PhotoCina lui Voicu
aprilie 24, 2008
1. Cine va sta pe scaunul de domnie? Pentru cine s-a întins această masă? Ce spiţă regească va ocupa acest jilţ? De unde şi când se va ivi oare? O faţă de masă albă, întinsă – o potenţă, un ospăţ în devenire. Un jilţ în mijlocul mesei – o promisiune tăcută. Aşteptare şi linişte.
2. Bucatele umplu masa, dar misteriosul personaj întârzie să apară. Va fi un ospăţ, e o certitudine. Prilejul poate va fi o nuntă. Sau o înmormântare. Dar cine sunt mesenii, vor apărea oare cei chemaţi la cină? În aer se risipeşte deja aroma bucatelor. Vinul îmbie. Străinul întârzie. Aşteptare şi freamăt.
3. Iată-l, a sosit. Dar poartă o cămaşă a morţii. Un Mire trist, prezent la cina ce vesteşte propriul său prohod. Deznădăjduit, întinde braţele arătând bucatele, chemând mesenii. Are palmele întinse în sus, prefigurând parcă stigmatele. Înainte îi stă un pahar, ce pare cu neputinţă de îndepărtat. Este vremea Cinei de taină. Aşteptare şi chemare.
4. Prietenii Mirelui. Nişte străini ca şi el, nişte pierde-vară înfometaţi. Adunaţi ca o turmă împrejurul păstorului. Printre ei un vameş, nişte pescari, un vânzător. Deveniţi ucenici ai acestui rabbi trist, care i-a fermecat cu pildele lui despre apa vieţii. Sau despre cea a unei împărăţii fabuloase, cu multe locaşuri. Unul dintre ei întoarce capul, priveşte pieziş. Paharele sunt pline. Aşteptare şi tensiune.
5. Unul dintre voi mă va vinde, anunţă în treacăt Mirele. Banchetul mesianic se transformă într-o sală de judecată. Cine, eu? Poate tu! Ba tu, ba tu! El, celălalt. Mereu altul. Ca întotdeauna. Mâinile zboară prin aer, vinul tremură în pahare, miroase a pâine, dar taina cinei se risipeşte. Palmele Mirelui rămân întoarse spre cer. Privirea spre pământ. Aşteptare şi trădare.
6. Pâinea se frânge. Binecuvântarea coboară. Se face linişte. Toţi mănâncă, ascultând îngânduraţi. Prietenul lor le ţine o ultimă lecţie din cursul său despre fericire. Lecţia iubirii, a slujirii totale. Se preface în servitor, de dragul lor. E ospătar la ultima sa cină, cea dinaintea morţii. Aşteptare şi slujire.
7. Oare când se va întoarce Mirele pe scaunul său de domnie? Pe cine va mai găzdui această masă? Oare de ce au rămas acolo pâinea şi vinul? Şi mai ales, ce căuta el, ca un străin, în drum spre Emaus? Cum mai ardea inima în noi, ascultând cum tălmăcea Scripturile… Înviere şi aşteptare.
…………………………………………………………………………………………………..
Mulţumiri:
Acest proiect a fost realizat pentru coperta cărţii Evanghelia vagabonzilor, autor Brennan Manning (Editura Aqua Forte, Cluj, 2006). Proiectul nu ar fi existat fără ajutorul nepreţuit al următorilor: Rezidenţii Azilului de noapte Ruchama în rol de apostoli, Prison Fellowship Romania, Marty Caffee Cluj (ospăţul), Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB, Filarmonica oraşului Cluj (locaţia), Erno Bartha Ciupe (Mirele), Lehel Makara & Ciprian Moldovan (lumini, making off), lector dr. Doru Pop (regia), pr. Sorin Benchea, Editura Aqua Forte.
…………………………………………………………………………………………………..
Notă: Fotografiile aparţin lui Voicu Bojan. Textul aparţine lui Voicu Bojan.
Au fost achiziţionate, cu drepturile aferente, de mine în vara anului trecut pentru prezentarea de la şcoala de vară. Ca urmare, toate aceste fotografii au drepturile rezervate şi nu vor putea fi folosite fără acordul proprietarului acestui blog.
Acestă serie va putea fi văzută în format mare în cadrul unei expoziţii permanente pentru care se caută un loc potrivit…
La patratosu 
Frumoase cuvinte, frumoase imagini. Oricat de iconoclasti am fi uneori, imaginile au un impact grozav asupra sufletului nostru. Si chiar daca Cina de taină a fost cu mult mai simplă, aceste chipuri tot ne fac să ne întoarcem în urmă cu 2000 de ani, la acele momente mântuitoare. La „testamentul euharistic” lăsat nouă de Domnul…
„Oare când se va întoarce Mirele pe scaunul Său de domnie?… Înviere şi aşteptare…” Viaţa noastră ca o aşteptare. Continuă speranţă. Dorinţă…Nevoie de Iubirea Părintelui ceresc…
am cartea pe birou (varianta in engleza), dar nu am apucat sa citesc decat 2 pagini… pare interesanta
imaginile sugestive 🙂 tot de-un vagabond la masa 😀
Draga M, iti sugerez un ochi critic in lecturarea cartii. Din punct de vedere teologic, lasa mult de dorit. In schimb, e bine scrisa. Adica combinatia fatala….
🙂
Eu am o mare problema cu jucarea rolului lui Hristos, imitarea Lui cred ca trebuie facuta doar la porunca Sa in ce priveste asemanarea launtrica.
Jocurile, piesele samd cred ca ar trebui sa excluda din repertoriul lor imitarea divinitatii, asta pentru ca Hristos nu a purtat in Sine ideea de circ, iar cand a facut ce a vazut pe Tatal facand, a fost real, in putere si sfintenie.
Prea multi circari cu lucruri sfinte, iar lucrurl acesta sunt convins ca desprinde ochiul launtric de resoectul, reverenta ce se cuvine Celui ce sade la dreapta Tatalui in slava.
Unii nici macar nu indrazneau sa scrie Numele lui Dumnezeu, iar noi ne permitem sa credem ca Il putem „juca” .
Este si asta o chestie sa crezi ca poti imita teatral pe Hristos. Ma intreb insa unde ramane respectul, reverenta, cutremurul samd.
de acord Vlad L
Si eu cred ca lui Dumnezeu nu-I plac imitatiile,
artificialul,teatrul,joaca cu lucrurile sfinte.
Dumnezeu iubeste doar Adevarul.
Imitatia e ceva falsmfara viata.
Vezi cum din Mana-I,Capul si Picior,
Curgand amestecate iubire si iertare?
S-a mai vazut asa mareata dragoste,
asa chin?
Sau spini facand asa CUNUNA MARE?
Alex, eu sînt un iconoclast în sensul clasic al cuvîntului. Ştiu că aici diferim în opinii.
Eu nu aş fi făcut aşa ceva! Nu cred că îl poate cineva „juca” pe Isus, dar în acelaşi timp toţi ar trebuie să îl ÎNTRUPĂM pe Isus.
Un actor îl ÎMPIELIŢEAZĂ pe Isus, numai suprafaţa… noi trebuie să Îl Luăm cu totul… să murim noi, să trăiască El.
de fapt El NE JOACĂ pe noi…. asta ar fi idealul..
Na, uite că m-am depăartat.
Da, avem nevoie de imagini. Şi eu am imagini religioase prin cameră.
Am pus postul ăsta pentru că ideea lui Voicu este, într-adevăr, foarte originală. Voicu este foarte creativ.
M. Dan H. are dreptate, m-am uitat prin carte, nu pot să spun că am citit-o cuvînt cu lexem şi nu este genul de cărţi pe care le-aş ţine pe noptieră ca pe Jurnalul lui Steinhardt. Interesantă? Da! De urmat? Hmmm!
Aici sîntem de acord, Vlad, cu o singură precizare… ce am scris mai sus despre cum trebuie să „Îl jucăm” fiecare pe Domnul!
Da Marius, ai dreptate si când spun asta nu o fac doar asa…ca să fie spus. Nimeni nu va putea vreodată să-L „întrupeze” pe Iisus. Şi nici să-L „în-chipuiască”. Orice încercare va rămâne doar o palidă încercare.
Ştii cum înţeleg eu această nevoie a omului de imagini, de chipuri? Ca o consecinţa a „sindromului lui Toma”: nu credem deplin până nu vedem, până nu punem degetul. A înţelege adevărurile divine numai „în Duh şi în Adevăr” e prea greu pentru nişte fiinţe destul de limitate cum suntem noi, oamenii. Noi cerem mereu „dovezi” sau …ceva cât de mic ca să punem degetul şi apoi să credem. Cam aşa ni se pare noua că este credinţa. Bine că sunt şi oameni care înţeleg într-adevăr credinţa şi le mai arată şi celorlalţi calea.
Ma gândeam nu odată: oare cum va fi arătat Iisus în realitate? Icoanele şi tablourile ni-L arată în atât de multe moduri (ati văzut vreodată icoane etiopiene sau reprezentări japoneze? e lesne de ghicit cum arată acestea). Dar au şi ele valoarea lor simbolică, spirituală. Mie imi plac enorm desenele copiilor. Sunt pline de inocenţă.
Cel mai sigur e ca vom şti cu adevărat numai în Împăraţia sa. Şi ne vom umple sufletele de adevăratul Său chip! Să ne vedem cu toţi acolo!
Da, înţeleg ce vrei să spui, Alex…
A propos, Alex, ai fost singurul utilizator care a avut acces sîmbătă 🙂
Cea mai mare surpriză va fi atunci cînd îl vom vedea faţă în faţă pe Cel Înviat.
Acum, după cum vezi, şi eu am folosit la headerul cel nou o imagine religioasă…
Avem nevoie de cîrje pentru că nu sîntem perfecţi, avem nevoie de stîlpi de aducere aminte.
Pe masă am o imagine a Mîntuitorului din Sinai, Pantocratorul, secolul VI.
Se uită la mine cu un ochi rîzînd, cu unul încruntat… aşa îmi aduc aminte că nu sînt singur…
şi trebuie să am grijă ce gîndesc, scriu, vorbesc… de multe ori funcţionează.
Da Marius, funcţionează, cum spui tu. Stiu imaginea de care spui. Am vazut-o tot la tine pe blog si mi-a placut mult. Pentru ca atunci cand o privesti, nu te gandesti nicio clipa la trasaturile fizice, ci la chipul Domnului, la persoana Lui. Si asta te face sa iei o altfel de atitudine in fata acestei „prezente” spirituale.
Draga Marius, ma gandeam azi ca sunt cateva luni de cand te vizitez aici, iar vizita la „Pătrăţosu'” este deja o constantă zilnică. Şi o mare bucurie, plăcerea de a discuta, de a fi în comuniune cu toţi cei de aici.
Ţie, familiei tale, celor dragi şi la toţi prietenii de aici (şi care mi-au suportat comentariile mele), va doresc din suflet ca Sf. Paşti să vă aducă pace în suflet, bucurie, lumina Învierii şi binecuvântare!
Hristos a înviat!
draga Alex, ce linişte este pe aici!
îţi mulţumesc pentru gîndurile frumoase….
De săptămîna viitoare Pătratul va fi răstignit.
Poate nu va fi rastignit. Mai ales ca e o Saptamana a Luminii Invierii! O saptamana a bucuriei în cel mai frumos chip cu putinţă. Crezi că nu vom căuta acest loc cu nesaţ, chiar şi în acele zile în care ne vom bucura alături de familie, de prieteni, de cei dragi? Ba, bine ca da! Ce să-i faci, dacă ne-am învăţat la „pătrăţeli”?
Încă odată îţi urez un Paşte fericit şi binecuvântat!
PS Chiar prea mare linişte pe aici!
Ba, asta este sigur şi hotărît 🙂
Ai să vezi, sînt plin de suprize, ca de obicei! Inepuizabil! 🙂
Da, e linişte pentru că azi nimeni nu vede blogul… absolut nimeni!
E cu totul şi cu totul ascuns!
AŞa cum ţi-am spus, eşti singurul favorizat! 🙂
draga Marius,
nu cred ca merita sa faci vreo prostie
Am tacut dar zilele astea cand ai pus fotografiile au fost zile de mare cercetare spirituala pentru mine.
Cristos a inviat!
A propos, mi-au placut mai mult montajele tale decat ale lui Voicu. Si din motivul pe care l-au precizat mai sus antevorbitorii mei.
Draga Juristule,
Deocamdată… mă gîndesc să văd ce îmi spune Domnul.
Mi-a vorbit destul de clar, aşa că nu fac decît să mă execut!
Mă bucur că a folosit cuiva tot acest proiect.
Cel mai mult mi-a folosit mie şi lui Naum Lucas.
Mie mi-a plăcut şi Voicu 🙂
[…] Coperta acestei cărţi are şi ea o poveste frumoasă despre care puteţi citi pe site-ul editurii şi pe blogul lui Marius Cruceru. […]
[…] Spunînd povestea lui Silvian, mi-am adus aminte și de Voicu. Voicu Bojan are un nou proiect. Despre primul proiect Isus am mai vorbit. Iată că Voicu recidivează cu al doilea proiect de acest […]