h1

Dacă ţi s-ar spune că mai ai două săptămîni de trăit… 14

Mai 7, 2008

Avertizare: această scenă este fictivă!

Eşti în faţa medicului. Se uită la pantofii tăi, la cravata ta, la nasturi, dar nu în ochi…

„Pot vorbi sincer cu dumneavoastră?… ”

„Da, vă rog, am văzut morţi, am stat lîngă muribunzi, am văzut destule la viaţa mea… este rău nu-i aşa?”

„……..dumneavoastră…de fapt este mult mai grav…sînt complicaţii…”

„Cît?”

„Trei săptămîni, poate mai puţin… dar ultimele zile vă veţi simţi foarte rău.. de fapt mai aveţi foarte puţin”

„Nu se poate face nimic, nu-i aşa?”

„Este foarte agresivă… ”

…………………………………………………………………….

Am plecat spre casă, casă pentru încă puţin timp, casă de pus în rînduială…

……………………………………………………………………

Ce-ai face dacă ai mai avea două săptămîni de trăit?

Anunțuri

87 comentarii

  1. nu tot timpul ceea ce auzi trebuie sa fie si adevarat, insa in cazul in care simptomele previzioneaza o deviere brutala de la plan, atunci ash merge o saptaman in concediu doar cu sotzia, apoi ash face o vizita prin Bucovina si si apoi ash muri linistit.


  2. Eu unul ce as face?

    Daca as sti ca am numai atat timp de trait (desi acum foarte serios chiar daca nu mai am doar 2-3 saptamani de trait inca nu voi trai vesnic deci se problema este oarecum reala), as trai tot timpul pe care il mai am intr-o rugaciune continua cautand sa cresc spiritual cat de mult posibil si facand, prin rugaciune cat mai multe fapte bune.
    Asta in cazul in care nu exista dar nu mai exista timp de a mai trai, deoarece prin rugaciune bolile se pot vindeca si inca multe altele, daca sti sa te rogi… 🙂


  3. O tema cutremuratoare, dar care ne priveste pe toti. Pentru ca nimeni nu stie ceasul mortii sale (nu suntem vesnici pe pamant – Pomisor). Iar pentru unii moartea vine si mai tragic decat in cazul de sus, totalmente pe neasteptate. Cand stii ca mai ai foarte putin de trait, nu poti decat sa te gandesti ce se mai poate face in acest rastimp. Ce nu ai apucat sa faci si ce ai fi vrut sa faci si inca nu ai facut. Si, mai ales, sa indrepti ce se mai poate indrepta. Sa pui ordine in cele de care nu ai avut suficienta grija. Si toti avem neimpliniri.
    Poate tocmai de aceea spune Eclesiastul ca gandul la moarte este inceputul intelepciunii. Sa traiesti viata cu adevarat, ca si cand clipa ce urmeaza ar putea sa fie ultima. Sa te poti debarasa de tot ceea ce ne intineaza inutil, de lucrurile in care ne risipim fara rost, de ura, de dusmanie, de rautate… Lucruri de care nu avem nevoie…dincolo. Caci luam cu noi numai Iubirea, singura care conteaza inaintea lui Dumnezeu.
    Am cunoscut pe cineva care a fost in situatia amintita (Dumnezeu sa-l odihneasca!). In rastimpul ramas dupa primirea „vestii”, s-a impacat cu toti cu care fusese certat, a ajutat sarmani, s-a ingrijit de sufletul sau si…si-a pregatit inmormantarea!
    Dumnezeu sa ne randuiasca si noua „sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la infricosata judecata a lui Hristos…”


  4. Patratosule, am eu o fobie a mea: mi-este teama ca nu voi fi anuntat ca vine, ca va veni dintr-o dat’. Ferice de cei acre au vreme sa-si puna viata in randuiala.
    Uneori, cand pierd vremea cu tot felul de lecturi (traditionale sau blogosferice), ma gandesc: daca as mai avea 3 sapt de trait, as mai sta -asa pierdut – in fata lucrurilor pieritoare si fara ecou?

    …ce-as face? nu stiu, inca n-am trecut pe-acolo! dar cand voi trece, daca voi trece, promit sa va anunt! 😉


  5. Nu-i usor de suportat scenariul dat de tine… Stiu, insa, cum ar trebui sa facem.. Ai dat un exemplu chiar pe site. Fr. Tudose ii spunea ceva de felul asta dragului Fr. Petrica la inmormantarea sfantului Nicolita Moldoveanu… O relatare din liceu. Un coleg, la un chef, (exact! „din ala”:)) zice: „Bai, ce ati face daca ati auzi ca mai aveti citeva zile, doar, de trait?” Liniste… adanca… Tot el, raspunde: „M-as pocai!” (atentie! nu s-ar duce la pocaiti) :)… Din cite stiu, pina acum nu a primit o veste de felul asta :))


  6. eu cred ca as face tot ce fac si acum..poate ca nu m-as mai duce la lucru (oricum probabil ca daca as fi ajuns in situatia respectiva nu voi fi putut lucra de ceva vreme), dar in rest nu stiu daca as face schimbari foarte radicale

    probabil ca as privi mai des apusul cu gandul ca in curand voi fi cu Fauritorul, si m-as gandi la cei dragi mie care s-au dus inaintea mea, ca ii voi revedea

    dar putem noi spune multe acum….doar cand am fi in situatia aia am vedea exact ce am face


  7. defapt postarea anterioara imi apartine mie (‘mari’ nu ‘mai’ ….din gresala.. 🙂 )


  8. Sa fie vorba de sfarsitul vietii tale in blogosfera?


  9. mari: după cum îl cunosc eu pe pătrăţos, următorul lucru cu care va veni va fi ceva de genul ‘păi dacă atîtea lucruri bune am face în ultimele două săptămîni, atunci hai să facem exact lucrurile astea de aici încolo, că oricum toţi ne trăim ‘ultimii’ ani, mai mult sau mai puţin!’ . Deci tu eşti cu un pas înaintea noastră, se pare…


  10. Are titlul ceva legatura cu numarul 14 de la urma? Si cu numaratoarea inversa? Sper ca blogul dvs. sa aibe mai mult de 2 saptamini de trait…….


  11. (T)I-as spune, inca o data: Iarta-ma, te rog…


  12. Noi trebuie sa fim pregatiti in orce moment .Eu sint constienta ca pot muri nu peste 2,3 saptamini ci poate chiar astazi .Amos spune: ,,Pregateste-te sa te intilnesti cu Dumnezeu tau” !Nu miine ci astazi.
    Munceste ca si cum ai trai o suta de ani ,si fii pregatit ca si cum ai muri astazi.


  13. idea e ca nu stiu daca nu cumva azi e ultima zi din viata mea….atatea cazuri am vazut de oameni care s-au ‘dus’ intr-o zi absolut banala (se ducea la servici dimineata ca in fiecare dimineata si acolo a avut un accident si a murit pe loc)…deci realmente chiar nu stim cand ne vom duce

    si chiar cred ca viata noastra ar trebui sa fie o pregatire continua..iar cand va veni momentul sa nu ne prinda nepregatiti si cu lista de ‘TO DO’ care inca nu a fost bifata

    *offtopic: de fiecare data cand intru si vad cate un titlu nou cu un numar ma incearca asa o stare, un fel de ‘oftat’ trist, dar in acelasi timp un fel de liniste interioara. Respect decizia si intr-un fel va apreciez pentru taria de a face asta..nu pot sa spun ca ma bucur si ca nu imi va fi ‘dor’, dar va apreciez pentru decizie.


  14. Nu stiu ce as face,l-as intreba pe Dumnezeu daca treaba este serioasa si de ce mi-a mai lasat cele doua saptamani, probabil au un rost, rost care ar fi pacat de pierdut, fie si cu fapte bune sau rugaciune daca scopul Lui este altul.
    Astfel de intrebari nu au raspusuri prea aproape de voia lui Dumnezeu pt ca iminenta mortii creaza un soi de panica urmata de graba pentru lucrurile nefacute sau facute neserios, un soi de groaza a fariseului din noi ce rasare la gandul socotelii ce bate la usa.

    Iertarea ceruta si daruita este o parte buna a sfarsitului, apoi privirea catre Dumnezeu ca restul nu mai conteaza si nici nu mai poate fi ingrasat in 14 zile ce nu a prins in ani de zile.


  15. Mi s-a spus ca mai am cam un an de trait. Am fost diagnosticat cu cancer la varsta de 28 de ani. Momentul cand mi s-a spus? Un prieten, (cu mine si cu doctorul) intra in cabinet la oncolog si dupa…minute lungi, iese afara cu o fata neagra:”draga..e rau cu tine.” Cand m-am intins pe masa pentru radioscopie, asistenta mi-a zis:”Doctorul dumitale va fi..cutare.” Am simtit cum ma scufund.
    Ce am facut? Ce am zis? Ce am gandit?
    Priveam pe geam la oncologie asteptand analizele, vedeam niste plopi si ma gandeam:”plopii astia vor mai fi aici peste un an, …eu nu.”
    Citisem tot atunci Magda Isanos(poezii scrise dupa ce stia ca va muri)

    Murim…ca maine

    E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,
    poate chiar mâine, pomii de pe-alee
    acolo unde-i vezi or să mai stee
    voioşi, în vreme ce vom putrezi.

    Atâta soare, Doamne,atâta soare
    o să mai fie-n lume dupa noi;
    cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
    cu păr din care şiruie răcoare…

    Şi iarba asta o să mai răsară,
    iar luna tot aşa o să se plece,
    mirată, peste apa care trece
    noi singuri n-o să fim a doua oară.

    Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
    găsi atâta vreme pentru ură,
    când viaţa e de-abia o picătură
    între minutu-acesta care bate

    şi celălalt şi-mi pare nenţeles
    şi trist că nu privim la cer mai des,
    că nu culegem flori şi nu zâmbim,
    noi, care-aşa de repede murim.

    Priveam pe ceilalti oameni in ochi si citeam din privirea lor daca au cancer sau nu. Cei care stiau ca mor priveau altfel. Ceilalti….o nepasare, o inconstienta, o privire de oameni inselati, alergand zadarnic, cand…”asa de repede murim”.

    Cancerul …am aflat dupa 3 luni..era de fapt o boala imunitara tratabila, de care m-am vindecat cam dupa un an si jumatate de tratamente, regim, odihna si …renuntare la stres.

    Am ramas cu un simt al realitatii, cu un fel de tarie, de curaj de a spune adevarul si a nu cocolosi prefacatoriile. Cel putin frica de oameni mi-a disparut.
    Si inca ceva, in urmatorii ani, mi-a trimis Dumnezeu in casa multi bolnavi de cancer(sotia este medic) si am avut acel simtamant necesar de a vorbi cu ei.
    Ce gandeau ei? Iata:
    De ce mi-a dat Dumnezeu boala asta?
    Se invinovateau, cautau explicatii, pacate ascunse, marturisiri, unii aveau raspunsul.
    Si eu o perioada eram convins ca Dumnezeu stie ce face, sunt un mare pacatos, un fariseu si asa-mi trebuie, sa mor ca si asa nu sunt folositor lui Dumnezeu. Partasia cu fratii din adunare(o adunare mica) m-a sustinut si multele promisiuni ale lui Dumnezeu.
    Deasemenea cartea lui Oswald Chambers despre Iov. Am ramas cu atitudinea:”Chiar daca ma va omori, tot ma voi increde in El.”


  16. Grea întrebare, nu-i aşa?

    De ce Bucovina, Bogujoy? Partea cu soţia o înţeleg.
    Problema este că nu-i aşa simplu. SE complică lucrurile pe ultima fază. devii dependent de morfină, te ţine pe perfuzii, mori în chinuri. Ce simplu ar fi să fie simplu.
    Moartea şi păcatul asociat cu ea, L-a îngrozit chiar şi pe Domnul.

    Frumos, Pomişor, frumos! Rugăciune. Ei, şi asta este greu să faci cînd te sfîrtecă durerile.

    Alex, chiar ne priveşte pe toţi.

    ESte un procentaj pentru care pot face pariu cu tine. Uni sîntem graşi, alţii slabi, blonzi, bruneţi, aici procentajele diferă. Este un procentaj al celor de pe blog de pe aici care se împlineşte 100%: toţi vom muri.

    Da, nu discut cazul morţii neaşteptate.

    Să-ţi pui casa şi sufletul în rînduială, bun gînd. A cui rînduială? Asta-i întrebarea.

    Da, CiprianS. Dacă moartea vine dintr-o dată…

    Ei, un lucru ştiu sigur, dacă aş şti că mor în trei săptămîni nu mi-aş abandona prietenii, pentru că nici ei nu vor abandona pe mine. Dacă asta înseamnă să mori „în direct”, făcînd blogging şi povestindu-le zi de zi cum te stingi ca să îi faci să înţeleagă moartea şi să devină mai maturi şi mai aproape de Domnul…. atunci aş face blogging pînă în ultima zi… doar dacă aş şti că slujeşte cuiva.

    Acest lucru este sigur: aş vrea să slujesc pînă în ultima zi… aş vrea, dacă este posibil, să nu mă gîndesc la mine. Gînd nobil, dar sînt prea egoist…


  17. Ce părere aveţi de situaţia în care ai făcut rate, datorii şi le laşi pe toate în urmă familiei?

    Interesant exemplul cu acei tineri, Cosmin!

    Eşti fericită, MAri, dacă ai face acelaşi lucru ca şi înainte. Înseamă că îţi trăieşti viaţa în frica cea bună.

    Da, Sderbach a intuit foarte bine, ŞI la asta mă gîndesc. Călugării din pateric dormeau în sicrie ca să-şi amintească tot timpul de moarte. Gîndul morţii te ajută să-ţi trăieşti cu sens viaţa.

    Cristina, este vorba de următorul lucru. Pe 20 mai anul trecut era să mor. Brusc şi dintr-o dată.
    Ziua aceea mi-a schimbat viaţa. Radical, din multe puncte de vedere.

    De fapt riscul meu de atac cerebral a crescut de vreo 7 ori, riscul de infarct de vreo 4 ori de la întîmplarea aia.

    Vezi detalii la luna mai-iunie anul trecut.

    De atunci încolo mă gîndesc la foarte multe lucruri, dar trăiesc o nelinişte benefică, numărîndu-mi zilele de la sfîrşit spre început. Nu ştiu cînd este sfîrşitul, nu ştiu la ce număr am ajuns acum, dar totdeauna îmi iese mai puţin.

    Înţelept sfat, Viorica

    Mulţumesc, Mari! Şi eu mă respect pentru decizie 🙂 Crede-mă că a fost greu!

    Aşa cum spui, unii au plecat vii şi „s-au întors morţi”… moartea ne pîndeşte oriunde.

    Vlad L. am fi fericiţi dacă am şti cu 2 săptămîni înainte, asta-i ideea.
    Eu aş fi foarte fericit să ştiu cu puţin înainte.

    Dar nu tuturor le este dat, aşa cum spuneau prietenii noştri.

    GEo, m-a atins povestea ta.

    Cînd eram cu perfuziile în mîini, rugîndu-mă Tatăl Nostru şi aşteptînd deznodămîntul după 20 de ore de fibrilaţie atrială paroxistică.. cam aceleaşi gînduri îmi treceau prin cap… Cîte lucruri rămîn după noi şi ce contează din ce rămîne după noi.

    Anodos, nu ţi-am dat drumu şi nici nu-ţi voi da! Stai liniştit!

    Am încercat să te contactez pe privat, dar nu mi-ai dat o adresa bună.

    Catalin Croitor, am spus mai sus ce s-a întîmplat în 20 mai… era să mor şi voi mai muri.

    Fiorellino, da, cererea de iertare niciodată nu este greşită.. mai ales în ultimele zile de viaţă.


  18. Eu mi-ash salva totul de pe computer!
    Ash lasa lui Matrix.
    Dar se pare ca n-am capodopere prea mari 😦


  19. De cand am citit aceste randuri, am cazut pe gânduri foarte tare…Toata ziua nu m-am gandit decat la asta: ca moartea este o realitate atat de aproape de noi, oricat am incerca sa o ignoram. Si o ignoram din lasitate, din increderea prosteasca ca realitatea mortii nu ne priveste si pe noi…cel putin nu acum, mai tarziu, caci doar mai avem atatea de facut…. Si cand colo, primim atat de multe „semne” care ne atentioneaza ca nu e de joaca şi ca trebuie sa ne gandim tot timpul la eventualitatea plecarii din aceasta lume. Vorba cuiva: sa traim ca si cum am avea mereu geamantanul pregatit langa usa.
    Un junghi in inima, o durere atroce, o criza chinuitoare, o suparare care iti da palpitatii „mortale”, evitarea in ultima clipa a coliziunii cu alta masina….of, sunt atatea cumpene pe langa care trecem ignorandu-le… De parcă suntem nemuritori!Povestirea lui Geo m-a tulburat peste masura. Mi-a amintit de un coleg care astazi nu mai este printre noi. A cazut ca fulgerat intr-o seara si…gata!Ultima oara cand vorbisem, imi spunea cat e de fericit ca se casatorise, iar sotia il convinsese sa mearga impreuna la biserica… A plecat spre Biserica cea cerească…
    La polul opus e o alta intamplare, a cuiva care s-a „intors” din morti! Dupa o moarte clinica din care nimeni nu mai credea ca se va mai intoarce. O experianta care a marcat-o pt toata viata. Intr-atata incat avea sa isi promita ca va face in tot restul vietii numai bine, atata cat va putea acest lucru… Incercand sa nu se mai supere sau sa urasca pe cineva vreodata….
    Cand vad cifrele care scad la sfarsitul fiecarui titlu…mi se pune un nod mare in gat. Oare Patratosu nostru drag ne va lasa „orfani” de acest loc de suflet? As vrea sa cred ca nu! In clipa in care ma gandeam cu tristete la ce va urma, aud la tv o reclama: „Nu se termina acum….Acum începe!” Eu asta vreau sa cred despre „La Pătrăţosu”. Oricate zile ne va binecuvanta Dumnezeu sa mai lasam o urma pe acest pământ, sa căutăm bucuria Iubirii Domnului. Şi să o împărtăşim unii altora cu generozitate. Nu ne va lăsa Marius fără bucuria pe care ne-a dăruit-o cu atâta dragoste aici!
    Suntem in perioada pascala si nu trebuie sa fim tristi. Si totusi imi stăruie un nod in gat…


  20. Daca as sti ca as mai avea doua saptamani de trait …”as planta un pom” -Martin Luther


  21. “Un prieten a deschis sertarul dulapului sotiei sale si a ridicat un pachet invelit in hartie de matase: – Acesta – a spus – nu este un simplu pacheet, e lenjerie. A aruncat hartia de impachetat si a observat matasea rafinata si dantela. Ea a cumparat aceasta prima data cand am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodata. A pastrat-o pentru o ocazie deosebita. Bine… cred ca aceasta este ocazia. S-a apropiat de pat si a asezat lenjeria langa celelalte haine pe care urma sa le duca la pompele funebre. Sotia lui tocmai murise. Intorcandu-se spre mine imi spuse: – Nu pastra nimic pentru o ocazie deosebita, fiecare zi traita este o ocazie deosebita.”

    Am 19 ani si sincer nu stiu ce as face daca mi-ar spune doctorul ca mai am „14” zile de trait.Nu stiu cum as reactiona.
    Iti spun sincer , tin foarte mult la familie iar primul lucru care l-am facut cand am citit intrebarea , a fost sa ma gandesc la ai mei. Cred ca mi-ar fi mai mila de ei decat de mine.


  22. Bucovina penrtu ca acolo simpt ca traiesc cu adeavrat si acolo Viata este la ea acasa… restul sunt detalii.
    Moartea trebuie sa vina, este ok daca nici un factor extern nu influentzeaza venirea ei mai repede decat trebuie.
    Cand va dispare din mintea noastra incertitudinea pentru viitor vom fi facut deja cunostintza cu moartea.


  23. probabil as trece prin toate fazele: nersi, revolta, indiferenta, acceptare, resemnare. probabil nu as face nimik deosebit ca oricum nu mai conteaza, as incerca sa`mi pun lucrurile in ordine, sa las obiectele mele familiei si prietenilor. prea grea intrebarea.


  24. am vrut sa scriu „nervi”, scuze de postare dubla.


  25. eu n-as planta nici un pom, nici macar o „buruiana”. Nervi, acceptare…etc etc …nici vorba, din astea gasesti la tot pasu’.

    Ce rost are sa te bati cu caramida-n piept 2 saptamani?
    Daca as sti ca mai am 2 saptamani de respirat, mi-as face bagajele si as pleca in Hawaii ( placa de surf + o cola rece)


  26. a fost si filmul The Bucket List unde se vorbea despre asta .. probabil ca mi-as face si eu o lista cu lucruri pe care nu le-am facut sau pe care-mi doresc sa le fac iar .. pe unele poate le-as reusi, pe altele poate nu .. dar cand o sa mor, as vrea sa am o secunda inainte de momentul ala, in care sa spun … ca mor implinit …


  27. Micu(tzu)le Teolog, esti pe VAL !!! 😀 😀 😀


  28. Alex,,decin sa-l cautm pe ptartosu,cat inca se poate
    . 🙂
    Dar inainte pe Domnul..
    ma agndesc de la o vreme mereu,ce repedea a trecut „o viata intreaga”.ce am facut bun?
    mai nimic.. 😦
    Sa ne ajute Dumnezeu,sa ne punem viata in randuiala,zilnic,sa nu apuna soarele peste mania noastra.


  29. Asa sa fie, d-na Elisa! Macar acest gand sa ne faca mai atenti cu acest dar nepretuit al vietii.
    Sa ne punem randuiala in viata…randuiala lui Dumnezeu!


  30. Bună idee, Patrix, da, eu voi lăsa lui Naum şi Neriei, inclusiv scrisorile de dragoste dintre mine şi mama lor.

    Dacă în ultimlele două săptămîni de viaţă nu faci aproximativ acelaşi lucruri ca în restul vieţii, înseamnă că ţi-ai trăit viaţa aproximativ degeaba.

    Ai îngropat talanţii…

    De anul trecut, Alex, eu trăiesc tot timpul cu geamantanul pregătit.

    Alex, nu „retrăi” numerele de la capătul mesajelor..

    Alexander, Luther nu mi-a plăcut niciodată. Sorry 😦

    Axis, da, ideea este importantă… să nu lăsăm pe mai tîrziu… căci mai tîrziul nu este al nostru

    Am înţeles, Bogujoy,

    thcgirl77, cred că este legitimă această reacţie. Iov a avut-o şi lui Dumnezeu se pare că I-a plăcut.

    Mai mult decît a prietenilor lui.

    Micule Teolog, lasă că te faci tu mare, o să gîndeşti altfel, îţi garantez. Deocamdată … mai ai timp.

    Aşa precum spuneţi, Alex şi Elisa, să ne punem viaţa în rînduiala… lui Dumnezeu.

    Christian, ce-ar conţine oare lista aceea de cumpărături?


  31. DEATH~

    WHAT A WONDERFUL WAY TO EXPLAIN IT…
    A sick man turned to his doctor as he was preparing to
    Leave the examination room and said,
    „Doctor, I am afraid to die.
    Tell me what lies on the other side.”
    Very quietly, the doctor said, „I don’t know.”
    „You don’t know? You, a Christian man,
    Do not know what is on the other side?”
    The doctor was holding the handle of the door;
    On the other side came a sound of scratching and whining,
    And as he opened the door, a dog sprang into the room
    And leaped on him with an eager show of gladness.
    Turning to the patient, the doctor said,
    „Did you notice my dog?
    He’s never been in this room before.
    He didn’t know what was inside.
    He knew nothing except that his master was here,
    And when the door opened, he sprang in without fear.
    I know little of what is on the other side of death,
    But I do know one thing…
    I know my Master is there and that is enough.”

    Sincer nu stiu ce as face, dar ma bucur ca stiu cu certitudine cine ma asteapta dupa usa. Despre rate si datorii, am facut life insurance acum citiva ani si eu si sotul meu sa stim ca macar banca nu ne va scoate copiii in strada, … in rest,… cred ca as pupa toata ziua copiii si pe barbat si i-as asigura one more time de dragostea mea si m-as ruga inca odata sa-mi ierte Domnul si pacatele care nu le mai stiu.


  32. Mi-a plăcut postul ăsta, Pătrăţosule.

    Ce aş face, dacă aş mai avea de trăit paisprezece zile ? – fără să fiu criticat, crucificat, ( în fond e părerea mea personală ) aş răspunde sincer, concis şi simplu: m-aş sinucide.


  33. Am recitit cele scrise de tine anul trecut. Cumpana prin care ai trecut. Imi pare tare rau. Cred ca e greu sa te gandesti la acele momente, dar unele ca acestea ne mai si înţelepţesc în viaţa noastră. In ce priveste treaba cu bagajul pregatit pentru drum…Asta e valabil pentru toţi! Fiecare trebuie să fie gata de „plecare”, caci „nu stim clipa şi nici ceasul”. Stiu pe cineva care nu mai avea mult de trait, doctorii i-au spus ca e pe moarte, dar s-a rugat sa fie dupa voia Domnului. Si a mai trait inca multi ani. Cei care erau sanatosi langa aceasta persoana, au murit mai devreme, desi nu sufereau de nimic! Nu trebuie sa uitam niciodata ca viata asta pe care o numim „a noastra”, este de fapt numai in mainile Domnului! Lui trebuie sa I ne predam cu toată fiinţa noastră, caci ai Lui suntem.


  34. Calibro..de ce sa-ti alegi singur iadul? ai voie sa-ti eiei singur viata,pe care ti-a dat-o Dumnezeu?
    ai putea tu da o viata cuiva,chiar prin nastere de fii,daca nu vrea Dumnezeu?
    Alex.bagajul cu care plcecam trebuie lasat acasa,altfel nu intram pe poarta stramta . 🙂
    Da,nu poti stii voia Domnului.Poate fi exact invers decat prognosticul.


  35. Calibro,
    ar fi ultima ta şansă, o şansă de 14 zile, să intri sub stăpânirea lui Dumnezeu, sub cârmuirea „Toiagului” Său, ce aduce mângâierea şi Viaţa. Să o pierzi oare şi pe aceea!?


  36. Mia, interesantă abodrarea,
    Alex, da, asta a fost anul trecut, am recitit şi eu de pe blogul lui Daniel Branzei toate poveştile mele adunate la un loc şi azi dimineaţă am rîs cu lacrimi împreună cu Natalia

    http://amintiricusfinti.wordpress.com/2008/04/30/smurd-%e2%80%9csuparvaizar-ce-i-aia%e2%80%9d/

    Calibro, fii binevenit pe aici. Intereantă perspectiva, de ce să nu aştepţi pînă în ultimul moment? Eu aş fi foarte curios.
    Mi-a trecut în adolecenţă gîndul sinuciderii prin cap, dar cred că am fost prea curios.
    Curiozitatea l-a omorît pe Adam, pe mine m-a ţinut în viaţă.

    Am fost foarte curios să văd ce are de gînd Dumnezeu cu mine. Încă nu m-am ostoit.


  37. Elisa, Ioan, David

    Mulţumesc, David.

    Întâi şi întâi, sunt ateu agnostic cu un strat de nihilism. Cine nu ştie ce înseamnă, fuga pe google, am avut în trecut o discuţie aprinsă cu un baptist care la el, ateismul însemna altceva şi mă paronimiza cu sutană / satană.

    De asemenea, nu săriţi cu epigrame de genu’ „că eşti un copil pierdut ce îşi va găsi calea”, etc, psihologii inverse ce nu au efect.

    Acum, să-ţi răspund,Elisa, de ce să-mi aleg singur iadul ? pentru că oricum ai da-o în viaţă, tot într-o staţie gri vei poposi. Viaţa este a ta, faci ce vrei cu ea, nu trebuie să dai raportul nimănui.

    De ce să mă bucur paisprezece zile de viaţă când eul tău ştie, simte, suferă fiecare secundă ce se scurge din tine ?

    Îţi spun cu siguranţă că ai să mori. Că acum, că peste 30 de ani, tot în patru scânduri ai să ajungi. Sper să nu te superi:P

    De exemplu, Freud, a apelat la sinucidere asistată. Cu un cancer chinuitor la maxilar, a preferat să i se administreze două centigrame de morfină. A ales să-şi ia viaţa decât să se mai chinuie paisprezece zile ( raportat la postul lu’ David).

    Dacă stau să mă gândesc la creator, atunci înseamnă că acesta s-a înstrăinat de noi încă de la începuturile existenţiale. De ce spun asta ?
    Alienarea merge mână în mână cu istoria omului şi chiar o precede pe aceasta. Dovezi ? Arhitectul a creat la început omul şi apoi l-a aruncat din paradis. Chiar creaţia lui este un act de alienare.
    Nici filozofia şi nici biserica şi cu siguranţă nici timpul nu au putut să astupe hăul existenţial ce separă raiul de iad sau extazul pământesc de tristeţea absolută în care omul este predestinat să se scufunde.

    David, părerea mea personală : nu curiozitatea ( fructul ) l-a omorât pe adam, ci chiar d-zeu. Nu pentru că adam a nesocotit porunca dată. D-zeu nu trebuia sa creeze „mărul„.
    Ce are de gând d-zeu cu tine, David ? Nimic, o să te lase în pace. 😛 Sper că ai înţeles ce am vrut să zic.


  38. Calibro: Salutare de la un fellow nihilist. Cec dis: Nihil sine Deo! 🙂


  39. Calibro: În altă ordine de idei, parcă pari prea ‘vioi’ pentru un sinucigaş, chiar şi bolnav de ceva terminal. Gîndeşti, scrii cu sintaxă, pari să te cunoşti destul de bine, vorbeşti ca şi cum ai avea ceva ‘gnoză’ (auci! am pronunţat ‘the G word’! 🙂 ).

    Dacă nu sîntem atenţi, parcă văd că începem să schimbăm poezii, argumente şi alte cognoscibilităţi, că nici eu nu duc lipsă de angoasă existenţială, deşi a mea e puţin mai alinată, trebuie să recunosc.

    Cu stimă,
    Nullus


  40. Daca as mai avea 2 saptamani de trait as incerca sa asasinez un politician care mi-a facut rau (probabil ministrul sanatatii, dar lista e lunga si va fi greu sa ma decid), sa intre si ei mai devreme in mormant, nu numai prostimea.


  41. Sderbach,

    Mi-ai plăcut.

    Aprob sinuciderea, nu am de gând încă. Postul scris de David, era legat de paisprezece dimineţi rămase. Normal că m-aş sinucide.

    Bolnav de ceva terminal, incurabil, aş zice – no comment.

    Uneori e mai bine să foloseşti raţiunea, luciditatea – eliminând optimismul şi speranţa împotriva angstului cotidian. De ce ? Angoasa câştigă de fiecare dată. Te alieneaza cu fiecare clipa, eveniment. Nu i te poţi împotrivi.

    Scriu poezii, ( nu dau link, nu am intenţii mercantile ), scriu filozofie ( mi-am scris memoriile ) şi psihologie ( mi-am analizat foştii colegi de grupă, deci sunt student ). Sunt şi critic, bineînţeles.

    Gnoză, indeedly do, the G word – hmm, ce să zic : jedem das seine.


  42. Cine vrea sa mai traiasca,
    apropo:
    am primit pe mail,invitatie la lucru in America,
    cum nu sunt studenta(inca . 🙂 ) va invit sa intrati pe Horen Brasov,este pentru studenti,pentru vara probabil.


  43. Domnule Calibro trebuie sa cunosti mai multe despre moarte. Oamenii nu dispar cand mor ci doar trec intr-o alta lume guvernata de alte legi. Si evident fiecare se duce la stapanul spiritual de care a ascultat in timpul vietii.
    Da si crestinii mor dar pot si invia, daca nu singuri, cel mult asistati. Nu se intampla acest lucru acuma deoarece crestinii morti merg intr-o parte a raiului deocamdata pana in momentul in care Domnul Isus va reveni si toti crestinii vor invia si vor merge cu trupuri cu tot in rai. Nu are rost sa invie in aceasta lume care le-a fost ostila. Moartea nu este chiar atat de neagra pentru crestini deoarece stiu ce ii asteapta si chiar in acele momentele se relateaza ca oamenii (crestini si necrestini) chiar vad lumea spirituala si ce ii asteapta.

    Nu cred ca la judecata de apoi ma va interesa sa aflu… si nici pana atunci. Ma intereseaza mai mult sa stiu ca iti place si practici dreptatea si mila indiferent de conditii.


  44. Welcome in the club, Calibro, foşti suicidari, actualmente nihilişti, aşa cum spunea Sderbach, Nihil Sine Deo şi, că tot veni vorba. Trăiască şi regele Mihai!

    Eu nu sînt aşa de rapid la crucificări ca alţi confraţi ai mei. Am timp! Dacă vrei de stat la vorbă… e timp.

    LA psihologie nu mă pricep. Nu cred în psihologie, cred în Domnu Isus… 🙂

    Vorba cuiva, eşti prea plin de viaţă ca să te sinucizi, ai să păţeşti ca Cioran, faci apologia sinuciderii şi trăieşti cu tupeu peste 80 de ani.

    Greşit! Omul s-a aruncat din Paradis în virtutea principilui pe care chiar tu îl invoci aici: liberul arbitru.
    Exact, asta-i ghinionul nostru: putem face ce vrem cu viaţa noastră.
    Asta-i problema umanităţii, putem face ce vrem cu viaţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi pe care ne-o poate lua Dumnezeu în orice clipă este paradoxal-oximoronic, sîntem liberi ca nişte robi, înrobiţi în libertate….. mă mai gîndesc pînă mîine că acum neuronul singuratic este obosit.

    Nu, asta-i problema, că nu mă lasă în pace. Am avut un alt mesaj care a şocat: Dumnezeu mă pisează, mă enervează cumplit, mă toacă zilnic. asta-i! Zi de zi! se ţine după mine ca Păstoru după oaie.
    Eu fug, El în spate, eu dau colţu, El iese în faţă, eu rămîn în canion, El mă împinge cu nuiaua, Eu stau blocat între scaieţi, El mă trage cu toiagul încîrjat de gît şi tot aşa.

    Asta se întîmplă de vreo 23 de ani.

    Baaaaa! E mai complicat, nu numai curiozitatea… Ehehe.. De ce a căzut Adam??? Dorinţa de a fi ca Dumnezeu… mîndria, nu numai curiozitatea… e foarte complex.

    Mărul? Nu este nici un măr acolo! Citeşte, convinge-te singur. Nu-i măr! Cei de la Apple ne-au băgat în cap că e măr, dar nu-i măr! 🙂

    Întrebarea ta se traduce aşa: de ce l-a creat Dumnezeu pe om fiinţă liberă, adică i-a dat alegerea? Da? Intepretez corect?

    Ca să mă semnez în stilul lu Sderbah

    Curiosus


  45. Elisa: HA! HA! Că bine zici, ‘care mai vrea să trăiască’, să ridice o mînă. Dacă mai este cineva la balcon, să se predea Vieţii!


  46. De fapt, Calibro, majoritatea sîntem suicidari.
    De exemplu, ştiu că sînt cardiac, dar lucrez peste măsură, dorm 6 ore pe noapte, dupa care beau cafea tare şi tot aşa.

    Mîncăm carnea de porc, că rea-i „ducă-s-ar pi gît” 🙂 şi ştim că ne face rău şi tot aşa… nu în 14 zile, dar în 20-40 de ani o facem, încet şi chinuitor.

    De aceea mi se pare genialissima ideea Apostolului Pavel. trupul ca TEmplu al Duhului Sfînt, lăcaş al Dumnezeirii de care trebuie să avem grijă.

    Mărturisesc că n-am ajuns încă la performanţa asta.
    Şi uite cum aplică: trimiteţi-mi mantaua pentru trup şi cărţile legate în piele pentru minte.

    Frumos

    Student şi ţi-ai scris deja memoriile? 🙂 Stai că încă n-a început partea grea.

    Shogunule, pierdere de timp! Nici o bucurie!
    Specific românesc: să moară şi capra vecinului, spuse oaia 🙂


  47. Cine vrea să mai trăiască?
    Eu în fiecare seară mă rog să mor împreună cu soţia…
    „Marius, nu te mai ruga aşa, spune ea în timp ce mă rog… , ne rămîn copiii singuri..”
    „Ce te bagi, dragă, vorbesc cu Dumnezeu, lasă că vorbim după… Deci, Doamne, unde rămăsesem… Îţi promit că vom călători tot timpul împreună, alege Tu, accident de avion, maşină… scurt, dacă se poate, dar împreună… am văzut cum este o viaţă de văduvă începută la 27 de ani. Scuteşte-ne!.. Amin!”

    Sînt aşa de curios cum este Dumnezeu la Faţă, că abia aştept să mor! Asta mă mănîncă cel mai tare. Zilnic!

    Acelaşi,
    Curiosus Quadratus Ovis


  48. Calibro: Da, şi eu m-am săturat de optimismul cotidian. Ştii tu care, mai ales ăla care se dă în fiecare zi la televizor. Dacă o scapă ăştia pe Oprah pe cîmp prea tare, ne trezim cu colectă pentru alieni din uşă în uşă, să facem parcare pentru ozeneuri! Da nici ‘optimismul’ lui Hitler. Come on! Un om care cînd vorbea plîngeau copiii, nu are ce să-mi comunice. Mă prind eu singur de mesaj: tai-o rapid din zonă, că se lasă cu greuceanu.

    Al tau,
    Arbeit macht Freud

    P.S.: Ultima dată cînd am vorbit cu Sigmund tocmai inventa nişte şedinţe de psihanaliză cu o pacientă fictivă. Ca şi fraţii Grimm: dacă nu există folclor cum vrem noi, îl forjăm. Ştiai, nu?


  49. Pomisor,

    Parcă eşti un agnus dei, pe cuvânt.

    La faza cu transcendenţa, nu comentez, temă ce stă sub semnul subiectivismului.

    Aplic dreptatea şi mila dar sunt condiţionat de situaţie.

    David,

    Majoritatea problemelor ridicate stau, cum am zis, sub semnul subiectivismului. Am putea să facem două sute de comentarii pe această temă şi tot să ne contrazicem.
    Oricum mărul era blond. 😛

    Scrii binişor, am să te mai click-ez. 😀

    Ex nihilo nihil fit.


  50. Sderbach,

    Dacă vrei să intri în sfera freudiană, iţi recomand să începi cu cartea din colecţia cotidianul : Freud, de la tragedie la psihanaliză.

    Arbeit macht frei. 😛 – na, că am zis’o.


  51. Uf, ce trist este că Sderbach are dreptate. Şi cînd te gîndeştti că erai eretic pînă în urmă cu 20 de ani în psihanaliză dacă nu îi spunaeai numele la fiecare frază.

    Sigur, sîntem subiectivi, fiecare: eu, în credinţa mea, tu în necredinţa ta. Cine arbitrează?

    Mă îndoiesc că era blond mărul!!!! 🙂

    Mă îndoi tare!


  52. Calibro,
    Diavolul cel siret poate face omul sa-si ia viata,
    dar cine poate sa opreasca moartea,lungind o viata?
    ce zici?
    Dumnezeu poate si a facut-o de atatea ori.
    Si eu invocam sinuciderea,cand eram la 2o de anisori,
    dar cred ca ma dadeam mare,sa impresionez,curaj?
    nu prea cred ca as fi avut.


  53. Elisa,

    Diavolul e lângă tine
    Nu’l vezi, nu’l simţi
    Însă el te observă
    Şi te notează
    Râde de tine
    Ce mai…

    David,

    Nu te îndoi în jos că faci conjunctivită la spate 😛


  54. Am recitit ceea ce ai scris anul trecut. Pe linkul de la „Amintiri cu sfinti”. Numai cand pomenesti de spital, doctori, asistente, injectii, plosti….si mi se incranceneaza carnea pe mine. Nu imi este frica de spital, dar locul acela nu imi place pur si simplu! Amanuntul cu „un biet om in pijama” spune totul despre cum te simti printre cei suferinzi.Cu toate acestea, ai fost uimitor si cu un simt al umorului cum putini mai pot sa aiba in asemenea situatii. Uite, ma gandesc ca asta e cel mai bun lucru de facut: sa faci haz de necaz cand iti e mai greu. Asta si pt ca omul cade cel mai adesea sufleteste, din spaima. Ne piere curajul prea repede uneori.
    Dumnezeu sa te ţină sănătos, dragă Marius, şi să ne bucurăm împreună cu tine şi de-acum încolo!


  55. Daca as mai avea doua saptamani de trait…m-as bucura ca as mai trai o data vesnic,fara a mai fi legat de aceasta unitate fundamentala de masura,(timpul).


  56. Nimic anormal.
    Totusi, as programa mult mai multe articole pe blogul meu.
    Totisi… e fictiune nu?
    🙂 🙂 🙂


  57. Eu unul nu stiu ce as face.Dar stiu ca El stie si o sa-mi spuna si mie cind va fi timpul.


  58. If I Had My Life To Live Over

    I would have gone to bed when I was sick instead of
    pretending the earth would have gone into a holding
    pattern if I weren’t there for a day.

    I would have burned the pink candle sculpted
    like a rose before it melted in storage.

    I would have talked less and listened more.

    I would have invited friends over to dinner even if the carpet was stained, or the sofa faded…..and

    I would have eaten popcorn in the „good” living room and worried much less about dirt when someone wanted to light a fire in the fire place.

    I would have taken the time to listen to my
    grandfather ramble about his youth.

    I would never have insisted the car windows be rolled up on a summer day because my hair had just been done.

    I would have sat in the grass with my children and
    not worried about grass stains.

    I would have cried and laughed less while watching
    television – and more while watching life.

    I would never have bought anything just because it
    was practical, wouldn’t show soil, or was guaranteed
    for a lifetime.

    Instead of wishing away nine months of pregnancy, I’d
    have cherished every moment and realized that the
    wonderment growing inside me was the only chance in life to assist God in a miracle.

    When my kids kissed me impetuously, I would never have
    said, „Later, now go get washed for dinner”.
    There would have been more „I love yous” more
    „I’m sorrys”……but mostly, given another shot at life, I would seize every minute….look at it and
    really see it….live it…and never give it back.

    Stop sweating the small stuff.

    Don’t worry about who doesn’t like you, who has more, or who’s doing what. Instead, let’s cherish the relationships we have with those who DO love us.

    Let’s think about what God HAS blessed us with, and what we are doing each day to promote ourselves
    mentally, physically, emotionally, and spiritually.

    Life is too short to let it pass you by.
    We only have one shot at this and then it’s gone.

    ~Erma Bombeck~
    2/21/27 – 4/22/96
    Count your blessings and cherish each and every one.


  59. Calibro,
    ai drepatate..are diavolul o ciuda pe cei,care il descopera…
    mama,mama,cand il vad,zic”Domnul sa te mustre satano”

    dar intai e Regele Marele Rege,de frica Caruia tremura to iadul cu legiunile lui,
    de asta sa stii Calbro..
    ca nu ma tem de el..
    pentru ca Domnul Domnuilor e in control,
    iar diavolul nu poate face nimic,in afara de eceea ce ii este ingaduit de Dumnezeu,pentru slefuirea noastra,ca sa putem intra in Imparatie.
    Slava Celui Atotputernic!!


  60. Ciornel,,,cum suna oare in limba noastra materna,ceea ce spui,,stiu putina engleza,daca trai in tr-o tara unde se vorbeste engleza,as invata-o,in liceu am facut Rusa,franceza si latina.
    Sau este secret,,scuze atunci>


  61. Nu stiu ,,ce as face daca as stii cat mai am de trait,,da Domnul ne-ar spune,,daca e voia Lui sa stim asta inainte,pentru a face una sau alta..


  62. Elisa,
    Sunt unele lucruri care traduse pierd din frumuseţe. Mai este şi lungimea textului.


  63. shogun: cînd te apuci de treabă, poate îţi trimit şi eu lista mea… Să precizăm că glumim, desigur (cred că e clar din contexte), înainte să sară toată populaţia şi să ne implore să-l cruţăm pe ministrul sănătăţii! 🙂


  64. geo: mersi de poezie. Mi-am notat-o pe Magda Isanos. Superb. Şi cîtă dreptate ai – cei care nu ‘stau să moară’ privesc altfel. Uite ce mi se întînplă mie, din partea cealaltă, de ‘sănătos’ – intru în spitale (sînt student la medicină) şi încerc să citesc pe feţele oamenilor moartea. În final, avem lecţii la şcoală de cum să observăm pacienţii. Orice detaliu citit pe faţa sau corpul unui pacient e important. Am găsit oameni care ştiu că mor şi sînt trişti, şi oameni care ştiu şi nu sînt atît de trişti cît ‘ar trebui’ să fie, ci sînt împăcaţi. Dar suferinţa este cea mai oribilă, cea care îngenunchează omul. Cînd te doare atît de mult încît nu mai ai putere nici să spui o rugăciune, nu mai poţi gîndi, nu-ţi mai aduci aminte unde eşti. Şi atunci mă rog eu pentru aceia, în gînd. Marele Doctor să-i mîngîie!


  65. Patrix: eu îmi salvez totul pe hardul extern zilnic. Sînt un adevărat nomad. Oricînd vrea Domnul să-mi ‘dea la oase’, sînt backed up, salvat, şi cu DVDul ars. Salutări lui Matrix. Are un Patrix bine pregătit informatic. Să-i fie de bine! 🙂

    Alex: şi eu am mai multe noduri în gît, pentru mai multe amărăciuni care se desfăşoară sub ochii mei. Ce să-i faci, ne rugăm şi ne mai alină Domnul, ca să mai mergem şi înainte cîte puţin, că altfel cădem jos de tristeţe. Nu ştiu cum a supravieţuit sfîntul Siluan Atonitul rugăciunii pentru ‘toată lumea’. Wow. Eu aş fi murit după primul milion de păcate…

    bogujoy: şi eu m-am gîndit prima dată la soţie, în contextul unui asemenea anunţ (eu am şi avantajul că ea e chiar bucovineancă 🙂 cine caută soţie, îi sugerez cu căldură bucovinencele – sînt ceva fenomenal). Gîndul despre certitudinea morţii este excelent. Eu intru în fiecare săptămînă într-o sală cu 40 de cadavre, care se odihnesc pe mese, în saci de plastic. Cînd plec de acolo mă uit la ele şi le salut în gînd: ‘băieţi, pe curînd’. Şi nu mă gîndesc la ziua de mîine, ci la eschaton…

    Micul Teolog: bună şi ideea cu Hawaii! Mă alătur şi eu, dar cu condiţia să sărim din avion cu paraşuta deasupra insulei, strigînd ‘Praise the Lord for gravity!’ Dacă nimerim şi uscatul şi nu ne mănîncă fratele nostru rechinul, surfăm două săptămîni şi la sfîrşit murim în soare, între palmieri – nici nu simţi cînd intri în Rai 🙂 (în afară de varianta cînd te duci direct în Hell, că atunci simţi imediat diferenţa!).


  66. Ioan B: nu te îngrijora. După ultimele mele calcule derivativ integrale şi continui pe domeniu, Calibro mai are încă aproximativ 825 de milioane, 467 de mii, 898 virgulă 3 şanse să se pună sub cîrmuirea Toiagului ce aduce mîngîierea şi Viaţa. Şi nici nu trebuie ghilimele la ‘toiag’. Numai să dea Calibro spinarea mai aproape, că restul are grijă Mîngîietorul! 🙂

    Al tau,
    Maranata!


  67. Calibro: notă la faza cu sinuciderea. pătrăţosul punea întrebarea fără menţionarea durerii. Deci în absenţa durerii insuportabile terminale, ai rămîne pe alegerea sinuciderii? Că mie mi se pare ilogică alegerea sinuciderii atunci, cînd poţi să o alegi oricînd. Dacă e justificată atunci, este şi acum. Dacă nu e justificată acum, nu e nici atunci. Simţi problema? Eu nu pot alege sinuciderea nici acum, nici atunci. Ar fi o risipă. Dacă nu am ales să mă nasc de mîna mea, de ce să-mi iau răspunderea să mor de mîna mea?

    Mă faci să zîmbesc cu subiectivismul. Freud era la fel de obiectiv ca nucleul ambiguu din trunchiul cerebral.

    Erratum: mărul era brunetă. Please, give me at least that!

    Dacă din nimic nu vine nimic, atunci de unde este ceea ce este? Să simt că nu ai început prea bine pentru un nihilist (şi nici prea bine pentru un agnostic, pentru că se pare că eşti sigur că cunoşti că există ceva)?

    Apropo de sfera freudiană: psihologia se chinuie să iasă din sfera aia de mai mulţi ani, pentru că într-adevăr, e o sferă tragică. Eu unul, îl parafrazez pe Andrieş la modul: ‘Nu-l dau pe Juuung, pentru Frooid’…

    Dacă găseşti că se dă pe undeva raţiune sau luciditate, trimite-mi şi mie vreo două kile de fiecare, ca să pun la frigider, îţi dau eu banii. Că eu nu am găsit încă nici un magazin pentru asta. Nişte echidistanţă ar fi bună şi ea (tot cerea cineva asta mai deunăzi) da’ nici aia n-am găsit. Poate că nu se mai fac obiectele astea? Sau poate nu s-au făcut niciodată? E posibil să fie toată umanitatea o colecţie de locaşuri individuale şi de localizări subiective? Ptiu, drace! Chiar că e depresionant.

    Şi eu mi-aş scrie memoriile, da’ am uitat tot. Şi dacă le-aş scrie, nu ar fi filosofice. Nu pot decît să mă gîndesc cu groază la ce viaţă ai avut tu, mititelul, dacă ai memorii filosofice! Au, buba!

    Ştii prea bine că rămîn al tău,
    Alifia Domnului


  68. Sderbach,

    Găină sau ou ?
    Cunosc nimicul.
    Freud mereu, Jung e mic.
    Raţiune, luciditate ? ce vrei tu străine ? 🙂 dar halatul, cât e halatul ?

    Cum să rămâi al meu ?
    Fii propriul tău sclav 😛


  69. Calibro, da, e lîngă noi, dar nu e în noi… aia-i!
    Dumnezeirea ne poate locui pe dinăuntru… alternativa se numeşte în-drăcire.

    Alex, azi nu mai eram în viaţă dacă nu aveam simţul umorului.. 🙂

    Frumos spus, Acidutu…

    Da, imi place mai mult perspectiva asta, Elev, avînd în vedere că avem o relaţie zilnică şi personală cu El.. ne va spune atunci… „ajunge zilei necazul ei..”

    Frumos, Cornel.

    Da, Sderbach, cu durerea este… dureros. Am văzut un caz la începutul pastoralei

    Era un frate cu un cancer urît de tot. Putrezea carnea pe el. Practicantul care era cu mine a ieşit afară. Nu mai putea suporta mirosul.

    Era în dureri cumplite. Morfina nu-şi mai făcea efectul.
    Amîndoi ştiam că este ultima lui Euharistie…

    Gemea cumplit, îl durea şi vedeam cum i se scurg transpiraţii reci de durere… era vînăt de suferinţă.

    I-am dat cu greu bucăţica… N-am văzut în viaţa mea aşa ceva: dintr-o dată s-a relaxat, a zîmbit larg, parcă îi luase Domnul durerea cu mîna… şi apoi mi-a spus simplu „La revedere”.

    A doua zi a murit!


  70. Calibro:

    Găină sau ou ?
    – Materie/energie şi informaţie – citeşti fizică, sper

    Cunosc nimicul.
    1 – Nu-l cunoşti, că eşti agnostic! 🙂
    2 – Unde e nimicul? Ca să-l cunosc şi eu. Point it to me please.

    Freud mereu, Jung e mic.
    – Sorry, incomparabili. Jung are arhetipul care stă în picioare şi acum. Freud inventa cazuri falice ca să-şi auto-convingă glanda că e pe drumul ştiinţific cel bun.

    Raţiune, luciditate ? ce vrei tu străine ? dar halatul, cât e halatul ?
    – Eu nu am zis nimica! Tu ai început cu raţiunea şi luciditatea, de m-am spăriet! 🙂

    Cum să rămâi al meu ?
    – Insist

    Fii propriul tău sclav
    – Nu vreau!


  71. As sta pe net ziua si noaptea sa povestesc cu fostii mei studenti si sa-i pregatesc pe cei ce vor predica la priveghi si inmormantare . Dorinta mea e sa predice numai studentii mei , ei sa ma ingroape , ca ceva nu vor putea inmormanta : zecile de schite de predici lucrate impreuna . Ma bucur ca in timp ce unii termina pregatirea Domnul imi da altii , is curios pana la urma cine va predica la capul meu cel destept 🙂 dar inutil in sicriu !


  72. ..depinde ce o sa predice? . 🙂
    sau o sa zica:
    Doamne iarta-l?fie-i tarana usoara? . 🙂
    ca tot grea ramane . 😦
    dar daca canta si fanfara…
    trece mai usor,
    crezi ca esti la parada militara . 🙂


  73. Cand Natalia te mai aude rugandu-te pt un sfarsit impreuna eu o rog sa te intrebe daca ai predicat vreodata pe tema : ,, Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau ! ” . Eu n-am auzit pana acum vreo predica pe tema asta , e cam infricosatoare dar necesara , poate apare vreun post !!!


  74. Interesan subiect…”sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau,asa e frate…Marius,,,adica ii cer lui Dumnezeu…”nu stiu ce-i cer”
    sa las copiii orfani?
    e chiar stupid . 😦
    aaa.la batranete,da e ideal… . 🙂
    dar tot nu pot cere asa ceva,,,parca…

    …am fos azi al inmormantarea unui tanar de 17 ani,
    nu cred ca i-a pus cineva intrebarea acasta acum doua saptamani…cine st ie,poate facea legamant cu Domnul?
    era in adunare,cu parintii..
    a murit din cauza vitezei cu motoscuterul..

    Uite ca Domnul nu ne pune ca noi intrebari..desi ar trebui sa ne intrebam in fiecare zi..


  75. Superbă observaţie, elisa: în viaţa de zi cu zi, nu te anunţă nimeni. Numai odată te vezi ‘cosit’. Glumim pe blog, dar realitatea e super-dură. Nu mai ştiu unde pe internet am găsit un contor care număra morţii pe secundă în toată lumea (mai era şi unul cu cîţi oameni se nasc pe secundă). Am să-l caut din nou. Te face să te gîndeşti la sensul vieţii…


  76. Am auzit ac tot a doua secunda moare un copil de foame in Africa…nu stiu daca e adevarat,,,dar e cumplit..


  77. WEs, interesant gînd!

    Da, bună ideea cu „să nu ispiteşti… „. Am predicat deja!

    De aceea spuneam, Sderbach, Elisa, ca este aşa de mare har să fii anunţat înainte de a muri… E mare!


  78. Stiam eu, ca nu sunt singurul.

    Sderbach, nu te speria, am vazut la National Geographic ca s-or inventat placi de surf anti-rechini.

    Da ceva anti-rechinu` ila botezat Lucifer, nu s-a inventat?


  79. Am vazut ştirea cu accidentul de tren in care a murit o adolescenta de 17 ani ce mergea la sora ei. Fată de ceferist! Din tot trenul, a trecut acea şină chiar pe sub scaunul ei si a omorât-o pe loc. Un accident stupid, ca mai toate accidentele.
    În seara asta un camion imens a depăşit linia mediană a şoselei şi aproape că m-a aruncat spre şanţ. M-am umplut de toată revolta faţă de acel inconştient de şofer. Să dea Domnul să nu facă niciun rău nimănui, că multe dureri „naşte” inconştienţa unora.Am mers odată cu un astfel de camion şi m-a îngrozit modul de a conduce al acelui şofer. Nu îi păsa de nimeni şi de nimic. Era ca în tanc, ce mai conta restul?
    Ai dreptate Marius, e mare har să ştii când vei muri. Să te poţi pregăti în linişte de „marea trecere”. Se întâmplă însă atâtea neprevăzuturi, iar „moartea vine ca un fur (hoţ)…”.
    Cei mai mulţi elevi îmi pun întrebări de genul: „de ce Dumnezeu îngăduie aceste accidente stupide?” Poate şi pentru că de cele mai multe dintre ele ne facem vinovaţi noi, oamenii…
    E atât de profundă rugăciunea din Liturghie: „sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos să cerem…”… Amin.


  80. Alex, la cît este de rea lumea eu mă întreb cum de îngăduie Dumnezeu numai atîtea accidente „stupide”.

    Am merita să plouă cu sulf, pucioasă, smoală în loc să ne plouă cu apă, am merita să ne răsară o ciupercă atomică în loc să ne răsară soarele în fiecare dimineaţă….

    Sodoma şi Gomora… sînt nevinovate ca nişte fecioare faţă de felul în care arată lumea acum… NE vor judeca în ziua cea mare a judecăţii.


  81. Da, da, aşa e Marius! Dar lumea nu mai vrea să vadă şi să înţeleagă nimic. Eu nu cred că oamenii nu pot să înţeleagă. Numai ca NU MAI VOR SĂ ÎNŢELEAGĂ!!! Iţi astupă urechile ca să nu mai audă pe cei ce „strigă în pustie…”


  82. Sderbach, mulţumesc pentru salut. Maranata!
    Frate Marius, mulţumesc pentru găzduirea mea pe aici. Urmăresc acest blog de prin sept.2007 şi m-am bucurat de multe lucruri pe care le-am citit în acest timp. Sunt mic pentru multe ce se discută aici şi prefer să ascult. Iar dacă totuşi voi îndrăzni să spun şi eu ceva, sper să nu fac rău cu asta. (Doar la servici, de luni până vineri, sporadic, am posibilitatea să vă întîlnesc astfel.) Vă doresc sincer îndurarea şi harul lui Dumnezeu.


  83. sderbach:

    http://www.poodwaddle.com/worldclock.swf

    Ioan B: Sa mai si lucrezi din cind in cind, nu doar cu ochii in patru :))


  84. Nimic nou sub soare, Alex!

    Ioan B. eşti binevenit atît cît mai există blogul ăsta.. .

    Numai nu sacrifica timpul de lucru pentru acest blog…


  85. cosminneeeeeeee! Să trăieşti! Thanks a lot! Bun contorul ăsta, mai bun decît ce ştiam eu. Ai văzut cum se deapănă sufleţelele pe firicel? Vai! Vai! Vai! Să le binecuvinteze Dumnezeu pe fiecare în parte, şi pe alea care intră, şi pe alea care ies.


  86. Da, din cînd în cînd trebuie să ne oprim să ne uităm la aceste numere,

    după care eu mă duc să mă gîndesc din „cînt în cînt” 🙂


  87. […] Vă asigur că merită citită lista şi… de ce nu… pentru că toţi vom păşi pragul pe care se pregăteşte Alice să îl treacă… spre Ţara Minunilor … de ce nu am încerca şi noi să facem o astfel de listă. Am mai făcut acest experiment cu ceva timp în urmă. […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: