Beniamin din Cuzap ESTE un tînăr. Îi cunoşteam sora, Rahela. Îmi este studentă. Am călătorit prin Pădurea Neagră spre Voivozi şi apoi Cuzap ca să-l întîlnesc şi pe el.
Pădurea Neagră nu e neagră acum. Este de un verde crud, înfiorător. Peste tot explodează viaţa. Muşchiul se caţără pe copaci, frunzele se desfoaie întinzîndu-se ca nişte copii treziţi să meargă la şcoală. Izvoarele de primăvară curg în gropile din şosea. Mi-am stropit faţa călcînd cu roţile în ele cu nesaţ şi sete.
Dincolo de Pădurea Neagră se înmoaie dealurile, sînt verzi şi încalecă caii surii şi maro, caii ieşiţi la păscut. Caii foştilor mineri.
Fabrica de sticlă este opacă. Moartă. Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră nu mai are geamuri. În Pădurea Neagră se construiesc biserici între schele mai înalte decît bisericile.
După ce am trecut de Pădure am intrat în Cuzap, un sătuc aruncat între dealuri ca apa dintr-o căldare care se împrăştie suptă în pămînt.
M-am dus să-l văd pe Beniamin din Cuzap, fratele Rahelei.
La patratosu 