h1

Amatoriceşte despre „fundaţia postmodernă”… 11

Mai 10, 2008

Nu, nu m-am senilizat :). Ştiu că am mai povestit istoria lui RAvi, dar mi se pare important să reluăm tema din următoarele puncte de vedere:

1. nu cred că-i cazul să ne batem joc de postmodernism, cum îmi spunea un prieten. Aş întreba: cine face asta şi de ce? Pînă la urmă blogul este un produs postmodern, da?

2. este important, cred eu, să înţelegem ce oferă şi ce ne răpeşte postmodernismul.

3. cred că este important de sesizat paradoxul inconsecvenţei. Postmodernul nu pretinde consecvenţa, dar mintea noastră, aşa cum a fost creată dînsa, o solicită co obrăznicie. Cum facem pace?

Iată istorioara:

Într-un oraş s-a construit prima clădire a cărei arhitecturi reprezintă cel mai bine postmodernismul. Fiecare fereastră avea altă formă, ferestrele erau nealiniate, erau scări care nu duceau nicăieri, uşi care nu se deschideau, stîlpi care nu sprijineau nimic, totul în numele ludicului, jocului.

Ghidul era foarte mîndru de faptul că această clădire era în oraşul în care locuia dînsul.

„Vedeţi? Ce realizare…

La care unul dintre vizitatori spune:

Vă rog să mă scuzaţi, am şi eu o întrebare: Văd că sînt faorte multe lucruri interesante aici, fascinant, se pare că toată clădirea oglindeşte extrem de bine spiritul postmodern, dar… aţi putea să îmi răspundeţi unei frămîntări de inginer: la fel au făcut şi cu fundaţia? Din cîte văd eu, fundaţia a fost „clasică”.”

Postmodernismul pretinde jocul, dar jocul trebuie să respecte regulile jocului.

Filozofii postmoderni ai limbajului încearcă să ne convingă de faptul că limbajul este un joc şi că nu are sens să ne batem capul să înţelegem, dar se folosesc de lexeme cu sensuri bine definitite, de limbaj tehnic, de gramatică, de limbajul însuşi pentru a ne convinge că limbajul este mort …

Care sînt fundamentele noastre? Ce anume nu poate fi negociabil pentru ca „jocul” să poată exista?

Şi, a propos…

Trăiască regele! La Mihai mă refer!

Unii ştiu de ce spun asta chiar de 10 mai!

48 comentarii

  1. Buna ilustratia. Multumim.


  2. Parerea mea…

    Cand ne nastem intram in joc. Regulile jocului nu sunt negociabile. Ele exista o data cu jocul si sunt stabilite de Cineva care a construit jocul. Putem doar sa cunostem si sa folosim regulile in favoarea noastra. Nu le putem modifica de unii singuri. Numai cel ce a construit jocul poate interveni asupra regulilor lui. Incercarea de modificare neautorizata se pedepseste (tot o regula a jocului… 🙂 ).

    Sincer nu imi place dezordinea ce bantuie prin postmodernism… Dezordinea in natura este un semn al unei tranzitii de la ceva la altceva. Ce oare urmeaza dupa???


  3. OOO!!
    traiasca regele Mihai,sa ne traiasca…
    nu avem noi parte de rege…
    ii avem”pe-ai nostrii” . 😦


  4. Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate – axiomă adevarată.

    Filozofia este nostalgia de casă, dorinţa de a fi acasa pretutindeni. Aşa se explică de ce filozofia ca o formă de viaţă sau ca ceea ce determină forma şi suplineşte conţinutul creaţiei literare, este întotdeauna un simptom al faliei dintre înăuntru şi afară, viu-mort, cer-pământ, un semn al diferenţei esenţiale dintre ego şi lume, dintre nepotrivirea sufletului cu cea a nevoii. De aceea, epocile fericite nu au filozofie, toţi oamenii din asemenea epoci sunt filozofi, împărtăşind în timp şi spatiu ţelul utopic al fiecărei filozofii.
    Care poate fi sarcina filozofiei adevărate dacă nu aceea de-a trasa mapa arhetipală?
    Care poate fi dilema locului transcedental dacă nu aceea de a determina cum fiecare impuls ce tâşneşte din adâncurile sale cele mai intime este dirijat împreună cu o formă ce nu este conştientă de prezenţa lui, dar îl va insoti în eternitate iar aceasta trebuie să îl învăluie la schimb într-un simbol revelator ?
    Când aceasta se întâmplă, pasiunea este calea, predeterminată de raţiune agnostică spre completă conştienţă de ego iar dinspre nebunie vine un enigmatic dar totuşi descifrabil mesaj de putere transcendentală, altfel condamnată în mod normal la tăcere.


  5. Incalcand regulile iesi din joc…


  6. Regula 1 : respectă regulile,
    Regula 2 : nu există reguli.


  7. Exista reguli: dreptatea de paritate (ochi pentru ochi…) de exemplu. Faptul ca nu se aplica automat este datorita faptului ca Dumnezeu are inca rabdare dar aceasta rabdare se va sfarsi si in acel moment regulile se vor aplica indiferent de costuri (Fiat justitia et pereat mundus)…
    Desi trebuie sa recunosc ca Dumnezeu are o rabdare luuunga dar nu infinita.


  8. Pomişor,

    Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte – legea talionului ( sancţiune proporţională cu culpa – codul lui hammurabi ) – asta nu e regulă, nu se aplică în nici un „joc”, altfel n-ar mai fi „jucători”.


  9. Ba da se aplica dar cu suspendare, deocamdata. Va veni vremea cand se va aplica fara suspendari… si da s-ar putea sa ramanem fara jucatori… din nefericire…


  10. Dadaistule 😛


  11. Multumesc de titlu dar nu il merit 😦 🙂 .


  12. Draga Evedule, şi eu zic la fel 🙂

    Regulie poate, Calibru, legile nu. Încearcă cu legea gravitaţiei…

    Încalcă legea lui Arhimede şi Legea lui Bernoulli 🙂

    După care te rog să contrazici teorema lui Pitagora şi să faci nişte inversiuni în tabelul lui Mendeleev. Na, că iar am ajuns la obsesiile mele. Constanta Pi?

    Sarcina filozofiei? Ce este fiinţa? Cum există ceea ce există? Care este cauza ultimă, arche tou pantos?
    Sarcina teologiei? Ce este Fiinţa?

    Spui frumos despre filozofie, dar …. aveam noi la filologie la facultate scris cu carioca pe un zid… „sună frumos, dar nu-i adevărat” 🙂

    Glumesc. Sună frumos…

    Regula 1. nu există reguli
    Regula 2. există relaţii.
    Regula 3. respectă relaţiile … (ceea ce numeşti tu regula este o expresie care defineşte o relaţie..
    regula: nu fumaţi în dormitoare… pentru că există o relaţie între covor, saltea şi muc)


  13. David,

    „Regulie poate, Calibru, legile nu.” – read again. Eu de reguli ziceam.

    Vrei legi ? n-am. Ce sunt, Monitorul Oficial ?

    Da, filozofia sună frumos, daca o şi inţelegi e ok.

    Relaţii ? de care grad ? până la trei ştiu, atât. Pe cuvânt.

    Relaţie există doar între scrum şi covor, mucul pe batistă. Aşa am învăţat. 😛


  14. traiasca (fostul) rege …ca oricare alt om.
    traiasca presedintele, oricare ar fi el.

    vina Regatul Regelui !


  15. iară.

    io nu mă intromit in chestiuni absconse de exegeză bibilică. nici coptă. nu mă pronunţ nici în privinţa unelor aramaici. de ce trebuie, văd cu impetuoasă necesitate, în pofida amatorismului, s-o faci tu? relativ la post modernist(m) sau relativ la filosofie? te-aş ruga să reciteşti îndemnul grecilor referitor la pavel, i think,….despre lucrurile acestea, pavel, o să mai vorbim şi altădată….


  16. Ma bucur mult sa vad oameni cari il „cunosc” pe RAVI ZACHARIAS, e apologetul meu favorit, si mereu „ma pierd” ascultand la el… Personal cred ca e o voce din partea Domnului catre lumea „intelectuala” … bravo patratosule, tzinete de treaba GBY


  17. Calibro: din păcate, trebuie să te invit ori să renunţi la autotitulatura de ‘agnostic’, ori la orice afirmaţie gen ‘axiomă adevărată’. Asta pentru că, după ultima mea check-uire a definiţiei agnosticismului, un agnostic nu poate avea niciodată cunoştinţa valorii de adevăr sau neadevăr a vreunei propoziţii. Tocmai de aia se cheamă a-gnosticism. Bon. Mai departe, observ că faci afirmaţii foarte jung-iene (‘mapa arhetipală’) – deci Jung e totuşi bun la ceva 😉 . Dar chestii ca ‘locul transcendental’ şi ‘eternitate’ mă fac să mă îndoiesc pînă şi de poziţia ta atee şi nihilistă. Te rog hotărăşte-te, că eu sînt năuc deja de cap. 🙂 De exemplu citesc ‘Regula 2 : nu există reguli.’ şi mă doare capul. Ca în butada: ‘orice generalitate este falsă’ – dar tocmai am făcut una! Tu vrei să zici că nu există reguli, dar asta este în sine o regulă, deci propoziţia se invalidează pe sine. Chiar nu vezi asta?

    P.S.: Te rog să-mi indici o epocă fericită. Şi după aia, una fericită fără filosofie. Dar nu înainte de a defini fericirea, of course!


  18. De-a mirarea să văd că lui musiu mangaloy nu-i plac amatorismele. Oricine trebuie să înceapă de undeva. Pătrăţosul începe şi el confruntarea lui publică cu postmodernismul de unde poate. Nu mi-a plăcut în mod special ce/cum a scris, el are stilul de a aborda unele subiecte cu fruntea (prin asta vreau să zic osul, nu lobii frontali ai creierului 🙂 – vezi măcelul despre vîrsta Pămîntului, în care nu m-am băgat din motive de nervi, deşi abia acolo e domeniul cel mai apropiat mie profesional). Dar nu-i aşa că orişicine trebuie să facă un exerciţiu exegetic în orice problemuţă ia o decizie? Sînt toate exegezele profesionale? Nu cred. Cum poate cineva să înceapă a gîndi fără a fi amator? Mai mult: eu personal îmi doresc să şi rămîn un amator. În momentul în care cineva îmi va zice ‘dom’le, faci filosofie ca un profesionist’, voi şti că e momentul să mai citesc şi alte chestii.


  19. Sderbach,

    Mă scuzi, dar a fi agnostic nu înseamnă a arăta aşa ceva în orice discuţii.
    Gândeşte-te de exemplu, că vorbeşti cu nişte colegi de facultate într-o pauză despre profesorul Ionescu care a zis nu ştiu ce. Poţi să fii agnostic în orice discuţie ?


  20. Calibro, ieşti tare. Mai scrie, te rog eu mult de tot- Imi place mult perspectiva ta…la sintagma….dilema locului transcendental iera sa fac infarct.


  21. Daca REGELE si regele erau la locul lor in Romania altfel arata tara acum ! Imi place de Ravi ca nu-i mesaj sa nu pomeneasca de vreun dictator 🙂 Casa aia folosea numai pt ,,vizite ” ca postmodernismul ? Eu ma lipsesc !


  22. Vai Calibro – dacă eşti agnostic numai în anumite discuţii, iară în altele BA, atunci care vrea să zică că nu eşti 🙂 . Pardon. Uite o citaţiune din dicţionarul Oxford de filosofie: ăgnostisism = dă viu deat sam propozişăn iz not năun, end părheaps cheanot bi năun tu bi tru or fols. Ce mă bucură în sinea mea este că dicţionarul completează ‘The term is particularly applied to theological doctrines’. Deci, eşti teolog! Mă simt înjunghiat pe la spate! La asta nu mă aşteptam de la tine! Praise the Lord! Now! 😛

    Ai mare dreptate, agnosticismul pune probleme foarte mari, aşa cum bine ai observat: cum poţi fi agnostic şi să mai vrei şi să comunici cu cineva ceva în mod convingător? Vezi, de aia nu sînt eu agnostic. Fiecare omuştean vrea să comunice altuia micul lui adevăr. Nu-i nimic că ţi-ai dat singur un argument împotriva propriei poziţii filosofice asumate ţie-ţi. Ştii ce des se întîmplă asta şi la cîţi filosofi ‘profesionali’? Uăăăău!


  23. Contribui şi eu la regalitate cu un smerit: Trăiască regele Mihai şi Regele Hristos! Parcă Liiceanu zicea că regele trebuie să fie/este faţa poporului întoarsă spre Dumnezeu. Cam antic gîndul în contextul unei discuţii despre postmodernism, dar frumos. Subscriu.


  24. Calibro, mi se pare mie sau fugi de discuţie prin „Vrei legi ? n-am. Ce sunt, Monitorul Oficial ?”

    Deriziunea este o cale, dar nu de dialog.

    Mangaloy, de ce discutăm despre postmodernism şi eu şi tu, pen că şi pe mine şi pe tine ne afectează mai mult decît copta şi aramaica. Simplu.

    din instict de conservare. Tu poţi să asculţi cînd doreşti matale, e liber, dar mi se pare mie că insinuezi cum că tălică ai fi specialist în postmodernism iar clasicistului îi sînt intersize atît lecturile cît şi înţelegerea chestiunii cu pricina?

    Am înţeles eu bine? Hmmm…

    A propos, chiar şi la facultăţile de filologie se face cîte ceva despre postmodernism. Este important pentru limbaj, printre altele.

    Aşa că mai citim şi noi pe ici colea şi nume ca Derrida, Lyotard, Rorty, Veith le pronunţăm nu numai ca să ne dăm mari în tren… la genul „ăştia e mari, bre!” 🙂

    Sderbach, observaşi foarte bine că numitul Calibro nu prezintă consecvenţă între „limbajul tehnic” şi „aparatul conceptual”. Nu-i aşa de grav, că sîntem în postmodernism… dar trebuie să alegem ce facem, poezie sau filozofia.
    S-ar putea să surprind pe ingineri şi matematicieni, filozofia, filologia şi teologia sînt ştiinţe foarte exacte.

    Sderbach, de-asta am scris cartea aia „Augustin, un amator… ” pentru că este crezul meu despre amatorism.

    Dacă nu facem cercetarea din pasiune şi iubire degeaba o facem.

    Spre deosebire de agnosticism, poţi fi creştin în orice discuţie, despre bani, republică, chiar sex etc.


  25. Sderbach,

    „Vai Calibro – dacă eşti agnostic numai în anumite discuţii, iară în altele BA, atunci care vrea să zică că nu eşti”

    Am o întrebare, tu ai viaţă socială ? tu dacă vorbeşti cu cineva drag, prieten(ă), amic(ă), limbajul, tonul este la fel in discuţii ?

    Şi cred că am voie să folosesc ce limbaj doresc în funcţie de post, comentariu, stare ( profesional, academic, prietenesc ), nu-i aşa ( nu trivial bineînţeles ) pe un forum, blog ?

    A, stai aşa, nu ai cu cine să vorbeşti şi ţi se pare blogul un canal excelent de comunicare ? ieşi şi tu la un suc, film, teatru, terasă ceva cu prietenii. Să vezi ce agnostic o să fii. 😛

    David,

    Nu fug, merg la pas vioi.
    N-ai citit bine atunci. Eu ziceam de reguli, tu ai înţeles legi.
    Nu ţi-a plăcut tonul folosit ? – scuze atunci. Eu doar ţi-am răspuns pe tonul tău.


  26. Stai liniştit, dragă Calibro, doar vorbim, nu dăm în cap. Toată chestiunea se punea de consecvenţă conceptuală, indiferent de ton şi cuvintele alese. Postăm după feeling, da, dar asta nu înseamnă că ne şi schimbăm principiile tot după feeling. Eu pot să rămîn creştin în orice context, vorba pătrăţosului. A fi agnostic sau nihilist nu ţine de anturaj sau de pepsi, cel puţin vreau să cred că nu! Prea ai fi ‘bătut de vînt încoace şi-ncolo’, vorba epistolei lui Iacov, cap. 1, nu?


  27. Sderbach,

    Nu îmi schimb principiile. Însă, da, scriu după feelings, mood, emotions.
    Hmm, mă întrebi de cap.1 ? am citit biblia odată, când eram mic. Nu îmi aduc aminte. 🙂

    David,

    E rău să scrii poezie şi filozofie ?
    Eu zic că e minunat, alţii nu ştiu să scrie corect, în fine.
    Săracu Barbu …


  28. Interesant subiect. Mai ales ca nu va duce în mod sigur la unanimitate în concepţii. Până la urmă asta şi este postmodernismul: imaginea lumii şi a omului contemporan, cu ambiguităţile şi contradicţiile lui, cu fuga de reguli dar şi cu nevoia de ele, cu un limbaj tot mai alambicat, cu tendinţe deconstructiviste, dar şi cu idei constructive… Greşesc? Sigur că da, nici nu-mi imaginez că am descoperit primul gaura la covrig!Cu cât mai mult domeniul lui Lyotard, Derrida, ş.a.
    Istorioara cu casa postmodernă, îmi aminteşte de faimoasele case proiectate şi ridicate de celebrul Gaudi în Barcelona. Si care au scandalizat pe contemporanii săi prin acea „ciudată concepţie arhitecturală”. Mie, personal, mi-au plăcut. Deşi sunt sigur că nu am înţeles mai nimic din intenţia precisă a acestui mare artist.
    „Trăiască regele!” Da, Marius. L-am cunoscut personal şi i-am fost în preajmă de mai multe ori. Probabil ca e greu de înţeles pentru unii ( si de-asta îl critică cu duritate), dar va rămâne o personalitate remarcabilă a acestui popor. Are niste trăsături de caracter şi calităţi greu de egalat de către mulţi oameni politici…”postmoderni”! Desigur că va fi având şi defecte, ca orice om. Mi-a plăcut o întâlnire cu nişte veterani de război de pe la noi. Erau toţi cu lacrimi în ochi, iar Regele se bucura să fie împreună cu dânşii. Ca nişte camarazi ce se revedeau peste ani. Mi-am amintit că bunicul îmi povestea când l-a cunoscut, ca soldat, pe tânărul Rege Mihai…


  29. Nu cred, Calibro, dar asta-i. Hermenutica este o treabă complicată.

    Hai să mai încercăm o dată: ai putea să pui în rezumat pnetru neuronul meu singuratic cam ce ai vrut să spui? 🙂

    A propos de Barbu, se pare că a lăsat un bilet la moarte: „Doamne, dacă nu îmi găsesc cîinii preferaţi în rai, atunci cînd ne vom întîlni faţă în faţă îţi voi nega existenţa”.. a propos de consecvenţă şi gîndire paradoxal-oximoronică…

    Dacă aş fi fost în locul lui Dumnezeu i-aş fi scris înapoi: pariezi că ne întîlnim faţă în faţă, dar nu vei avea ocazia?

    Alex, şi unchiul meu de 88 de ani povestea cu emoţie întîlnirea cu regele. Se pare că nu i-a marcat atît de mult faptul că era „în oficiu”, ca rege, ci faptul că are un caracter deosebit.

    I-am citit interviurile, la îndemnul soţiei, interviuri care m-au marcat în mod deosebit.

    Regina Ana? O adevărată Doamnă!


  30. mă enervezi. in postul tău ai un nr de afirmaţii lansate de dragul navetei challanger…ca să plutească oleacă şi apoi să chice.
    mă enervezi a doua oară. intenţia mea nu era să-mi subliniez autoritatea epistemică in postmodernism şi nici să ţi-o subminez pe a ta. pentru că tot ai adus vorbuliţa, da, bineînţeles că în comparaţie cu mata, teoria şi conceptele postmodernismului imi sunt mult mai familiare.

    sa reluam. din textula ta, am impresia ca intelegi postmodernismul ca o constructie aleatorie de concepte lipsite de o structura definibilă, deci repetabilă. Mai mult, pui problema fundamentului său, dar imi pare mie sau te referi la postmodernism ca fiind doar un grup de texte ale unor autori? PM este in primul rand o atitudine socială, nasterea lui oficială fiind revolta estudiantinilor parisieni din ’61. E pur si simplu o perioada de timp in care oamenii au inceput sa gândească altfel şi in care imaginea lumii (imago) precum şi timpul imaginii lumii s-a schimbat radical. Din anumite motive, dar nu asta e subiectul discutiei.
    Presupun in continuare(doar din perspectiva randurilor scrise de tine, deci nu te mai oftica rotund atunci cand iti spune omul, adica io, ca daca te bagi intr-un subiect tre s-o faci cu onestitate si cu un minim de cunostinţe) că tu crezi ca PM este un fel de creuzet alchimic in care se poate aseza orice si eventual, la sfarsit va iesi ceva nou şi plăcut, dar asta fără nici o regulă, ca şi cum ne-am juca cu plastilina.Presupun iarăşi că intreband PM ce este el, el ti-ar răspunde ţie că ieste o ştiinţă a haoticului, la fel precum vulgul are impresia că estetica este o ştiinţă care ne spune ce este frumos. Cât de ridicol e acest lucru ie greu de exprimat. Bănuiesc că dacă estetica ar fi acest lucru, ea ar trebui sa ne spună şi care fel de cafea are gustul cel mai bun.

    Spui: Postmodernul nu pretinde consecvenţa, dar mintea noastră, aşa cum a fost creată dînsa, o solicită cu obrăznicie.

    1. Ce intelegi prin consecvenţă? presupun ca intelegi consecventa logică a termenilor din moment ce mai apoi observi că limbajul insuşi este folosit la deconstructia limbajului, lucru ce probabil ti se pare inconsecvent.Iarasi, aici te referi la texte, deşi normal ar fi fost sa separi consecventa logica, deci a termenilor si textului de cea a actiunilor, a faptelor umane.(Să intelegem din această frază că nebunii, acţionând complet inconsecvent, sunt postmoderni? Sau ca persoanele cu deficienţe de gandire, vorbind o limbă cu o sintaxă diferită de a noastră, sunt la randul lor postmoderni?. )

    Îţi lamuresc mintenaş dilema matale dilematică. In primul rând şi legile logice pot fi abolite la fel de bine calegile morale. Ele pot fi abolite voit sau nevoit. In ambele cazuri, exemple nenumarate apar in istoria omenirii. Aceste exemple de abolire a legilor nu au fost supraordonate in notiunea de Postmodernism, ci doar incepand cu anii 60 a apărut această notiune.

    Daca, printr.o minune, intelegi consecventa drept un simplu liant natural sau artificial ce face posibila comunicare intr.un grup, atunci iarăşi nu posedezi dreptate. Postmodernismul, in ansamblul sau, este unul dintre putinele chestii, inafara marilor religii ce ar putea purta si atributele de traditionalist si consecvent. Dar în mişcare.
    O sa ma explic.
    Mintea noastră presupune consecventa? haida de. bineinteles că pentru a intelege ca in fata ta stă un bou, e necesar să vezi boul, să fi văzut inainte un bou şi, să ştii să pronunţi cuvantul bou in limba ta materna si eventual in engleza. Deci comunicare si intelegerea (verstand) sunt of course consecvente cu ele insele altfel, cum am spus, totul ar fi un haos mirific. Dar noi nu vorbim despre o astfel de consecvenţă.

    Ceea ce tu consideri ca este haotic si lipsit de fundament. Eu consider că este bine ordonat şi in acord cu lumea mea şi a cuvintelor mele.

    Aici tu vezi o inconsecventa dar ie de fapt doar o altă folosire a vocabularului.(plus ca jocurile de limbaj, monsiu square, vin hăt de la wittyştein, deci nu poţi intromite aşa că gigi un termen consacrat, joc de limbaj adică, şi să-l pui in gura postmodernismului. Au ai tu impresia că Wittgenstein ie filosof postmodern? spune daaaaa, please…!)

    2. In mare parerea mea iaşte următoarea: vocabularele cu care operează categorii de oameni sunt diferite decat vocabularele altor categorii de oamenii. Indivizii ce incearcă să inteleagă lucrurile, toate lucrurile prin prisma aceluiaşi vocabular propriu, ne updatând nimic, rorty îi numeşte metafizicieni. Cei ce fac tot posibilul să dobandească termeni noi, precum şi să le schimbe sensul celor vechi, sunt numiţi ironişti.

    3. Din perspectiva mea, intrebarea ta ultimă nu are sens.
    Care sunt fundamentele? Ce anume nu poate fi negociat? Setul meu de convingeri, deoarece principii nu am, l.am negociat acum ceva vreme cu mine insumi. Deocamdata folosesc acest set in viaţa cotidiană. Setul respectiv imi este suficient pentru a trăi liniştit. Pe parcursul timpului am fost nevoit sa modific sau la un moment dat să schimb complet respectivele convingeri, deoarece ele nu imi mai erau necesare. Sentimentul ludic al zămbetului meu ma face să iau cateodată in derâdere unele opinii puerile de aici si de oriunde. Dincolo de ironii şi injurături, există unele lucrui serioase, care la fel de bine ar putea fi altele.

    Dar ai putea să te gandesti la lucrurila acestea si in alt mod:

    Pentru tine, ca pastor şi ca figură publică (am vagi idei al cui pastor ieşti, mă refer la cult, şi posed uluitoarea selbstbewusstsein că locuiesti in oradea?…) coerenţa şi consecvenţa opiniilor, pardon, gândurilor reprezintă un lucru esenţial. Pentru tine, probabil, este foarte important să tratezi lucrurile mici ca şi cum ar fi lucruri mari. Importante. Prin asta se asigură stabilitatea gândirii şi respectul oamenilor. Făcând aceste lucruri, de multe ori ai făcut abstracţie de alte gânduri şi dorinţe, pe care probabil le-ai interpretat ca fiind minore şi egoiste în comparaţie cu vocaţia ta de a păstori oi. Facând aceste compromisuri cu cele alte gânduri ale tale, puterea de a le realiza, pe ele, compromisurile, a fost dată de situarea ta, ca persoană, mai mult sau mai puţin, in Adevărul Divin. Solidaritatea ta cu ceilalti, cu oile adică, este dată de un fapt banal–interpretarea acetui Adevăr, cu literă mare–-drept corespondenţă cu realitatea. Atunci cand acest lucru este realizat, prin credinţă, se intampla urmatorul fapt. Tu, pastorul Marius Cruceru, trebe sa-ţi rezolvi apoape toate problemele intime şi acei numiţi mici gândăcei cerebrali (ce, crezi că gândâceii n-au creier? huooo…animal drepturi?)şi să elaborezi o metafizică care să permită o relaţie specială intre credinţe, sau credinţă, ia-o cum vrei, şi obiecte (obiecte,adică oameni, bani, credite, masini, job, nunţi, cărţi, prostituate, LSD, gadamer şamd, relaţie pe baza căreia să se poată face distincţia între credinţele adevărate şi cele false. Trebuie de asemenea să argumentezi, ţie şi celorlalţi, că există proceduri de justificare a credinţei. Trebuie să produci, aici insa te ajută enorm biblia si filocalia si patericele, o epistemologie care sa permita o justificare nu doar socială, ci si naturală, care sa izvorasca din insasi natura umana, bună si natura divina, deasemeni bună. In final, pentru a fi rationale, procedurile de justificare trebuie sa duca la Adevăr, la corespondenta cu realitatea. In final, ţelul tău este de a arăta că Adevărul este realitatea. Şi, constant, trebuie să faci evident acest lucru in persoana ta.
    Ei bine, eu, şi alţii, considerăm că nu avem nevoie nici de vreo epistemologie, nici de vreo metafizică. În acelaşi timp, in cel mai pur spirit pragmatic, consider că adevărul este ceea ce este cel mai bine pentru mine să cred. Prin urmare nu am nevoie de nicio descriere a relaţiei dintre mine şi obiecte numită corespondenţă, nici măcar de o descriere a abilităţilor cognitive a individului uman care să garanteze că specia noastră este capabilă să intre in aceea relaţie (adicăcarele să garaneteze că nu sunt cretin). Pentru mine, prăpastia dintre adevăr sau de asemeni Adevăr şi justificare nu este ceva peste care trebuie sa construiesc neapărat un pod. Impetuos, aşa cum tu o faci. Pentru mine, această prăpastie este doar prăpastia dintre binele actual şi mai binele posibil. A spune ca dumnezeu si isus christ reprezintă adevărul poate fi o propoziţie pe care o voi rosti in viitor. Daca ea imi va aduce o viaţă mai bună(mă gândesc serios să mă fac popă….am auzit că salariul unui popă ie de 3 ori mai mare decat al unui bibliotecar…. :)) A spune că orice alt X sau Z reprezintă adevărul inseamna pentru mine a spune că stiu care este procedura de justificare a acelui x sau z, si nicidecum ca intre x sau z si oameni si obiecte exista o legatura bilaterală trainică.

    Aşa că pre tema asta iaşte mult de discutat, şi io nu vreu să te intrerup pe matale din toată povara aiasta metafizică pe care, cu siguranţa, cineva sau ceva te obligă să o porţi.
    Arrivederci, moseigneur!


  31. Mangaloy,

    – trebuia sa pui si tu un avertisment: comentariu lung şi încîlcit.
    – încerc să fiu cît mai scurt, dacă nu telegrafic.

    1. spui „mă enervezi”. cred că nu-i o tragedie. Uneori e reciproc 🙂

    2. despre nava cu pricina.. o iau ca pură retorică.

    3. nţeles cu autorittea epistemică. Nu o pretind asupra postmodernismului.

    4. N-ai de unde să ştii cum înţeleg eu postmodernismul că nu spusei încă: pentru mine postmodernismul este o atidudine „antică”. Nimic nou sub soare! Nu este un curent cultural în înţelesul clasic al cuvîntului este o atidudine legată de două chestiuni fundamentale: problema autorităţii şi epistemologia.
    Nu am negat coerenţa internă a postmodernismului, dar cred că ştii mai bine decît mine, după cum pretinzi, că înşişi teoreticienilor pm le este greu să cadă de acord asupra a ceea ce este pm.

    5. nu, nu am spus, asta, colectie de texte, nu-mi pune cuvinte în gură. tocmai am spus: pm este o „atitudine”. Uite că acum am dat peste rîndul în care ai spus şi tu „atitudine”. Cu mîna pe cravată spun că am scris acest cuvînt înainte de a-ţi citi textul pînă la capăt. Răspund pe măsură ce citesc.

    6. Da, ştiu istoria PM şi sursa revoltei.

    7. asta şi încerc. să înţeleg, cu onestitate, sper eu diferite chestiuni despre diferite chestiuni. De asta mi-am făcut blog, ca să învăţ. Şi am reuşit în parte.

    8. Nu, estetica este ştiinţa care studiază deviaţia, la fel ca stilistica, „orice abatere de la – normal – repreztintă stilul”. Ce este normalul? Gramatica şi dicţionarul?

    9. Da, aici nu ne-am înţeles. În conformitate cu presupoziţiile mele asupra lumii, omul este creat. Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu . Da, ştiu că nu împărtăşim aceleaşi presupoziţii. Şi acest chip şi asemănare pretinde consecvenţa, coerenţa şi consistenţa expresiei, după modelul logosului (cuvîntul scris) şi Logos-ului (Cuvîntului Întrupat).
    Eu numesc coerent „comportamentul” lui Dumnezeu spre exemplu.
    De aceea este Dumnezeu, pentru că este Acelaşi, ieri, azi şi în veci.
    Dumnezeu ne-a aşezat în noi şi „gîndul veşniciei”, spune Eclesiastul 3:11.
    Ei, la acest „software”, program lăuntric mă refer eu cînd spun că în noi este un strigăt după coerenţă, consecvenţă, consistenţă care se referă şi la autoritate şi la modul în care cunoaştem.

    cu alte cuvinte: omul este creat să fie liber sub autoritate. Este creat să funcţioneze sub autoritate.
    Şi este incorigibil optimist din punct de vedere epistemic.

    10. Ei, de aici ne despărţim. Legile logice şi cele morale nu pot fi abolite. Poţi să nu le respecţi, la fel ca legile fizice. Poţi să te arunci în cap de la etajul X, dar nu poţi să le aboleşti. Poţi să le „păcăleşti” cu aripi.

    11. De acord, cu nuanţe, lumea ta poate avea coerenţă înlăuntrul ei, dar problema ta este că trebuie să îmi comunici mie ceva din lumea ta. Aşa că „te sacrifici” şi de dragul comunicării sacrifici ceva din lumea ta şi cuvintele tale pentru a întra în lumea mea, şi invers. Putem dialoga dacă apelăm la un fundament comun şi dacă renunţăm, cel puţin temporar la haotic.

    12. Witty este unul dintre preferaţii mei. Lasă-l în pace. A fost şi targagiu. 🙂

    13. Care sînt fundamentele, ce nu poate fi negociat? Metafizica înseşi va fi un coşmar şi pentru tine şi pentru mine, deopotrivă. Uite un exemplu. Vorbeşti despre Dumnezeu, Isus, fără să vrei şi fără să crezi. Din perspectiva mea este o chestie care formează sedimentul bazinului cultural în care ne bălăcim şi eu şi tu şi cum dai din picioare mai tare se ridică la suprafaţă.

    14. Exact, Mangaloy, şi tu ai un set de lucruri „serioase”. Bănuiesc că între ele este şi propria moarte. Nu? Asta-i o chestie care mi se pare nenegociabilă, fundamentală.

    15. Sînt pastor baptist al unei comunităţi de 230 de membri, Aleşd, Bihor, Locuiesc în Oradea, predau limbi clasice la Universitatea Emanuel din Oradea şi în cadrul Universităţii din Oradea.

    16. Ai ghicit, da, tratez lucrurile mici ca pe unele importante, în virtutea principiului evanghelic, cine este credincios în cele mici va fi şi în cele mari.

    17. Da, ai „aproximat” destul de bine o anumită chestiune: că Adevărul scris cu literă mare îmi guvernează celelalte adevăruri care se subsumează şi se ordonează funcţie de Acesta şi de rostirile Acestuia. Şi toate chestiunile mici se kosmetizează (etimologic opus lui haos – kosmos, bănuiesc că ştii)
    în funcţie de Acesta. Cristos este Axis Mundi pentru Lumea mea, ca să mă exprimez şi eu postmodern.

    18. După teoretizare acestor lucruri, trebuie să fac acest lucru în persoana mea, adică modelînd pentru alţii ceea ce predic, vorbesc, predau în propria trăire. Aceasta este adevărata corespondenţă cu realitatea.

    19. Nu, scopul meu nu este să demonstrez că Adevărul este corespondent cu realitatea, ci că Adevărul este realitatea şi realitatea este Adevărul. că nimic nu este în afara lui Isus Cristos care este Adevărul
    ultim.

    20. Spui: „A spune ca dumnezeu si isus christ reprezintă adevărul poate fi o propoziţie pe care o voi rosti in viitor.”. După părerea mea este posibil şi la asta sper, dar te rog să nu te faci popă.

    Că uite ce păţesc:

    21. NEgativ, salariul unui pastor este mai mic ca a unui bibliotecar.

    MErci de răbdare, apreciez că ai pus timp de-o parte pentru asta….

    Ne mai vedem… pentru foarte puţin timp! 🙂

    Cu autentică sympatie


  32. David,

    Dacă iţi dau răspuns, faci ca mine, întorci cuvântul, numărul posturilor cresc şi cititorii se plictisesc.


  33. Calibro,

    1. try me!
    2. nu fac ca tine
    3. nu mă interesază numărul posturilor
    4. nu mă interesează să produc entertaiment pentru cititori.
    Nu sînt circar!

    De fapt sînt foarte egoist!


  34. am inteles că te cari. no, apăi, it was nice sa te injur printre dinţi. sau să apreciez unele textule pre care le-ai scriiturat.
    allora, sayonara şi….have faith 🙂

    nu stiu de ce, mi te imaginez precum preotul din scurta nuvelă alu unamuno, imi scapă numele, ie o carticica mica…Trei nuvele exemplare se chiama…..carele preot mărturiseşte la sfărşit că nu cred in dumnezeu şi deşi reprezenta sufletul comunităţii locale, îşi trăise toată viaţa in lie doar pentru binele oamenilor. mă gândesc că asta ie un adevărat sacrificiu, pentru că, mă gândesc, atunci când crezi cu adevărat, lucrurile sunt simple.

    totuşi, sper ca acesta să nu hie şi cazuistica matale.
    again, sayonara!


  35. inca ceva….referitor la comentariile lui gellius, in care acesta aducea vorba despre salopetă si se plangea parcă de calitatea elevată a discuţiilor.

    patratosul si monsiuul sderbach, carele observez ca il strigă lumea tot sebastian, ca pe mine (sau mă insel?) au reactionat in bunul spirit polemic, politicos si logic.

    totusi, cred ca de fapt gellius ar fi dorit sa spuna, putin mai moderat, faptul că opozitia preot-călugăr nu mai iaşte atat de evidentă today…..

    preotii de azi nu mai sunt ce erau pe vremea desfăşurării actiunii din numele trandafirului (poate doar iezuiţii, dar care iezu sunt foarte mârlănei cand vine vorba de imprumutat sau fotocopiat cărtile lor…) iar călugării au devenit aproape analfabeti….in fine, au devenit nu e cea mai potrivita exprimare. poate gellius dorea a spune ca fiecare dintre noi, sunt sigur, a simtit cel putin odata dorinta de a scapa de miile de pagini acumulate si de anii petrecuti in biblioteci. poate exprimarea sa a fos necordială, dar ideea, in sinea iei ideatică, bună


  36. Mangaloy, da, dispar, dupa cum se vede din numărătoarea inversă … aşa cum spunea cineva se numără ca la „lansare”.

    Apreciez faptul că te-ai abţinut de la înjurături cu gura largă. Fii sigur, ai uil kip mai feit az strong az ai chen, Lord’s willing, cu harul Lui!

    Este vorba de Trei nuvele exemplare Tres novelas ejemplares y un prólogo (depinde cum traducem novel, nuvelă sau roman), da aparţin lui Unamuno. Unul dintre scriitorii mei preferaţi deşi nu sînt de acord cu perspectiva lui asupra vieţii… dar de ce trebuie să fii de acord cu cineva ca să stai de vorbă.

    Poate că între mine şi preotul care stădea de vorbă şi juca cu Marchizul de Lumbria este o „perichoreză” doar în faptul că am stat şi ne-am jucat „ombre”… 🙂

    Fiecare dintre noi am încercat să jucăm cu cele nouă cărţi reprezînd muzele…am discutat aici pictură, literatur, muzică, chiar şi dans, la Fiddler on the Roof… Am încercat să fiu jucătorul „din dreapta” care era numit „omul” (ombre) şi să arăt spre stînga mea…. spre Omul!

    În sensul acesta poţi să mă asemeni cu preotul dialogand din Marchizul de Lumbria.

    Tocmai de aceea am stat de vorbă.

    Pură coincidenţă între Sebastian-Mangaloy şi SDerbach 🙂

    în principiu de acord cu faptul că clericii, ca să mă exprim astfel, nu mai pot evita cacofoniile şi caco-ideile cu uşurinţă. 🙂

    eh, tată, nimic nu mai este ca în trecut… pe vremea mea… uite, toţi cei mari au murit. Augustin s-a dus, Calvin s-a dus şi nici eu nu mă simt prea bine 🙂

    Atunci „popi”…


  37. Patratosu,

    La fel spun si eu, tot cu mana pe cravata ca inainte de a citi comentariul tau, m-am gandit la fraza: nimic nu e nou sub soare; ce a fost va mai fi.

    Si ma intreb, oare vor reusi sa contruiasca turnul pana la capat?


  38. La ce te referi Don???

    Am cititi intrebarile din urma shi nu m-am prins!!”!


  39. Vreau sa zic:

    Postmodernismul asta nu e o chestiune noua.
    Strabunici de-ai lor (de-ai postmodernistilor), tot asa, s-au apucat cu ravna sa construiasca un turn in Sinear… Ce-a iesit de-acolo, ne reaminteste Domnul dupa 2000 de ani.

    Luca 14:28  Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfîrşească?
    29  Pentruca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi ceice-l vor vedea, să înceapă să rîdă de el,
    30  şi să zică: „Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi.”

    Asa si cei din vremea noastra, s-au facut de ras in toata lumea.


  40. Don, niciodată lumea nu va fi debabelizată!

    Citeşte apocalipsa 7!


  41. Mda, postmodernismul este o variatie pe aceeasi tema: Babelul!


  42. Eh, dacă ar fi aşa de simplu, Don.

    Postmodernismul este foarte vechi. Antic chiar! Eo atitudine „clasică”


  43. mangaloy: ei, ce ar fi dorit Gellius să spună era un mic mister, nu chiar foarte misterios, pe care acu’ îl salvezi matale de la uitare, în stil curat post modern, coane Fănică să trăiţi, dar numai dacă ce simţi matale că vroia să spună el este şi ceea ce el dorea, cu adevărat, să exprime! Corect? 🙂

    Ce s-a întîmplat cu credinţa în modernitate şi post-, iaca o să încerc eu să povestesc puţin despre, weekendul ăsta, dacă găsesc o oră între toate cîte le am pe cap de făcut, deconstruite ca vai de ele. Bineînţeles, după cîtă carte am eu, care nu e multă, e foarte puţină, şi are litere mari şi poze colorate! Că şi eu vreau să fug dintre cărţi şi din biblioteci, în sinea mea, da’ nu prea reuşesc – cum mă apropii de ieşire, vine un debarasor negru mare la mine, pe care l-a pus Dumnezeu la uşă să mînuie markerul, şi-mi zice: ‘Marş înapoi la citit, că dacă nu ce-ţi fac eu nu le-a făcut nici David Filistenilor! Şi întîrzii şi la Înviere!’

    Hairete!


  44. good morning, sebastos

    e sambata. de ce te trezesti cu noaptea in cap?
    sombrero. che sono le nuvole.pasolini. cafea. caini comunitari. am visat ca un urs polar ma batea la sah.

    ceea ce spui măntăluţă despre gellius stă in feluul following: sa facem abstractie de faptul ca gellius este un autor si sa.l consideram mort. un om mort cu siguranta nu poate raspunde la intrebari. asa incat recitim ce a scris el, si eu, si tu. amandoi avem impresia ca am inteles ce vroia el sa spuna, doar ca fatalmente, una dintre interpretari este gresita. Insa in textul respectiv, in orice text, nu este nici un ghid care sa ne spuna care anume este interpretarea adevarata. din acest punct de vedere cred ca verbul folosit de tine, „a simti” este folosit gresit. desi nu exista niciun ghid in text care sa ne ghideze interpretarea (si cum nici tora n.o stim noi, adica eu) nu se poate spune ca ceea ce directioneaza sensul interpretativ este una sau alta dintre simtiri, afecte sau afectiuni. cel putin, nu pentru un intelect onest. mai poate fi pusa aici intrebarea daca autorul poate sa exprime coerent ceea ce doreste, iar daca raspunsul este nu, atunci interpretarea se transforma intr.o arheologie (il lasam pe foucault deoparte maintenant) a sensului de doua ori ascuns: ascuns si fata de autor si fata de lector.

    descopar acum afirmatia patrata cum ca postmodernismul ar fi o atitudine clasica si antica. consider ca aceasta modalitate de gandire sintetica ce incearca sa trackback originile unui fenomen poate fi fara precizarile necesare, nefericita. apeironul, lipsa limitelor nu este intotdeauna binevenita. diferentele sunt necesare. in acelasi timp se induce ideea ca postmodernismul este o eticheta autoadeziva aplicata pe concepte si atitudini vechi.

    spre exemplu, ignatianul loyolic spunea, mi se pare, ca textele sacre au in plus fata de cele profane mici indreptare de interpretare…anumite cuvinte, anumite structuri gramaticale, intonatia vocii atunci cand e citit, pe scurt, markeri ce spun chiar si profanilor ca acel text nu este unul comun. asta este ideea ce mi.a ramas in minte. pe de alta parte aceasta este o atitudine comuna a textului postmodern> cuvintele nu mai sunt privite doar ele insele, conteaza mai mult modalitatile de exprimare ce acompaniaza cuvantul. asta e o idee ce necesiteaza multe explicatii. pentru moment, vroaiam doar sa subliniez ca ignatianul nu este in niciun caz un precursor postmodern, oricum, nu mai mult decat kierkegaard. trassaturile comune in atitudini textuale sau culturale sunt inevitabile. parerea mea este ca efortul individului ar trebui sa stea in delimitarea lor, nu in comparare.

    in privinta atitudinii „intelectuale” ce i.a fost reprosata lui chaberds. o mica istoriora. feuerbach, carele iera un individual misto, a scis esenta crestinismului. a treia editie are 3 prefete,normal.
    in prima editie citatele in greaca latina samd nu sunt traduse. in a 3a prefata, feuerbach spune ceva de genul> deoarece comentariile pe care le primesc sunt din ce in ce mai cretine, m/am hotarat ca in aceasta editie sa traduc orice citat non germanic.

    mi se pare mie sau faptul de a fi intelectual a devenit un bau bau cu care intelectualii sunt speriati ca o sa li se taie capu_? in mare, cuvantul intelectual imi provoaca spasme intr.un loc anume. dar pe de alta parte, ma deranjeaza ca ceea ce pe vremuri era socotita o performanta culturala medie, recte a cunoaste latina si greaca si eventual ceva ebraica, subsumat, a iti petrece mult timp citind carti, este folosit acum ca injurie mascata.


  45. Good morning to you too, mangaloy.
    Fusul meu orar este din păcate ceva mai julesvernian decît al României. O iau în ordine cronologică inversă:

    Da, e de-a dreptul culmea cîţi sebastieni se învîrt în jurul pătrăţosului.

    Despre Gellius: poate părea scandalos unor moderni, dar eu cred că simţirea noastră este într-adevăr unul din elementele care poate ghida exegeza unui text (sau o modelează, o rafinează), mai ales cînd acel text apelează la afectul nostru. Observă reacţia Elisei la textul lui Gellius. A ştiut ea ce a ştiut, nu? Ca şi tine, care ai ştiut şi tu ce ai ştiut. Şi eu. Absolut că textul ăla s-a întîmplat deja de multe ori în capul lui Gellius, al meu, al tău, al Elisei. Tocmai ăsta e unul din componentele conceptului de localizare (după înţelegerea mea) şi de imposibilitate a asigurării unui punct extern absolut din care să privim/interpretăm orice text. De acord că arheologia în text ne apropie (dar nu ne asigură!) sensul ascuns al autorului, care, cum bine observi, s-ar putea să fie neclar chiar şi faţă de el însuşi. Dar trebuie să admiţi că tu personal, din localizarea ta, ‘miroşi’ (dacă vrei ne depărtăm de metafora afectului spre o metaforă mai fiziologică) alt sens decît Elisa (ca să nu zic că într-un text sînt mai multe sensuri de obicei). Întrebarea este dacă noi toţi simţim, olfactivamente, care ar fi sensul ascuns al unui text (şi chiar am putea avea aceeaşi exegeză), trebuie un text comunicat în orice termeni, că oricum ‘ne prindem’? E mai probabil ca un postmodernist să răspundă ‘da’ la întrebarea asta decît un modernist. Reacţia ta îmi confirmă această sugestie.

    Antichitatea postmodernă – de acord, nu se pot pune etichete rapide. Am vrea noi, dar nu putem sări peste modernitate aşa rapid, ca iada care sare casa numai pentru faptul genetic că mama ei, capra, sare masa. 🙂 Şi eu văd că postmodernismul este pre-figurat în mai multe surse (dubios de diverse), cum bine ai sprijinit. Dintr-un anumit punct de vedere, postmodernismul este o re-lecturare.

    Posedarea de intelect duce uneori la tăierea de cap, adevărat ai grăit, şi am observat asta în ultima vreme chiar pe blogul pătrat. Aceasta vine (dacă îmi dai voie să-ţi propun, de vreme ce vin ceva mai din interiorul acestui fenomen din păcate eclesial), din aplicarea speriată şi sperioasă a unor texte biblice. Numai un exemplu: dacă Pavel spune în Romani 1 că ‘s-au fălit că sînt înţelepţi şi au înnebunit’ (pentru că nu au recunoscut Creatorul în ordinea creată), care vrea să zică că:
    1 – înţelepciunea nu e o chestie neapărat bună (de acord)
    2 – înţelepciunea ba chiar duce la nebunie sigur (deja mă retrag)
    3 – înţelepciunea (sau ştiinţa, sau chiar ‘inteligenţa’) e nebunie (eu la asta am plecat – mă găsiţi la sifonărie, mă uit fix la omuleţul care se învîrte şi probabil mă balansez şi eu la fel, fără să-mi dau seama 🙂 )


  46. Apropos de lucruri simple în credinţă:
    În experienţa mea, atunci cînd începi să crezi totul se simplifică imediat, în primul an. După aia se simplifică din ce în ce mai complicat… Dar e din ce în ce mai frumos, pînă la răpitor – vezi Extazul Sf. Teresa de Bernini (unii roşesc cînd se uită la sculptura asta, dar dacă Papa o lasă în basilica lui, să sperăm că nu ne induce în eroare 🙂 ).


  47. Despre restul, cîteva idei:

    1 – Ultima dată cînd m-am gîndit la ea, ‘coerenţa’ era calitatea unei propoziţii de a avea o valoare de adevăr în contextul altor propoziţii. Observăm imediat că definiţia e (aparent) ciclică. Din acest motiv avem nevoie de o propoziţie mai mare, un Logos extern, care să valideze tot eşafodajul nostru ‘coerent’. Credinţe mici se aglutinează într-o credinţă mare, coerentă cu cele mici; dar credinţa mare trebuie să fie făcută coerentă la rîndul ei prin venirea de sus a Logosului ca să o pună în contextul Său, prin revelaţie. Aceeaşi paradigmă a coerenţei se aplică şi în limbaj şi hermeneutică, după părerea mea.

    Mi se pare şi mie că mintea umană caută şi aşteaptă coerenţă în toate celea, de la quasari la Shakespeare, fără a justifica şi de ce anume vrea să găsească coerenţă orişiunde. Probabil că ne-am învăţat rău de la natură, pentru că se vede treaba că Dumnezeu a creat coerenţe, unele mai mici înglobate în altele mai mari şi tot aşa.

    Coerenţa mai are un mic aspect aristotelic, de bună mireasmă, şi anume acela de a spune lucrurilor pe nume, adică de a afirma că este ceea ce ştii că este şi de a afirma că nu este ceea ce ştii că nu este (conform sistemului personal de coerenţă). Asta susţine predicarea Evangheliei. Şi de aici ajungem la ce ştim că este şi ce nu şi care e punctul de referinţă.

    Părerea mea: Modernitatea, sigură pe raţiune (ignorînd critica lui Kant şi alte probleme epistemologice), ne învaţă că ştim (aproape) exact ce este. De exemplu, orice este ştiinţific observabil, testabil şi falsifiabil, care vrea să zică că este. Bon. De aici punctul de referinţă aparent imutabil al raţiunii. E drept că legile fizice şi matematice par imutabile, dar sînt imutabile în momentul acesta şi în lumea prezentă, şi chiar aici cu excepţii (legile fizicii nu se pot aplica în găurile negre, de ex – ce se aplică acolo, nu ştim). Plus că nu avem nici o garanţie că experimentele noastre sînt repetabile la infinit. Cine ştie ce surprize ne mai rezervă Universul – vezi anomalia Pioneer şi moartea termică finală. Postmodernismul şi fizica cuantică ne pot ajuta să subminăm puţin modernitatea, ceea ce este binevenit, în opinia mea.

    Legile morale şi logice sînt suspendate uneori, agreez. Dar prin ‘suspendat’ eu înţeleg atîrnat în gol, neaplicabil pe domeniul respectiv, nu încălcat, contrazis, invalidat. Ca şi fizica newtoniană faţă cu relativitatea. Totdeauna se găseşte o lege mai mare – din nou, căutăm şi, culmea, găsim coerenţă!

    Nu pot să nu observ că după ce negi că omul caută coerenţă, în paragrafele următoare afirmi că ai găsit o coerenţă undeva unde pătrăţosul nu a găsit (în paradigma postmodernă). Deci, dovedeşti că şi matale ai nevoie, cauţi, şi chiar ai şi găsit coerenţă. Bravos! Nici matele nu poţi trăi fără o coerenţă a limbajului! Nu-i nimic că te-ai contrazis în trei paragrafe, s-a mai întîmplat.

    Observ că singura diferenţă între coerenţa ta şi a pătrăţosului e de localizare. Ceea ce pentru el e nesatisfăcător, deconstruit şi nu are structura la care el s-ar aştepta şi cu care e obişnuit (ca şi în exemplul casei din post), pentru matale este satisfăcător, ‘ordonat’, deci coerent. Dar să observăm că orice deconstrucţie duce la altă structură. Casa postmodernă a lui Marius e altă structură, nouă, nu are structură ‘zero’. Mesajul era că această nouă structură nu poate deconstrui totul. Undeva, reamenajarea se termină brusc.

    3 – Fundamente care nu pot fi negociate în limbaj sau în general?
    A observat cineva că deconstrucţia e la ea acasă în ştiinţele inexacte sau în inexactităţile ştiinţifice ca literatura, istoria etc.? Căutaţi, citiţi şi rîdeţi despre experimentul lui Alan Sokal, apropo de deconstrucţia în fizică. Un clasic. Postmodernismul a scuturat multe fundamente (ceea ce eu salut, că era şi cazul), dar unele au rezistat mult mai bine ca altele!

    Despre principiile pe care le refuzi, ingătă: mai deunăzi parlai că nu ştii decît de ‘uzufructu ratiunii si principiile morale ale bunului salbatic’. Nu-i nimic că te-ai contrazis iar, ţi s-a mai întîmplat. Deci, ori principii, ori nu? Sau principiile bunului sălbatic sînt de fapt convingerile răului civilizat? 🙂

    Nu pot să mă abţin să nu zîmbesc, cînd învinui pătrăţosul de forţare a Adevărului său pe realitate, din pricina disciplinei comunitare. Citez din tine: ‘ai nevoie de confirmarea celuilalt pentru a-ţi confirma propria veridicitate’. După ce că aici i-ai servit pătrăţosului argumentul, mai miroase şi a principiu. Dar uiţi oare problema postmodernă a străinului? Care realitate? Ai tu o situare epistemică din care să poţi înţelege realitatea lui? Că el îşi asumă o situare din care îţi poate înţelege realitatea ta. De aceea începutul ştiinţei e frica de Domnul, nu finalul, în viziunea creştină (vezi Proverbe).

    Legat de ce s-a întîmplat cu credinţa în modernitate: oamenilor li se prezintă azi propoziţiile credinţei, ei le măsoară de sus pînă jos, le evaluează valoarea de adevăr, şi dacă sînt satisfăcuţi, acceptă credinţa. Dar de la început nu a fost aşa: credinţa întîi se accepta, pe baza vestirii Evangheliei, a mărturiei vieţii credinciosului şi a lucrării tainice a Duhului. Şi abia după aia începea procesul de confruntare cu multele propoziţii ale credinţei, dogma fiind lămurită sub auspiciul Duhului Sfînt şi în comunitatea hermeneutică. E ca şi cu mesajul lui Gellius, decît că e Evanghelia. Întîi ‘citim’ mesajul dintre rînduri şi de peste cuvinte, apoi ne predăm, şi după aia abia luăm fir cu fir textul, ca să-l înţelegem detaliat. Iar asta e o chestie foarte postmodernă, şi sînt sigur că-ţi place, recunoaşte.

    Aşa că te chem şi eu să îţi priveşti dirept în ochi povara ta personală metafizică, pe care te obligă să o porţi Cineva, că altfel nu înţeleg de ce explici relaţii dintre tine şi obiecte ideatice altora şi de ce creezi tu însuţi poduri cu oameni după Evanghelie pe plasa largă cît lumea (world wide web).

    Cu drag,
    sclavul lui Cristos,
    S

    P.S.: Dacă eşti prin Ottawa vara asta, vino pe la mine să povestim despre cum ajută postmodernismul creştinismul. Îţi dau şi-un Cico cu gheaţă.
    Acelaşi


  48. deci ma injuri cu stiinta. imi doresti raul. ma vrei dezagregat. defalcat si dezghiocat. CICOOOO???????? cu gheataaa??????????? 🙂 spune.mi sincer ca era o metafora…

    „trebuie un text comunicat în orice termeni, că oricum ‘ne prindem’?” ….aici nu ma prind ce dolezi…trebuie? din nefericire, talentul meu scriitoricesc lasa de dorit, asa ca niciodata n.o sa devin un auctor. dar daca as fi, cred ca m.as gandi la textele mele ca la cea mai buna forma de a ma exprima. si cum de obicei vreau sa ma exprim bine, as face tot posibilul ca textul meu sa fie cat mai inteligibil. bineinteles, atunci cand natura textului cere inteligibilitatea. uneori as dori sa ascund anumite afirmatii. ma pot gandi ca prin sugerarea doar a unor piste conceptuale, cititorul poate scoate mai mult din textul meu decat prin afirmarea seaca, chiar a unui adevar.
    aici vorbeanm despre cazul particular al textului gellian. parerea mea este ca simtul lui ie exacerbat exprimat sau nepotrivit, insa simtirea lui ar fi trebuit apreciata mai bine de voi doi.

    intrebarea mea ramane. din 3 interpretari acordate unui text, doua sau toate sunt fatalmente false. esti de acord? iarasi te contrazic, exista un punct de reper in interpretare. textul insusi. nu poti baga in interpretare mai mult decat spune textul. interpretarea pe care am dat.o textului gellian (na ca a devenit un clasic alive, dintr.un anonim. placerea textului, huh) e cu siguranta punerea a ceva mai mult decat spunea textul sau. ma consolez totusi, nemodest deloc, ca spre deosebire de altii, am capacitatea de a/mi reprima afectele in favoarea unei interpretari oneste. (desi acest lucru nu/mi face nicio placere, lucru evident din placerea pre carele mi.o fac textele lu Rasvanel Christiansis)

    imposibilitatea unui punct extern absolut din care sa privesti un text…. nu cred ca vreau sa inteleg ce iaste asta. in termenii tai, evident ca nu poate exista un punct extern absolut. sau poate?

    a spune ca ceea ce este, este si ca ceea ce nu este, nu este, este un loc comun aristotelian mais carele se refera la adevar si fals, nu la coerenta. e din peri hermeneias, daca nu ma insel. ma frapeaza din partea ta trecerea cu vederea a acestui lucru. doar pentru a spune in imediata continuare> Asta susţine predicarea Evangheliei. Şi de aici ajungem la ce ştim că este şi ce nu şi care e punctul de referinţă.?

    spui anterior…un Logos extern. nu inteleg la ce te referi. cu referire la aritotel cu cercel, si pornind de la el, eu concep logosul first cu litera mica si second, ca reprezentand un amalgam, o ecumenizare (am folosit cuvantu asta din singurul motivulescu ca o sa.l racaie pe RC la sinapse si o sa sparga vreo doua farfurii de nervi) a doua categorii de atitudini> logosul practic(phronesisi si techne) si cel teoretic(nous episteme sophia). La care din ele te referi?
    Daca te referi la Logos ca temei ce fundamenteaza ca o lanterna luminisul gandirii, no observ de ce el si nu altceva poate fi luat ca temei. greseala ta este urmatoarea>
    ai spus> ‘coerenţa’ era calitatea unei propoziţii de a avea o valoare de adevăr în contextul altor propoziţii. un logos extern ar face toate lucrurile coerente, ar fi un sistem perfect. nu exista un sistem perfect, si nici lucruruile nu sunt coerente, chiar daca vreau eu sau nu sa cred sau sa existe un logos suprem. pentru tine toate lucrurile sunt coerente? eu marturisesc ca posedey multe idei pre care nu stiu cum sa le cuplez ca sa mearga motorul (iar de Prime Motoare perpetuum mobile nu necesitez).

    coerenta nu este CAPACITATEA UNEI PROP DE A AVEA O VALOARE DE ADEVAR IN CONTEXT. coerenta este plauzibilitatea unei propozitii in contextul altora. VERIDICITATEA, recte. nu orice propozitie are o valoare de adevar (vezi logicile modale) dar orice propozitie poate fi coerenta cu altele.

    deosebirea clara se vede in sistemele axiomatice. un sistem axiomatice are sa zicem 5 axiome nedemonstrabile….de ex p implica q, p si q identic cu q si p, daca p si q implica y atunci p implica q si p urmat de cateva reguli de transformare, reguli ce doar ele guverneaza combinarea si transformarea axiomelor. asadar, o propozitie decisa, adica demonstrata in urma aplicarii regulilor la axiome este perfect coerenta cu sistemul si adevarata, dar poate fi incoerenta cu un alt sistem. coerenta nu presupune adevarul, asta fiind ce ai implicat tu cu existenta primului moror intemeietor. primul moror ar trebui sa existe daca ar fi un singur sistem. in acest caz notiunea de coerenta ar fi obsoleta.

    apoi> Legile morale şi logice sînt suspendate uneori, agreez. Dar prin ‘suspendat’ eu înţeleg atîrnat în gol, neaplicabil pe domeniul respectiv, nu încălcat, contrazis, invalidat.

    sa presupunem ca intr.o noapte il ucid cu bestialitate pe RC. cu o umbrela de soare. am incalcat o lege morala? cu siguranta. am abolit.o? cu si mai multa siguranta. ba mai mult, am aplicat.o cu sarguinta pe RC. pentru RC, cu siguranta am abolit.o. RC e mort. se poate spune ca legea morala a disparut? nu, ea este tot acolo, dar nu si pt mine. nici pt RC, carele acum ie mort. iar a spune poetic ca legile morale incep incetul cu incetul sa dispara e iar o folosire gresita a limbajului.

    unde atarna legea suspendata? in ce spatiu? ba s.avem pardon. o lege odata incalcata, e abolita inexistenta, dezavuata, anything cel putin pt faptuitor. cuvintele impiedica uneori o gandire corecta.

    nu m.am contrazis. nu ai citit cu atentie paragruful referitor la seturile de vocabulare, la vocabularele finale, ale metafizicianului si ironistului. coerenta mea e una fluctuabila, un cadru pe care pot glossa orice daca acesta e suficient de rezistent. coerenta pe care am gasit.o in postmodernism nu am cautat.o. a trebuit sa ma gandesc la cuvantul coerenta ca sa observ ca exista anumite trasaturi comune intre diferite aspecte ale PM, iar apoi sa le identific pe acestea cu termenul coerenta. de obicei sunt o persoana isterico. ataraxica si nu caut decat ceea ce ma face sa ma simt bine si imi place. spre exemplu, am perioade in care as vrea sa vad cum se taie un cap uman, si atunci ma duc pe un site ce ofera astfel de snuff.uri. consider atitudinea asta mai daunatoare decat cea care indeamna la rememorarea unui trecut dureros in numele unor cuvinte mari. acuza ce se aduce in acest caz este ca acele lucruri au fost facute degeaba, oamenii au murit degeaba, iar memoria lor face lucrurile sa conteze. intrebarea mea este> pentru cine conteaza ce? ce se schimba si cu ce mi se imbunatateste mie situatia actuala prin aceasta rememorare?

    coerenta ta, din cate inteleg, este una necesara, aproape soteriologica.

    am mai spus.o> daca un alt set de reguli mi se pare a.mi aduce un beneficiu mai mare, adica o fericire personala multiplicata, imi abandonez imediat coerenta actuala. tu nu poti face asa ceva. daca maine incep a crede in jesus, cu siguranta devin un RC fara nicio remuscare. (ei, nu , aici am exageratus un peu)

    pe tine chiar nu te enerveaza faptul ca folosesti acelasi cuvant in acelasi sens cu aceeasi oameni de mii de ori? si atunci cand incerci sa nuantezi sensul, comunicarea nu mai este posibila.

    observa ca descartianul defineste.ti termenii nu se aplica aici. iti definesti termenii in acelasi vocabular, cu aceleasi reguli ale definitiei. un exemplu de ce ar putea insemna un astfel de alt vocabular este acea numita lateral thinking (gogaleste cu asta sau cu edward de bono).

    „Observ că singura diferenţă între coerenţa ta şi a pătrăţosului e de localizare……Dar să observăm că orice deconstrucţie duce la altă structură….”

    sunt sigur ca nu m.am exprimat bine. ai dreptate, deconstructia duce la o alta constructie. cum rezulta din asta ca cele doua sisteme sunt asemanatoare?(doar din opozitia constructie deconstructie). pe de alta parte, deconstruim nu construind, ci ingramadind. gramezile le juxtapunem. cred ca ti.ai format o impresie gresita. nu sunt de acord cu multe din textele si atitudinile grupate sub numele de postmodernism. doar prin situarea in acet timp ma pot socoti postmodern. si de fapt nici asa. printre scriitorii ce au gandit in acelasi timp in care scriau, ii apreciez pe derrida, rorty, dummet, kripke, davidson, nagel. nu m.am gandit niciodata la ei ca fiind oameni ce au incercat sa spuna adevarul, ci mai degraba oameni ce au descris lucrurile. consider ca acumularea a cat mai multe descrieri a realitatii ne face mai umani. si mai buni. consider, spre exemplu ca pastrarea valorilor intr.un mod fundamental este o descriere a realitatii extrem de folositoare in anumite ocazii, dar inutila si mai mult inumana, in alte ocazii. nu cred ca m.am contrazis. am convingerea si speranta ca nu m.am contrazis. iar daca am facut.o, cu atat mai bine. deoarece contrazicerea de care e vorba a reprezentat, dand nastere la acest post, un pas inainte pentru amandoi in clarificarea anumitor lucruri.
    m.am inselat in schimb in alt punct. atunci cand am intersanjat coerenta cu consecventa, vorbind cu patratul referitor la termenul de consecventa. aici am gresit.

    referitor la atitudinea clasica a PM. mai clar> e inutil a vorbi in acesti termeni. daca credem in progres, atunci stim cu siguranta, macar aproximativ, de unde venim si unde om ajunge. istoria europeana a facut in asa fel incat greci ne indruma in continuare pasii. n.avem de ce sa ne intoarcem la greci pentru simplul motiv ca ceea ce au intemeiat ei e valabil acum si face parte din fiinta noastra. Faptul ca ignoram acest lucru nu inseamna ca el nu exista.

    Probabil daca patratul ar fi stat un pic sa se gandeasca si.ar fi dat seama cu siguranta ca aceasta atitudine poate fi arheologizata cu siguranta in urmatoarea> obsesia pentru trecut isi poate avea fundamentul in obsesia pentru contemporaneitate. Contemporaneitatea a ajuns sa defineasca insistent acum/ul in opozitie cu atunci/ul, vetustul in comparatie cu modernul.

    PM se refera la oameni, grupuri si societati. nu la obiecte. se refera la ganduri si imagini. nu la ceea ce designeaza gandurile si imaginile. nu vad, sincer de ce ar incerca cineva sa deconstruiasca fizica. asta in sensul tau. dupa cum observi, argumentul meu e valid doar pt tine. din moment ce eu nu accept sensul tau, al deconstructie, pentru mine argumentul dat tie nu reprezinta decat o posibila baza de discutie pentru altceva.

    „…..cînd învinui pătrăţosul de forţare a Adevărului său pe realitate, din pricina disciplinei comunitare. ”

    nu, nu la origine cel putin. il invinui de fortare a Adevarului pe realitate. dar nu din pricina comunitatii. ci din cauzele „metafizice” ale credintei sale. Glosand pe strain/oaspete – gazda (banuiesc ca aici te referi la derrida cu a lui Despre ospitalitate). E bine sa primesti oaspeti si e bine altedati sa fii precaut. lA fel precum e bine sa ai principii cateodata.

    de acord referitor la modalitatea credintei. expunerea si acceptarea ei.

    dezacord masivescu. nu inteleg ce inseamna povara metafizica.

    care realitate? cea in care ne situam. toti.

    pana acum nu stiu sa fi construit vreun podet cu cineva de pe aici. recunosc faptul ca am ajuns aici prin intermediul lui RC. mai important, nu vorbesc cu oameni dupa evanghelie, ci cu oameni. un motiv este ca atunci cand observez vreo parere subumana nu ma pot abtine sa nu comentez ca porcusorul.

    gata ca ma duc sa beau o bere.
    long live canada!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: