Isus, Adevărul absolut sau relativ?… 10
mai 11, 2008Avertisment 1: post lung şi complicat.
Avertisment 2: inainte de a posta comentarii, cititi tot articolul nu numai titlul!
Avertisment 3: în cazul în care sensibilitatea lingvistică şi receptivitatea la concepte vă trădează, abandonaţi acest post şi încercaţi postul de anul trecut pe vremea asta! 🙂
………………………………………
Ablativul absolut este între virgule, una dintre cele mai grele cruci ale limbii latine. Atîtea posibilităţi de traducere… Ablativul absolut, într-un sens, este liber, în alt sens, nu, este silit de context.
Libertatea în sensul dezlegării de orice, libertatea „absolută” nu există. Dumnezeu Însuşi nu este absolut în sensul etimologic al cuvîntului.
Absolutus în limba latină înseamnă „dezlegat”. Vine de la absolvo, absolvere care înseamă liber, care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
Relativus înseamnă relativ la ceva, care se raportează la ceva. Relativismul implică relaţia.
Să ne gîndim la Absolut şi Relativ în contextul lui Isus Cristos.
Este Isus Adevărul absolut? Da! Este Isus absolutus? Nu!
Este Isus relativ. Nu! Este Isus Relativus? Da!
De ce?
Oare cît de şocant trebuie să fie din nou ceea ce spun? Sper să fim înţeleşi bine.
După cum am mai spus, Einstein nu spune că totul este relativ, ci totul este relativ la un sistem de referinţă. Dacă sîntem în tren, pentru noi picăturile de apă cad oblic, dacă sîntem în gară, picăturile de apă cad drept.
Cine are dreptate, cel din gară sau cel din tren? Amîndoi au dreptate, dar din perspectiva sistemului de referinţă la care se raportează. Fiul este cel care este din veşnicii, în afara trenului nostru, dar a trăit în carne şi sînge în trenul nostru, în întrupare.
Isus este Adevărul Absolut din trenul nostru pentru că El este şi în tren şi în gară în acelaşi timp. El este sistem de referinţă pentru Sine şi Cel care defineşte veridicitatea oricărui adevăr. Îşi este proprie măsură pentru adevăr, dar nu propria măsură fără Tatăl şi Duhul. Isus Însuşi s-a relaţionat tot timpul la Celelalte Două Persoane ale Trinităţii toată viaţa şi lucrarea şi cuvîntarea Sa.
Din această perspectivă Fiul este Relativ. Este relativ Tatălui. El nu este absolutus, nu este dezlegat de Tatăl, El este ceea ce este pentru că întotdeauna se relaţionează la Tatăl şi la Duhul.
Fiul este Adevărul Relativ în acest sens, este Relativ la Tatăl, pentru că El este ceea ce este pentru că este doar şi numai în relaţie cu Tatăl şi cu Duhul. Nu putem imagina Fiul fără Tată şi relaţia dintre Fiu şi Tată în absenţa Duhului (CApadocienii, Augustin, Stăniloae, Gunton … vezi toate liniile)
Isus este Adevărat în relaţie cu El Înşuşi şi este El Însuşi ceea ce este pentru că este în relaţie cu Tatăl şi Duhul, iar Tatăl este ceea ce este pentru că este în relaţie cu Fiul şi Duhul, iar Duhul este ceea ce este pentru că este în relaţie cu Fiul şi cu Tatăl.
În consecinţă Adevărul Absolut nu este absolutus, nefiind dezlegat de un sistem de referinţă.
………………………………………..
Dumnezeu este Dumnezeu pentru că Îşi este Sieşi sistem de referinţă şi este absolut faţă de lume, faţă de tot ce este exterior Dumnezeirii….. dar…. dar… în „lăuntrul Dumnezeirii”? În primul sens Dumnezeu este absolutus faţă de lume, dar nu este Absolut faţă de Sine.
El se relaţionează la Sine în Fiinţa Sa, fiindu-Şi Sieşi suficient faţă de lume, dar în Sine, ca Treime, nu este Absolut pentru că Fiecare dintre Persoanele Treimii este Relativă la Cealaltă, în sensul relaţionării.
Relaţia este constitutivă Persoanei; dacă Tatăl, Fiul şi Duhul n-ar fi în relaţie, Dumnezeirea aşa cum ne-o descoperă Sfintele Scripturi, n-ar putea exista ca Treime şi dacă Dumnezeirea n-ar exista ca Treime n-ar exista deloc. (afirmaţia este geamănă cu Un Isus neînviat nu este Fiul)
Fiecare dintre Persoane este Ceea ce este în cauza relaţiei.
…………………………………..
Pentru Dumnezeu nu este măsură ultimă în afară de Dumnezeirea Însăşi.
Pentru Fiecare dintre Persoane „măsura” este în Celelalte Două.
Pentru Om lucrurile stau altfel. Măsura omenităţii mele este relativă nu la delfin sau porc, ci la Dumnezeu. Omenitatea este „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.
Nu sînt om pentru că nu sînt cîine, sînt om pentru că nu sînt Dumnezeu. Relativitatea mea se îndreaptă pentru definire spre Dumnezeu, spre nimic altceva sau altcineva.
Relativitatea lui Dumnezeu se defineşte spre nimic altceva decît spre lăuntrul Lui!
Sînt om nu pentru că sînt biped, fără pene şi gheare întoarse! Sînt om pentru că mă pot uita în sus şi porcul nu poate? Din ce sistem de referinţă definim omenitatea? O definim apofatic? Sînt om pentru că nu sînt plantă, nu sînt insectă, că nu sînt carnivor patruped? O trestie gînditoare?
Sistemul de referinţă pentru om este Dumnezeu Însuşi. Sîntem după chipul şi asemănarea Lui.
Unitatea de măsură a umanităţii noastre, după întrupare mai ales, devine al doilea Adam, Cristosul Întrupat.
Omul este relativ la Cristosul Întrupat şi Fiul este relativ la Tatăl. De aceea singurul mijlocitor, relator, între Om şi Dumnezeu este Fiul, Dumnezeul-Om şi singurul mijlocitor între moarte şi viaţă este Întrupatul care nu mai moare.
Nu sînt om pentru că sînt raţional. Om este şi idiotul şi copilul născut cu inima în afară şi fără cap. Nu raţionalitatea, inteligenţa, sănătatea mentală, „caracteristicile” aristotelic definite mă fac om, ci modul în care am fost creaţi, cu toate tarele păcatului asupra nostră. Tot ce iese din om este Om, aşa cum ceea ce iese din Dumnezeu, Dumnezeu este.
Păcatul prin care se nasc copiii cu malformaţii şi din care eu îmbătrînesc şi mor este purtat la cruce şi omenitatea îmi este răscumpărată din pricina Omului-Dumnezeu care a venit să moară pentru a Învia.
…………………………………
Există ceva mai mare ca Dumnezeu care să-L măsoare pe Dumnezeu? Nu!
Există ceva la care să se raporteze Dumnezeu în afară de Dumnezeu? NU!
Există Cineva mai mare, considerînd în întrupare, ca Fiul, DA! TAtăl!
Există Cineva la care să se raporteze Fiul în afară de Fiul? DA! TAtăl şi Duhul.
Dumnezeu este „absolvabil” faţă de noi şi creaţie, dar este relativ la kosmos şi la omenitate pentru că aşa a ales El, dar nu este Absolutus, considerînd relaţia Treimică, pentru că altfel decît în relaţie nu poate exista.
Iată ceva ce Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul nu „poate”: Tatăl nu POATE exista altfel decît în relaţie. , Triadologia nu poate admite absolutismul intratrinitar, dezlegarea de părtăşia perichoretică întru Treime.
Iată felul în care Dumnezeu Însuşi există „relativist”. Relaţionîndu-Se la Sine, Sine şi Sine.
În acest sens şi numai în acesta Isus nu este „absolut”, dar este relativ. În acest sens şi numai în acest sens Dumnezeul-Treime nu este absolut întru Sine, dar este Relativ în Sine. Ba, Dumnezeu nu este absolut nici faţă de lume, nu este dezlegat, pentru că aşa a ales, din pricina iubirii Sale:
„Ioan 3:16 Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, cât şi pre Fiul său cel Unul născut l-a dat, ca tot cel ce crede întru el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17 Că nu a trimis Dumnezeu pre Fiul său în lume, ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el.”
…………………..
Sistemul de referinţă la care mă raportez pe mine ca adevăr relativ este Dumnezeu Însuşi, precum Cristos se relaţionează pe Sine ca Adevăr Relativ la Dumnezeu Tatăl.
Eu sînt un adevăr relativ, eu nu sînt un adevăr absolut.
Cristos Însuşi este Adevărul Relativ faţă de mine şi Tatăl şi Duhul!
Slavă lui Cristos că nu S-a dezlegat pe Sine de mine şi că nu s-a absolutizat faţă de lume şi că nu-i „absolvit” de Tatăl şi de Duhul.
………………….
Ce este Omul ca să te gîndeşti la el?
„Evrei 2:6 Şi a mărturisit oareunde oarecine zicând: Ce este omul, că îl pomeneşti pre el? Sau Fiul Omului, că-l cercetezi pre el?” „Iov 7:17 Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,” Psalmi 8:4 îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? Psalmi 144:3 Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el? Eccleziastul 6:10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.”
Ba uite ce face Trinitatea, se relaţionează la Om, ba mai mult, vine şi locuieşte în Om. Cristos în noi, nădejdea slavei (Coloseni 1:27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.)… Duhul ne locuieşte ca într-un TEmplu (1 Corinteni 6:19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?)
Ioan 14:23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
Ce religie din lumea asta mai vede „practicantul” ca ospeţit de Dumnezeire, locuit de Dumnezeire, luînd Dumnezeirea înlăuntru.
Poate locui Fiul fără Duhul, poate locui Duhul fără Fiul, putem fi locuiţi de Fiul şi Duhul fără a primi pe Tatăl? (Ioan 10:30 Eu şi Tatăl una suntem.”)
Omul „închide” Dumnezeirea în sine, poartă infinitul, carnea suportă Duhul, mintea concepe negînditul.
La patratosu 
Patratosu, oare de-aia n-a raspuns Isus la intrebarea lui Pilat? ca nu era relativ la sistemul corect de referinta?
Domnule Marius am ajuns si eu la concluzi asemanatoare cu cele pe care le expuneti aici.
Foarte antic text. În-vechit. Îmi place.
Nu contenesc să fiu uimit de satisfacţia pe care unii blogoveţi o găsesc în exerciţiul facil şi inutil al facultăţilor dăruite lor de Creator. Seduşi de propriile deşteptăciuni, jonglând cu noţiuni semantice, opintindu-se pe povârnişuri filosofice, ori şchiopătând zglobii pe întortochiatele poteci ale unei logici convenabile (probabil că şi profitabile), ei fericesc pe … oare pe cine?
Literă adăugată la literă, cuvânt la cuvânt, rând la rând, pagină la pagină … nu cumva se convertesc toate acestea în mormanul de steril al unor eforturi consumate în van?
Dacă tot se scrie, unde sunt lucrurile care edifică, înalţă, ghidează, înflăcărează credinţa şi pregătesc pe cititor pentru vremea furtunilor, care nu va zăbovi prea mult.
Ştiu, îmi veţi replica, „Nu ăsta-i rostul blogului”. Oare chiar aşa să fie? Divorţăm felie după felie din rotundul vieţii pe care în teorie o dedicăm fără rezerve lui Christos? Ce va rămâne, procedând astfel? Poate doar scheletul doctrinar, la purtător, menit să substituie lacunele în spiritualitate … Tonul şi conţinutul unor postări pur şi simplu frizează hula, dar nimeni nu mai bagă de seamă.
Dacă blogul este vehicolul zilelor noastre, atunci blogul este unealta în mâna noastră şi Dumnezeu ne va ţine responsabili de felul cum îl folosim.
Să mai citim pe apostolul care, de dragul sufletelor pe care le-ar fi putut împinge pe o linie secundară, a renunţat la erudiţie, la prestigiu şi la câştiguri personale.
Turul blogurilor descoperă puţine lucruri utile, mai nimic spiritual! …
Aşişderi, mă miră comentariile ploconitoare ale cititorilor de bloguri, făcute poate în aşteptarea unui răspuns binevoitor din partea autorului, o frunzuliţă de laur oferită cu largheţe din stufoasa cunună personală …
Da, interesantă perspectivă… se paote şi aşa…
Pilat avea sistemul de referinţă înlănţuit, bătut şi răstignibil în faţa lui… dar i-a întors spatele.
Corect, Pomişor, înseamnă că eşti pe calea cea bună pentru că eu am dreptate 🙂
Da, asta-i şi intenţia, patină veche, Sderbach. Cît mai veche.
Gospodarul scoate lucruri vechi şi lucruri noi din visteria înnoită a inimii lui.
Îmi pare bine că spui, Marius, că sistemul de referinţă al omului este Dumnezeu. Asta mă duce din nou cu gândul la ceilalţi. Că opinia lui Dumnezeu este indiscutabil superioară opiniei celorlalţi oameni despre noi. Nu o spun ca o uşă de scăpare de sub preţuirea cuvintelor oamenilor – departe de mine acest gând.
Dar că, atunci când trebuie să alegem între ce contează mai mult, opinia omului rămâne tot pe locul 2. Dacă ştii, în faţa Domnului, că e bine ce faci…
Domnule Marius cum as putea sa nu va dau dreptate cand aveti? Poate cand voi avea si eu dreptate imi veti intoarce hatarul 🙂 .
Gellius…m-ai pus pe ganduri!
Pe … gânduri ar pentru noi, toţi, întâiul pas. Ce-ar fi să ne punem şi pe genunchi în odăiţă, cerând lumină şi călăuzie! În cumpănă sunt suflete plutind în derivă pe marea furtunilor. Sunt convins că se uită mulţi la dumneata cu ochi sticlind de speranţă; şi sunt convins c-ai vrea să faci pentru ei mai mult decât … relevanţă, elevanţă, absolvanţă şi alte „anţe”, „isme”, etc.
Observi că nu recurg la refetinţe biblice în apelul meu, ştiind că le cunoşti mai bine decât mine.
În locul dumitale aş înhăma cu adevărat greaca, ebraica şi latina la plugul Evangheliei; suflecându-mi mânecile … salopetei. Ar fi păcat să n-o faci.
Dar, iartă-mi tonul, dacă-l găseşti nepotrivit sau ofensiv
of, of… marius, Domnul te stie, si eu una ma bucur ca nu te lasi afectat de vorbe goale. atat am de spus. si ce ai scris in blogul tau nu sunt cuvinte „ce din coada au sa sune”, ci adevaruri care pot zdruncina unii oameni care vor un Dumnezeu de pus la cutiuta. salutari la familie.
„Sistemul de referinţă pentru om este Dumnezeu Însuşi. Sîntem după chipul şi asemănarea Lui.
Unitatea de măsură a umanităţii noastre, după întrupare mai ales, devine al doilea Adam, Cristosul Întrupat”.
În aceste cuvinte regăsim toată greutatea creştinismului. Creştinism pe care unii îl înţeleg şi îl acceptă, alţii nu îl înţeleg, iar alţii nu vor să-l accepte. Să dea Dumnezeu tuturor lumina înţelegerii adevărurilor Sale mântuitoare!
Cu drag, Pomişor,
Elisa, şi pe mine şi voi explica îndată de ce:
Şi acum, draga Gellius:
1. nu înţeleg de ce spui „nu contenesc” că eşti prima dată pe acest blog. Poate că mirările tale sînt legitimate de alte bloguri.
2. Dacă tot este pierdere de timp, cum ai constatat, ce caută suveranitatea voastră spirituală să piardă preţiosu-i timp printre „blogoveţi”? Ah, pentru o mustrare „de sus” ici şi colo?
3. Mă ierţi, dar nu cred că aţi respectat avertismenul nr. 3. Ai început să comentezi citind titlul fără a avea răbdarea şi poate nici înţelegerea necesară să citeşti postul cu răbdare, post care nu este deloc o joacă de-a cuvintele, ci o chestiune sau mai multe chestiuni foarte serioase, chestiuni pentru care nici măcar manualelel noastre de dogmatică nu dau multe pagini.
4. Faptul că avem limbaj nu presupune neapărat faptuil că avem şi concepte. Acidul nu presupune şi ironia inteligentă. Lauda de sine (nu văd altceva în comentariul tău) nu presupune neapărat şi o identitate de sine creionată în timpul de părtăşie pe care atît de darnic ni-l recomanzi.
5. cu cît recitesc primul comentariu cu atît îmi dau mai mult seama că nu prea ai prins despre ce este vorba. Dar, vorba lui Ţuţea, ca români ne este foarte greu să ne abţinem de la sportul nostru naţional favorit: „aflarea în treabă”. REtorică, Gellius, Retorică, mai ales că foloseşti unele neologisme greşit, dar … cine ne poate opri atunci cînd dorim să epatăm cu orice preţ, nu? (Noţiuni semantice? hm?)
6. Nu cred că ar trebui să îţi dai tu cu părerea asupra lucrurilor care edifică sau nu din mulţimea acestor texte ca unul care comentezi pentru prima dată aici, dar ai permisiujnea începătorului: adică să spui ce vrei, chiar dacă este greşit şi fără a fi plătit preţul efortului de a citi cu răbdare. SE paote la prima postare.
7. Cu felia din Rotundu vieţii sînt de acord. 🙂 Pentru mine tortul vieţii este cubic.
8. sugestie: dacă turul blogurilor este atît de inutil, îţi recomand să nu-l mai faci.
9. comentarii ploconitoare? Păi vezi dacă vorbeşti fără să fi citit în urmă?
10. Asta-i diagnosticul meu: aflarea în treabă la români. Aici ai dreptate. Şi acest lucru se poate face pe blogul cuiva. Dovada este chiar comentariul tău.
Al doilea comentariu:
1. Da, am găsit tonul agresiv şi ofensiv, mai ales pentru primele comentarii.
2. de unde ai dedus că ceilalţi care scriu şi comentează pe aici nu au exerciţiul odăiţei? Mi se pare mîndrie spirituală şi spirit de judecată. Aici este un loc în care încercăm, am încercat să ne păstrăm luciditatea şi să învăţăm să gîndim, altfel decît pe alte bloguri, altfel chiar decît în biserici.
3. desrep elevare, relevare şi alte are, isme şi anţe… este tocmai ceea ce îmi sugerai să fac. Am înhăîmat meseria mea la carul Evangheliei, dar… mai trebuie să şi înţeleagă cineva înainte de a condamna exerciţiul meu. Consider că eşti foarte departe de a fi înţeles ce fac.
4. Ce anume te-a determinat a crede că greaca, latina nu au fost deja înhămatel la carul Evanmgheliei? Fac asta de 14 ani de zile, zilnic.
da, Gellius, repet, judeci fără să ştii, îţi dai cu părerea fără să cunoşti, chestiune specific românească şi să ştii că nu ni se trage de la romani, păcat de pseudonimul latin pe care ţi l-ai ales.
Al tău,
Quadratus
Rebeca, asta este riscul pe care mi l-am asumat în urma cu un an. Acum după un an marturisesc ca imi trebuie din ce in ce mai des emetiral cînd dau de „aflare in treabă” şi de „specialişti” formaţi peste noapte care cred că au dreptul să îşi dea cu părerea în stînga şi în dreapta de la înălţimea suverană a judecăţii lor clare ca cristalul şlefuit în ore multe de studiu şi de rugăciune.
Sînt atît de sătul de sfătoşi care nu sînt gata nici măcar să îşi dea numele real atunci cînd ne sfătuiesc cum să gîndim şi să trăim drept.
Frate Marius,
Doresc si eu sa ma lamuriti intr-un aspect ce nu are de a face cu postarea in cauza.
Domnul Isus a folosit paine dospita sau nedospita cand a initiat Cina? Artos sau azimos? In textul grec observ ca apare artos = paine dospita si indulcita- corect?
Conteaza daca folosim azima sau paine dospita la Cina Domnului?
Daca ati putea sa imi oferiti mai multe detalii, v-asi fi multumitor
Cu respect, un fost student, tata a doua sageti si jumatate.
http://inethos.blogspot.com/2008/03/mic-manifest-pentru-adevar.html
Quadratus nu suna rau 🙂 Deloc. Si acum: poate Gellius a mai fost pe site, dar nu a postat. Si apoi: are voie sa isi dea cu parerea, iar tu, de crezi ca e gresit, sa-i explici, sa il faci sa inteleaga… In ultima perioada am ajuns extrem de rabdator. Sunt surprins. Nu zic bine, „Petre”? Iute ai scos sabia si i-ai taiat urechea :)))
Sau limba? 😛
Rebeca,cred ca ar trebui sa dechidem urechile,si sa auzim tot ce ne spune Domnul,primul comentariu,l-am primit ca din partea Domnului,scris de Gellius..
cred ca uneori suntem mai mult spre explcatii si
prezentari lumesti,de tot felul,
nu mi se pare sa sarim ca mingea,cand se spune cate ceva folositor . 🙂
Cred ac omul acsta a mai citit din umbra,pe aici.
cosminne,
Scoatem sabia repede…
ai dreptate
vad ca aici nu mai ai voie sa vorbesti,doar ce vrea sefu’
sa traiti sefu’ . 🙂
Dragi farti,,,eu am vrut sa ma las de acreala,care mi s-a cuibarit in inima,datorita asa zisilor credinciosi,plini de ei,dar care fac mai mult rau decat bine..
nu stiu cum,,poti sa mai asculti ..atatea..
swi sa mai fii ca zaharul..
nu pot sa nu fiu „innacrita” de ultima predica,in vazul orasului,la inmormantare…”datorita binecuvantari cand a fost mic,baiatul mort,de 17 ani,de duce la Domnul”,,,pai,ce vor intelege oamenii? ca botezul coplilului nu este bun?”ba e perfect!
Si uite asa,se aduuuuna se tooot aduna,
vreau doar cu Dumnezeu…totul a ajuns la mana pastorilor..
de fel de fel..
pacatul..e..se iarta,daca i fost binecuvantat cand ai fost mic,ai loc in cer..dupa care scriitura?
Din motive de fus orar, acest mesaj trebuia postat înainte de reacţia pătrăşosului şi îmi cer scuze că am dormit azi noapte 🙂 . Dar recuperez acum.
Dragă Gellius, observ:
1 – ai ignorat averismentul 3 al autorului postului
2 – nu critici elemente concrete din acest post, ci faci afirmaţii generalizate
– nu dau citat, că e valabil pentru ambele comentarii ale tale, de la cap la coadă
3 – nu eşti gata să intri în dialog cu autorul, nu l-ai întrebat care a fost intenţia sa, dacă e satisfăcut că şi-a realizat acea intenţie, dacă îţi permite să-i critici textul la modul la care o faci (l-ai întrebat cumva pe privat?)
a. nu cumva se convertesc toate acestea în mormanul de steril al unor eforturi consumate în van – din punctul altora de vedere, nu
b. Dacă tot se scrie, unde sunt lucrurile care edifică, înalţă, ghidează, înflăcărează credinţa – ce se scrie aici edifică, înalţă, ghidează şi înflăcărează pe unii creştini, chiar dacă nu pe tine
4 – începi să faci afirmaţii din start, folosind formule tendenţioase şi amvonice care nu au ce căuta într-o analiză de text, mai ales că nu eşti păstorul nimănui aici:
a. exerciţiul facil şi inutil al facultăţilor dăruite lor de Creator
b. unde sunt lucrurile care edifică, înalţă, ghidează, înflăcărează credinţa şi pregătesc pe cititor pentru vremea furtunilor, care nu va zăbovi prea mult
c. Literă adăugată la literă, cuvânt la cuvânt, rând la rând, pagină la pagină
d. În cumpănă sunt suflete plutind în derivă pe marea furtunilor.
5 – faci insinuări şi foloseşti expresii jignitoare (de ce crezi că asta e o activitate creştină şi care ţi se permite?):
a. unii blogoveţi
b. Seduşi de propriile deşteptăciuni
c. exerciţiul facil şi inutil – de unde ştii că e facil? ai încercat să faci ceva similar pe etimologii latine?
d. şchiopătând zglobii pe întortochiatele poteci ale unei logici convenabile (probabil că şi profitabile), ei fericesc pe … oare pe cine? – mergi tu cumva mai bine prin logică? şi de ce convenabilă şi profitabilă? (e posibil să fie profitabilă pentru un scop pe care tu nu îl înţelegi?)
e. mormanul de steril al unor eforturi consumate în van
f. comentariile ploconitoare
g. frunzuliţă de laur oferită cu largheţe din stufoasa cunună personală …
h. scheletul doctrinar, la purtător, menit să substituie lacunele în spiritualitate – ce e aia schelet doctrinar? la care lacune spirituale te referi, precis? ale cui? cum ţi-ai dat seama că acele lacune există?
i. suflecându-mi mânecile … salopetei – ce înseamnă asta? dacă nu este salopeta ta personală de care vorbeşti, atunci vrei să spui că pătrăţosul trebuie să se smerească de activitatea lui intelectuală? el este om de litere şi pastor; alţii pe aici predau ebraică şi limbi moderne, fac informatică, sînt doctori în teologie sau medicină; nu că salopeta ar fi denigratoare, dar aşa o faci tu să sune (cu alte cuvinte, sună ca şi cum îl inviţi pe pătrăţos să meargă înapoi la strung drept pedeapsă pentru efortul său aparent lipsit de sens); vreau să cred că ‘salopeta’ se referea la faptul că tu însuţi ai o profesie în care se poartă salopetă, un articol de îmbrăcăminte la fel de onorabil ca şi halatul meu alb de medic
6 – demonstrezi că nu înţelegi ce citeşti şi îţi închipui în schimb ce o fi fost în capul autorului şi al cititorilor săi:
a. scheletul doctrinar, la purtător, menit să substituie lacunele în spiritualitate
b. Ştiu, îmi veţi replica, “Nu ăsta-i rostul blogului”. – nu, nu ştii ce îţi putem replica noi; spune drept dacă te aşteptai la replica asta a mea…
c. jonglând cu noţiuni semantice – ce e rău în asta? toată gîndirea umană e jonglerie astfel de idei
d. opintindu-se pe povârnişuri filosofice – idem – care e problema? preferi ignorarea acestor povîrnişuri? de ce? şi de ce se opinteşte? mie mi se pare că înaintează uşor, nu gîfîie deloc chiar; pătrăţosul a mai făcut din astea şi le face natural; mai mult, majoritatea cititorilor săi cred că urmăresc cu uşurinţă aceste texte, vezi comentariile anterioare
e. ei fericesc pe … oare pe cine? – pe cine fericim? de ce nu acuzi în clar?
f. nimeni nu mai bagă de seamă – dar evident tu ai observat imediat toată suma de scădinţe ale postării
7 – alegi să citeşti ceva cu care nu eşti de acord, cerînd conformitate cu părerea ta
a. Divorţăm felie după felie din rotundul vieţii pe care în teorie o dedicăm fără rezerve lui Christos? – dacă pătrăţosul divorţa felii din viaţa sa dedicată lui Hristos, crezi că nu era clar pe tot blogul lui şi nu observau şi alţii?
b. Tonul şi conţinutul unor postări pur şi simplu frizează hula – frizează sau *este* hulă? hotărăşte, delimitează şi argumentează clar care puncte şi de ce
c. Turul blogurilor descoperă puţine lucruri utile, mai nimic spiritual! … – renunţă să mai citeşti bloguri (trec peste mîndria fenomenală a afirmaţiei – eu am început să citesc bloguri evanghelice de limbă română de cîteva luni şi am găsit mulţi creştini inteligenţi, care încearcă să-şi facă inteligibilă credinţa în lumea de azi; am fost foarte sceptic la început, şi nu toate sînt bune sau utile, dar realitatea este mult mai complexă decît ce spui tu)
8 – îndemni la o neprihănire ciudată, cerînd renunţarea la erudiţie fără a stabili înainte dacă şi tu eşti erudit sau nu (dacă nu eşti erudit la acelaşi nivel cu pătrăţosul, cum îţi permiţi să inviţi un erudit creştin să renunţe la erudiţia sa? adică să renunţe la folosirea talantului său?) – observă că Pavel era erudit şi s-a folosit din plin de erudiţia lui atît în scrierea N.T., cît şi în confruntarea directă cu filosofii greci
a. Să mai citim pe apostolul care, de dragul sufletelor pe care le-ar fi putut împinge pe o linie secundară, a renunţat la erudiţie, la prestigiu şi la câştiguri personale. – Pavel nu a renunţat la erudiţie; nu se poate renunţa la erudiţie, numai dacă ai accident cerebral şi rămîi handicapat sau dacă îmbătrîneşti şi te senilizezi; Pavel a ales în anumite momente să nu facă *uz* de armele sale erudite;
b. În locul dumitale aş înhăma cu adevărat greaca, ebraica şi latina la plugul Evangheliei; – cunoşti vreuna din limbile astea? după username (Gellius) sper că ştii măcar latină şi ar fi fost de preferat să faci măcar *un* comentariu tehnic, ca să vedem că ştii despre ce se vorbeşte; dacă revii cu o definiţie a ablativului latin, te rog abţine-te să postezi una căutată pe internet – dă-o numai dacă o scoţi dintr-o carte pe care ai atins-o măcar o dată în ultimii doi ani; şi, oricum, asta nu va anula nimic din ce am zis mai sus; ai înhămat tu limbile astea la plugul Evangheliei şi ne poţi arăta şi nouă cum să le înhămăm la fel de eficient ca tine?
c. Ce-ar fi să ne punem şi pe genunchi în odăiţă, cerând lumină şi călăuzi[r]e! – Amin. Cere, că şi noi sîntem pe genunchi de mult.
9 – la sfîrşit, după toate afirmaţiile jignitoare, crezi că un rînd poate justifica totul retroactiv:
a. Dar, iartă-mi tonul, dacă-l găseşti nepotrivit sau ofensiv – am căzut jos la asta; de ce nu ai început cu această frază şi apoi să înşirui toate ofensele? să fie fost ăsta un instrument retoric, o mică ‘erudiţie’ pe care nici tu nu îţi dai seama că o foloseşti cînd îţi convine? şi dacă tonul a fost greşit şi ai simţit, de ce nu l-ai revizuit?
În concluzie:
Te rog citeşte măcar paginile cu ‘comunicatul’ şi cu ‘salutare la toţi’ de pe blogul acesta. Poate ai să înţelegi în ce context ai picat cu comentariile tale.
Cercetează şi află că, în urma unor exerciţii similare cu cel făcut de pătrăţos aici, s-au clarificat şi definit doctrine post-canonice ca cea a Trinităţii. Faza asta poţi să o cauţi şi pe net, că e importantă pentru un creştin. Şi te rog aminteşte-ţi că pătrăţosul este clasicist şi nu trebuie să ceară permisiunea de la nimeni (nici chiar de la alţi clasicişti!) pentru a-şi practica profesia aşa cum îl îndeamnă Duhul, pe care l-o fi fost avînd şi el, ca şi tine.
Bine ai venit pe acest blog şi
rămîi în Domnul.
Un frate
greu text de citit, recunosc (cum o fi fost de scris – felicitari!) – cere timp de gandire, de meditare. asa ca o sa imi scot acest text la imprimanta, sa pot sa il „gandesc” mai pe-ndelete…
multumesc frumos. poate asa, ma mai „luminez” si eu. (sa mai zica cineva zice ca blogurile nu au si efect educativ….pentru mine, au! sau acesta in mod special.uite cum incep sa te laud….incet, incet!)
*iar din comentarii la comentarii……”Faptul că avem limbaj nu presupune neapărat faptul că avem şi concepte” este, pt mine, o fraza memorabila! asa e.
Elisa: deşi comentariile lui Gellius sună ca şi cum ar veni din partea Domnului, nu vin. Este numai un limbaj de predică. Atît. Domnul nu l-a insultat încă niciodată pe pătrăţos. Citeşte te rog analiza mea, pe care o voi aplica oricărui mesaj de genul acesta din acest moment încolo, în aceste ultime zile de blog ‘pătrat’. De ce nu îi poţi da şi tu acest cadou pătrăţosului, dacă ţi-a plăcut atît de mult ce a scris un an de zile? Care cadou? Creditul. Creditul că poate ştie ce face, mai ales în chestiuni lingvistice.
Te rog foarte mult să vorbeşti cu fiul tău ortodox ca să îţi explice puţin ce înseamnă expresia ‘divino-uman’. Şi ai să vezi că oamenii nu pot să descrie Divinitatea decît cu termeni umani, că alţii la dispoziţie nu avem. Nici măcar nu ştiu care ar fi un termen ‘lumesc’ pe care să îl folosim în descrierea Domnului. Nu Elisa, termenii pe care îi folosim sînt numai umani, tragic de umani şi de limitaţi şi de neclari.
cosminne: pătrăţosul nu taie urechi, şi nici eu. Iată că am explicat eu punctual problemele lui Gellius, lucru cu care pătrăţosul nici nu trebuie să piardă vremea, că are chestii mai importante de făcut.
cosminne: şi uite cum o ia iar pe ulei un post interesant. Toţi au voie să-şi dea cu părerea, corect. Dar tu de ce nu ai insultat, ca Gellius? Mi se pare că nu toţi îşi spun părerea la fel, nu? 😉
P.S.: Sînt prezent, citesc, ascult Bruckner şi aştept replică de la Gellius. Să nu credeţi că mă joc de-a ‘loveşte cu shuto şi sari douăzeci de paşi înapoi’. Aştept răspuns punctual.
la un moment dat am lasat un comentariu…pe cand erau doar 14…a disparut ?
Reacţiile la comentariul meu mă fac atent că am intrat cu bocancii în salonul cugetării elevate, în care „s-au clarificat şi definit doctrine post-canonice ca cea a Trinităţii” (citat din răspunsul lui sderbach). Nu vi se pare că sună cam pretenţios? Brrr!… Dar tocmai ăsta este aspectul evidenţiat de mine în blogul Pătrăţosului.
De la cei care au perceput ca „insultă” intervenţia mea, îmi cer iertare!
Draga Marius de Longocampo, bine ai venit. Da, ai dreptate, este pîine obişnuită, un cuvînt care semnifică nu nujmai pîinea, ci hrana în general. Nu este un cuvînt tehnic, de aceea cred că nu este foarte important ce fel de pîine este la Cina Domnului… dospită sau nedospită…
trebuie să conţină grîu muncit şi măcinat, frînt, roadă a transpiraţiei, semn al blestemului,
cum vinul trebuie să fie rodul viţei, muncit şi boabele zdrobite în picioare, semn al morţii, blestemului, de asemenea,
Dacă ai pîine dospită trebuie să ai şi vin, ca să fii consecvent
dacă ai pîine nedospită trebuie să ai must, ca să fii consecvent.
Artos se găseşte în VT şi în NT de aproape 300 de ori
Azymon este de fapt un adjectiv care a fost substantivizat în traducere şi înseamnă „nedospit”
Cred că se găseşte de maxim 60 de ori, dacă nu mă înşel… ceea ce înseamnă că artos predomină
Domnul a luat un artos (la fel este şi pentru pîinile punerii înainte)
Din punct de vedere practic?
Cred că n-ar trebui să luăm cina cu biscuiţi şi coca-cola. Cam asta-i!
draga Cosmin, cred că l-am făcut să înţeleagă, nu crezi?
Cred că şi Sderbach s-a chinuit un pic.
Dacă doream îi moderam comentariul, dar n-am făcut-o.
Draga Elisa, eu nu cred că a citit prea mult. Cred că a consumat mai mult timp la scris comentariul decît a navigat pe ce s-a citit. Şi dacă a citit n-a înţeles, ceea ce nu-i un păcat în sine, dar aş fi apreciat efortul… înainte de a deveni didactic, profetic şi acid.
Anca, da, mulţumesc că ai respectat avertismentul meu. Asta numesc eu bun simţ. Pur şi simplu admit că unele texte şi comentarii ar putea zbura pe deasupra capetelor unora, asta pentru că nu toţi sîntem specialişti în toate.
Nu mă luăda, că mă stric 🙂 N-auzi ce spune Gellius. La noi la români, dacă face cineva ceva bunişor, tăcem în cel mai bun caz, dar, orice ar face, sărim cu gura…
Mulţumesc pentru atitudinea acesta neromânească 🙂
https://patratosu.wordpress.com/2007/08/21/cazanul-cu-romani/
Am văzut chestia asta de nenumărate ori aici pe blog. Mărturisesc că m-am săturat să fierb în aceeaşi supă cu unii şi m-am săturat şi de un anumit tip de democraţie… sorry, fiecare cu slăbiciunile lui 🙂
Chaos and smiles, nu ştiu la ce comentariu te referi, paote ai dat „refreş” înainte de a „submite” comentariul … aşa pierzi ce ai spus.
Gellius, am mai păţit aşa… Rose4you şi-a „cerut iertare” în acelaşi fel, păstrîndu-şi aciditatea…., dar ai beneficiul începătorului. Fii iertat! Am văzut altele şi mai rele.
it`s there now
ai pus link-uri şi de aia a stat la spam.
Toate link-urile se filtrează.
eu chiar vorbesc serios ca am textul scris in fata, pe birou si cum momentan lucrurile se petrec molcom in lumea mea (e vremea frumoasa asa ca razboiul se duce pe strada…doar daca „da ploaia” se vor muta in sala…) asa ca am timp sa mai citesc si eu cate ceva – nu mai citesc demult ziarele! (era o gluma! nu, nu voi compara, never, textele tale cu cele din ziare… )
am sa postez si eu, la mine,un text despre orfism, Orfeu si alte mistere antice, text al unui prieten, prezentat la conferinta din Grecia la care am fost saptamana trecuta si care mi s-a parut intersant. mi-ar face mare placere daca l-ai citi si daca mi-ai lasa o impresie..doua…(macar daca vei spune doar „nu”).
Am înţeles, Anca.
m-am uitat pe blogul tău… excursia în Grecia.. Ai talent la scris. Continuă!
Aştept textul despre orfism!
Dragă Gellius:
…am intrat cu bocancii în salonul cugetării elevate, în care “s-au clarificat şi definit doctrine post-canonice ca cea a Trinităţii” (citat din răspunsul lui sderbach).
1 – nu am spus aşa ceva; mă citez şi eu: ‘în urma unor exerciţii similare cu cel făcut de pătrăţos aici, s-au clarificat şi definit doctrine post-canonice ca cea a Trinităţii’; nu în acest salon s-a clarificat acea doctrină, ci în altul; exerciţiul este similar (adică asemănător, de aceeaşi natură, analog), nu egal, identic, aidoma, întocmai;
2 – există şi cugetări elevate (academice, distinse, solemne, superioare, rafinate, elegante) în lumea asta, chiar dacă pare incredibil! eu unul cred că discursul creştin trebuie să fie în esenţă elevat tot timpul (chiar dacă mai spunem şi glume) – elevat conceptual mai ales, la un nivel demn de Hristos; dacă încercăm să fim elevaţi e bine, nu rău; totul e să nu dăm în mîndrie după aia, corect?
Nu vi se pare că sună cam pretenţios? Brrr!… Dar tocmai ăsta este aspectul evidenţiat de mine în blogul Pătrăţosului.
1 – mie nu mi se pare, pentru că nu asta am spus; şi în genere, nu mi se pare că postul pătrăţosului este pretenţios, pentru că
2 – trebuie să ştii că cineva în lume la ora asta traduce Biblia; undeva, în vreo limbă, cineva se luptă să producă o nouă traducere a Bibliei sau să rafineze una veche; exerciţiile de interpretare pe lexeme din limbile scripturale sînt fundamentale pentru traducerea Bibliei; studenţi care în viitor vor da copiilor noştri un nou Cornilescu se hrănesc din încercările pătrăţosului şi ale altora ca el; tocmai de aici riscul pătrăţosului şi al oricărui alt lingvist de a sonda sensurile unor cuvinte – el propune, tot el o ia la cap; lingvistica şi traducerea sînt extrem de periculoase pentru practicanţii lor, după cum ai văzut singur (Cornilescu era erudit, apropo – nu poţi traduce Biblia fără erudiţie, care înseamnă ‘cunoaştere temeinică’);
3 – în postul tău iniţial nu ai folosit termenul ‘pretenţios’, ci alţii mai problematici; de aceea am reacţionat
4 – sînt chestii care pur şi simplu par pretenţioase la prima vedere, asta e natura lor, mai ales la o lectură rapidă
De la cei care au perceput ca “insultă” intervenţia mea, îmi cer iertare!
– pătrăţosul ţi-a răspuns şi eu mă raliez lui din toată inima – asta e avantajul creştinilor: călcăm în străchini dar ne mai şi îndreptăm; eu zic ca unul păţit, n-ai grijă – citeşte postul ‘negarea Holocaustului’, îţi zic de pe acum, ca să nu crezi că eu sînt vreun sfînt
Din nou te ‘binevenesc’ pe paginile astea, deşi nu sînt ale mele. Sînt ale unui frate scump mie şi ai ce învăţa de pe blogul ăsta, ţi-o garantez eu, că sînt băiat citit (iaca mă şi laud singur, ca să vezi ce rău sînt! 🙂 ). Păcat că se închide în cîteva zile…
Cu drag, în Domnul,
Sebastian
anca: şi eu am printat textul. Reflexe de exegeţi, se vede treaba… 🙂
Vrea Domnul sa invatam de pe net,ceva_ sau nu_?
Poti invata ceva de pe blog? sau nu?
Poti evangheliza pe blog,sau nu?
Daca da,,atunci ar trebui sa se dwesfiinteze multe alte bloguri..si sa ramana blogurile care vor sa aduca slava lui Dumnezeu!care vrea sa aduca lumina in ‘aceasta lume virtuala”!
Daniel Branzei,are de multa vreme …nu renuntat,de ce?
De ce se renunta? din cauza”bombelor?”
Daca este o calauzire de sus…da!
Elisa, Domnul vrea! Vrem şi noi? Asta este întrebarea.
Am impresia că uneori sînt înconjurat de omaeni care au numai răspunsuri, dar nu mai au întrebări, nu mai au frămîntări, dar au soluţii, n-au nici o ezitare, de aceea sînt gata să dea soluţiile lor fără complexe.
Acest fel de oameni n-au nevoie de net, nici măcar de Sfintele Scripturi şi Duhul Sfînt. Îţi sînt lor suficienţi. Gat întotdeauna să dea lecţii, gata întotdeuna să fie profetic-didactici, ei ştiu mai bine orice lucru, mai bine decît specialistul însuşi.
Ce rost are într-o asemenea respectabilă adunare să mai ridic vocea cînd toată lumea vorbeşte.
Pur şi simplu este prea mult „zgomot!”
Toţi vorbesc înainte de a asculta atent ce ai de spus pînă la capăt.
Nouă, românilor, ne lipseşte totalmente disciplina dialogului. ne place mult mai mult să ne ascultăm pe noi înşine decît să îi ascultăm pe alţii.
Posturile recente şi clee din iarnă au fost o bună dovadă.
Iisus a fost un simplu om lafel ca toata lumea…nu a avut nimic in plus…doar ca a inteles anumite lucruri…