Tarkovsky ….
martie 26, 2008…despre tradiţie, experienţă, artă, cunoaştere, lume, om, spiritualitate. Tarkovsky este regizorul meu preferat. Poate că se luptă pentru locul I cu Akira Kurosawa.
Într-un interviu pe care l-am descoperit de curînd Tarkovsky vorbeşte despre tradiţie, acceptarea acesteia versus experienţa proprie.
Partea 1
Partea 2
Nu numai în artă, în film, merită să ne aşezăm în faţa acestei dileme.
Cred că şi în viaţa de fiecare zi, dar mai ales în viaţa de credinţă ar merita să ne întrebăm care sînt acele lucruri pe care trebuie să le învăţăm „first hand” şi care sînt acelea pentru care trebuie să dăm autoritate generaţiilor care ne-au precedat.
Oare cum s-ar putea învăţa rugăciunea cel mai bine?
Dacă veţi întreba un neoprotestant, ne va spune: la prima mînă, începi direct, dialog cu Dumnezeu?
Dacă veţi întreba un teolog din cadrul uneia dintre bisericile tradiţionale: prin şcoala rugăciunii, prin cărţile de rugăciuni, prin primirea tezaurului de minunăţii ale vorbirilor cu Dumnezeu.
În următoarele săptămîni vom petrece cîteva zile gîndindu-ne la şcoala rugăciunii…
Pînă atunci… Tarkovsky.
De ce există artistul? tocmai pentru că lume este imperfectă. De ce există arta imaginii, fotografia, filmul, imaginea mişcătoare, scrisul, teatrul? Arta este o urmare a căderii noastre în păcat, aşa cum cultura este încercarea de a răspunde la întrebările fundamentale, cum spunea Bell.
Sîntem născuţi într-o lume bolnavă şi destinată pierii. Artistul poate încerca scăparea, precum eroul din Rubliov care încearcă să zboare strivindu-se de pămînt.
Putem transmite experienţa noastră altora? Putem vedea noi ceea ce a văzut El? Experienţa proprie nu poate fi înlocuită, dar rezultatele experienţei? Moise a povestit poporului despre Dumnezeul pe care L-a experiat pe munte. Ajunge, nu ajunge?
Care este rolul ascultării aici? De duhovnic, de părinţi? Dacă noile generaţii resping experienţa trecutului, o resping pentru a experimenta căderile noastre.
Iată de ce îmi place Tarkovsky, pentru că cel puţin pune întrebările fundamentale. Nu asta este cultură? Nu cu asta ar trebui să se ocupe un film cult? Care este rostul omului pe pămînt? De ce îi facem umbre?
Poate arta să ne ajute să cunoaştem mai bine lumea, să ne cunoaştem mai bine pe noi, să aflăm răspunsul la întrebările fundamentale, ce este viaţa, ce este adevărul, care este calea?
Cunoaşterea sau curiozitatea ne împiedică să ne împlinim scopul în viaţă? În acest sens, de cunoscător-curios Tarkovsky este un „agnostic”. Adîncimea te focalizează şi focalizarea te face mai adînc. Esenţa vieţii nu stă în cunoaşterea lumii, nici în cunoaşterea de sine, adevărul nu poate fi cunoscut precum un obiect de studiu, nici calea nu poate fi atinsă prin aproximări, iar cel mai bun uz al vieţii nu este în petrecerea acesteia în pururea căutare, ci în odihnă.
Arta? Ne ajută doar să privim lumea prin ochii altora, să trecem dincolo de propriul sine, pentru a putea alege…. arta nu este mîntuitoare, nici cunoaşterea, nici curiozitatea.
Muţenia este posibilă cale, orbirea şi asurzirea faţă de lume? (Rubliov alege să nu mai vorbească o perioadă sub canon, începe să vorbească după ce se încheie turnarea clopotului…)
La patratosu 
Marius, mai ţii minte cum se termină Tarkovsky şi filmul lui „Sacrificiul”? Copilul care nu a vorbit tot filmul, dar în final, după ce rămîne singur, la malul Oceanului, după ce noi am distrus totul şi doar copăcelul lui desfrunzit a mai rămas, după ce îi toarnă apă la rădăcină, se lungeşte lîngă tulpiniţa lui şi spune singurele sale cuvinte: „La început a fost Cuvîntul… De ce, Tată?”… Rubliov, din primul său mare film, rămîne mut după ce vede păcătoşenia şi este ispitit şi rezistă ispitei, băieţelul, din ultimul său mare film, este mut şi prinde grai la sfîrşit, punînd o întrebare la care Tarkovsky va fi aflat răspuns în cer… „De ce, Tată?” Ce frumos, Marius, ce frumos…
Pe cînd o cinematecă la Oradea? 🙂
Draga Marius,
Multumesc pentru aceste interviuri. Tema pe care o propui este de cea mai mare importanta si promit sa urmaresc cu atentie ceea ce scrii despre ea. Succes.
Danut
Extraordinara tema! Profunde ganduri. Iar Tarkovsky ramane un geniu pe care ar trebui sa-l „consumam” mai des.
Eu cred ca traditia are un rol deteminant pentru fiecare generatie. Traditia buna, adevarata, ziditoare, nu falsele traditii, obiceiuri caraghioase. Suntem crestini astazi, pentru ca altii au fost crestini inaintea noastra. si pentru ca au avut grija sa ne trasmita si noua credinta si valorile ei spirituale.La randul nostru, si noi trebuie sa lasam urmasilor aceasta mostenire. Si sa o lasam cat mai bine. Traditia este ceea ce ne leaga pe noi, oamenii, dincolo de timp si de vremuri. Citind cuvintele Mantuitorului si dupa 2000 de ani, ne simtim aproape contemporani cu El, cu acele evenimente sfinte. Viata si prezenta Lui ca un perpetuu prezent.
Arta este si trebuie sa ramana expresia binelui si a frumosului, expresia unicitatii fiintei umane ca si „chip si asemanare a lui Dumnezeu” Ea nu ne mantuieste, dar ne poate arata viata din perspectiva unor oameni daruiti de harul lui Dumnezeu.
„Tezaurul de minunatii ale vorbirii cu Dumnezeu si ale vorbitorilor cu Dumnezeu” – invatam de la cei care au atins piscul cunoasterii divine. Le urmam CALEA. Macar ne straduim.
Foarte frumos articol, Marius!
Rasvan, tin minte, la Rubliov am fost tentat din nou să piratez, mărturisesc, că nu se prea găsesc prin videoteci filmele lui.
Vreau să îmi cumpăr, dacă găsesc, integrala Tarkovsky, de asta îmi place Cohen, Sting, toţi „păgînii ăştia”, nişte „destrăbălaţi” 😦 , dar pun întrebările necesare, vorba lui Eliade, întrebări la care trebuie, dacă nu să răspunzi, măcar să taci.
Tarkovsky şi-a făcut un program genial… a murit de cancer.. prea devreme? Cine poate răspunde la asta?
Danuţ, da, mă chinui să o termin, după ce termin cu „duşmanii lui Isus”. Mă chinui, mă chinui, şi mărturisec, că am tras cu ochil la Ioan Scărarul şi la cîţiva mistici occidentali.
Parte din soluţia pe care o propun în finalul Cărbunilor este reîntoarcerea la un misticism sănătos, la o mistică neoprotestantă. Ceea ce avem, e superbă, dar lipseşte cu desăvîrşire.
Alex, da, am improvizat, temă cu variaţiuni, porinind de la Tarkovsky, este un gînditor seminal. Te caţări pe gîndurile lui şi poţi merge mai departe.
Restaurarea unei tradiţii autentice este un alt punct în programul spălării pe mîini a Eulaliei.
Restaurarea liturghicului este un alt punct. Ele sînt legate împreună între o tensiune între modernitate, actualitate, relevanţă înţeleasă ca elevare şi relevanţă înţeleasă ca deschidere, transparenţă…
Dumnezeu cu voi, prieteni, mă duc să vorbesc la Şega despre Isus CEl RAdical!
Spuneţi o rugă şi pentru mine!
Am urmărit cu interes articolul dar şi comentariile pentru că Tarkovsky este unul din regizorii mei preferaţi.
Tema muţeniei o mai găsim şi în Persona (Ingmar Bergman) sau în Before the rain (Milcho Manchevski).
Mie imi place „Calauza”. Nu stiu ce cauta oamenii aceia… sunt penibili…Ma lumineaza cineva si pe mine ce cauta personajele din „Calauza”… ? bietii de ei…
„Mistica neoprotestanta”.
Hm, ai atins un subiect care ma preocupa de mai mult timp…
draga Dan H. da, vom discuta despre asta.
Oxxy, păi îşi caută Calea şi …. este o invitaţie pentru a ne găsit toţi Călăuza, nu?
AnaAyana, ştiu numai Persona, m-ai făcut curios, îl voi revedea din această perspectivă.
Pe ce loc i-l pui pe Kieslowski?
P.S. Sunt curios daca Tarkovski a fost ortodox…banuiesc ca nu -?
Banuiesc ca din moment ce a fost ingropat in cimitirul ortodox rus-Sf. Genoveva- din Paris, va fi fost ortodox.
Draga Evedule, CNI, are vreo relevanţă în cazul asta ce a fost?
Şi Stalin a fost ortodox, aşa cum serial killers din America sînt botezaţi la baptişti.
what’s the point, Evedule?
Poate fi de folos celor care mor de grijă, într-un comentariu, Tarkovsky spunea:
“La întrebarea: ce anume mã fascineazã atît de puternic în tema sacrificiului – sau a aducerii unei jertfe – pot rãspunde fãrã ocol: ca om religios, mã intereseazã înainte de toate cel care este în stare sã sacrifice, sã aducã jertfã, (…) pentru un principiu spiritual. Un asemenea pas presupune, bineînţeles, o deturnare fatalã de la orice interes egoist, adicã cel în cauzã acţioneazã într-o stare existenţialã aflatã dincolo de orice logicã “normalã” a evenimentelor, desprins de lumea materialã şi legile ei. Şi totuşi, sau poate tocmai de aceea, fapta sa genereazã schimbãri perceptibile. Spaţiul în care se mişcã cel gata sã sacrifice totul, ba chiar sã se aducã jertfã pe sine însuşi, reprezintã un fel de replică la spaţiul experienţelor noastre empirice, dar pentru aceasta nu este mai puţin real”.
Cred că e clar, eu aşa zic… Acest text l-am citat şi într-o postare mai veche de-a mea.
Excelent citat!
De ce lipseste mistica protestanta?
de ce ortodocsii,au multa mistica,ceva care te fascineaza…de ce la neoprotestanti,biserica in care trebuie sa te simti usor cuprins de teama sfanta,de reverenta,de adorare,e mai de graba de forma unui club ?
Chiar si felul in care se „paseste” trebuie sa fie plin de grija,
gandindu-ne ca acolo e Dumnezeu,
felul in care „te imbraci” pentru Dumnezeu…
inainte vreme auzeam surorile” am pregatit acum,pentru maiine la biserica hainele noastre,ale copiilor”…ce frumos..
Parca s-a dispersat in neant,teama aceea infiorata,de
adorare si necunoastere…acum parca le prea stim pe toate..
Parca nu mai avem taine.. 😦
Biserica are o vocatie imperiala, aristocratica, nobila , este o societate de de elita, de este necesara restaurarea farmecului si seductiei Ei prin recrearea misterului, atractia nascuta prin indepartare, fascinatia prin ascundere etc.
Cand spui „vocatie imperiala, aristocratica, nobila…a Bisericii”, cred ca te gandesti in cel mai strict sens spiritual, draga Marius. Caci daca interpretam cuvintele de mai sus in sensul nostru omenesc, stii bine la ce fel de „imperialism, aristocratism sau noblete” se poate ajunge. Ne pricepem atat de bine sa golim de mister, de taina, de sacru, chiar si cele mai sfinte lucruri! Sa le facem banale, formale. Sa pastram forma stralucitoare, fara de continutul spiritual, miezul tainic. Ingrijorarea d-nei Elisa cred ca se poate extinde la intreaga lume crestina.
da, aşa e Alex, în sens spiritual, Biserica este o comunitate divino-umană, este o comunitate spirituală, cu „CApul în nori”, de aceea cred că sensurile acestor cuvinte trebuie înţelese în acest context.
Uite, un loc de unde poti sa-ti cumperi aproape toate filmele lui Tarkovsky, pe DVD, cu livrare gratuita peste tot in lume. CD WOW
Iti dau mai multe site-uri ale lor:
http://www.cd-wow.us/ – site-ul pentru SUA, cu preturi in dolari
http://www.cdwow.ie/ – site-ul pentru Europa, cu preturi in Euro
Ti le-am dat pe amandoua fiindca nu sunt sigur daca ambele au aceiasi oferta, la acelasi pret.
Stiu oricum ca au DVD-uri de foarte buna calitate, lansate de compania „The Criterion Collection” ( http://en.wikipedia.org/wiki/The_Criterion_Collection ), care se ocupa special de filme clasice. Sper sa-ti fie de folos.
Chiar nu as avea nici o problema morala in a-mi lua de pe internet filmele lui Tarkovsky. Pana la urma, el a murit, cine se bucura de banii care ii dau eu acum pe dvd-uri? Firmele care au drepturile de autor care poate nu au nici un merit. Ar trebui sa intre in Public Domain.
Erunestian, nu mă ispiti, dragă!
Tocmai m-am interesat de integrala Tarkovsky, un prieten mi-a spus că ar fi pe undeva la 200 de dolari… ei, pentru un pasionat nu-i chiar o tragedie.
Mai ales că filemel astea trebuie să le ai „în vedere”… destul de des ca să le pricepi.
Tarkovsky poate fi înţeles numai dacă citeşti şi critica despre el.
Daca s-ar putea strange toate filmele, dar sa fie titrate in lb.română…ar fi grozav. Si ar putea fi aratate la mai multi oameni. Oare s-ar putea găsi aşa?
Alex, nu ştiu dacă se poate găsi aşa ceva. … eu prefer să ascult pronunţia rusească, să nu fie dublat peste, să fie cu subtitrări.
Habar n-am dacă toate filmele lui Tarkovsky sînt subtitrate în lb. română.
Toate filmele lui Tarkovsky sunt titrate în limba română dar pe marea majoritate asta nu ajută prea mult 🙂
Nu ma gandeam la dublare, ci la subtritrare! Mi se pare horror metoda asta a dublarii, parca destinata analfabetilor. Imi aduce aminte de filmele pe care le vedeam la TV bulgara pe vremea lui Ceausescu (ca la TVR nu aveai ce sa vezi), ca ma stricam de ras cand auzeam actorii americani „strigand” replici in bulgara! Sau faimoasele filme de pe casetele video cu vocea „inconfundabila” a Irinei Nistor! Ha, ha, ha, va mai aduceti aminte?
Imi place sa vad filmele in forma lor originala.Chiar daca la capitolul limbi straine am multe lacune. Iar limba rusa imi place foarte mult, pt ca am studiat-o vreo 7 ani la scoala. Mai tin minte destule cuvinte si expresii si ma incanta auzul ei, pt ca are o muzicalitate aparte. Iar cuvintele acestei limbi sunt foarte interesant „construite”.
Ma gandeam ca le-as putea arata copiilor la scoala unele filme de arta, precum cele ale lui Tarkovsky si alti mari regizori. La cate deseuri consuma ei, macar din cand in cand sa vada si ceva cu adevarat de valoare.
Ups, Răsvan, da, dacă nu ştii Tarkovsky poate cineva să îţi facă şi scheme şi desene că tot nu înţelegi.
Alex, Limba rusă e frumoasă! Vă aduceţi aminte chestia aia? „urîtă ca limba rusă”… nu, limba rusă este o limbă foarte frumoasă, elastică pentru că s-a scris multă literatură în ea.
Da, ar fi interesant să faci o cinematecă şcolară, să vizionaţi filme după care să discutaţi… ar fi excelent.
Crede-mă, merge experimentul, şi eu am făcut.
In Iasi exista un Club al Cinefililor care a debutat in aprilie 2005 cu un medalion de filme ale lui Tarkovski. In fiecare luna din an, in fiecare miercuri a saptaminii. asadar in functie de luna ruleaza 4 sau 5 filme de acelasi regizor. Clubul a inceput cu Tarkovski. Nu stiu de ce. Iubesc fiecare film al lui, as spune ca el a intuit bine in materie de limbaj cinematografic sansa pe care arta o acorda omului in procesul indumnezeirii. Dar Tarkovski nu este regele cinematografiei. Dar cred ca Tarkovski face parte dintre acei regizori ptr care lumea de dincolo si o oarecare atitudine crestina asupra artei a impus un limbaj cinematografic metafizic si crestin. Ingmar Bergman, Carl Theodor Dreyer, Andrei Tarkovsky, Aleksandr Sokurov, Pavel Lungin, Zviagintsev, Luis Bunuel, Mizoguchi, Kobaiashi, Antonioni, Robert Bresson si atitia altii. Nu cred ca exista un maestru absolut. Eu unul sunt un cinefil inrait vad cam 5 filme pe saptamina. Si cred ca cel mai puternic film pe care l-am vazut este „Ordet/Cuvintul care da viata” din 1955 al danezului C.T. Dreyer. Mi-ar placea sa discutam despre filmele care spun ceva pe termen lung si care tulbura.
Emanuel, îmi stîrneşti amintiri plăcute, îmi aduc aminte de cineclubul de la Casa Pogor, acolo am văzut primele filme de cinematecă.
Ieri m-am contrazis cu doi prieteni în privinţa lui TArkovsky. Ce să-i faci, îmi place, poate nu aşa cum le plăcea „tuturor inginerilor snobi dinainte de 89”, dar îmi place.
Da, nu există un maestru absolut, de acord. Voi căuta filmul de care vorbeşti.
Da, ai putea să ne propui o listă de filme din acestea, care au mesaj.
Spune-ne şi de unde le putem închiria că la magazinuşele astea de închiat filmuleţe nu găseşti decît Rambo şi Arnold.
Intamplator am citit ca pe 4 aprilie este ziua de nastere a marelui regizor Tarkovsky! Asa ca acest post, in preajma aniversarii sale, poate fi considerat un mic omagiu pentru un om mare!
Si tot pe 4 aprilie a murit Martin Luther King. Si despre el se pot spune multe tare.La câtă intoleranta este in lumea asta…
Draga Alex, la Martin Luther King sînt mai reţinut. Nu pentru că e negru, ci pentru felul în care a trăit ultimii ani ai vieţii sale. Nu sînt mîndru că a fsot pastor, tocmai din acestă pricină.
Daca vreti sa cunoasteti mai bine arta lui Tarkovsky, el are o carte in care spune lucruri foarte interesante despre filmele lui. Se numeste „Sculpting in Time”. E in engleza; nu stiu sa fi aparut vreo editie in limba romana.