h1

Beniamin din Cuzap

Aprilie 21, 2008

Beniamin din Cuzap ESTE un tînăr. Îi cunoşteam sora, Rahela. Îmi este studentă. Am călătorit prin Pădurea Neagră spre Voivozi şi apoi Cuzap ca să-l întîlnesc şi pe el.

Pădurea Neagră nu e neagră acum. Este de un verde crud, înfiorător. Peste tot explodează viaţa. Muşchiul se caţără pe copaci, frunzele se desfoaie întinzîndu-se ca nişte copii treziţi să meargă la şcoală. Izvoarele de primăvară curg în gropile din şosea. Mi-am stropit faţa călcînd cu roţile în ele cu nesaţ şi sete.

Dincolo de Pădurea Neagră se înmoaie dealurile, sînt verzi şi încalecă caii surii şi maro, caii ieşiţi la păscut. Caii foştilor mineri.

Fabrica de sticlă este opacă. Moartă. Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră nu mai are geamuri. În Pădurea Neagră se construiesc biserici între schele mai înalte decît bisericile.

După ce am trecut de Pădure am intrat în Cuzap, un sătuc aruncat între dealuri ca apa dintr-o căldare care se împrăştie suptă în pămînt.

M-am dus să-l văd pe Beniamin din Cuzap, fratele Rahelei.

S-a întors Acasă. A fost adus acasă pentru puţin timp.

Ieri l-am întîlnit, dar nu mai era în coaja asta de trup. Plecase de o săptămînă. A plecat de-adevăratelea… De asta era sobru, serios, fără zîmbet de întîmpinare, fără încruntare de supărare. Senin şi serios. Îţi ţinea mîinile adunate cu degetele împletite unele în altele ca bătrînii. Prea serios, mult prea serios pentru un tînăr ca el.

Beniamin stătea într-o coajă de lemn între flori, „dormind dus” cu tot satul lîngă el şi cu tot satul care îl ducea dormind.

Pastori şi preotul ortodox din sat, oameni cu copii acasă, lăcrimau ca nişte prunci spunînd de bine.

Toţi au spus ceva, numai Beniamin n-a spus nimic, mîngîiat de mama care l-a purtat, îmbrăţişat de soră, plîns de frate. El a stat cuminte odihnindu-se acum, dar cuminte cum a fost toată viaţa, muncind pentru familie prin Italia, pentru sora de la facultate, pentru părinţi.

Cu o săptămînă în urmă îngerul lui păzitor n-a ajuns mai repede decît el cei 25 de metri de schelă.

Cînd cădem îngerii ajung mai greu pentru că au aripi şi acelea îi împiedică.

Beni, după scurtul lui zbor, a căzut drept, dar drept în palma găurită a lui Cristos. De ce cred asta?

Pentru că în urmă cu un an intra în apa botezului în Biserica din Peştiş, îmbrăcat în alb, acelaşi fel de alb care stăruia în coaja aceea de lemn în care dormea de Florii.

Beniamin din Cuzap a fost ieri, de Florii, lacrima lui Isus pentru cetatea aflată în ziua cercetării.

Beniamin din Cuzap nu a fost… ESTE un tînăr… dar ESTE în altă parte… de cealaltă parte a cerului. A lucrat la înălţime…pînă la 22 de ani. Acum nu mai are nevoie de schelă.

Beniamin a fost cu noi 22 de ani şi acum, după ce-a căzut în palma Domnului, va rămîne pentru o vreme, două vremi, trei vremi şi toată vremea cu El. Am eu impresia că nu vrea să-i mai dea drumul…

Uite că nu m-am putut abţine … şi mi-a ajuns sarea din ochi pe buze.

Şi asta este numai prima zi din săptămîna mare…

Anunțuri

16 comentarii

  1. Am auzit si eu de aceast baiat. Stiu cate ceva si de familia lui. Doar DUMNEZEU poate sa aline suferinta acestei familii. Este saptamana patimilor lui Isus!!!!


  2. Pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere sa pazeasca inimile voastre indurerate pina la venirea Domnului Isus.fam.Obeada


  3. Oare experimenteaza Dumnezeu suferinta? Cu siguranta! Lacrimile lui Cristos demonstreaza acest lucru! Dumnezeu nu este indiferent fata de suferinta umana! Biblia ne spune asta inainte de a ne-o spune Moltmann sau altii. Domnul sa mangaie familia lui Beniamin!


  4. Nicu, se pare că Beni avea o mărturie foarte bună între colegi, faţă de patronul lui. Dumnezeu să mîngîie familia lui şi să îi cerceteze pe cei care au fost ieri la înmormîntare!

    Amin, Viorica!

    David, Da, Dumnezeu A EXPERIMENTAT suferinţa, ştie cum este să îţi pierzi Fiul. Suferinţa lui Dumnezeu a fost reală, în timp, deşi El ştia sfîrşitul…


  5. Esti meserias, Marius, pana la sfarsit abia mi-am dat seama ce s-a intamplat. M-am lasat dus de poveste. Era sa citesc textul ca un jurnal de calatorie.
    Meserias!!!
    Acu chiar cred ca trebuie publicat in carte blogul asta ca o carte de vacanta.
    Imi pare rau de bietul Beni! 22 de ani?
    Dumnezeu sa ii mangaie pe ai lui!


  6. Da…frumos..foarte frumos.


  7. draga Marius, acum am inteles de ce-ai schimbat look-ul blogului, pe fond indoliat. E de-nteles. Cred ca DUMNEZEU va face ca aceasta zi care pt noi a fost una a bucuriei, pt satul Cuzap sa fie o piatra de aducere aminnte. Si Beniamin este-n fericiri. A stiut incotro se-ndrepta! spre deosebire de marea majoritate a consatenilor sai – despre care circula vorba ca atata vreme cat au vin, ei nu beau apa. DUMNEZEU sa-i cerceteze!


  8. Visitor, nu ştiu ce poate fi meseriaş aici. Da, aşa am şi intenţionat să fie o descriere a primăverii în armonie cu viaţa tînără a lui Beni, fără bocet, cu supriză în întoarcerea din condei aşa cum a fost trecerea lui dincolo.

    Mulţumesc de apreciere, dar … nu ştiu.

    Dane, viaţa lui a fost frumoasă.

    Ciprian, Nu pentru Beni am schimbat look-ul, ci pentru Săptămîna Mare.
    Aşa am şi predicat acolo, Beni este modul în care Cristos a ales să intre în cetatea aceea de Florii. Aceea a fost vremea cercetării. Aproape tot satul a fost acolo.

    Dumnezeu să se îndure de fiecare din ei.


  9. Pana ajungem Acolo, imi sta in gat cevam ca o bucatica de gutuie care nu vrea sa coboare. Tac, amaraciunea face prezentarile, iar Hristos sterge lacrima suferintei. Domnul sa stearga lacrima.

    Saptamana trecuta am avut micile mele necazuri, un cal frumos si prietenos din cauza celui ce nu a ingrijit de el, a fost lovit de masina si a murit. Am tinut la el si m-am necajit. Apoi un altul a trebuit sa-l dau, ca in trei ani nu s-a domolit, iar m-am intristat. M-am gandit la cei ce au necazuri mai mari, la cei ce au pierdut pe cineva din familie. Acum chiar vad necazul lor si durerea ce ii incearca. Dumnezeu m-a mangaiat si ieri a fatat ultimul calut, este o manza, i-am spus Mughi, ca sa-mi aduc aminte de Steinhardt si jurnalul fericirii, ne place numele.
    Stiu ca Domnul va mangaia familia, caci bunatatea Sa a gustat lacrima si durerea, ii cer si eu cu multumiri sa faca aceasta pentru cei care au ramas.


  10. Frate Marius David,
    Felicitari pentru noul design! Ma bucur.

    „A thing of beauty is a joy forever” zicea Keats. Se aplica de minune la pagina dvs.

    Keep up the good work.

    Doru Motz


  11. Am cunoscut-o pe Rahela nu demult.. Am impartit acelasi compartiment cateva ore bune pana la Ploiestiori -in martie. Am stat si 1-2 zile impreuna acolo.
    Sincera, zambtoare, Rahela mi se pare o fata sensibila si buna, dar ce-i mai important e ca e un copil al Domnului. Dupa cum e descris aici, se pare ca fratele i-a semanat.. Asta e totusi un mare motiv de bucurie zilele acestea, motiv pe care unii nu l-au avut si nu-l mai pot avea nicicand!.. Dar stiu ca nevoie de incurajari tot are Rahela. Sper ca va si primi, cat mai intelepte posibil..
    of..


  12. Da, Vlad, la fel am simţit şi eu bucăţica aceea tot timpul cît am predicat, ştiam că, dacă îmi dau drumul, nu mai pot continua.
    Ce bine că e îngrijeşti de cai. Şi mie mi-s foarte dragi şi este mult mai uşor decît cu oamenii…

    Doru Motz, n-am schimbat prea mult, este uşor de schimbat, cei de la wordpress trebuie felicitaţi nu eu, n-am făcut decît două mişcări de mouse.

    Mulţumesc pentru apreciere.

    Mihaela C. Da, au fost şi colegii ei de cameră şi de facultate şi au avut două cîntări şi o poezie. A fost emoţionant. Da, fratele ei s-a sacrificat pentru familie şi pentru ea. A iubit-o mult şi a pus bani deoparte ca ea să poată merge la facultate.

    Acum este mai greu şi după cîteva săptămîni. Durerea de acest fel produce o anesteziere pentru o perioadă, dar apoi renaşte. Atunci cînd cele mai multe încurajări se opresc.

    În 1997 am stat lîngă sicriul fratelui meu mai mare, Vali. A fost foarte dureros pentru motive pe care nu le pot aminti aici.

    Bine este de cei care mor în Domnul!


  13. Cunosc familia Coste de foarte mult timp…am copilarit alaturi de Beni, Rahela si Dani…pot spune ca ii cunosc foarte bine.
    Va apreciez pt faptul ca ati scris acest articol…la un moment dat chiar mi-am dat lacrimile…pt ca am pierdut un prieten.Nu se compara cu suferinta familiei…dar un lucru e cert: Amintirea lui va fi cu noi mereu.
    Cu totii, prieteni, rude,cunostinte suntem alaturi de familia indoliata.
    Cu totii suntem trecatori in viata asta…

    „Caci daca traim pt Domnul traim
    Si daca murim pt Domnul murim
    Deci fie ca traim, fie ca murim
    Noi suntem ai Domnului”

    Inca o data va multumesc mult pt redactarea acestui articol…e minunat.Sunt convinsa ca toti cei care l-au cunoscut pe Beni si ii cunosc familia va apreciaza gestul.Va multumesc domnule Marius.


  14. Draga Cori, ai cunoscut un baiat foarte bun, aşa se pare. Acum se bucură …

    Sper ca gestul meu sa fie inteles… Aşa îi respect eu pe cei care mor… scriu despre ei.

    Le fac portrete ca un pictor..


  15. bunica mea sa nascut in cuzap am ceva rude pe acolo as dori sa iau legatura cu ele dar nu stiu cum sa fac numele de domnisoara a bunici mele a fost fodor


  16. adresa mea de mail este fodor_cristi2002@yahoo.com



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: