„Aveţi credinţă în Mine…Calea, Adevărul şi Viaţa” … 17
mai 4, 2008Avertizare: Post lung şi încîlcit. 🙂
îmi cer scuze pentru caracterul dezlînat al acestor rînduri. Nu reprezintă altceva decît o schiţă de predică. Aş fi împărţit-o în 10 mini eseuri, dar nu mai am timp…
Am postat-o pentru că a fost solicitată de cîţiva prieteni.
Umplutura? Diseară la Iris
Introducere – din nou la fundamente
Ce este cultura?
Ce este religia?
Ce este adevărul?
Creştinism versus Creştini? Ismele? „În-creştinătatea”
Pacea ca răspuns la nevoia sentimentală – să nu vi se tulbure inima
Credinţa-încredere ca răspuns al raţiunii
Credinţa-perspectivă ca răspuns la nevoia de comuniune
Creştinism sau Cristos?
Creştin sau Creştinism?
Calea
Adevărul
Viaţa
La capătul Căii, dincolo de Adevăr, dincolo de Viaţă?
Religia creştină o religie care te învaţă cum să mori
Isus – Chivotul
Toiagul – Calea
Vasul cu mană – Viaţa
Tablele Legii – Adevărul
De ce nu a crezut Toma? Probabil pentru că nu avea întrebarea potrivită pentru a primi răspunsul potrivit…
Ioan 14:1 Să nu se tulbure inima voastră; credeţi întru Dumnezeu, şi întru mine credeţi.
2 În casa Tatălui meu multe lăcaşuri sunt; iar de nu, aş fi zis vouă, voi să merg să gătesc vouă loc.
3 Şi de voi merge să gătesc vouă loc, iarăşi voi veni; şi vă voi lua pre voi la mine, ca unde sunt eu, şi voi să fiţi.
4 Şi unde eu merg ştiţi, şi calea ştiţi.
5 Zis-a Toma lui: Doamne, nu ştim unde mergi; şi cum putem să ştim calea?
6 Zis-a Iisus lui: Eu sunt Calea, şi Adevărul, şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine.
7 De m-aţi fi cunoscut pre mine, şi pre Tatăl meu aţi fi cunoscut; şi de acum îl cunoaşteţi pre el, şi l-aţi văzut pre el.
8 Zis-a Filip lui: Doamne, arată nouă pre Tatăl, şi ne va ajunge nouă.
9 Zis-a Iisus lui: Atâta vreme cu voi sunt, şi nu m-ai cunoscut pre mine Filipe? Cel ce m-a văzut pre mine, a văzut pre Tatăl; şi cum tu zici: Arată nouă pre Tatăl?
Ce este comun culturii şi religiei? Ambele sînt rezultat al întrebărilor. Întrebările necesare (Eliade)
Cultură? Religie? Care este diferenţa dintre ele?
Ce este cultura?
„Cultura reprezintă efortul de a alcătui un set de răspunsuri coerente la situaţiile existenţiale fundamentale care confruntă toate fiinţele umane în trecerea lor prin viaţă” Daniel Bell.
(Care sînt acestea? Moartea, viaţa, sacru-profan etc. )
Întrebările sînt aceleaşi pentru toate culturile, răspunsurile sînt diferite. De aici se creează culturile diferite.
Adevărul stă în întrebare în primul rînd, nu în răspuns. Coerenţa este scopul culturii, nu răspunsurie.
Ce este religia?
De ce există religii diferite şi care este relaţia dintre cultură şi religie?
Religia oare nu pretinde acelaşi lucru?
Religia reprezintă încercarea de a articula un sistem de răspunsuri caracterizate de consistenţă, coerenţă şi consecvenţă la întrebări fundamentale cum ar fi: Dumnezeu, Om, Creaţie etc.
Şi religia pretinde răspunsul la întrebări fundamentale, dar nu coerenţa este scopul de această dată ci obţinerea păcii, ca sentiment, sensului pentru raţiune, credinţei ca răspuns la dorinţa de proiecţie, protecţie şi comuniune.
Dar, religia pretinde veridicitatea răspunsului.
Şi pentru a închide cercul, aparent vicios, religia presupune revelaţia.
Ce este adevărul?
Cultura presupune răspunsuri la situaţii de viaţă.
Religia presupune răspunsuri adevărate la întrebările validabile.
Religia presupune, în numele revelaţiei, acel tip de răspuns care are pretenţia de adevăr incontestabil. Propunerea este o modalitate unică de concepere a lumii şi vieţii, fără alternative şi, în consecinţă, un ethos, un stil de viaţă în armonie cu adevărul acceptat ca răspuns, cu modalitatea de explicare a lumii.
Şi cultura şi religia presupun răspunsuri.
Religia presupune validarea adevărului şi validarea întrebărilor.
Problema fundamnetală nu este unde căutăm răspunsurile, ci anume CINE ne poate valida întrebările şi adevărul răspunsurilor.
Noi?
Aici este ceea ce am numi relativism.
Şi atunci, dacă este să admitem relativismul, relativ la ce sau la cine definim ceea ce este adevăratul?
„Există mai multe căi, mai multe adevăruri fundamentale, mai multe moduri de a-ţi petrece viaţa?
Toate căile sînt egale, totul este relativ? Relativ la ce?
Relativ la calea aleasă de tine, la adevărul tău, la modul tău de a înţelege viaţa?„
Ce poate asigura coerenţa, consistenţa şi consecvenţa răspunsurilor noastre în afară de cel care este consistent cu Sine, fiind Cel ce este, consecvent cu Sine şi coerent în actele Sale.
„Adevărul există în măsura în care există ceva care să-i măsoare veridicitatea, în măsura în care putem separa eroarea de adevăr. Un standard obiectiv la care ne putem raporta.
Adevărul absolut există doar în măsura în care există o unitate de măsură absolută.
Unitatea de măsură absolută pentru Adevărul absolut este Dumnezeu Însuşi, Adevărul.„
În acest fel, religia creştină pare a se învîrti într-un cerc vicios…
…………………………………………………………………
Isus a venit să propună o altă paradigmă culturală, un alt
set de răspunsuri la un alt set de întrebări.
Isus a venit nu pentru a naşte un nou „ism”, ci pentru a se defini pe sine ca RĂSPUNSUL!
Isus a dăruit lumii o religie în termenii în care aşteptăm o religie: împlinirea unei nevoi sentimentale (pace lăuntrică), coerenţa raţională, perspectivă escatologică, protecţie şi comuniune, dar mai ales articularea unei soteriologii consistente.
………………………………………………………………….
Pacea ca răspuns la nevoia sentimentală
„Să nu vi se tulbure inima.”
Nu sînt adeptul împărţirilor eului după modelul lui Platon şi nici Augustin, dar voi folosi un model clasic pe care îl găsim şi prin broşurele noastre care propun înţelegerea omenităţii lăuntrice ca fiind compusă din sentiment, raţiune, voinţă.
Religia doreşte să dea pacea, dar Isus schimbă paradigma.
Isus este dătătorul păcii. Pacea nu vine în urma urmării unui ism, ci în urma urmării lui Isus ca dăruitor al păcii prin imperativ.
Primul semn al unui creştin autentic este pacea care nu ţi-o poate lua puşcăria sau boala.
Esychia, linişte, pace, ca suprafaţa unui lac pe care nu cade nici o frunză.
Aceşti ciudaţi de pocăiţi nu spun salut, servus, pa, ci PACE, insemn ethos-ului comunităţii noastre, o pace care întrece orice priceperee, o pace pe care diazepanele şi extraveralele nu o pot da.
Pune mîna pe cap, pe inimă, dacă nu ai pacea, te-ai etichetat greşit. Nu eşti creştin. Eşti urmaş al unui ism, dar nu încreştinat. Pacea care trebuie să se reverse, viaţa care să se reverse spre viaţa veşnică.
Credinţa-încredere ca răspuns al raţiunii
„Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.”
Credinţa este în El, nu într-o serie de afirmaţii. Nu stă în urmarea unui catechism.
Aici credinţa este definită ca încredere. Aveţi încredere în Mine şi în Tatăl pentru că voi face ce am spus.
Pacea şi credinţa sînt înlănţuite.
Un credincios autentic este liniştit nu pentru că este drogat sau liniştit degeaba.. Un credincios are pace pentru că are CREDINŢĂ ÎN CRISTOS. Noi nu am învăţat aşa PE Cristos, spune apostolul Pavel.
Nu despre Cristos, noi învăţăm PE CRISTOS. Credem ÎN , nu DESPRE Isus. Numai aşa ai pace, fundamentul oricărei învăţături este relaţia personală cu Isus Cristos.
Pacea credinţei este neschimbată pentru că această Pace este ancorată în credinţă şi credinţa este în Sfînta Treime, eternul Dumnezeu.
Credinţa ca încredere în Cel nevăzut, dar nemişcat, Acelaşi este cea mai mare provocare a raţiunii, dar şi cel mai mare confort al acesteia.
Încrederea este singurul răspuns raţional la nevăzut şi veşnic.
Credinţa-perspectivă ca răspuns la nevoia de comuniune
Isus este dătătorul păcii. Pacea însăşi.
Isus se defineşte pe Sine drept „creatorul de locaşuri” (S. Thaci).
Dar El este chiar Locul Însuşi. Rămîneţi în Mine, ne spune în Ioan cap. 15. 4 şi 7.
În El sîntem. Isus propune o aşteptare ca răspuns la nevoia noastră de comuniune.
Nu ne propune o sectă, ci ne propune conlocuirea cu El. În locaşul pregătit de El.
Nu ne propune un Rai în care este o prezenţă a peisajelor şi o mare Absenţă, a Lui,
Ci ne propune o Mare Prezentţă, a Lui, exclusivă.
Asta-i caracteristica în-creştinătăţii,
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
Un credincios autentic are pace pentru că are credinţă, dar are credinţă pentru că ştie Cine s-a dus, chiar dacă nu ştie cum e unde-le, ştie Cine va veni după el, ştie cu cine va locui şi Unde .
Dumnezeu s-a dus să ne pregătească un loc. Dacă în 7 zile, spunea R. Wurbrand, a făcut aşa ceva, vă imaginaţi ce meştereşte de 2000 de ani. La mintea omului nu s-a suit şi ochiul omului n-a văzut.
Casa şi locaşurile neimaginabile sînt nimic faţă de perspectiva locuirii cu El, acele lucruri îmi dau pace acum, departe şi înstrăinat de el.
Credinţa legată de Cu cine-le şi Unde-le este ceea ce îmi dăruieşte pacea, pentru că perspectiva escatologică este rezolvată într-o cheie care, deşi lasă şi mai multe întrebări, mulţumeşte prin perspectiva COMUNIUNII CU EL. „acolo unde sînt Eu să fiţi şi voi”
Iată cum Isus ne lasă nu un „ism”, un creştinism, nici un isusism, ci posibilitatea în-creştinării, proces prin care căpătăm tot ce ar putea o oferi o religie şi mai mult decît atît.
Pacea lăuntrică – El porunceşte pacea, nu o sugerează în virtutea unei reţete.
Încredere-credinţă – Credinţa în Tatăl şi Fiul
Credinţă-perspectivă – vederea lui Atunci şi Acolo şi a Unde-lui,
Perspectivă escatologică – conlocuirea
Comuniune
Dar mai ales, ceea ce urmează
Soteriologia: Calea, Viaţa.
Isus nu numai că răspunde la întrebări ca: ce poate aduce pace, în ce zeu poţi avea încredere, ce va fi, unde este cel mai ferice loc, care este calea, cum se poate petrece cel mai bine viaţa?
El se defineşte pe Sine ca sursa păcii, ţinta încrederii, recipientul credinţei, locul cel mai ferice, iniţiatorul comuniunii.
Creştinism sau Cristos?
Oferta lui Isus este imposibil de refuzat, dar creştinismul este fascinant în primul rînd nu datorită ofertei Lui religioase, ci mai ales datorită pretenţiilor Sale radicale.
Mai ales pentru Cine spune El că este.
Este ademenitor creştinismul pentru că nu sînt ancorat de aici, de timpul curgător, ci ştiu unde şi cu Cine merg şi cu Cine şi Unde voi locui eternitatea, nu trăiesc după planul cincinal şi nu inventariez cîştigurile de o clipă.
Nici măcar Raiul nu este ademenitor aşa cum este Cel care se însoţeşte deopotrivă cu geniul şi idiotul, ambii credincioşi.
Noi ştim DUPĂ cine vom merge, ştim după Cine tînjim.
Ştim ÎN cine credem,
Ştim DUPĂ Cine vine după noi…,
Ştim UNDE ne ducem. ,
Ştim CU cine vom locui.
Isus ne invită la o altă relaţie decît cea simplu-dialogică cu El, ne invită la conlocuirea escatologică împreună cu El, dar mai mult, ne invită la ÎN-LOCUIREA SA în noi, ÎN cristos, după Cristos, cu Cristos, vom trăi acolo, cu El, dar pînă atunci El trăieşte în noi.
Viaţa este scurtă, ca un lat de palmă, ca un abur, scînteia care arde pînă se stinge, suferă pînă trece. La fel este viaţa oricărui practicant al creştinismului, la fel de scurtă ca viaţa oricărui păgîn. Diferenţa este una de calitate a vieţuirii.
Creştinul nu practică creştinismul, ci practică prezenţa lui Cristos ÎN El.
Creştinul are pace pentru că are credinţă ÎN Cristos, tînjeşte DUPĂ Cristos şi de aceea cîrligul nostru în viaţa este agăţat de cer şi ne balansăm în realitatea de aici ca într-un scrînciob, atingînd-o din cînd în cînd cu piciorul. Asta-i viaţa, ca atingerea colbului cu vîrful de picior a unui copil care se dă în leagăn.
Viaţa aici este definită nu urmîndu-L pe El (creştinism), ci vieţuind ÎN El, ca în-creştinătate.
Noi credem în Dumnezeu şi credem că acel locaş este cuprins în El
Abia aştept să văd nu CUM va fi acolo, CINE VA FI ACOLO, cu Cine vom fi acolo?
ESTE O STARE DIALOGICĂ, cu El povestim, în faţa Lui ne închinăm, Cine nu a avut o relaţie personală, se va plictisi cumplit în ceruri, dacă in absurdum va fi ajuns acolo.
Este foarte important de definit această stare a creştinului pentru a înţelege de ce afirmaţiile creştinismului sînt atît de radicale.
Creştin sau Creştinism?
Lumea este sătulă de isme. Lumea este sătulă şi de religii şi chiar de religia creştină ca ism. Lumea vrea să vadă creştini.
Problema este că noi am definit religia noastră ca o înşiruire de afirmaţii pe care le pretindem adevărate, ca o perspectivă asupra lumii, vieţii, asupra relaţiei dintre om şi Dumnezeu.
Nimeni nu are nevoie de creştinism. Lumea are nevoie de oameni locuiţi de Isus. De în-Isusaţi, de în-Creştinaţi.
Once when the missionary E. Stanley Jones met with Ghandi he asked him, „Mr. Ghandi, though you quote the words of Christ often, why is that you appear to so adamantly reject becoming his follower?”
Ghandi replied, „Oh, I don’t reject your Christ. I love your Christ. It’s just that so many of you Christians are so unlike your Christ.”[1]
Ce înseamă a fi creştin?
A fi creştin înseamă a fi locuit de Cristos.
Nu există religie în lume care să emită această pretenţie ca practicantul să fie locuit de divinitate.
Creştinul se pretinde theofor, purtător de Dumnezeu.
ATUNCI – CINE ESTE ACEST CRISTOS, ÎN care eşti, DUPĂ care tînjeşti, împreună CU el locuind o veşnicie?
RELIGIA Lui ca orice altă religie pretinde o Cale, are pretenţia de lămuri Adevărul, pretinde o nouă ordine a vieţii,
Religia noastră este Cristos Însuşi.
Calea
5. Ştiţi Calea într-acolo.
Urmează un citat care este de găsit în toate enciclopediile de citatele din lume: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa!”
Să ne întoarcem la fundamente, între atîtea căi şi nelinişti. Între atîtea culte şi biserici, cu o piaţă de religii, între atîtea căi şi religii, să ne amintim:
CE NU ESTE CREŞTINISMUL – nu este o ideologie, un ism.
Marxismul, comunismul a fost ideologie, cînd creştinismul a devenit ideologie a fost inchizitoriu, creştinismul nu este o mişcare politică sau socială, nu este nici măcar un mod de viaţă alternativ.
Unii au liste de ce să nu faci, sînt creştini pentru că au liste de nu-uri, dacă asta îţi satisface identitatea foarte curînd vei intra în criză.
Identitatea nu are de-a face cu listele, nici măcar cu etica, cu normele, ci cu ontologia.
Sînt budişti mai cumsecade decît orice creştin, dar nu asta este important. Ei merg pe o cale.
Noi sîntem ÎN CALE.
Noi nu facem acestea pentru că am cunoscut o cale, pentru că avem liste de prescrieri şi proscrieri, lista noastră are un singur Nume şi umblarea ÎN CALE presupune cunoaşterea personală a Cristosului.
Noi sîntem ÎN Cale şi CALEA NOASTRĂ ESTE O PERSOANĂ.
Nu îţi trebue presiuni etice ca să poţi urma calea pentru că deja ai o ethică a căii înguste şi pe care este o minoritate.
Cei care sînt PE CALE, nu au ezitări, calcă pe urmele Domnului şi se vede o cale dreaptă.
Nu le aduci aminte că trebuie să îşi îngusteze singuri căile.
Etica noastră este determinată nu de limite şi restricţii, ci de faptul că este ÎN noi Calea şi noi sîntem ÎN Cale.
Prin acest tip de relaţie personală cu divinitatea noastră se explică pretenţia radicală a lui Isus: Eu sînt Calea, nu una dintre căi, ci SINGURA CALE.
Isus face o afirmaţie revoluţionară: nu propune o altă Cale, ci se propune pe Sine ca singura Cale.
Adevărul
Noi spunem că adevărul este o proprietate a expresiei.
Isus, în discuţia cu Pilat schimbă perspectiva: adevărul nu este o proprietate a unei afirmaţii.
Adevărul este UN CEVA. Ce este Adevărul? Aceasta este întrebarea.
Pilat pune foarte bine întrebarea. Nu întreabă dacă este adevărat ce spune Isus, ci întreabă Ce este adevărul.
Problema este că nu aşteaptă răspunsul: stătea cu Adevărul înaintea Sa.
De aceea problema lui Pilat, aşa cum este repoziţionat de Isus este că starea de adevărat sau fals devine modul de raportare la Isus.
El este întruparea Adevărului…
Încrederea în El demonstrează ce este în inima ta…
Dacă ai citit dialogurile lui Platon sau Fiinţă şi Timp a lui Heidegger ai citit jumătate de biblioteca, ţi-ai făcut lecturile,
În momentul în care ai cunoscut Adevărul, ai cunoscut fundamentele ştiinţei, dacă L-ai cunoscut pe Isus, ai citit toate bibliotecile, că atîta este că nu ajunge să umpli toată lumea cu cărţile care s-au scris. (Ioan 21:25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.)
L-ai cunoscut pe El, toate adevărurile se integrează.
Nu aruncaţi cărţile pe foc, ridicaţi raftul de cărţi pe care l-ai luat spre lectură, pune dedesubt Adevărul, ca să ţi se liniştească nu numai drumul pentru că ai cunoscut calea, ci şi mintea pentru că ai cunoscut adevărul.
Isus a fost atît de radical în pretenţiile Sale pentru că a schimbat paradigma prin care înţelegem ideea de adevăr-adevărat.
ADEVĂRUL NOSTRU ESTE UN CINE, NU O SERIE DE AFIRMAŢII PROPOZIŢIONALE.
Viaţa
Ce este viaţa? O succesiune de evenimente din viaţa unui individ?
„Asta-i viaţa?” ar spune cineva venind de la o petrecere, avînd împlinite cîteva dorinţe.
„Dacă simţi că este imperativ să îţi împlineşti toate dorinţele şi aceste dorinţe sînt contradictorii ori în conflict cu libertatea altora sau simplu de neîmplinit, atunci frustrarea este consecinţa directă. ” R. Zaccharias
„Ce am dori noi? carieră, dar şi căsnicie reuşită, şi copii, şi libertate de amanţi, şi autonomie şi comuniune, şi un stil de viaţă boem, dar şi bani, şi viaţă urbană şi viaţă la ţară şi simplitate, dar şi singurătate şi prieteni……. şi şi şi .. „
Individul nu este „împlinit” în dorinţele lui decît după ce devine complet autonom, dar dacă merge în direcţia aceea devine psihotic, şi „pierderea sinelui este singurul mod de a ne regăsi sinele ”
Să pierzi sinele în ce sau în Cine…
VIAŢA. Sînteţi nişte fraieri, „voi creştinii sînteţi fraieri”, aşa ni se spune, sînteţi nişte înguşti, nu vă bucuraţi de „viaţă”.
Dar etimonul este de la a fi liber, din germană. Ce înseamnă libertatea, să faci ce vrei, domnule şi doamnă care intraţi la o nuntă parfumaţi şi ieşiţi în patru labe murdari de propria vomitătură. Noi nu ne trăim viaţă, cei cu etica îngustă, care fugim de mocirlă scroafei şi de vărsătura cîinelui.
Falsa libertate în care îţi împlineşti toate dorinţele sau cît mai multe este dulce pe buze dar amară în pîntece.
Noi nu ne trăim viaţa, NOI ŞTIM CINE ESTE VIAŢA.
Viaţa pentru noi nu este un mod alternativ de a trăi, ESTE UN CINE.
El este Viaţa.
Din nou Isus răstoarnă tot ce ştim despre viaţă: viaţa nu este o înşiruire de evenimente, nu este un şir de dorinţe împlinite, El este sursa vieţii, dar şi ţinta vieţii.
La capătul Căii, dincolo de Adevăr,
dincolo de Viaţă?
DAR nu ne ajunge, nu-i aşa?
Este prea simplu, mult prea simplu, chiar nu trebuie să plătim termopanele la biserică ca să fim iertaţi?
Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns! Asta este pretenţia după ce încă nu ne-am revenit de pe urma afirmaţiei „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa… ”
Nu ne ajunge simplul şi fundamentalul, nu are destul piper şi sare, toate bucuriile sînt cu El şi se încheie cu el, este alfa şi omega, nu avem răbdare pe cale, vrem direct destinaţia, nu dorim adevărul, ci abstracţiunea, nu viaţa, ci vrei izvorul vieţii, nevăzutul, cînd în faţa lor era cel care se putea atinge.
Doamne, arată-ne de-necunoscutul, cînd tu eşti Adevărul!
Pilat întreabă ce este adevărul şi FUGE.
Ucenicii au adevărul, dar Îl vor pe
Cel ce este dincolo de Viaţă (Cel Neîntrupat),
dincolo de Adevăr (Tatăl e de priceput doar în Fiul),
capătul Căi (Tatăl Capul lui Cristos)
Ai venit într-adevăr curios să afli ce este adevărul sau vrei să întrebi şi să fugi, eşti gata să aştepţi răspunsul? Atitudinea inimii faţă de adevăr, disponibilitatea şi vulnerabilitatea la adevăr este mai importantă decît să fii obiectiv sigur de veridicitatea unei afirmaţii.
Veridicitatea afirmaţiilor lui Isus nu se poate proba decît în relaţia personală cu El, trăind în El, Viaţa fiind, umblînd pe El, Calea fiind.
Pretenţia de a atinge destinaţia înainte de a fi gata să mergi pe CALE, necesitatea absolului şi abstractulului înainte de a fi gata să înţelegi adevărul, îţi trebuie izvorul vieţii, înainte de a-ţi fi trăit şi consumat viaţa ÎNTRU VIAŢĂ.
Ce uşoară ar fi o cale cu limite, fără cunoaşterea Însăşi a CĂII,
Ce uşoară uşoară ar fi o filozofie a afirmaţiilor, fără cunoaşterea ADEVĂRULUI ÎNSUŞI,
Ce uşoară ar fi viaţa fără implicarea IZVORULUI ÎNSUŞI AL VIEŢII?
Întoarcerea la Cristos Însuşi, Calea, Adevărul şi Viaţa ne poate întoarce din cale, ne redefineşte adevărul şi ne produce „haos” în viaţă, dar haosul lui Dumnezeu este cea mai bună rînduială pentru noi.
Creştinismul nu este o cale, o serie de dogme, o listă de adevăruri, o listă de nu-uri sau da-uri, nu este nici măcar un mod alternativ de viaţă ci este consecinţa unei întîlniri cu o Persoană care te absoarbe, te confiscă, te pulverizează, pentru a te reconstrui iarăşi, noi am murit împreună cu Cristos ca să trăim împreună cu El.
Religia creştină o religie care te învaţă
cum să mori
Religia creştină nu oferă răspuns doar la problemele vieţii, ci mai ales la ceea ce este dincolo de viaţă. De aceea Cristos s-a specializat în a sta ca păstorul între oi, între viaţă şi moarte prin crucificarea Sa şi prin Învierea Sa.
Nu ştiu de ce aţi ales creştinismul cînd sînt atîtea alte religii pe piaţă. Sînt mai multe motive, dar este unul în particular. Creştinismul nu este o religie care te ajută cum să trăieşti, ci cum să mori în fiecare zi faţă de tine şi cum să treci prin moarte.
Creştinismul acesta „În, după, cu, prin, pe, întru” Cristos, acesta este singura soluţie atunci cînd medicul îţi spune că mai ai puţin de trăit.
Creştinismul este singurul mod de Viaţă care te pregăteşte pentru moarte, pentru că Viaţa este El şi în El sîntem noi, vii sau morţi.
Este singura filozofie care te învaţă totul despre Adevăr. Pentru că nu cunoaştem nişte afirmaţii, ci sîntem în El, Adevărul, vii sau morţi.
Este singura Cale care te ajută să ajungi la capăt, pentru că sîntem în Cale, vii sau morţi.
Abia cînd ai priceput care este esenţa vieţii, cînd ai priceput că stai aici ca să te pregăteşti pentru Viaţă, nu stai aici ca să începi cariera,
Nu stai aici ca să înveţi adevărul că ştii care îţi este adevărul.
Creştinismul este cel care ajunge în faţă morţii ştiind care este esenţa vieţii.
Care îşi sfîrşeşte calea ştind care este calea,
Isus – Chivotul
Pînă atunci, avem, ca poporul Israel care mergea prin pustie, un nou chivot, dar nu un obiect care conţine trei obiecte, ci o Persoană vie care umblă împreună cu noi. (Chivotul era simbolul prezenţei lui Dumnezeu, luaţi aici symbol în sensul etimologic al cuvîntului, şi în acesta erau un toiag al lui Aron care înfrunzise, tablele legii, vasul cu mană, chivotul s-a pierdut. )
Chivotul a fost înlocuit, s-a pierdut. Acum avem un nou Chivot, pe Isus Cristos însuşi care se defineşte pe sine ca un Toiag-Cale, ca Table-Adevăr şi Vas-Viaţă.
Toiagul – Calea
În chivot erau toiagul lui Aron, cel înfrunzit, simbol al călăuzirii, conducerii lui Dumnezeu, al autorităţii – Calea, Isus este acum noul preot, care îl înlocuieşte şi pe Aron şi pe Moise şi care ne conduce prin Noul Exod.
Vasul cu mană – Viaţa
În Chivot era Mana – Viaţa, ceea ce le-a întreţinut viaţa în timpul Exodului, El este Mana cea Cerească.
Tablele Legii – Adevărul
În Chivot erau tablele Legi. Adevărul. Adevărul lui Dumnezeu este Cuvîntul lui Dumnezeu. Prima formă a mesajului transmis de Dumnezeu către poporul Său a fost în Tablele Legii..
Acum avem Noile Table, Cuvîntul
Însuşi Isus Cristos, este CAlea-Toiag, Adevărul-Table, Viaţa-Mana, noul Chivot!
Religia creştină nu este o religie.
Religia creştină este El.
El Însuşi pretinde a fi RĂSPUNSUL la orice întrebare.
În felul acesta este garantată consistenţa, coerenţa şi consecvenţa întregului set de răspunsuri.
De aceea, în-creştinătatea este o cultură alternativă, este o religie alternativă, pentru că oferă alte răspnsuri la întrebările legitimabile, alte răspunsuri faţă de orice altă cultură, faţă de orice altă religie şi răspunsurile sînt ÎNTRUPATE într-o PERSOANĂ.
[1] http://202.6.52.14/articles/552.htm
La patratosu 
Cateva comentarii… Predica este foarte buna.
Buna intrebare: „Toate căile sînt egale, totul este relativ? RELATIV LA CE?” Intotdeauna ceva relativ este relativ la ceva (sursa de relativitate). Nu exista relativitate relativa la vid… Cine se bazeaza pe ideea ca totul este relativ… inca nu are prea mare habar de teoria relativitatii…
Referitor la alcatuirea omului in urma unor studii am ajuns la concluzia ca schema clasica este insuficienta. Mai exact un om este alcatuit din 2 fiinte diferite: trup (ce se intelege prin termenul grecesc „carne”) si spirit (duh uman), foarte asemanator cu un cavaler ecvestru (calul – carnea; calaretul – spiritul). Fiecare din aceste 2 fiinte au ratiune, vointa si sentimente proprii. Mai pe larg daca cineva insista…
Spiritul uman nu poate gasi pacea decat daca este conectat la Centrul Relativist Universal (Dumnezeu Tatal).
In rest este o predica excelenta.
Să-nţeleg că greaca veche se studiază la facultatea de teologie?
Va multumim pentru hrana sufleteasca pentru care Dumnezeu sa va binecuvinteze cu sanatate deplina si putere de munca pe ogorul evengheliei. nu luati in seama cioturile si nici semidoctii care au o spoleiala de cultura.Daca nu era invierea lui Isus ne inchinam toti lui Zamolxis.Daca Pavel avea un computer ar fi scris 1 Cor.15 ca Dvs.Este rergretabil ca avem prea multi saraci….cu duhul iar printre ei mai sunt si ipocriti.
Ioan Rusu, pacat ca nu ati ramas la hrana primita si v-ati intors la „cioturi, semidoctii cu spoiala de cultura, si cei ipocriti. Cei saraci cu duhul sint o categoire de fericiti in Biblie. Deci, nu va inselati singur crezind ca sinteti mai bun ca altii si nici lui Mairus nu-i faceti vreun bine cu asemenea comentarii.
Very good job, Marius.
Un text minunat, care musteşte de teme, idei, probleme pe care trebuie să ni le punem şi să ni le lămurim. Pentru sufletul nostru. Mulţumiri Marius!
Sunt atât de multe cele spuse, încât nici nu aş şti cu ce să încep. Poate că toate cele scrise aici le vei relua şi pe „bucăţele”, e mare „tortul” cu bunătăţi!
Am reţinut în special o idee: creştinismul nu este o religie. Este cu mult mai mult decât atât! Pentru că o religie se defineşte ca o „încercare” de a reface legătura pierdută dintre om şi Divinitate (pe care omul a numit-o în multe feluri). În vreme ce creştinismul este mai mult decât o încercare. Este o împlinire a acestei dorinţe de refacere a legăturii cu Dumnezeu. Dacă omul nu s-a putut înălţa la Dumnezeu, a venit Dumnezeu la om, ca un Om, pt ca să-l înalţe la starea cea dintâi. „Dumnezeu S-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască!”(Atanasie cel mare).
Hristos nu a venit ca sa ne arate încă o cale, ci ca să ne arate că EL este CALEA! Şi ADEVĂRUL! Şi VIAŢA! Adică TOTUL! Sau cum am mai citit aici, atât de frumos: „Totul, totului tot”! (dacă nu greşesc reproducerea).
Ai dreptate Marius. Nu de „-isme” au oamenii nevoie. Am reuşit în istorie să întemeiem atât de multe! Oamenii au nevoie de HRISTOS! EL este TOTUL!
Ce ar mai fi de spus?
„Lumina lui Hristos să lumineze tuturor!”
draga Pomisor,
multam, asta nu-i predica, este un schelet…
Stii cu Einstein, teoria relativitatii nu inseamna ca totul este relativ, ci el se ocupa de sistemele de referinta.
Daca esti in tren, atunci picaturile de ploaie cad oblic, daca esti in statie, cad vertical.
Atunci cum cad picaturile de-adevăratatea… depindde de sistemul de referinţă.
Ei, asta e complicată, eu crd că Isus este singurul Adevăr pentru care sistemul de referinţă pentru probarea veridicităţii este tot El.
Înţelegi? El este şi în tren şi în gară.
Cam asta-i ideea,
De ce Centrul Relativist Universal?
vezi că eu mă bucur după postul cu Isus că s-a desfiinţat arderea pe rug, vezi să nu intri tu la rînd 🙂
Da, Tumult, la facultatea de teologie…
Draga Ioan Russ, mulţumesc pentru înţelegere, Uite că iar înţelegerea vine din partea cui nu mă aşteptam.
Cu epitetele tot nu sînt de acord.. 🙂
Mia, în sfîrşit ceva care nu iscă, nu provoacă? Înseamnă că nu este sare şi lumină destulă acolo 🙂
mai trebuie.
Nu mai am timp, Alex, nu mai am timp pentru reluat pe bucăţele şi apoi trebuie ca lumea să se relaxeze şi să se liniştească.
Poate că rezum mîine cumva totul şi pun un fişier audio, dar needitat, numai să nu vă supăraţi pe mine pnetru unele remarci.
Oamenii nu au nevoie de creştini „practicanţi”, ci de creştini trăitori.
Isus nu este inventatorul unei noi religii, El este Creştinismul Însuşi.
Isus nu a venit să ne propovăduiască un sistem de norme şi reguli, ci S-a proclamat pe Sine Adevărul Însuşi.
Isus nu a venit să ne propună un sistem de viaţă alternativ, ci a venit să ne spună că este Însăşi Viaţa.
Pretenţiile Lui sînt radicale pentru că El este Răspunsul la orice situaţie de viaţă, Deci este Cultura Însăşi în acest sens (uitaţi-vă la definiţia culturii). De aceea nu cred că voi vedea vreodată un credincios în Crisos incult din acest punct de vedere.
El este Răspunsul cu pretenţie de veridicitate şi revelaţie la orice întrebarea validabilă, în acest sens El este REligia şi Religia este El.
Isus este Creştinism şi Creştnism este Isus, fără Isus, o relaţie personală cu El n-are rost, poţi să te apuci de budism. În sensul acesta El este singura Cale.
Isus este Adevărul, singurul validabil pentru că El este şi în afara sistemului nostru de referiţă, dar prin întrupare s-a urcat şi în trenul nostru. A fost singurul care a privit ploaia din două perspective (Vezi Einstein)
Cu Isus nu mai pricepi viaţa ca pe o înşiruire de evenimente, plăcute sau neplăcute, ci El devine Sursa şi Ţintă a Vieţii. Este Viaţa Însăşi şi în afara Lui nu este viaţă. Despărţiţi de El nu putem face nimic.
El este creatorul de locaşuri, dar în acelaşi timp este singurul Topos, este Locul, singurul în care putem rămîne vii.
Etc.
Am fost fascinat, pentru mine a fost f ok…dar asa multa informatie si asa putin timp.
Acum stau si ma gandesc cu ce am ramas,mi le adun…
Eu de obicei la noi la Manastur m-am obisnuit sa imi notez predicile, asa retin mai bine si sunt si mai atent …dar la viteza ta Marius, nici o sansa 🙂 …
Merci ca ai postat schita, deja altfel imi verific si memoria …
Am constatat ca esti citit de multi tineri din cj, lumea stia de blog, de recentele „contradictii” , etc …
p.s.
ai tasnit ca o racheta dupa predica, asa mi s-a spus …pana am iesit eu din inghesuiala deja nu mai erai. si ma pregatisem de un razboi pe argumentul rick warren … cred ca ti-a fost frica ;).
Draga Ionel, te-am văzut în sală şi mi s-a făcut frică, dar uitasem de răzbelul pe tema Warren 🙂
Da, tocmai de asta am spus schiţa pentru caă sştiam că nu voi putea să dezvolt totul.
Mai ales că mă şi hotărîsem să cînt.
Da, blogul… durere de cap epntru toată lumea.
am ţîşnit ca o rachetă pentru că trebuia să ne luăm copiii de la Aleşd… şi să mergem repede acasă … mîine începe şcoala.
Marius, unde nu e sare si lumina, in mesaj, la mine, la tine? De obicei sarea nu „isca” doar da un gust tare bun iar lumina, aduce bucurie si caldura. La noi isca si pisca numai acidul, chiar si de la apa minerala daca e in cantitate prea mare. Numai bine.
La mesajul meu mă refeream, Mia. Nu sări iar uşor 🙂
La mine mă refeream.
Da, asa e, incepe scoala.
Vezi…, cine nu are copii a tasnit direct la Iulius Mall sau Polus :)) la KFC.
Marius parese ca azi ai scapat de doua bareje ale clujenilor 😀 . Data viitoare venim cu tehnologie americana de ultima ora 🙂
Marius, eu doar am glumit. Sorry.
Domnule Marius aveam si eu cateva idei referitoare la relativitate, oricum multumesc de exemplul dat va fi mai pe intelesul tuturor aceasta teorie.
Ce definesc eu prin „Centru Relativist Universal” definiti si dumneavoastra in fraza:”eu crd că Isus este singurul Adevăr pentru care sistemul de referinţă pentru probarea veridicităţii este tot El.
Înţelegi? El este şi în tren şi în gară. ”
Sau mai pe inteles ce reprezinta centrul de coordonate pentru un spatiu. Punctul de sprijin a intregului edificiu. Toate isi capata sens in raport cu acest centru, o entitate desprinsa de el isi pierde legatura si cu restul sistemului (cum putem defini notiunea de moarte). Dumnezeu reprezinta sistemul de referinta ultim si absolut care leaga toate celelate entitati intr-un tot armonios. Aici apare si notiunea de „autoritate” Dumnezeu fiind si Autoritatea suprema, notiune necesara pentru mentinerea ordinii, o ordine bazata pe distanta fata de centru… Ar fi multe de zis.
De fapt din punctul meu de vedere expresia „Isus este Adevarul” se traduce in faptul ca El este sistemul de referinta universal pentru universul in care traim si ca in acest univers nu poate exista fenomen, intamplare, persoana decat cu aprobarea Lui. Orice eveniment se poate desfasura in universul real numai dupa aprobarea Lui. Tot ce nu are aprobarea Lui face parte din universuri imaginare.
Fiecare om este centrul unui univers dar in masura in care este acordat cu Domnul Isus acest univers uman este real si mai putin imaginar si invers daca nu este acordat poate fi complet imaginar (exemplu unui nebun care viseaza…). Daca insa respectivul om este acordat cu Domnul Isus poate primi ca raspuns la rugaciuni posibilitatea sa transfere din universul sau imaginar (lumea gandurilor lui) evenimente in universul real. Evident transferul depinde cantitativ de cat de buna este acordarea om – Domnul Isus.
dA, Romuluss, imi pare rau ca nu ne-am putut întîlni!
Ionel, între copii şi Mall aleg copiii 🙂
Am înţeles, Mia, îţi voi răspunde şi la mesajul privat.
Aha, Pomişor. bine!
Nu prea ştiu cum s-ar traduce asta „acordat cu Domnul Isus”, dar încerc să înţeleg
Acum ascult predica d-voastra ” Criza de barbatie si Criza de feminitate” superb mesaj. Si mie mi-a murit tatal de tanar. si Am simtit ca Dumnezeu este cel care M-a infiat si m-a educat si format ca barbat.
Iti multumesc de aceasta predica.
Am primit-o de la prietena si partenera mea de viata.
Fi mult binecuvantat!
El sa iti umple inima cu pace si azi!
Alexander se pare că sînt piratat la greu 🙂
oare cum a ajuns la tine, chiar sînt curios, foarte curios,
cum a ajuns la prietena ta ca am ţinut cu dinţii să nu wse răspîndească,
mă bucur dacă ţi-a folosit!
Marius, eu nu am acest mesaj…
De unele piratari chiar si eu m-as bucura 🙂
„Acordat cu” = in acelasi spirit, cu aceeasi gandire, cu celasi mod de a vede lucrurile.
Un om „acordat cu” Domnul Isus un om care il slujeste lucrand in acelasi duh cu al Domnului.
O trimit şi pe aceea, Pety, dar nu ştiu la care face referire, Alexander, la cea de la Galaţi oare?
si eu as vrea predicile 🙂
sesizeaza DNA, Marius. 🙂
ma rog, BSA 🙂
Ti le dau, Mircea!
trebuie sa imi rezolv problema cu scrierea DVD-urilor
MULTUMESC ca Domnul este deasupra
a toate!
…a vrut „cineva…”sa strice,cel ce strica mereu,
sa se bucurede o anumita”inventivitate”
lovind in noi… 😦
…nu a reusit! . 🙂
..Uite ca Domnul vrea ca sa „mancam ” cu adevarat!
asa cum am mai mancat din predicile ascultate, ale
fr Marius.Tot ce da Domnul, nu poate decat bucura pe cei care Il iubesc pe El.
Asa e Domnul…nu cred ca El ne da aperitive greu de digerat,,,ci Lumina si Sare!
„saraca cu duhul” da…
I.Rusu,,as vrea sa fiu…
dar imi pare ca deocamdata tu esti cam bogat….
in duhul epitetelor …nu se face . 🙂
IMI CER SCUZE PENTRU EPITETE.Domnul ISUS in cuvantarea de pe munte a vorbit despre ‘cei „saraci in duh”luca 5;3 nu „saraci cu duhul”Eu prefer sa fiu sarac in duh si va las pe Dvs.Mia si Elisa saraci cu duhul.Fr.Marius Va multumesc pentru intelegere .DOAMNE AJUTA Ps.118 v 25
greseala te tipar nu Luca ci Matei 5 v 3
Oricum este vorba de a fi saraci in duh..sau cu cred ca e acelas lucru..
nu ..conteaza,,nu ne suparam..ca noua ne doresti una,iar tie alta,
mila lui Dumnezeu va fi si pentru noi.Doamne -ajuta la toti!
si la cei”in duh” care nu mai folosesc epitete cand e vorba de altii,pt.ca fiind saraci in duh,se vad asa de nevrednici,incat tac cand e vorba de altii,si eventual ii iarta… – . 🙂
si la cei cu duhul…care eram eu..etc..
multumesc pt verset.
Ps118 cu 6
Da, Elisa, tot ce dă Domnul bucură.
Ioan Russu, apreciez că v-aţi cerut scuze pentru epitete.
ai un suflet frumos. Si Dumnezeu iti cunoaste cel mai bine inima. Evaluarea lucrarii tale va aveea loc in cerul sfant al lui Dumnezeu.
Da din Galati este:).
Minunat mesaj.
Am sa aplic scriptura la viata mea.
Alexander, dacă-i vorba de mine, nu mă simt cu musca pe căciulă.. 🙂 la suflet mă refer…
Da, Dumnezeu ne cunoaşte cel mai bine.
Acum am explicaţia.
Intradevar, chivotul reprezinta prezenta lui Hristos in mijlocul lui Israel. Dar acestea erau doar umbre:
1. Tablele Legii – Hristos, implinirea, desavarsirea Legii.
2. Un omer cu mana – Hristos, Painea coborata din cer
3. Toiagul inflorit al lui Aaron – Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
Exact, Don, asta a spus si Marius din cate am inteles eu.
eu chiar ca nu pricep nimic,sint nou pe aici:
mai are patratosu blog sau nu?
Pai,mai are..adica nu mai are . 🙂
adica blogul merge „singur” . 🙂
asteptam sa se termine
vacanta…apoi…