De asta şi Evanghelia este scrisă ca un „blog”. Isus şi-a petrecut foarte interesant timpul. În aparenţă pierdea timp cu carul, dădea senzaţia că ar fi avut vreme grămadă la dispoziţie, deşi avea de mîntuit o lume întreagă în cam trei ani şi jumătate.
Scandalos, absolut scandalos.
De unde o fi avut atîta timp să stea de vorbă cu toţi rataţii? cu toate ratatele, cu toţi damnaţii, cu toate păcătoasele?
De unde o fi avut atîta timp de simpozioanele alea (în sens etimologic, sym-posion, a băut împreună cu ei…). A mîncat şi a băut cu ei şi a stat pînă tîrziu la nimic altceva… decît … discuţii. Discuţii, discuţii, discuţii, discuţii.
Mai multe discuţii decît minuni, mai multe discuţii decît vindecări, mai multe discuţii decît predici. Viaţa lui Isus a fost mustindă de dialoguri. Le-a dat o temă de gîndire ucenicilor. Pilda spusă de Semănător, Pilda SEmănătorului (atenţie la genitiv! 🙂 ) şi … n-au priceput nimic, s-au lungit la comentarii… şi tot n-au priceput, pentru a aştepta dezlegarea Lui.
Isus a trăit o viaţă care în aparenţă n-are nici un sens. Repet, în aparenţă, şi cu ghilimelele de rigoare, adică analizată după canoanele „ordinii” noastre haotice.
Ceea ce la Dumnezeu este kosmos la noi este haos, şi atunci cînd noi considerăm totul haotic, aceea este ordinea lui desăvîrşită.
Nepotrivitul este momentul exact pentru El, adică „la vreme”. Pierderea noastră de timp este vreme răscumpărată pentru El.
La patratosu 