Pentru evenimentul de ieri m-am antrenat cîteva zile. Am făcut drumul din Rogerius Oradea pînă la CAmpusul Universităţii Emanuel din Oradea de cîteva ori.
Este adevărat, imaginea de mai jos este cu totul adevărată. Pentru mine oricît de multe şi diverse cure de slăbire aş urma nu sînt eficiente fără efort.
Cel mai surprinzător răspuns la întrebarea Ce mai faci? mi-a fost dat de prietenul meu Liviu Ciortuz:
– Mă suport!
Profund răspuns în contextul Evangheliei, care ne arată că e greu să ne purtăm singuri povara Sinelui.
De aceea ne porunceşte Mîntuitorul să ne iubim aproapele … ca pe noi înşine. Greu lucru, grea măsură!
Am ascultat cu deosebit interes emisiunea lui Robert Turcescu de ieri despre declaraţia celui care conduce observatorul astronomic al Vaticanului.
Din nou demonstrăm că sîntem un neam de isterici. Vorba lui CAragiale, în ţara noastră nu se munceşte mult, nu se gîndeşte mult, dar se vorbeşte mult.
Ce-a înţeles lumea: VATICANUL A RECUNOSCUT EXISTENŢA EXTRATEREŞTRILOR. Asta nu-i o problemă de teologie, este o problemă de hermenutică.
Ei, vaticanii, ne pregătesc deja pentru a ne întîlni cu un omuleţ mic şi verde pe care îl au conservat deja în frigiderele de prin Cetate.:) Să fim serioşi. La fel de adevărată ca autopsia celebră deja a extraterestrului de prin anii 50 la care rîde şi un student la medicină în anul I.
Cineva mi-a trimis aceste „perle” prin email! Nu întotdeauna citesc acest fel de scrisori trimise la grămadă, dar de data asta m-am uitat cu atenţie şi mi-am adus aminte de cuvintele lui Isus:
Marcu 10:14 Iar văzând Iisus, nu i-a părut bine, şi a zis lor: Lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu-i opriţi pre ei; că a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu. 15 Că amin zic vouă: Oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea.
Matei 19:14 Iar Iisus a zis lor: Lăsaţi pruncii, şi nu-i opriţi pre ei a veni la mine; că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.
Ce înseamnă să primim Împărăţia „ca pruncul”?
După părerea mea Domnul nu ne spune „să nu fim cumva” cînd se referă la copii… ne spune cum să fim. Ne vorbeşte despre o atitudine, nu despre o listă de fapte.
Am ascultat de multe ori exerciţii exegetice asupra acestor versete şi toţi predicatorii aminteau de „bunătatea” şi „puritatea” copiilor. Capacitatea lor de a ierta etc.
Copiii sînt răutăcioşi. Foarte. Înrăutăţiţi! Copiii au perversităţile şi şmecheriile lor.
Ce-i asta?
Care-i legătura cu fanii Poli şi toată povestea asta?
Explicaţi-mi, vă rog, care este legătura cu Evanghelia?
Lămuriţi-mă şi pe mine:
Care este relaţia dintre cool, imagine, Evanghelie?
Care este relaţia dintre timiditate, siguranţă şi Evanghelie?
Pînă şi afirmaţia manelistului „supărat sînt, Doamne, supărat” conţine mai multă apropiere de o afirmaţie teologică decît această penibilă invitaţie care îi ia pe oameni drept stupizi.
Şi de cînd, mă rog, Evanghelia are de-a face cu ne-supărarea? Ba, omul firesc este supărat de Evanghelia autentică, întristat şi zdrobit. Abia apoi vine, prin Duhul, bucuria în suflet.
Domnul ne-a chemat să fim pescari de oameni, nu de peşti. Asta înseamnă că trebuie să îi tratăm pe oameni cu respect, presupunînd că şi ei au tot atîta minte ca şi noi, nu cît nişte animale mute. Pescuirea oamenilor nu presupune prostirea şi manipularea lor. Evanghelizarea este o proclamare a lui Cristos cel răstignit, nu ca soluţie psihologizantă, masaj de ego pentru o generaţie care nu poate fi atrasă decît cu semi-adevăruri.
Pavel nu i-a considerat pe atenieni lipsiţi de idee, de asta a folosit retorica, a citat din poeţii lor… şi tot nu s-au prins.
Evanghelia este întotdeauna de la bun început despre Cruce şi Cristosul Răstignit. Omul trebuie să ştie, dacă eşti onest, cinstit, cu cine şi cu ce are de-a face.
M-am considerat jignit cînd un prieten adventist mi-a spus că vrea să mă invite la o conferinţă despre sănătate şi probleme cardiace pentru a descoperi că toată conferinţa era de fapt o prezentare a credinţei adventiste cu mai multe citate din Helen White decît din literatura de specialitate.
În orice discuţie cu un om despre Cristos trebuie să îl consider cel puţin la fel de inteligent ca şi mine, cel puţin la fel de treaz din punct de vedere hermeneutic ca şi mine. S-ar putea să îl supraestimez. Şi ce dacă? Asta-i smerenie…
Ducerea cu preşul nu este evanghelizare este prostire pe faţă. La aşa ceva, mulţumesc, nu, nu vreau să fiu parte.
….. tot 9. Ce urmează nu-i de rîs, este de plîns!
Oamenii vor să-l ajute!
„Lăsaţi-mă în pace, ştiu eu!”
Aia-i o altă boală românească: daţi-ne banii, ştim noi ce să facem cu ei! Lăsaţi-ne, ştim noi mai bine!
Multe lucruri ne lipsesc ca naţie, dar unul ne este dat din belşug: siguranţa de sine!
Există şi instrumente de măsură pentru această calitate mixată şi amestecată în sîngele nostru de, aşa se spune, latini: cineva a propus, nu-s deloc original, să fie măsurate cu becalul şi vanghelul (1000 de vangheli este egal cu un becal, 1000 de becali este egal cu un …..). Tupeul, siguranţa de sine, impertinenţa, lipsa de complexe…
Noi le ştim pe toate: agricultură, fotbal, politică… ca-n Moromeţii. Nu ştie multă lume să citească ziarul, dar toţi înţeleg.
Nu-i propunerea mea, nu-s original, dar o susţin. Ravi Zaccharias comentează faptul într-una dintre cărţile sale, Deliver Us from Evil, carte căreia îi scriu un răspuns în aceste luni.
Emil Brunner a propus, cinic de altfel, dar cîtă dreptate este în propunerea sa….: să i se dea un doctorat în teologie post-mortem lui Hitler.
De ce?
Iată aici. Prima dată am crezut că este o glumă… dar am căutat iar emetiralu prin casă cînd am văzut atîţia (AUTOCENZURAT) urmîndu-l pe tipul ăsta.
După ce am văzut tot clipul am ajuns la concluzia că este într-adevăr o glumă….O glumă tristă, dacă n-ar fi atîţia prostiţi. Cristos şi Anticrist în acelaşi timp??? Glume!
E prea evident! E prea la suprafaţă! Personajul este un clown jalnic. Fac economie de cuvinte! Întîmplarea merită inventariată aşa cum aduni bondari în insectar.
Diavolul nu este creativ, inventiv, este cumplit de repetitiv şi plictisitor, previzibil, dar este subtil. Chestia asta nu trebuie subapreciată.
Steinhardt spunea că Diavolul a inventat xeroxul. Nu-i aşa că este interesant cum cel mai puternic om din lume, Samson, şi cel mai deştept om din lume, Solomon, au căzut în capcana lui exact la fel. Freud poate celebra. La fel! Totu-i la fel, nimic nou sub soare. Cei mai puternici oameni au fost răsturnaţi de ceea ce le-a dat impresia de putere…
Părerea mea este că şi diavolul îşi pune mîinile în cap la prostia ăstuia. Ar fi putut face mult mai mult, că personajul are „potenţial”, dar este atît de previzibil şi evident…
Doamne, de ce, dacă grădina Ta este atît de mare, sînt atît de mulţi care sar gardu?
Hai să ne tratăm de scîrbă cu puţină Evanghelie:
Mare victorie, fraţilor, pentru eliberarea femeilor din jugul opresiunii masculine. Iată. Au reuşit. Au luptat, au făcut demonstraţii, petiţii şi au reuşit să obţină victoria: de acum înainte în Copenhaga toate doamnele vor putea să umble pe lîngă piscine şi prin piscine exact ca bărbaţii. Asta au dorit.
Sînt impresionat de ascuţimea luptei şi de obiectivul măreţ. S-a făcut încă un pas spre egalitatea totală.
Un an de demonstraţii s-a încheiat cu o declaraţie care te pune pe gînduri, dar nu prea mult, că răsar întrebări din toate colţurile minţii.
Iată genialissima afirmaţie:
„Noi femeile ar trebui să avem libertatea de a decide când sânul nostru transmite un mesaj sexual şi când nu”, a declarat Vang, pentru publicaţia britanică. „La piscină clar nu e niciun mesaj sexual. Din acest motiv nu trebuie acoperit, iar noi vom putea face baie topless, exact cum fac şi bărbaţii”.
Deci, ca să fie clar: de azi înainte s-a decretat!
Aloe vera!!! Se pare că isteria a trecut, dar i-a luat locul o alta: Gano. Atunci cînd a fost în vogă am poreclit-o „a lua averea”. Acum a venit Ganoderma. Mîine va fi altceva.
Lumea este dornică să găsească neapărat panaceul universal şi dacă asta îi e dorinţa, să îi fie împlinită.
Da, ştiu: „Degeaba sînteţi sceptic …. eu cunosc pe cineva… etc.”
Da, ştiu, fiecare cunoaşte pe cineva (fără nume, fără faţă) care a luat şi s-a simţit mai bine şi dacă nu s-a simţit mai bine a fost numai pentru că produsul respectiv a „scanat” corpul şi a identificat exact unde a fost buba, a scos-o imediat la iveală şi pacientul a … murit. Acum, dacă mai rezişti şi dacă mai ai bani, trebuie să mai iei încă vreo patruzeci de pliculeţe sau căni de „produs” (ce limbaj, ca la droguri… „produsul” sau ca la filmul acela „produsul verde”) ca să te faci bine.
Dacă ai murit înseamnă că n-ai avut credinţă! Mai mare catastrofa este că, dacă lecturezi materialele venite cu Ganoderma rămîi cu multe semne de întrebare cu ochii pe un limbaj care aduce a filozofie budistă, tratamentul presupunînd o anumită dispoziţie mentală.
Toate ca toate, poate că cineva se face bine pînă la urmă, mare este puterea autosugestiei, dar cel mai mult îmi dă de gîndit sistemul de promovare şi vînzare.
Care este sistemul?
„Stoooop! Nu aşa! Opriţi totul, mi s-a terminat filmul… Aşteptaţi puţin să reluăm. Nu… tu ăla, mai dramatic, braţul mai sus, nu ridica aşa de sus mîna. Nu vă uitaţi la mine… Uitaţi-vă la el. O grimasă… ….. Aşa…. Acum e bine! Hei, jidanule, privirea la mine. Aşa, acum e bine! Trage!”
Acestea sînt cuvintele unui fotoreporter care făcea fotografiile unei execuţii. Faza este povestită de Ravi Zaccharias, este un citat din mărturiile unui jurnalist de război.
Plutonu de execuţie este pregătit. Armele sînt încărcate. Condamnaţii îşi aşteaptă sfîrşitul şi …. dintr-o dată, după „Ochiţi!”, chiar înaintea comenzii „Foc!” se aude strigătul disperat al cameramanului.
S-a întîmplat ceva radical, istoric. Autoritatea comenzii plutonului trece în mîinile reprezentantului media, care trebuie să ducă imaginile către publicul privitor.
Este fotografiat, sînt dovezi, dar …. nu s-a întîmplat. Cei care mă ştiu mai de departe mă ştiu ca un tip lipsit de zîmbet spre tristeţe, destul de sceptic spre pesimism şi prea ironic, uneori spre cinism.
De vreo cîţiva ani mă tratez de aceste boli, mai ales cu primăvară. Mă tratez cu privirile copiilor, cu cititul Bibliei, cu flori, cu alte cărţi, cu scris, cu jurnal, mai exorcizez cîteva porniri spre cinism cu blogul.
Am început să cred în oameni după o vreme. Am început să mă uit după „fondul lor bun”, după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, după bunătatea-rămăşiţă în adîncul sufletului.
Imaginile pe care mi le-a trimis ieri prietenul meu, imagini ale unui loc atît de familiar m-au aruncat din nou peste gînduri. Omul este adînc corupt şi cu totul depravat. Augustin şi reformatorii au avut dreptate. N-avem scăpare decît prin „naştere din nou”, printr-o totală, ontologică intervenţie.
Natura umană nu poate fi cosmetizată, bucălată şi pusă pe bigudiuri, nici un make-up nu poate ascunde urîţenia omului. Şi Plaut are dreptate: Homo homini lupus est.
Am privit fotografia aceasta şi aşa ceva nu se poate întîmpla.
Recentissime am primit un comentariu de la Buciuman prin care mă invita să iau atitudine faţă de alungarea lui Darwin din şcoli. Se pare că cei de la Rezistenţa Urbană au început o adevărată campanie (care duce nicăieri, după părea mea, pentru că porneşte de nicăieri…). Oricum, bravos! Mai bine să avem atitudine civică şi, BTW, sîntem în multe puncte puncte de acord.
Uite iau atitudinea. O iau de la el, o iau de pe jos, o pun pe masă, o analizez la microscop aşa cum am învăţat în şcoală, după ce am disecat broscuţa (biah! încă mai mişca săraca cînd profesoara de biologie încerca să ne convingă că avem organele aşezate cam în acelaşi fel).
Deci: care-i treaba? S-ar putea să şocheze puţin răspunsul şi atitudinea mea, dar cred că sînt treaz, pentru că este dimineaţă şi lucid, pentru că tocmai mi-am luat pastilele de luciditate: cîteva capitole din Biblie.
Draga Buciuman,
Deci (ca să repetăm introducţia oricărui bun român care vorbeşte numai în concluzii, deci 🙂 )
1. pentru mine învăţămîntul de stat este un eşec oricum…am mai spus chestia asta, o repet, şi, dacă n-ar fi şcoala confesionala la care sînt copiii mei, mîine i-aş retrage ca să fac homeschooling (şi le-aş spune şi despre Darwin, fii sigur)
2. Nu mă interesează o luptă fără nici un fel de finalitate. Într-o catastrofă de învăţămînt, în care Andreea Esca a ajuns în cărţile de istorie, dar capitole întregi din istoria noastră sînt trecute cu vederea (pogromul de la Iaşi), nu mă interesează să le fac eu redesign la manuale. Sînt oricum catastrofale, scrise cu picioarele şi completate şi plagiate în stilul cut and paste ca nişte jalnice bloguri 😦
Pot să bage acolo şi cursuri de făcut clătite, nu mă interesează.
De asemenea, nu mă interează nici curricula pe care le-au adoptat, sînt făcute oricum făcute „după ureche”, după un model de învăţămînt cu extracţie de sevă de la Jean Jaques Rosseau şi de la Emile a sa. Pot să scoată şi orele de fizică, matematică, muzică şi educaţie fizică. Tot acelaşi lucru!
Pentru că după actuala programă şcolară copiii noştri din şcolile publice au toate şansele să „se maimuţărească”
Ieri am auzit ceva fain.
Altădată s-a scris la lumina slabă a lămpii, dar texte luminoase.
Astăzi avem electricitate, dar nu mai avem lumină.
„Ieri s-a scris cu pene de gîscă vers de aur.
Azi se scriu cu pene de aur idei de gîscă.”
Nu mai ştiu cine a spus-o..
se pare că este o degenerare odată cu progresia scrisului de la pană la stilou la …
tastatură..
şi poate că ar trebui să ne întoarcem din nou la pene…
ca să ne vină din nou IDEEA…
Eram în maşină cu un prieten.
Mi-a spus:
„Cum credeţi că ar trebui să ne raportăm unii la alţii, că doar sîntem fraţi… nu ştiu.. nu cred că este bine că ne-am cam pierdut respectul unii pentru alţii… bine, nici ca în bisericile tradiţionale nu este bine, prea multe temenele, prea de tot să săruţi mîna unui bărbat… ”
Am stat puţin pe gînduri şi i-am spus.
„Am întîlnit doi fraţi de corp (adică din aceeaşi părinţi, nu fraţi spirituali), unul era mai în vîrstă cu 7 ani ca celălalt. Cînd a vorbit cel mai tînăr i-a spus celui mai în vîrstă „nenea”. L-am întrebat de ce? Mi-a spus: pentru că e mai mare.”
Sîntem fraţi în Cristos, dar între noi sînt diferenţe în ceea ce priveşte experienţa, autoritatea epistemică, învăţătorească, vîrsta etc.
Statutul de frate în Cristos este înţeles greşit de mulţi fie printr-o neglijentă apropiere, fie printr-o nedorită îndepărtare.
Sînt unii cărora ar trebui să le spunem „Nenea frate… ”
Pentru că tot sîntem la capitolul „holocaust şi evrei”, cineva mi-a spus că holocaustul s-a pornit din cauza invidiei faţă de bogăţia evreilor, totul ar fi avut o motivaţie pur economică etc .
Cred că explicaţia este mult prea simplistă şi trădează o lipsă de cunoaştere a vieţii evreilor din tîrgurile Estului.
Am locuit într-un oraş în care au fost cîteva zeci de sinagogi şi urmele civilizaţiei evreieşti se mai văd pînă azi. Am cunoscut evrei din Iaşi, Dorohoi sau Şimleul Silvaniei sau … din Ungaria sau Slovacia.
Afirmaţiile despre bogăţia tuturor evreilor sînt departe de adevăr, la fel despre felul în care erau suportaţi de naţiunile gazdă.
Recomand iarăţi filmul Fiddler on the Roof pentru o lecţie despre evreitate, de data asta cu o întrebare despre ideea de bogăţie….
Tevi este un tip destul de „bogat”: are cîteva fete :), dar îşi doreşte să fie ca unul dintre fruntaşii comunităţii în care trăieşte…
Cine nu şi-ar dori să fie mai bogat, dar problema pe care o ridică Tevi este „şi ce faci cu banii?”, ce-ai face dacă ai fi bogat pînă la urmă?
Pentru că mi s-au dat peste cap postările iar… am mai păţit-o şi altă dată .. fac un test cu o postare la hoha!
Scuze tuturor celor care mi-au văzut postările pînă în 14 februarie… ruşinică mare, ceva s-a dereglat iar la wordpress.
Iată ce-am primit azi dimineaţă în email de la un prieten.. Iată şi sursa AICI… textul aparţine lui Andrei Cornea
Read the rest of this entry ?
da, ca să nu vă mai îmbolnăviţi de nervi.. Apple.
Ştiţi vorba, un măr pe zi… nu mai vezi doctoru..
Asta sună aşa
M-am hotărît să îmi iau Apple.
Vreau să scap de toţi Microsofţii de prin casă.
M-am săturat!
Erori după erori, după erori, după erori. Cît mi-am lucrat teza mi-a crăpat computerul de două ori. Anul trecut alte necazuri. Majoritatea problemelor sînt de soft.
Prima dată cînd am lucrat pe un Apple a fost în studenţie. Era singura variantă pentru fonturi tari, greacă, ebraică, japoneză, chineză etc. Cele mai tari programe grafice.
Ceea ce m-a hotărît aşa a fost ultima experienţă cu un lap-top.
Din păcate a venit din magazin cu Windos „Hasta la Vista”.
Ce să mai spun de încărcătura inutilă şi de aglomeraţia de biţi pe hard?
Ce să mai spun că mergea ca melcul la arat?
Ce să mai spun că nu puteai să scoţi enervantele alea de întrebări „may I close the … nu ş ce program?”
„Are you sure?” 🙂
Cei interesaţi de penibila politică din Rromînikă am putut asista la meciul de ping-pong dosarial dintre Băsescu şi Meleşcanu de săptămîna trecută.
După părerea mea de ignorant în ale politicii nici unul nu avea dreptate şi amîndoi aveau cîte puţină. Concluzia: legi proaste! Făcute printre aţipeli la Senat şi Cameră.
Ce treabă are preşedintele să ţină dosare în arhiva preşedinţiei ca să le predea? Dacă el are dosare de administat, atunci ce rol mai au procurorii?
Ce treabă are ministrul justiţiei ca să cenzureze actele preşedintelui?
Totu-i un talmeş-balmeş juridic(nu căutaţi expresia pe google că se vor fi găsit variaţiuni şi variaţii ca talmoş-balmoş şi alte vocalizări 🙂 ) şi cîţi jurişti, avocaţi, talk-showeri, ziarişti am auzit exprimîndu-şi preţioasele opinii …. toţi au avut păreri diferite.
Dar nu asta contează. Cert este că la următorul eveniment de genul asta vom invoca precedentul.
Totuşi şi pînă la coadă, cine este cîştigător?
Cîştigător Băsescu?
Nu, cîştigător Meleşcanu! Eu ridic mîna lui Meleşcanu în sus.
De ce?
Cineva m-a întrebat, cred că Logik, m-a întrebat dacă dau vreo prăjitură cînd trec de 500.000. Aş fi vrut ca evenimentul să treacă neobservat, dar nu s-a putut, cineva tot a observat… 🙂
Acum care-i prăjitura.
Uite-o.
Reţeta?
Se face blat simplu, se pune un rînd de mere rase, se pune blat simplu deasupra. Plăcintă normală, simplă cu mere, nu uitaţi scorţişoara..
După ce o scoateţi din cuptor… zahăr praf pe deasupra.
Aşa…. fierbinte încă, da?
Se pune smîntînă simplă peste..
Apoi, dulceaţă de afine.
O delicatesă!
După asta se bea ceai de trandafiri. Vă mai amintiţi?
Vă rog să puneţi neapărat peste muzică de Django Reinhardt, Minor Swing, sau altceva, mă gîndesc eu…
Ah, am găsit…
Ei, asta-i prăjitura de 500.000…
La 1.000.000 să vedem, dacă ajungem pînă acolo… nu ştiu… am eu o băutură pe care o fac… secret! 🙂
Ia uitaţi şi ascultaţi o interpretare de excepţie… AICI . Îmi spuneţi şi mie ce melodie este în playback?
…începutul este promiţător… cînd începe să cînte vocea…. vă rog să vă ţineţi de ceva, să staţi frumos pe scaun, pe un scaun solid, culcat e cel mai bine, ca să puteţi trage genunchii la piept. 🙂
Am ascultat melodia de vreo 10 ori. Efectul este devastator. Este întîlnirea dintre două stiluri? Nuuuuu! Este întîlnirea dintre două lumi, dintre două culturi şi neaşteptatul este garant al efectului…
După ce o ascultaţi vă spun de ce am pus-o.
1. Nu vreau să fac reclamă acestui tip de muzică, acestui tip de interpretare
2. Nu vreau să îmi bat joc de etnia respectivă. TAtăl meu a păstorit o biserică formată din etnia cu pricina. Am chiar o mare simpatie faţă de oameni ca Tamango, pentru autenticitatea şi simţul umorului, pentru naturaleţe şi talent.
3. În principiu nu am nimic cu stilul (care dintre ele 🙂 )
dar revin…
cred că avem de discutat despre muzică…şi nu numai.
Cîteva zile în urmă se pornise o discuţie despre relaţia dintre români şi ţigani, altă dată s-a discutat despre formă şi fond, cum cîntăm ceea ce cîntăm şi altele ca acestea. Putem imagina manele creştine?
Dar pînă una alta … uite un personaj extraordinar… ăsta-i autentic.
şi inteligent şi profund
Oricum, azi de ziua unirii, hai să dăm mînă cu mînă… români şi rromâni ..
Merită comentat pe tema asta.
Îi mulţumesc Adrianei pentru melodia trimisă…
Aşa m-am obişnuit. Toată ziua şi seara mă certa mama. Acum mă ceartă soţia!
„Iar lucrezi noaptea! Asta o să-ţi distrugă sănătatea!” – aşa suna vorba mamei.
„Iar lucrezi noaptea! Asta ţi-a distrus sănătatea” – aşa îmi spune acum soţia.
În liceu am învăţat numai noaptea. În facultate am băut tone de ceai negru, vagoane. Tot noaptea.
După naşterea copiilor, noaptea. Atunci era linişte.
După intrarea în pastorală, noaptea. Atunci nu suna telefonul, atunci nu era de mers în vizite.
O vreme m-am încurajat cu ce spunea fr. Pitt: „numai noaptea pînă la 2.00 lucram….”. Aşa a ajuns la 90 de ani!
Ei, la mine nu mai merge.
Trebuie să mă culc odată cu găinile! Nu se mai poate!
Vreun sfat?
„Ea nu ezistă”. Simplu! Neamul nostru nu are construit în mentalul colectiv această relaţie. Sîntem incapabili să tragem concluziile după ce se întîmplă ceva şi, după cugetare, să luăm deciziile în consecinţă.
În birou am un citat de Nietzsche, probabil singurul care îmi place:
„Nebunia este definită prin faptul că faci aceleaşi lucruri, în acelaşi fel, dar aştepţi rezultate diferite.. „
Treceam prin sat. Îl văd pe unul dintre verişori lucrînd la un gard. Ceva nu i-a ieşit. Cred că gardul s-a dus strîmb faţă de sfoară… ceva în genul ăsta. Sau n-o fi pus sfoara deloc? 🙂
Ce credeţi că face omul? Începe să înjure…. de mamă şi de cruci şi candele… de tot ce-i vine la gură…
Am lăsat crucile şi candelele. Nu sînt specialitatea mea, dar, pentru că e verişor şi pentru că îmi permiteam, l-am întrebat:
„Păi, vere dragă, ce tot atîta… .mă-sii, mă-sii, că tu eşti mama gardului, scumpete! Uită-te unde ai greşit, dărîmă şi ia de la capăt!”
Am ascultat alte 4 minute de ocări şi …
„Ei, asta e, ce să-i fac acum, îl las aşa… ”
Să ne întoarcem la o temă dragă.
Cînd s-a comentat balada Mioriţa, delicat subiect (parcă prevăd un alt linşaj blogăristic, că m-am legat de legendele şi doinele româneşti… staţi, staţi, că nu m-am legat de Domnul Isus), mai mulţi comentatori au atins şi celălalt pilon explicativ al mentalităţii noastre colective: Meşterul Manole!
Care-i chestiunea cu Meşterul Manole?
Vă puteţi imagina Revelion fără salata beuf şi sarmale? Vă puteţi imagina revelion românesc fără acestea două şi vin, ţuică, pălinci etc. ?
La noi n-a fost apă! Toate gospodinele din bloc au fost panicate. Cum vor termina salata şi sarmalele?
Salata Beuf şi Sarmalele ne reprezintă atît de bine ca neam! Extraordinar!
Sînt amestecături!
Acum răsfoiești arhivele pentru categoria faze.
La patratosu 