologia este o ştiinţă a vorbirii despre Dumnezeu şi Comunitatea Duhului, în acest caz. Dacă nu este cazul inventării unor noi termeni tehnici din dicţionarul nostru teologic, poate că este cazul să ne gîndim la redefiniri şi restaurări ale unor termeni compromişi prin proasta uzanţă. Am identificat cel puţin un termen folosit prost cu implicaţii devastatoare în aplicarea eclesiologiei noastre: relevanţa. Deşi nici măcar dicţionarele laice nu dau dreptate utilizării criticate, termenul s-a impus în mediile evanghelice din România încă dinainte de 1989 cu semnificaţia de „adaptare la cultura înconjurătoare”, ajustare, aclimatizare, acomodare, secularizare, profanare. Analiza conotaţiei actuale a termenului s-a făcut în cadrul tensiunii dintre sacru şi profan, tensiune pe care am identificat-o în întregul context al Scripturilor vetero şi noutestamentare. Am apelat la această paranteză şi instrument suplimentar din cauza unei crize subsecvente crizei identitare, confuzia între sacru şi profan în cadrul comunităţilor noastre şi pierderea simţului celebrării cu abolirea spaţiului şi timpului liturgic. Re-crearea unei graniţe între sacru şi profan ar putea reda „tentaţia Bisericii” unei generaţii din ce în ce mai secularizate. Biserica ar putea deveni din nou ademenitoare tocmai prin „urcuşul” către ea şi prin „misterul” ei.

5. Pentru rezolvarea acestei probleme se impune o redefinire a termenului relevanţă: etimologic vorbind înseamnă a ieşi în evidenţă, a se ridica iarăşi, a elibera de o povară. Toate trei sensurile ar trebui re-aplicate termenului. Biserica ar trebui să se ridice iarăşi faţă de lume, pentru a ieşi în evidenţă, recăpătîndu-şi glasul profetic, dacă s-ar elibera de poverile unei prea lungi aventuri pe coridoarele profanului. În lucrarea de faţă s-a încercat o restaurare a sensului pentru termenul relevanţă cu suport din partea unui pasaj din predica de pe Munte, Matei 5:13-16, aflat în contextul „Fericirilor”, cu referire specială la cele trei metafore invocate de Mîntuitorul: Lumina, Sarea şi Cetatea. Din analiza celor trei metafore s-a putut deduce că putem judeca relevanţa şi dintr-o altă perspectivă şi anume să o înţelegem ca ieşire în evidenţă, înălţare, distinctivitate. La o „a doua vedere” asupra celor trei metafore putem deduce cîteva trăsături care decurg din felul în care sînt descrise imaginile referitoare la grupul ucenicilor, avertizaţi asupra consecinţelor pe care le poate avea statutul de „diferit” (prigonire, batjocoră, urmărire). Textul implică o mişcare sus-jos pe care sugerează dimensiunea recuperării şi soluţia, sarea trebuie ridicată pe masă, lumina de sub pat şi obroc, cetatea pe munte. Aceasta idee este consecventă şi cu denotaţia originală a termenului relevanţă.

6. Am considerat că cele trei metafore biblice din predica de pe munte: sarea, lumina, cetatea au destul potenţial teoretic pentru a ne ajuta să ne repoziţionăm faţă de lume. Studiind cu atenţie cele trei metafore se poate deduce că în constructul ideatic rezultat sînt sugerate sacrificiul şi consumarea, evidenţierea şi vizibilitatea, separarea şi agresiunea. Relevanţa autentică înţeleasă drept distinctivitate poate fi obţinută doar prin sacrificiu şi consumare din partea Bisericii. Relevanţa presupune contrast, vizibilitate şi mister. Relevanţa poate fi înţeleasă şi drept consecinţă a unui anumit tip de agresiune faţă de cultura dimprejur, Biserica avînd o vocaţie imperială, şi ca alungare. De asemenea, se poate trage concluzia că adevărata relevanţă nu se poate împlini decît în contextul sfinţeniei, în sens veterotestamentar, ca separare. Biserica devine relevantă nu atunci cînd încearcă negocierea cu lumea în care trăieşte şi cultura în care a fost plasată, ci dimpotrivă prin crearea unei alternative în opoziţie făţişă şi profetică faţă de cultura înconjurătoare, prin crearea unui ethos complet diferit şi o ethică aparent inaplicabilă prin standardele ei ameţitor de înalte şi înfiorător de înguste.

7. Modul în care Dumnezeu se defineşte pe Sine şi modul în care l-am „primit” pe Isus trebuie să ne ofere o legătură cu felul în care ne înţelegem pe noi înşine ca popor al Lui şi ca Trup al Capului, ca Mireasă a Mirelui. Dumnezeu este Sfînt şi cu totul transcendent, Isus este înălţat (elevat) şi proslăvit[2]. Separarea Bisericii de cultura care îi asigură preajma, dar rămînerea „întru”, în-Trupîndu-Se prin aducerea lui Cristos-Capul Lumii ar trebui să creeze o tensiune pendulară care să treacă dincolo de acomodarea Bisericii în Lume, dar să nu ducă spre izolarea ghettoizantă. Paradigma o asigură Cristos, prin felul în care a venit în lume, dar nu S-a în-lumit, S-a întrupat numai. Un asemenea model ne-ar putea garanta începutul unui discurs eclesiologic care să ducă spre creionarea unor soluţii pentru Biserica elevată deasupra lumii, dar relevantă pentru lume. Soluţia pentru identificarea corectă faţă de Sine, faţă de lume nu poate veni din sondaje şi statistici, nu din ascultarea democratică a maselor, nici din stabilirea „nevoilor” tinerei generaţii sau a lumii în care trăim. Soluţia la criza tot mai acută în care a intrat şi pe care o continuă Biserica nu-şi poate avea rădăcinile decît în reformarea discursului teologic, un discurs teologic bine închegat teoretic, dar responsabil deopotrivă faţă de parohii. În această cultură, vreme, timp şi spaţiu în care trăim, în acest fel de lume, oamenii au nevoie de o biserică frumoasă. Relevanţa presupune mecanismul frumuseţii – diferenţa faţă de mediu creează una dintre condiţiile frumuseţii (macul în grîu). Frumuseţea Bisericii însă stă tocmai în Capul ei, Acest O face diferită, elevată şi relevată faţă de orice altă instituţie de pe pămînt, iar „frumuseţea Bisericii va salva lumea”[3].


[1] Periegeza este un termen tehnic referitor la o procedură de apropiere de Sfintele Scripturi, procedeu pe care l-am detaliat în alte studii din punct de vedere teoretic. Periegeza nu exclude exegeza clasică, o implică, dar modalitatea de abordare a textului presupune mai mult decît tehnicismul metodei, stimularea imaginaţiei, naraţiunii, „aproximarea” (în sensul de apropiere treptată) subiectului prin iteraţii succesive şi chiar meditaţia şi dispoziţia „mistică” (în sensul de dipoziţie a aştepta în vederea primirii unei interpretări, aşteptare prelungităîn post şi rugăciune ) în faţa texturii.[2] Proslăvirea în Evanghelia lui Ioan are dublă semnificaţie, înălţarea în slavă, dar şi înălţarea ca Jertfă.

Ioan 7:39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Ioan 12:16 Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El. Ioan 12:23 Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Ioan 13:31 După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. Ioan 13:32 Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuşi, şi-L va proslăvi îndată.

[3] Dostoevsky a spus „frumuseţea va salva lumea…”

Va urma…. propuneri şi posibile capete de soluţii..

26 comentarii

  1. Frate patratosu.Dvs.scrieti,ca eu ma rog si poate se v-or schimba lucrurile si din bisericile nostre,ca prea s-au plafonat.Imi este dor de Adunarile noatre dinaintea razboiului.Nu sunt conservator dar nici ca acuma……Domnul sa va binecuvinteze cu intelepciunesi puritate duhovniceasca.


  2. Frate Ioan, bine aţi venit pe aici, din păcate, din fericire, asta este singura armă care mi-a rămas, scrisul împotriva poftelor bisericii de a se juca cu vreascurile arse pe care le pune pe rochie şi cărbunii reci pe care încearcă să îi vîre prin buzunări.

    Mai este predica…

    Eu sînt conservator, nu sînt fundamentalist, dar conservator, da…


  3. „Frumusetea va salva lumea!” – Frumusetea iubirii lui Dumnezeu! Alfa si omega, inceputul si sfârşitul. Cine suntem noi, oamenii, ca sa ne inchipuim in locul Domnului Savaot?
    Parca Atanasie cel Mare a zis: „Dumnezeu s-a facut om, ca pe om sa-l indumnezeiasca!”


  4. Marius, ma gandesc daca nu scri impotriva timpului si a prorociilor despre ceea ce va gasi Domnul la venire.
    Mi se zbate sufletul intre speranta si dorinta deopotriva, de a vedea o trezire a bisericii, iar imediat „gandul negru” apare la socul privirii realitatii prin prorociile si cele spuse de Domnul Isus. Ma gandesc cam unde ne gasim in implinirea acestora, asta ca sa sfidez putin realitatea.

    Astept ceva coordonate gps, asta ca sa nu confund locul de intalnire si sa ma trezesc in Carpati in loc de Sinai. 🙂


  5. Daca noi nu mai suntem „sarea”cum sa vina oameni seriosi in cautare ,la „cetatea” noastra…cum spune fratele Ioan..nu mai sunt bisericile ca altadata,adica smerite,
    adica noi,imbracati decent,umbland in lumina..nu , membrii adunarii,beau ,fumeaza,femeile se imbraca ca in lume..acum s-a ajuns la extinderea culorii”negre”…o fi ca sufletul fiecaruia…care se imbraca asa?? e culoarea care e la „moda” in vara asta.Cu toata „tineretea mea”,nu pot spune ca ma indeamna ceva la negru..
    Da,cred ca si culoarea conteaza..a fi la moda…cred ca Dumnezeu care are toate culorile,ar fi mai bucuros sa se imbrace surorile mai degrraba in alb…
    De ce s-a dat sfintilor o haina alba?
    Cum ar arata cerul cu ingeri imbracati in negru…ca un iad!
    De cand a venit grupul”continental”din Cluj,(acestia nu au un pastor?)sa cante imbracat in negru..ca in doliul celor din lume,si nu numai..
    s-a copiat..vad fetitele de la 4,7,9 ani imbracate in negru…parca purtam doliu…toti..
    Ma uitam la niste tigancuse,care vin si stau 4 copii,pe banca in biserica,tare cuminti,ele imbracate cu fuste colorate,plisate,cu codite impletite..
    Ma intreb,de ce s-a degradat atat de mult totul..
    Este caraghios,sa crezi ca pastorul trebuie sa abordeze si aceste probleme..?nu! de predicat poate oricine(mai cu duh sau fara)dar sa te implici in tot,ce inseamna viata cetatii,asta inseamna,munca grea..Nu conteaza,”ca Domnul se uita la inima”,da El se uita la ce a nume doreste inima ta…
    Inchinandu-te intr-asa o biserica unde toti se omoara pentru efecte:muzicale,de imbracaminte..ce mai simti?
    Simti ca vrei sa te duci sa stai ca Avram in cort..
    Cred ca un pastor,trebuie sa vina sa stea in sala si sa se uite la toate..pentru e vorba de inchinarea in Casa Domnului,unde orice detaliu,iI se adreseaza lui Dumnezeu..totul are importanta..
    Cred ca de dupa amvon nu ies in evidenta toate lucrurile..asta numai despre inchinarea in Casa lui Dumnezeu…macar…desi e doar o parte..de care nu prea se tine cont..isi dau slava unii altora..ori Dumnezeu nu-si imparte Slava Sa cu nimeni.


  6. Poate fi de vina si culoarea?vor spune unii?
    Poate doar MODA acestei culori..ce frumos e imbracata natura,daca ar fi numai in negru,,nu ne-ar mai veni sa facem nimic. 😦
    De ce atunci a imbracat Domnul Mireasa Sa in alb?
    La radio comentatoarea intreba tinerele de ce le place culoarea neagra,la care una a raspuns”pentru ca arat mai sexy”
    Stau si ma gandesc eu,daca vreunui pastor,ii va veni in minte ,vazand aceasta culoare atat de des folosita ,sa o combata cu argumente,sa faca tinerele sa _L vada pe Dumnezeu in lumina..nu in negura modei..


  7. Apropo de moda în biserică. Îmi spunea un frate ca la o evanghelizare, cineva mai de la tara, s-a apropiat de cel cu stația și a cerut să cânte și el o cântare. A luat microfonul și a zis, 1,2,3; 1,2,3. La care cel cu sunetul i-a spus, Puteți începe să cântați.
    Da nu are dilău? Eu nu cânt dacă nu are DILĂU!

    Cel cu sunetul l-a întrebat, da cei ăla dilău?
    Cum nu stii? Când zici tu 1,2,3 probă de microfon, dilăul zice 4,5,6.

    Omul a auzit de DELAY, dar nu știa cu ce se mănâncă.

    Cam așa este de multe ori cu moda în biserică, mai mult un moft decât o necesitate. 4,5,6. Probă de microfon. Mă aude cineva?


  8. Alex, frumuseţea Bisericii e Cristos. Capul Ei este frumos.

    O biserică fără Cristos este doar un club religios.
    Trebuie să verific, dar cred că Chiril a spus asta, nu Atanasie, dar nu sînt sigur.

    Cu siguranţă ideea este şi la Atanasie, care dezvoltă ideea de theosis.

    Vlad, mă chinui acum şi cu soluţiile, cel puţin cu cele pe care le văd eu. S-ar putea ca unii să reacţioeze la ce spun eu, fără să fi înţeles exact ce am dorit să subliniez, tocmai de aceea detaliez mai mult la soluţii. Să vedem ce iese…


  9. Marius,

    la adresa de mai jos gaesti o reactie al „carbunii Eulaliei”. nu stiu daca ai vazut-o pana acum.


  10. Am sters trimiterea ca si pingul pentru ca in afara de spume, chestii scoase din context si rautate nu am gasit altceva.

    Nu vreau sa pierd timpul. Nici eu nici altii.

    Pe oameni car Mihai, mai ales dupa iesirea de acum citeva luni cu „cind spune adevarul Patratosu” ii iau in seama pentru ceea ce sint nu pentru ceea ce spun. La fel ca si Alin Cristea si Bastrix.

    Acelasi sertar. Pina acum cu niciunul dintre aceştia nu am reuşit să duc o polemică pînă la capăt.

    Alta categorie este Vaişamar, ne-am contrazis, dar îmi place să cred că ne-am imprietenit.

    Am mulţi împrejur, la biserică la şcoala, care nu sînt de acord cu mine, dar fac minimul efort de a mă asculta şi de a înţelege ce spun… Nu-i cazul aici.

    Mihai nu este interesat de dialog, de aceea nu este interesant pentru mine.

    Domnul să îl binecuvînteze la aceasta.

    Ultima lui reacţia a fost în contextul muzicii, o reactie de pe „ficati”, agresiva, fara argumente, cu multa ironie acida, epitetoasă si pipotoasă şi cam atît.

    Am vazut think tank-ul, mă tem ca este deocamdata mai mult tank decît think 🙂

    dar, să vedem, să dea Dumnezeu să n-am dreptate, să fie un adevăarat grup de reflecţie… Decît mersul vremii, mai bine Agora, după părerea mea.


  11. ok. 🙂


  12. Draga Mircea, mulţumesc de înţelegere, dacă văd vreo reacţie demnă de luat în seamă, adică o analiză la rece a textului meu nescos din context şi „sine ira et studio”, sigur, intru în dialog, dar „spumele”, nu mă interesează nici ironiile gratuite.. aşa cum am spus.


  13. Marius, daca ai Big Foot trebuie sa fie si Big Mouth, cica se trag dintr-o preistorie unde carbunii se vedeau in forma de pulbere in jurul gurii. 😦

    Carbunii de care vorbesti sunt cei care lovesc in toti prafuitii credintei, tu ii bati prietenos pe umar si ei tusesc de carbunele iesit din haine.


  14. Mircea, eu am comentat la postul „Show must go on”-ul lui Franklin Graham de pe blogul lui si omul nostru se unise cu unul ce mancase carbuni si cu urechile incercand sa ma smoleasca.

    Tot le dadea la invartit Mihai pana m-am lamurit ce hram bisericesc poarta, cand am vazut ca partenerul sau si el trageau tare cu ecumenismul, acompaniati de ipocrizie, ciuda si altele, am hotarat sa nu le mai calc pragul.

    Eu am observat ca cei care bombardeaza pe Marius sunt ecumenisti(la modul serios, poate „Matrix” face exceptie) si asta nu se poate manca fara noduri in gat atunci cand citesti despre „carbuni” ce lasa urme si in jurul gurii.


  15. Vladule, unii se pricep la construcţii, alţii numai la demolare, eu mă pricep şi la una şi la alta 🙂 din păcate, din fericire? Uneori, mărturisec cu mîna pe cravată, că şi mie îmi este mai uşor să demolez, mai ales dacă îmi construiesc o fantoşă de paie.

    Cel mai uşor, cînd făceam arte marţiale, era să ne batem cu manechinele umplute cu orez şi nisip, noi le umpleam, noi le căsăpeam. Întotdeauna ieşeam victorioşi.

    Cel mai greu era apoi cu partenerii reali.

    Media? Să faci sacul de orez şi să pui poza adversarului?

    Trag cu coada ochiului cum unii şi alţii stau la taclale cu mine şi eu nici măcar nu ştiu de chestia asta, sau mă fac că nu ştiu 🙂

    A ignora pe cineva este o apucătură boierească de care mă lepăd foarte greu, mărturisesc. TRebuie să devin mai democratic, să îmi scot elitismul şi aristocraţia din cap 🙂

    De-asta cenzurez uneori atît de puţin.

    De unde îi scoateţi, oameni buni, 🙂 avem Matrix, Patrix şi Bastrix, ce mai urmează? Fratrix?


  16. Marius,
    Pastorix, diaconix, hooo…..lista lunga. 🙂

    Ce nu o sa vezi probabil o sa fie:
    CARBUNIX 🙂


  17. Am citit ultimele comentarii, care m-au binedispus teribil pentru umorul lor. Marius, esti un creator de cuvinte „miezoase”:epitetoase, pipotoase!! Am ras cu lacrimi, dar in contextul in care le-ai folosit, erau cele mai potrivite. Azi am invatat si eu de la elevi un cuvant nou: „îmbenzinat” (supărat rău)!
    Si ca sa-i arăt lui Vlad ca nu e imposibil sa apară si acel nume „incredibil”, semnez acest comentariu,
    Alix Carbunix Îmbenzinatu’! Ha,ha!


  18. Sa traiesti in Domnul Isus, draga Carbunix! 🙂

    Ramane sa vedem daca X este de la XXL sau de la XXS.


  19. Maruse unde esti Maruse ca te cauta lumea 🙂 da te cauta paiurea.

    Corneliu Coposu l-a ascultat odata cu atentie pe Vadim Tudor si a spus:

    – uite la el, vorbeste ca si cum ar exista.

    Iar vorbeste Ciuca ca si cum ar exista in spatiul web.
    Vorbeste si Rotundu ca si cum ar avea ceva de spus.

    Doi frustrati! Nu produc nimic in afara de poze, topuri si citate unu si paraituri si partaituri de tank altu ca munitie nu are. Poluare!

    Nu pune cineva o taxa de poluare pe bloguri fratilor? Astia doi sint euro II!

    I so sorry, daca am fost prea rau poti sa stergi comentariul 😦


  20. Esti rau povestitorule….meriti moderat.

    N/a spua Patratosu sa terminati cu epitetele?

    E bine ca exista si Mihai si Alin asa se tine mai atent si patratosu. Pacat ca nu se poate purta o polemica decenta.

    Alin face ce face si iar se supara. Am inteles ca acum tot el s/a dat suparat.

    Pacat.
    Tot m/ai facut sa ma uit pe blogul lui. Tot nu/ti dau dreptate desi nu prea este nimic de comentat interesant.


  21. Ce sa comentezi la poze de pe strada juristule… alea le vad si eu zilnic. Asta-i blogging?

    L-am auzit pe patratosu spunand ca vrea sa faca un curs de blogging. Eu as fi interesat!

    Le-as plati doua tuishanuri si lui Alin si lui Mihai. 🙂


  22. Vlad, Povestitoru, Juristu, cred că v-aţi jucat destul cu terminaţiile… mă ispitiţi prea tare 😦

    Alex, mi-ai adus aminte de „pipotos”, se foloseşte şi în zona Alexandriei, înseamnă „cineva care se supără repede şi degeaba”. Se pare că se întîmplă şi la cazurile descrise mai sus care funcţionează prin „autoaprindere”. Cred că şi stingerea se face la fel.

    Tocmai pentru această cauză ignorearea este cea mai bună soluţie.

    Cînd va fi ceva important spus, mă voi autosesiza. Dacă nu reuşesc eu, vă rog să mă anunţaţi şi pe mine. Deocamdată… nu prea văd.

    Povestitoru, atenţie la limbaj! pîrîituri era de ajuns, fiind din aceeaşi familie cu „pîră” 🙂

    Juristu are dreptate, meriţi moderat, dar cine primeşte ce merită?

    Juristule, tocmai de aceea am spus că nu am dus nici o polemică pînă la un capăt cu cei trei muşchetari, pentru că nu ştiu regulile jocului, niciunul dintre ei.

    Cînd vrei să lupţi la floretă şi respectivul ia bîta, mulţumesc, nu!

    Juristule, ţi-a intrat un comentariu de două ori, aşteaptă, că uneori wordpress-ul face figuri.

    Povestitorule, nu ştiu unde m-ai auzit tu de curs de blogging…

    Nu cred că-i cazul, cel puţin deocamdată… poate că la noua secţie, dacă va fi să fie, la litere, ar merita să avem un astfel de curs.

    voi vorbi din experienţa mea de „pensionar” 🙂

    Îmi voi rezerva dreptul de a da „tezaurul cunoştinţelor blogăreşti” cui vrea voinţa mea …

    Cu blogoslovire!

    Mariux


  23. Chiar a propos ai terminat asta sau mai urmeaza.

    Solutiile juridice va rugam!!! 🙂


  24. Juristule, azi am prezentat lucrarea într-o cu totul altă formă la un colocviu internaţional.

    Să vedem ce răspunsuri, chestii, vom avea…

    se va publica oricum.


  25. Multumim pentru toate,Marius.
    Sanatate sa ai,veselie…
    Sa fii iubit!


  26. salut,
    va scrie un crestin practicant.intrebare:de ce marea parte a ”pocaitelor”nu-si poarta capul acoperit nici macar in adunare.pe strada nu poarta nici 90% din pocaite.
    sa cred ca cele casatorite nu au permisiunea sotilor ?la toti le este rusine de ISUS CRISTOS ?
    mai ii valabila Scriptura in zilele noastre ? sigur,cand nu va place cate ceva rastalmaciti cum va cade bine.
    cu se interpreteaza 1 Corinteni 1-16.mai ii valabil Vechiul Testament ? ce aminteste de haine la barbat,la femeie ?
    D-zeu a creat femeie.de ce baptistii boteaza domnisoarele in capul dezvelit
    ?suport biblic ati gasit?
    citeam mai sus:o biserica fara Cristos este doar un club religios.mare adevar sete acesta.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: