Isus va fi fost „blogger” … 21

De asta şi Evanghelia este scrisă ca un „blog”. Isus şi-a petrecut foarte interesant timpul. În aparenţă pierdea timp cu carul, dădea senzaţia că ar fi avut vreme grămadă la dispoziţie, deşi avea de mîntuit o lume întreagă în cam trei ani şi jumătate.

Scandalos, absolut scandalos.

De unde o fi avut atîta timp să stea de vorbă cu toţi rataţii? cu toate ratatele, cu toţi damnaţii, cu toate păcătoasele?

De unde o fi avut atîta timp de simpozioanele alea (în sens etimologic, sym-posion, a băut împreună cu ei…). A mîncat şi a băut cu ei şi a stat pînă tîrziu la nimic altceva… decît … discuţii. Discuţii, discuţii, discuţii, discuţii.

Mai multe discuţii decît minuni, mai multe discuţii decît vindecări, mai multe discuţii decît predici. Viaţa lui Isus a fost mustindă de dialoguri. Le-a dat o temă de gîndire ucenicilor. Pilda spusă de Semănător, Pilda SEmănătorului (atenţie la genitiv! 🙂 ) şi … n-au priceput nimic, s-au lungit la comentarii… şi tot n-au priceput, pentru a aştepta dezlegarea Lui.

Isus a trăit o viaţă care în aparenţă n-are nici un sens. Repet, în aparenţă, şi cu ghilimelele de rigoare, adică analizată după canoanele „ordinii” noastre haotice.

Ceea ce la Dumnezeu este kosmos la noi este haos, şi atunci cînd noi considerăm totul haotic, aceea este ordinea lui desăvîrşită.

Nepotrivitul este momentul exact pentru El, adică „la vreme”. Pierderea noastră de timp este vreme răscumpărată pentru El.

Isus „loser-ul”?

Mi s-a dat exerciţiu impus. Cineva mi-a propus o temă foarte interesantă pentru un interviu: A fost Isus Cristos un loser?

Da, într-un fel, Isus este un „ratat”. N-a lăsat mai nimic în urmă. N-a vorbit decît o singură limbă din cîte se pare. N-a scris nici o carte, n-a lăsat în urmă nici o instituţie, n-a lansat nici un „produs”, n-a rămas nici o clădire în urma lui, nu l-a interesat înţelepciunea grecilor, la modă în vreme, n-a cîştigat conducerea politică din mîna romanilor, n-a făcut nici o revoluţie, n-a avut recunoaştere academică din partea rabinilor vremii, a avut ghinuionul să se nască în locul nepotrivit, a trăit cu porecle pline de dispreţ, a murit ca un damnat.

Ce-a făcut Isus pe pămînt? Mai nimic semnificativ din punctul de vedere al contemporanilor Săi.

Răstignirea pătratului

În urmă cu ceva vreme, prin preajma unui „celebru” concurs 🙂 unui artist-meşteşugar i s-a dat o comandă: o sculptură care să fie în legătură cumva cu Pătrăţosu. S-a gîndit omul, s-a gîndit, şi-a tocat creierii mărunt, aşa cum ne-a mărturisit, pînă cînd i-a venit o idee de care eu însumi nu sînt demn, dar care m-a încîntat de la prima explicaţie.

Am primit supriza cînd am fost la Beclean. Eu n-am ştiut nimic pînă în ziua primirii, dar nici omul de afaceri care a comandat lucrarea n-a ştiut ce va fi, cum va arăta, cum se va intitula.

Ne-am apropiat de maşină, o Dacie pick-up şi … meşterul a descărcat un ghips alb, neuscat încă, umed pe alocuri, fragil, dar greu, aşa cum a fost şi jerfa.

Amîndoi am fost uimiţi în momentul în care artistul ne-a arătat „obiectul” şi ne-a explicat despre ce este vorba:

Este răstignirea unui Pătrat… „Am fost răstignit împreună cu Cristos….. Pătratul este răstignit cu Cristos, dar Cristos este şi nu mai este acolo, dacă te uiţi de jos în sus, vezi că spaţiul de jos este gol… El este în ceruri, dar ne lasă răstignirea nouă, aici. Aici noi ne transformăm după chipul Său. Ne mulăm pe Cristos şi sîntem datori să purtăm urmele lui în carnea noastră. Aici, în ghipos este doar mulajul care a rămas ca o amprentă în pătrat, pe pătratul care a fost pus împreună cu El pe Cruce…”

L-am privit din toate părţile… Este greu, foarte greu, cred că are undeva pe la 30 de kg. M-am luptat cu el să-l duc spre biroul meu. Îmi trebuie un perete întreg pentru el. Nu poţi pune aşa ceva pe lîngă poze de familie sau alte chestii.

Este lemn vechi, aurit pe alocuri, ghips peste reţea de fibră de sticlă… undeva spre inimă este simbolul Treimii, dar cu vîrful în jos pentru a arăta pogorămîntul, Întruparea.

Gata! Pătratul a fost răstignit! Pentru ce să mai trăiască? Moartea şi Învierea sînt Legile după care creştinul trebuie să trăiască.

Îi mulţumesc celui care a comandat lucrarea, mulţumesc celui care a făcut-o şi mulţumesc mai ales pentru ideea de a mă răstigni pentru binele altuia!

Aşa voi face! 🙂

Notă:

1. nu am avut libertatea din partea artistului-meşteşugar de a-i deconspira numele.

2. nu am avut permisiunea „sponsorului” pentru a-l descoperi

3. Am pus acest post acum pentru că acesta îmi este adevăratul „premiu” după acest an şi 1 lună de blogging. Pe acesta îl consider cel mai autentic, de un simbolism care m-a încărcat de gînduri şi de planuri. Este un „premiu” pe care l-am primit ca pe un DAR, adică în afara oricărui concurs sau competiţii.

Nici artistul, nici sponsorul nu s-au calificat în autorităţi evaluatoare a felului în care eu am scris în acest an, din Paşte în Paşte, ci mi-au dăruit „o sugestie”, un sfat duhovnicesc, sfat pe care l-am luat deja cu mare seriozitate în inimă.

Galateni 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Şi au găsit mormîntul gol… ziua întîi

Cristos a înviat!

Matei 28:1 La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2 Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.
3 Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4 Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
5 Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.
6 Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;

Note:

1. Blogul a murit pentru o zi întreagă, aşa cum se cuvine de Moarte şi Înviere. Îmi cer scuze pentru „subtilitate” 🙂 faţă de cei care nu s-au prins…. Sper ca acest lucru să fi fost terapeutic şi pentru mine şi pentru voi în vederea „decontaminării” de parazitul blogariselii.

Fiţi blogosloviţi!

2. Fotografia de mai sus a fost făcută de Naum Lucas. Este propria idee, propriul mondaj, este interiorul unuia dintre instrumentele „goale de dinăuntru”, instrumente pe care le-aţi văzut în imaginile anterioare.

3. Noul header nu este creaţia mea. Este creaţia lui Flavius Petrişor şi a fost produs iniţial pentru Fabrica de Bărbaţi.

4. În timpul acesta am primit din partea Domnului un gînd! Despre înviere, dar mai ales despre moarte!

Ultimul ceas

AICI este dialogul cu Naum.

Este un dialog din timpul proiectului.

Aceasta a fost intenţia întregii mişcări, transmiterea tradiţiei către următoarea generaţie.

TRebuie să ne împlinim datoria de taţi către fii în lumina textului din Deuteronom 6. Cumva cumva, într-un limbaj nou, păstrînd esenţa, transmitînd mai departe istoria, invitîndu-i pe cei care ne urmează „să intre în poveste.”.. la fel ca în „never ending story”

S-a dus de s-a spînzurat… ceasul 9

Matei 27:5 Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.

L-au învelit…ceasul 8

Ioan 19:40 Au luat, deci, trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.

I-am pregătit un mormînt…ceasul 7

Luca 23:53 L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.

Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara…ceasul 6

Matei 27:45 de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.

Marcu 15:33 La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.

Luca 23:44 Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.

Uciderea … cu moartea pe moarte călcînd… ceasul 5

Isaia 53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă.
4 Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
7 Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8 El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.
10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

…………………………………………………………………..

Tot ce s-a întîmplat aici n-a fost „programat” în vreun fel.

Cuţitul s-a rupt „de la sine”, simbolizînd ruperea morţii.

L-am păstrat.

Naum a filmat totul.

după vechea slovă… ceasul 4

Romani 7:4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.
Romani 7:6 Dar acum, am fost izbăviţi de lege şi suntem morţi faţă de legea aceasta, care ne ţinea robi, ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Unul la dreapta, altul la stînga… ceasul 3

Azi vei fi cu Mine…

Marcu 15:27  Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga Lui.

Şi L-au răstignit… ceasul 2

Detalii

Şi sufletul tău va fi străpuns… ceasul 1

Luca 2:35 Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”

PhotoCina lui Voicu

1. Cine va sta pe scaunul de domnie? Pentru cine s-a întins această masă? Ce spiţă regească va ocupa acest jilţ? De unde şi când se va ivi oare? O faţă de masă albă, întinsă – o potenţă, un ospăţ în devenire. Un jilţ în mijlocul mesei – o promisiune tăcută. Aşteptare şi linişte.

2. Bucatele umplu masa, dar misteriosul personaj întârzie să apară. Va fi un ospăţ, e o certitudine. Prilejul poate va fi o nuntă. Sau o înmormântare. Dar cine sunt mesenii, vor apărea oare cei chemaţi la cină? În aer se risipeşte deja aroma bucatelor. Vinul îmbie. Străinul întârzie. Aşteptare şi freamăt.

3. Iată-l, a sosit. Dar poartă o cămaşă a morţii. Un Mire trist, prezent la cina ce vesteşte propriul său prohod. Deznădăjduit, întinde braţele arătând bucatele, chemând mesenii. Are palmele întinse în sus, prefigurând parcă stigmatele. Înainte îi stă un pahar, ce pare cu neputinţă de îndepărtat. Este vremea Cinei de taină. Aşteptare şi chemare.

4. Prietenii Mirelui. Nişte străini ca şi el, nişte pierde-vară înfometaţi. Adunaţi ca o turmă împrejurul păstorului. Printre ei un vameş, nişte pescari, un vânzător. Deveniţi ucenici ai acestui rabbi trist, care i-a fermecat cu pildele lui despre apa vieţii. Sau despre cea a unei împărăţii fabuloase, cu multe locaşuri. Unul dintre ei întoarce capul, priveşte pieziş. Paharele sunt pline. Aşteptare şi tensiune.

5. Unul dintre voi mă va vinde, anunţă în treacăt Mirele. Banchetul mesianic se transformă într-o sală de judecată. Cine, eu? Poate tu! Ba tu, ba tu! El, celălalt. Mereu altul. Ca întotdeauna. Mâinile zboară prin aer, vinul tremură în pahare, miroase a pâine, dar taina cinei se risipeşte. Palmele Mirelui rămân întoarse spre cer. Privirea spre pământ. Aşteptare şi trădare.

6. Pâinea se frânge. Binecuvântarea coboară. Se face linişte. Toţi mănâncă, ascultând îngânduraţi. Prietenul lor le ţine o ultimă lecţie din cursul său despre fericire. Lecţia iubirii, a slujirii totale. Se preface în servitor, de dragul lor. E ospătar la ultima sa cină, cea dinaintea morţii. Aşteptare şi slujire.

7. Oare când se va întoarce Mirele pe scaunul său de domnie? Pe cine va mai găzdui această masă? Oare de ce au rămas acolo pâinea şi vinul? Şi mai ales, ce căuta el, ca un străin, în drum spre Emaus? Cum mai ardea inima în noi, ascultând cum tălmăcea Scripturile… Înviere şi aşteptare.

…………………………………………………………………………………………………..

Mulţumiri:

Acest proiect a fost realizat pentru coperta cărţii Evanghelia vagabonzilor, autor Brennan Manning (Editura Aqua Forte, Cluj, 2006). Proiectul nu ar fi existat fără ajutorul nepreţuit al următorilor: Rezidenţii Azilului de noapte Ruchama în rol de apostoli, Prison Fellowship Romania, Marty Caffee Cluj (ospăţul), Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB, Filarmonica oraşului Cluj (locaţia), Erno Bartha Ciupe (Mirele), Lehel Makara & Ciprian Moldovan (lumini, making off), lector dr. Doru Pop (regia), pr. Sorin Benchea, Editura Aqua Forte.

…………………………………………………………………………………………………..

Notă: Fotografiile aparţin lui Voicu Bojan. Textul aparţine lui Voicu Bojan.

Au fost achiziţionate, cu drepturile aferente, de mine în vara anului trecut pentru prezentarea de la şcoala de vară. Ca urmare, toate aceste fotografii au drepturile rezervate şi nu vor putea fi folosite fără acordul proprietarului acestui blog.

Acestă serie va putea fi văzută în format mare în cadrul unei expoziţii permanente pentru care se caută un loc potrivit…

S-a ridicat de la masă… şi a luat un ştergar

Constantin Tudose a plecat la Masă sau „Mor după tine” 2

Constantin Tudose, fost deţinut politic din grupul Pantalonilor Scurţi, coleg de detenţie cu fratele Nicolae Moldoveanu, conducător marcant al mişcării Oastea Domnului, a plecat la Masă, Acasă, acolo unde i-a fost pregătit locul. La 9.30 aseară, după o viaţă frumoasă de 86 de ani, şi-a urmat prea repede prietenul.

L-am cunoscut. Părul alb îi era cu adevărat o cunună de cinste. Ochii? De o blîndeţe rar întîlnită, dar lăsau să se vadă şi asprimea faţă de el însuşi şi faţă de păcat. Pocăinţa căii înguste i-a lăsat urme pe frunte şi pe trup. Rugăciunea îi era fierbinte, cunoaşterea Scripturilor, neîndoielnică. Iată Psalmul 23 în interpretarea dînsului.

Ultima predică a dînsului a fost despre Pocăinţă.

După ce s-a luptat şi a biruit împreună cu Domnul de patru ori cancerul, Isus l-a retras din ring, onorîndu-l pentru o viaţă aşa de frumoasă.

Sîmbătă, ziua în care şi Domnul a stat în mormînt, va fi însămînţat şi trupul său, la ora 12, la Cimitirul Sfîntul Lazăr din Galaţi.

La revedere, frate Tudose!

Spune-le sfinţilor că vrem şi noi acolo!

PS.

Mulţumesc lui A.S. pentru detalii!

Fotografia este făcută la înmormîntarea fratelui Niculiţă Moldoveanu. Mîna de pe umărul fratelui Tudose este a fratelui Petrică Găină.

PPS.

Relatare de la înmormîntarea fratelui Niculiţă Moldoveanu:

„Cand fr Petrica statea langa sicriu, a venit fr Tudose sprijinit de un tanar, pe nume Catalin, era venit din operatie, si a intrebat pe fratele Petrica: „pot sa dau panza la o parte?”, fr Petrica i-a raspuns ca se poate. Intr-o mana tinea bastonul si cu cealalta a dat panza de pe fata fratelui Niculita, i-a pus mana pe frunte si a zis: „Preaiubite frate, ai plecat Acasa, Portile de margaritar ti s-au deschis. Dumnezeu te-a binecuvantat cu cantari si te-a folosit in lucrarea Lui. Dute, in curand voi veni si eu.”… fr Petrica spunea, cu lacrimi: „M-a zdrobit rugaciunea lui”. Acuma din tot lotul a mai ramas fr Valer de la Simeria.”

Photojeluire: Le-am cîntat de jale… şi de bucurie…

Photocimilitură 2

Photocimilitură 1

Beniamin din Cuzap

Beniamin din Cuzap ESTE un tînăr. Îi cunoşteam sora, Rahela. Îmi este studentă. Am călătorit prin Pădurea Neagră spre Voivozi şi apoi Cuzap ca să-l întîlnesc şi pe el.

Pădurea Neagră nu e neagră acum. Este de un verde crud, înfiorător. Peste tot explodează viaţa. Muşchiul se caţără pe copaci, frunzele se desfoaie întinzîndu-se ca nişte copii treziţi să meargă la şcoală. Izvoarele de primăvară curg în gropile din şosea. Mi-am stropit faţa călcînd cu roţile în ele cu nesaţ şi sete.

Dincolo de Pădurea Neagră se înmoaie dealurile, sînt verzi şi încalecă caii surii şi maro, caii ieşiţi la păscut. Caii foştilor mineri.

Fabrica de sticlă este opacă. Moartă. Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră nu mai are geamuri. În Pădurea Neagră se construiesc biserici între schele mai înalte decît bisericile.

După ce am trecut de Pădure am intrat în Cuzap, un sătuc aruncat între dealuri ca apa dintr-o căldare care se împrăştie suptă în pămînt.

M-am dus să-l văd pe Beniamin din Cuzap, fratele Rahelei.

Am intrat într-o celulă…

Nu din aia…. din asta. Iată AICI. Dacă aş intra într-o celulă…. Dacă aş intra într-una dintre celulele mele… Zilele trecute am discutat mult despre viaţă, despre pămîntul bătrîn, despre evoluţie şi altele ca acestea. Un prieten mi-a trimis un clip, o animaţie. Habar n-am, nu mă pricep, nu ştiu cît este de aproape de realitatea microscopică. El este pasionat de genetică, biologie, medic etc. Spune că este „pure beauty” şi că aşa ar fi.

Asta înseamnă că trebuie să îl cred. Aşa frumos să fie spectacolul dintr-o celulă? Numai de muzică mă cam îndoiesc… 🙂 SAu poate că şi celulele cîntă.

Dacă aşa arată viaţa într-o celulă, mai poate spune cineva că nu există Dumnezeu?

E prea complex totul, prea rafinat acest balet….

Da, ştiu, fără muzică… şi totuşi…

Direcţia de slujire „cu tineretul”

Problema este asemănătoare cu cea a  pastorului de tineret. Avem nevoie de el sau nu? Nu cred! Am încercat deja să argumentez asta.

Deocamdată cineva a fost „încredinţat” de Consiliul Uniunii ca să facă propuneri în privinţa lucrării cu tineretul.

M-am trezit şi eu întrebînd aşa, într-o doară: ce fel de propuneri? Există un regulament de funcţionare al acestui departament, spre exemplu? Facem, facem, dar fără să punem un cofrag în care să funcţioneze bine?

Există vreo formă de evaluare a activităţii după 1,3, 4 ani de zile? Există vreo organigramă de funcţionare, un job description şi cum anume se vor relaţiona aceste departamente faţă de vicepreşedinţii aleşi în Congres? S-a gîndit cineva la chestiile astea sau facem iar lucruri într-un hei-rup post revoluţionar, numai ca să dăm impresia că „se face”.

Mult zgomot nu însemnă neapărat că se şi lucrează.

Cum vom spune că a fost bine sau rău? Aşteptăm doar rezultatele şi să tragem concluziile cînd este prea tîrziu?

Cum anume se rezolvă relaţia dintre autoritatea bisericii locale asupra tinerilor ei şi autoritatea aceasta nouă, direcţia de slujire cu tineretul.

Cum anume au fost propuşi aceşti coodonatori, există deja o listă cu ei. După simpatii, afiliere, prin tragere la sorţi, după realizările trecute, după CV? (un prieten a avut surpriza să îşi vadă fiul într-o astfel de structură şi, culmea, nici nu se discutase cu dînsul înainte, era propus acolo pentru că s-a pus degetul pe litera respectivă la alfabet, probabil.)

Dacă cel desemnat deja a fi coordonatorul cu tineretul le spune că este mai înţelept să vină la biserică cu tricoul scos din pantaloni, că e mai cool, şi pastorul bisericii este îngrozit de idee, cine va avea cîştig de cauză?

Lăsaţi-ne să ne educăm tinerii în biserici aşa cum ştim şi cum am priceput, lăsaţi-i să intre în ucenicie, nu ni-i luaţi de sub autoritatea naturală biblică!

Mulţumesc, nu am nevoie de departamentul de familii tinere la nivel de uniune. Dacă nu sînt de acord cu unele dintre învăţăturile legate de controlul naşterii, spre exemplu şi îmi vin virusate familiile de acolo, din taberele speciale pentru familii organizate de uniune?

Dacă cei care se ocupă cu asta doresc să facă conferinţe şi întîlniri de genul asta şi au clienţi, atunci să le facă, dar nu cred că este indicat să se folosească pentru asta de platforma uniunii. Să le facă pe resursele lor şi în dreptul numelui lor.

Roada lor va fi testată de timp, dar nu încurcaţi numele Uniunii în asta.

Lasaţi soţiile lîngă soţii lor în lucrare, fără chestii ca „lucrarea cu femeile”.

Am auzit prea mulţi pastori care se plîng că „li s-au stricat tinerii” în astfel de contexte ca să mai am încredere în astfel de iniţiative. Am văzut o dată şi am fost parte la cîteva acţiuni pe cînd exista, pe vremuri, un astfel de departament. Mulţumesc, nu îmi mai trebuie.

Baptismul este, în primul rînd, o lucrare spirituală, nu una administrativă şi organizatorică. Toate aceste oase vor căpăta carne atunci cînd Duhul Domnului va sufla peste ele, nu cînd vom tipări noi propuneri la imprimante.

PS.

Am înţeles că este o propunere ca cei care au fost deja (nu vor fi aleşi sau numiţi, au fost DEJA aleşi, pe criterii de simpatie, prietenie, afiliere, înălţime, greutate etc.) vor avea un vot consultativ în Consiliu şi vor participa la întîlnirile consiliului.

Nu-i ciudat să se întîmple asta cînd discutăm faptul că nu au ce căuta în Consiliu expertul financiar şi expertul juridic?

Iertare, dar m-am învăţat să gîndesc cum viva voce.

S-a terminat şi dosariada noastră?

Probabil că da. Acum este foarte convenabil să ne numim şi noi „preoţi”. Ei au scăpat. Nu vă vine să credeţi? Uitaţi AICI. Bravo dînşilor. S-au „descurcat”. Aşa-i românul, se descurcă. Le încurcă greu, dar le descurcă repede.

Acum problema noastră teologică şi practică este dacă pastorul din mediul evanghelic este asimilabil preotului care slujeşte în bisericile tradiţionale. Dacă da, e bine! Dacă nu, avem încă bătăi de cap! Eu nu cred că da, dar vor fi destule voci care vor spune „că da!”

Şi aşa sîntem noi clericali în practică, nu? Şi aşa numai la nivelul declarativ mărturisim preoţia tuturor credincioşilor… Deci?

Să se facă dreptate, dom’le, să intrăm şi noi în rîndul lor, a preoţilor (o salarizare de la stat ar mai urma, nu-i aşa?) şi să ne lase odată în pace cu tragerea asta la socoteală. Ce, măgar ceva privilegii acolo ca să fie …

Vivat! A murit dosariada preoţilor, trăiască dosariada politicienilor!

Augustin despre „competenţi”

Discuţiile despre locul Proconsului lîngă Josh mi-au adus aminte de o întîlnire providenţială cu unul dintre cei mai calzi profesori pe care i-am întîlnit, prof. Alan Kreider de la Universitatea din Oxford.

Un suflet de o curăţie rară, o minte strălucită, un istoric respectabil, un credincios de-o pioşenie greu de găsit pe acele meleaguri. Era menonit. După o discuţie cu dînsul, în 1999, m-am retras în camera de la Regent Park şi am scris acest articolaş. E multă speculaţie, dar are notiţe de subsol, ca să pară academic 🙂

Am pus locaţia şi dedicaţia ca să îmi aduc aminte circumstanţele scrierii, că oricum „m-am dat mare” că fusei la Oxford 🙂 De ce numai alţii?

Iată acum îi fac o „dedicăţie” şi lui Aurelian, vajnic războinic netalibanic pentru cauza relevanţei. 🙂 Sper să devenim prieteni şi să ne înţelegem mai bine motivaţiile unul altuia. Aurelian, primeşte cu toată dragostea şi sinceritatea, că la Os Guiness n-am ajuns încă.. E împrumutată şi e scuuumpăăăă … rău!

După seria de argumente şi după susţinerea foarte „ştiinţifică” şi de o parte şi de alta, iată un duş rece, prea rece, cred eu.