„Ca pruncu”… 06

Cineva mi-a trimis aceste „perle” prin email! Nu întotdeauna citesc acest fel de scrisori trimise la grămadă, dar de data asta m-am uitat cu atenţie şi mi-am adus aminte de cuvintele lui Isus:

Marcu 10:14 Iar văzând Iisus, nu i-a părut bine, şi a zis lor: Lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu-i opriţi pre ei; că a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu. 15 Că amin zic vouă: Oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea.

Matei 19:14 Iar Iisus a zis lor: Lăsaţi pruncii, şi nu-i opriţi pre ei a veni la mine; că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.

Ce înseamnă să primim Împărăţia „ca pruncul”?

După părerea mea Domnul nu ne spune „să nu fim cumva” cînd se referă la copii… ne spune cum să fim. Ne vorbeşte despre o atitudine, nu despre o listă de fapte.

Am ascultat de multe ori exerciţii exegetice asupra acestor versete şi toţi predicatorii aminteau de „bunătatea” şi „puritatea” copiilor. Capacitatea lor de a ierta etc.

Copiii sînt răutăcioşi. Foarte. Înrăutăţiţi! Copiii au perversităţile şi şmecheriile lor.

Alexandru Vibrafonistul şi bloggingul…. 13

Ia apăsaţi aici să vedeţi ce vine. După ce m-am preumblat puţin aseară din nou pe la Dan prin site, după ce am chemat-o pe Neriah, care acum învaţă la flaut să o audă pe Ioana, am dat peste site-ul lui Alexandru, fratele ei.

Alexandru cîntă la vibrafon.

Fascinant instrument, dar mai fascinantă este tehnica de folosire a „maletelor”.

Priviţi cum le desface şi le adună, controlînd intensitatea percuţiei.

Dacă ţi s-ar spune că mai ai două săptămîni de trăit… 14

Avertizare: această scenă este fictivă!

Eşti în faţa medicului. Se uită la pantofii tăi, la cravata ta, la nasturi, dar nu în ochi…

„Pot vorbi sincer cu dumneavoastră?… ”

„Da, vă rog, am văzut morţi, am stat lîngă muribunzi, am văzut destule la viaţa mea… este rău nu-i aşa?”

„……..dumneavoastră…de fapt este mult mai grav…sînt complicaţii…”

„Cît?”

„Trei săptămîni, poate mai puţin… dar ultimele zile vă veţi simţi foarte rău.. de fapt mai aveţi foarte puţin”

„Nu se poate face nimic, nu-i aşa?”

„Este foarte agresivă… ”

…………………………………………………………………….

Am plecat spre casă, casă pentru încă puţin timp, casă de pus în rînduială…

……………………………………………………………………

Ce-ai face dacă ai mai avea două săptămîni de trăit?

Proverbele Avvei sau Pateric de post modern II… 15

Iată AICI proverbele Avvei Sebastian.

Aşa cum ştiţi, am început un pateric împreună. Probabil îl vom continua, dar în tăcere şi ascundere. În orbire. În ascundere faţă de lume şi în orbire faţă de noi înşine.

Acest text este un început şi un sfîrşit …. Răspunsul meu va veni în ascuns.

…………………………………………………………………………….

Iată ce scriam în iulie

Mor după tine 3…. 20

Vă mai amintiţi, Mor după tine 1?

Ei, am văzut acest lucru încă o dată.

Am văzut în sfîrşit sicriul cu cea mai mare cifră.

Am stat la căpătîiul lui. 95 de ani. Asta s-a întîmplat trei luni în urmă.

Domocoş Florian, a trăit 95 de ani, aşa scria în ianuarie pe sicriu!

Eva, nevastă-sa avea ochii uscaţi de plîns atunci. O bătrînă mică, chircită, 90 de ani.

A venit primăvara între timp. Pentru Eva a venit toamna. S-a uscat în fiecare zi, timp de 90 de zile, cîte o zi pentru fiecare an pe care l-a trăit. S-a uscat de dor după Florian, iubitul tinereţii ei.

Murea de drag după el şi-a „murit după el”.

Am înmormîntat-o în Joia Mare. A fost o înmormîntare însorită, cu zîmbete.

Ca un mir de nard curat le-a fost viaţa.

Florian 95 de ani,

Eva, 90 de ani.

72 de ani de căsnicie!

60 de ani pe calea credinţei…

Cele mai frumoase poveşti de dragoste pe care le ştiu sînt cu bătrîni… Mai am cîteva, dar …. nu mai am timp!!!

Merită o dedicaţie, uite aşa, ca la radio.

Lor li s-a terminat numărătoarea inversă… mie abia-mi începu…

Isus va fi fost „blogger” … 21

De asta şi Evanghelia este scrisă ca un „blog”. Isus şi-a petrecut foarte interesant timpul. În aparenţă pierdea timp cu carul, dădea senzaţia că ar fi avut vreme grămadă la dispoziţie, deşi avea de mîntuit o lume întreagă în cam trei ani şi jumătate.

Scandalos, absolut scandalos.

De unde o fi avut atîta timp să stea de vorbă cu toţi rataţii? cu toate ratatele, cu toţi damnaţii, cu toate păcătoasele?

De unde o fi avut atîta timp de simpozioanele alea (în sens etimologic, sym-posion, a băut împreună cu ei…). A mîncat şi a băut cu ei şi a stat pînă tîrziu la nimic altceva… decît … discuţii. Discuţii, discuţii, discuţii, discuţii.

Mai multe discuţii decît minuni, mai multe discuţii decît vindecări, mai multe discuţii decît predici. Viaţa lui Isus a fost mustindă de dialoguri. Le-a dat o temă de gîndire ucenicilor. Pilda spusă de Semănător, Pilda SEmănătorului (atenţie la genitiv! 🙂 ) şi … n-au priceput nimic, s-au lungit la comentarii… şi tot n-au priceput, pentru a aştepta dezlegarea Lui.

Isus a trăit o viaţă care în aparenţă n-are nici un sens. Repet, în aparenţă, şi cu ghilimelele de rigoare, adică analizată după canoanele „ordinii” noastre haotice.

Ceea ce la Dumnezeu este kosmos la noi este haos, şi atunci cînd noi considerăm totul haotic, aceea este ordinea lui desăvîrşită.

Nepotrivitul este momentul exact pentru El, adică „la vreme”. Pierderea noastră de timp este vreme răscumpărată pentru El.

Răstignirea pătratului

În urmă cu ceva vreme, prin preajma unui „celebru” concurs 🙂 unui artist-meşteşugar i s-a dat o comandă: o sculptură care să fie în legătură cumva cu Pătrăţosu. S-a gîndit omul, s-a gîndit, şi-a tocat creierii mărunt, aşa cum ne-a mărturisit, pînă cînd i-a venit o idee de care eu însumi nu sînt demn, dar care m-a încîntat de la prima explicaţie.

Am primit supriza cînd am fost la Beclean. Eu n-am ştiut nimic pînă în ziua primirii, dar nici omul de afaceri care a comandat lucrarea n-a ştiut ce va fi, cum va arăta, cum se va intitula.

Ne-am apropiat de maşină, o Dacie pick-up şi … meşterul a descărcat un ghips alb, neuscat încă, umed pe alocuri, fragil, dar greu, aşa cum a fost şi jerfa.

Amîndoi am fost uimiţi în momentul în care artistul ne-a arătat „obiectul” şi ne-a explicat despre ce este vorba:

Este răstignirea unui Pătrat… „Am fost răstignit împreună cu Cristos….. Pătratul este răstignit cu Cristos, dar Cristos este şi nu mai este acolo, dacă te uiţi de jos în sus, vezi că spaţiul de jos este gol… El este în ceruri, dar ne lasă răstignirea nouă, aici. Aici noi ne transformăm după chipul Său. Ne mulăm pe Cristos şi sîntem datori să purtăm urmele lui în carnea noastră. Aici, în ghipos este doar mulajul care a rămas ca o amprentă în pătrat, pe pătratul care a fost pus împreună cu El pe Cruce…”

L-am privit din toate părţile… Este greu, foarte greu, cred că are undeva pe la 30 de kg. M-am luptat cu el să-l duc spre biroul meu. Îmi trebuie un perete întreg pentru el. Nu poţi pune aşa ceva pe lîngă poze de familie sau alte chestii.

Este lemn vechi, aurit pe alocuri, ghips peste reţea de fibră de sticlă… undeva spre inimă este simbolul Treimii, dar cu vîrful în jos pentru a arăta pogorămîntul, Întruparea.

Gata! Pătratul a fost răstignit! Pentru ce să mai trăiască? Moartea şi Învierea sînt Legile după care creştinul trebuie să trăiască.

Îi mulţumesc celui care a comandat lucrarea, mulţumesc celui care a făcut-o şi mulţumesc mai ales pentru ideea de a mă răstigni pentru binele altuia!

Aşa voi face! 🙂

Notă:

1. nu am avut libertatea din partea artistului-meşteşugar de a-i deconspira numele.

2. nu am avut permisiunea „sponsorului” pentru a-l descoperi

3. Am pus acest post acum pentru că acesta îmi este adevăratul „premiu” după acest an şi 1 lună de blogging. Pe acesta îl consider cel mai autentic, de un simbolism care m-a încărcat de gînduri şi de planuri. Este un „premiu” pe care l-am primit ca pe un DAR, adică în afara oricărui concurs sau competiţii.

Nici artistul, nici sponsorul nu s-au calificat în autorităţi evaluatoare a felului în care eu am scris în acest an, din Paşte în Paşte, ci mi-au dăruit „o sugestie”, un sfat duhovnicesc, sfat pe care l-am luat deja cu mare seriozitate în inimă.

Galateni 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Constantin Tudose a plecat la Masă sau „Mor după tine” 2

Constantin Tudose, fost deţinut politic din grupul Pantalonilor Scurţi, coleg de detenţie cu fratele Nicolae Moldoveanu, conducător marcant al mişcării Oastea Domnului, a plecat la Masă, Acasă, acolo unde i-a fost pregătit locul. La 9.30 aseară, după o viaţă frumoasă de 86 de ani, şi-a urmat prea repede prietenul.

L-am cunoscut. Părul alb îi era cu adevărat o cunună de cinste. Ochii? De o blîndeţe rar întîlnită, dar lăsau să se vadă şi asprimea faţă de el însuşi şi faţă de păcat. Pocăinţa căii înguste i-a lăsat urme pe frunte şi pe trup. Rugăciunea îi era fierbinte, cunoaşterea Scripturilor, neîndoielnică. Iată Psalmul 23 în interpretarea dînsului.

Ultima predică a dînsului a fost despre Pocăinţă.

După ce s-a luptat şi a biruit împreună cu Domnul de patru ori cancerul, Isus l-a retras din ring, onorîndu-l pentru o viaţă aşa de frumoasă.

Sîmbătă, ziua în care şi Domnul a stat în mormînt, va fi însămînţat şi trupul său, la ora 12, la Cimitirul Sfîntul Lazăr din Galaţi.

La revedere, frate Tudose!

Spune-le sfinţilor că vrem şi noi acolo!

PS.

Mulţumesc lui A.S. pentru detalii!

Fotografia este făcută la înmormîntarea fratelui Niculiţă Moldoveanu. Mîna de pe umărul fratelui Tudose este a fratelui Petrică Găină.

PPS.

Relatare de la înmormîntarea fratelui Niculiţă Moldoveanu:

„Cand fr Petrica statea langa sicriu, a venit fr Tudose sprijinit de un tanar, pe nume Catalin, era venit din operatie, si a intrebat pe fratele Petrica: „pot sa dau panza la o parte?”, fr Petrica i-a raspuns ca se poate. Intr-o mana tinea bastonul si cu cealalta a dat panza de pe fata fratelui Niculita, i-a pus mana pe frunte si a zis: „Preaiubite frate, ai plecat Acasa, Portile de margaritar ti s-au deschis. Dumnezeu te-a binecuvantat cu cantari si te-a folosit in lucrarea Lui. Dute, in curand voi veni si eu.”… fr Petrica spunea, cu lacrimi: „M-a zdrobit rugaciunea lui”. Acuma din tot lotul a mai ramas fr Valer de la Simeria.”

Beniamin din Cuzap

Beniamin din Cuzap ESTE un tînăr. Îi cunoşteam sora, Rahela. Îmi este studentă. Am călătorit prin Pădurea Neagră spre Voivozi şi apoi Cuzap ca să-l întîlnesc şi pe el.

Pădurea Neagră nu e neagră acum. Este de un verde crud, înfiorător. Peste tot explodează viaţa. Muşchiul se caţără pe copaci, frunzele se desfoaie întinzîndu-se ca nişte copii treziţi să meargă la şcoală. Izvoarele de primăvară curg în gropile din şosea. Mi-am stropit faţa călcînd cu roţile în ele cu nesaţ şi sete.

Dincolo de Pădurea Neagră se înmoaie dealurile, sînt verzi şi încalecă caii surii şi maro, caii ieşiţi la păscut. Caii foştilor mineri.

Fabrica de sticlă este opacă. Moartă. Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră nu mai are geamuri. În Pădurea Neagră se construiesc biserici între schele mai înalte decît bisericile.

După ce am trecut de Pădure am intrat în Cuzap, un sătuc aruncat între dealuri ca apa dintr-o căldare care se împrăştie suptă în pămînt.

M-am dus să-l văd pe Beniamin din Cuzap, fratele Rahelei.

Bondaru

A venit primăvara. Abia aştept să urmăresc zborul albinelor la urdiniş, să văd bondarii, pe care altădată îi prindeam şi îi legam cu aţă de papiotă ca să ne zboare pe deasupra capetelor. Nimic mai liniştitor, dacă este departe şi fără ac, nimic mai îngrijorător decît sunetul aripilor de viespe, albine, bondari de pădure.

Una dintre cele bucăţile muzicale care mă fascinează la fiecare ascultare este Bondarul lui Korsakov.

Iată o prima interpretare

Zubin Mehta cu Berlinezii, varianta pentru orchestră.

Acum suprizele

Ghi(d)(n)ionul leneşului

Am primit în urmă cu ceva timp cartea Ghidul Leneşului.  Hmm! Zilele astea m-am gîndit la lene şi leneş, m-am uitat prin micul tratat şi nu m-a convins. Ghinionul Leneşului. 🙂

Lenevia nu presupune neapărat statul degeaba, imobilismul coclit, trîndăveala puturoasă.

Lenevia, cel mai adesea, se petrece în activitate, dar activitate fără rost, fără punct focal. Leneşul aleargă fără ţinţă, petrece timpul fără plan, lucrează fără proiect. Roboteşte!

……………………………………………………………………………………….

Leneşul ratează „partea cea bună”. Marta, într-un sens, era harnică, dar în acest sens, era leneşă. Maria „stătea degeaba”, dar numai în aparenţă. Viaţa Martei era fără ţintire, slujea, dar acrită de slujirea ei, fără să-i vadă finalitatea, fără să-i simtă bucuria. Maria stă la picioarele lui Isus, ca o leneşă, dar timpul ei este bine petrecut şi cu mare folos pus la lucru.

MArta este împărţită cu multă, prea multă slujire…ehe…. o întreagă chestie cu felul în care s-a tradus verbul perispaomai, distrasă, satago, satagere…

Luk 10:40 ἡ δὲ Μάρθα περιεσπᾶτο περὶ πολλὴν διακονίαν· ἐπιστᾶσα δὲ εἶπε· Κύριε, οὐ μέλει σοι ὅτι ἡ ἀδελφή μου μόνην με κατέλιπε διακονεῖν; εἰπὲ οὖν αὐτῇ ἵνα μοι συναντιλάβηται

Marta este „leneşă” la stat cu folos, la meditaţie, contemplare, lucrul minţii, schimbarea inimii.

Marta schimbă casa, curăţeşte blidele, dar îşi murdăreşte inima cu gelozie, invidie, scîrbă, pîră şi ocări.

Maria este într-o stare de perplexitate aparentă, dar inima ei este bine măturată de aluatul cel vechi.

……………………………………………………………………………………….

Leneşul mai mult aleargă pentru că este inconsecvent, se plictiseşte repede, este indisciplinat, nu „se ţine”….şi se plînge tot timpul de prea multă treabă. Asta-i! Leneşul face treabă, dar nu lucrează!

Are activitate, dar nu iese nimic din mîinile lui. Este genul „cut and paste”…. Se apucă, dar se lasă repede, alege scurtăturile, încearcă să ardă etapele.

Uite cum ar trebui să fie construit cubul Rubik pentru leneşi 🙂

Aşa ar fi bine: să întoarcă mîinile, dar ţinta să fie uşor de atins. Problema leneşului nu este munca, munceşte, ci sudoarea. Nu poate suporta blestemul adamic. Leneşul vrea pîine, dar fără chin.

„Vindecă a mea-ndoială!”

După o săptămînă în care ne-am zdrobit creierii cu subiecte care au zguduit credinţa unora… poftiţi un cadou 🙂

AICI.

După ce am avut întîlnirea la fabrica de bărbaţi, întîlnire în care am discutat puţin despre depresiile bărbaţilor, despre îndoiala de sine, despre imaginea de sine, după o săptămînă  a furtunilor de idei, cu pămînt tînăr şi bătrîn, evoluţionism versus creaţionism, 7 X 24 sau „jdemii şî milioani di ani”, am luat chitara unui prieten şi, la prima vista am improvizat un pic acest aranjament.

eh, asta cu improvizaţia e boală grea… De asta mă acuză unii, că improvizez la orice…. şi blogul ăsta de la un capăt la altul este o serie de improvizaţii, teme cu variaţiuni…

Scuzaţi ezitările 🙂

Data viitoare va fi mai bine!

Nu am timp să corectez, dacă găsiţi vreo greşeală, că sînt la GAlaţi! 🙂

Îndoiala se vindecă…. nu trece de la sine, trebuie vindecată de Cristos Însuşi… Cogito ergo sum, dubito ergo adsum, credo ergo prosum…

Despre cîntec? Este un cîntec foarte drag mie. De fapt nu este cîntec, este o cîntare. Despre diferenţele dintre cîntec şi cîntare altă dată…..

SAu acuma?

Spre exemplu: Cîntarea Cîntărilor este cîntare nu este cîntec de dragoste, cîntecul este pentru spaţiul privat, cîntarea aparţine spaţiului comunitar, cîntarea este de la comunitate spre comunitate, cîntecul este al trubadurului etc. Poate fi o naraţiune care aparţine comunităţii, pentru comunitate, dar este cîntată de un singur lăutar – în sensul etimologic al cuvîntului, cel care cîntă la lăută.Cîntecul Cidului, Cîntecul Nibelungilor… etc.

Probabil că eu am cîntat cîntarea ca pe un cîntec… asta-i posibil…

Am cîntat la nepoata lăutei, poate că şi de asta unii îmi spun …. un lăutar… 🙂

Pasacaglia BWV 582 /1

Nu, nu-i BMW seria 5!!! 🙂 Am ales alt pas rar, altă călcare urieşească. Johann Sebastian Bach, Passacaglia BWV 582 /1 în interpretarea lui Karl Richter.

Pedalierul marchează „paşii”, sînt paşii lui Dumnezeu în trecere, în trecere pe dinaintea jertfelor, paşii Lui în apropiere de stînca în care l-a ascuns pe Moise, tîrîind Shekinah, slava lui pe toate cele trei registre.

Pasul lui Albinoni

Adagio în Sol minor de Albinoni, bucată atribuită lui Remo Giazzoto, a fost uzat şi abuzat. A fost background la documentare de televiziune, filme artistice (Gallipoli, 1981), ştiri mortuare, a fost interpretat cu instrumente electronice cu mulţime de efecte, l-am ascultat şi la acordeon şi la chitară electrică şi la orgă electronică în diferite registre…

Chiar şi The Doors au încercat o reinterpretare pentru cortina muzicală din spatele lui Jim Morrison. Nici tupeistul de Yngwie Malmsteen nu s-a abţinut să nu-l aşeze pe griff-ul lui.

Acum să ne întoarcem la dulcele, dar penetrantul sunet al viorii însoţite de orchestră şi orgă.

Sunetele căţărate pe liniuţele de deasupra portativului de cheie sol, îngemănate cu pasul contrabasului, cu sunetul de pedalier al orgii, îngropat după scările de sub portativul în cheia Fa. Coloratura în diferitele registre, arpegiile, schimbările surprinzătoare de acorduri, fac din această bucată, la prima vedere previzibilă, uşor de transcris, una dintre cele mai emoţionante şi complexe fraze muzicale, cu o atmosferă aerat de densă, împovărător de uşoară.

„Femeia să se teamă de bărbat…”

Aşa spune Apostolul Pavel, dar el era celibatar, nu? Ce-o fi voit să spună cu asta? Cum să se teamă femeia de bărbat?

Eph 5:33 πλὴν καὶ ὑμεῖς οἱ καθ᾿ ἕνα ἕκαστος τὴν ἑαυτοῦ γυναῖκα οὕτως ἀγαπάτω ὡς ἑαυτόν, ἡ δὲ γυνὴ ἵνα φοβῆται τὸν ἄνδρα.

De ziua soţiei mele am fost la o nuntă. Mi-a căzut la împărţeală să predic din textul din Efeseni 5:15-33.

M-am gîndit la ce se întîmplă cînd dragostea nu se maturizează, ci numai se învecheşte, îmbătrîneşte. Ce se va întîmpla acestui cuplu cînd vor avea 20 sau 30 de ani de căsnicie? Iată la ce mi-a fugit gîndul.

Textul din Efeseni este un pasaj care poate fi interpretat în contextul comunităţii creştine, în contextul relaţiilor, dar spre sfîrşitul capitolului 5,

Negarea holocaustului

Am mai spus-o. Românii sînt al doilea neam din istorie, probabil, în topul celor care au omorît evrei.

Ieşenilor trebuie să le fie ruşine pînă vor recunoaşte public şi îşi vor cere iertare pentru Pogromul care a rămas în istorie ca Pogromul de la Iaşi.

Concurs fără premii pentru ieşeni: Recunoaşteţi strada?

Prietenul meu, Sderbach, îmi spune: „Omule, cum să nu negi Holocaustul, eu neg holocaustul pentru că aşa ceva nu se poate, însăşi dovada vizibilă este dovada ca nu se poate aşa ceva!

Nu se poate! Aşa ceva nu există! Văd, dar nu există! Omul este mai bun de-atît!”

Prietenul meu este pe jumătate evreu!

Awakenings – The Joy of life

Vă mai amintiţi Awakenings?

Un film pe care nu îl poţi vedea din cauza apei sărate din ochi.

Eu am învăţat lecţia bucuriei de la un verişor (da, verişor, nu văr, verişor, aşa este corect pentru el), Cristi. Ne-am jucat mult împreună.

Cristi are sindromul Down, dar este atît de bucuros, atît de plin de afecţiune şi grijă.

Astăzi, cu Iuliana, verişoara mea, ne-am amintit împreună de Cristi.

„Îţi aminteşti? Cristi, Cristi cel care era tot timpul vesel… ”

Nu ne-am amintit de Cristi „cel bolnav” nici de Cristi „cel handicapat”, ci de Cristi cel Vesel a lu tanti Justina

Revăzînd aceste scene mi-am adus aminte de Cristi! Să vedeţi cînd se va trezi Cristi…

De ce oare lacrimile sînt sărate?

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Cam asta-i! În rest…. vă recomand cu toată căldura acest film realizat „după o întîmplare adevărată”, o poveste greu de digerat, dar care poate fi pentru unii un „turning point” în felul în care gîndim detaliile vieţii.

Abwoon

Abwoon D’bashmaya este rugăciunea Tatăl Nostru în limba aramaică. Unii spun că astfel ar fi sunat limba în care a vorbit Mîntuitorul. Am pronunţat, citind de pe ecran, guturalele cu lăcomie. Mărul lui Adam mi s-a mişcat neliniştit la fiecare grupare dificilă de consoane.

Prima. Mai suportabilă pentru urechea occidentalului, poartă totuşi tristeţea orientului. Atmosfera este de cîntec de leagăn, construcţia melodică este simplă, de şlagăr, uşor de intonat.

A doua. Orchestra umple cu mult sunet golul lăsat de voce. Aici coloratura, alunecările la distanţe de come, glissando-urile, ne duc mai departe spre Orient. Atmosfera este mult mai puternică. Parfumul tare, ca un vas de alabastru spart.

A treia. O voce masculină în surdină. Consoanele sînt îndulcite, parcă sare peste ele.

M-am apucat să cînt Tatăl nostru, dar mi-ar trebui altă linie melodică. N-am găsit în melosul pe care îl am la dispoziţie. Voi căuta, voi scormoni peste tot, în toate notele care merg cu ş-urile şi ţ-urile noastre şi cu ă-urile şi î-urile şi cu „Tatăl Nostru” la fel de bine ca „Abwoon D’Bashmaya”

……………………………………………………………

Noi, baptiştii, nu ţinem postul Paştelui, dar … poate că ar trebui şi să începem cu rugăciunea. Vreo 40 de zile.

După ce termin de spălat Cărbunii Eulaliei, voi începe o serie de postări legate de şcoala rugăciunii.

O, Dragoste, nu eşti obosită încă?

Astăzi este ziua mamei mele. Azi împlineşte 60 de ani.

Dar pentru mine a rămas tot aşa, ca la 27 de ani, cînd a rămas văduvă.

O văduvă neobosită.

Am descoperit acest cîntec cînd cealaltă mamă, mama soţiei, a trecut la Domnul.

N-a obosit să iubească pînă în ultima clipă, de aceea acum mă gîndesc la toate mamele a căror dragoste n-a obosit încă…

Autorul, da, nu este cel mai spiritual om, nici nu-l recomand cu căldură celor care nu au darul dreptelor cumpăniri,

dar… însă… totuşi…

Cîntecul are la origine un vechi cîntec din zona Quebecului.

Rugăciune de început de primăvară – Efrem Sirul

M-am născut în 28 ianuarie, atunci cînd Biserica Ortodoxă îl rememorează pe Efrem Sirul.

De ziua mea, în 1991, colegul meu de cameră, ateu convins la acea vreme, mi-a arătat rugăciunea lui Efrem Sirul din cartea de rugăciuni pe care o găsisem la o colegă.

Atunci eram la un nou început, la 20 de ani, la începutul facultăţii, spre începutul căsniciei…

De atunci, din cînd în cînd, spun această rugăciune cu tot entuziasmul, mai ales dimineaţa sau la orice început, de lucrare, de vreme, nu numai de zile.

La acest început  de primăvară spun încă o dată:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,

duhul trândăviei,

al grijii de multe,

al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert

nu mi-l da mie.

 

Iară duhul curăţiei,

al gândului smerit,

al răbdării şi al dragostei,

dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale!

 

Aşa, Doamne, Împărate,

dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele

şi să nu osândesc pe fratele meu,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin.

 

Sper să mă asculte Dumnezeu şi să fie îngăduitor cu noi cu toţi. 

Se lărgeşte lumina, creşte ziua, ne apropiem de Răsăritul cel neapus…

 

 

„A(r)coperirea” lui Neo 3

Cred că în cazul de faţă, mai înţeleaptă era tăcerea lui Radu decît o asemenea ieşire imprudentă şi dezamăgitoare sau poate că înainte de acest text ar fi meritat să vedem un altul…

Cred că era mai bine ca Radu să se fi oprit la teorie, în spiritul Agorei, recomandări pe care, după cum el însuşi recunoaşte, le-a încălcat…

Cred că la atîtea zile după reacţiile legitime la textul lui Radu Agora ar fi putut retrage articolul sau Radu ar fi putut modifica textul cu atacul la persoană.

După părerea mea, dacă tot au decis calea aia, era mai bine să nu intre în cazuistică, pentru că apelul la UTC faţă de regulile şi principiile declarate la început ne prezintă o caricaturescă alăturare.

M-am întrebat zilele acestea de ce oare ce se amestecă borcanele într-o alba-neagra ameţitoare, delapidarea este alăturată delaţiunii şi primirea în UTC comparată cu trădarea fraţilor?

Este programatică pentru Agora procedura?

Nu cred!

Este neatenţie?

Probabil.

Este lipsă de profesionalism?

Este neseriozitate? Joacă de-a cuvintele sau joacă cu ideile?

Pe Dan nu îl bănuiesc de lipsă de profesionalism în domeniul lui, dar mă gîndesc la amatorism şi neatenţie în folosirea conceptelor în acest caz, da, însă Radu are mai puţine scuze.

Amatorism la deconspirare?

Dacă da, atunci sîntem toţi de-o teapă. Nu credeţi?

Ce ţi-ai dori cel mai mult să faci dacă ai fi bogat?

Pentru că tot sîntem la capitolul „holocaust şi evrei”, cineva mi-a spus că holocaustul s-a pornit din cauza invidiei faţă de bogăţia evreilor, totul ar fi avut o motivaţie pur economică etc .

Cred că explicaţia este mult prea simplistă şi trădează o lipsă de cunoaştere a vieţii evreilor din tîrgurile Estului.

Am locuit într-un oraş în care au fost cîteva zeci de sinagogi şi urmele civilizaţiei evreieşti se mai văd pînă azi. Am cunoscut evrei din Iaşi, Dorohoi sau Şimleul Silvaniei sau … din Ungaria sau Slovacia.

Afirmaţiile despre bogăţia tuturor evreilor sînt departe de adevăr, la fel despre felul în care erau suportaţi de naţiunile gazdă.

Recomand iarăţi filmul Fiddler on the Roof pentru o lecţie despre evreitate, de data asta cu o întrebare despre ideea de bogăţie….

Tevi este un tip destul de „bogat”:  are cîteva fete :), dar îşi doreşte să fie ca unul dintre fruntaşii comunităţii în care trăieşte…

Cine nu şi-ar dori să fie mai bogat, dar problema pe care o ridică Tevi este „şi ce faci cu banii?”, ce-ai face dacă ai fi bogat pînă la urmă?

Albinele bunicuţului… dorm

Vă mai amintiţi Mor după tine?

S-a dus şi mămăica, s-a dus şi bunicuţu.

Au rămas în urma lor cei dragi şi cîteva lucruri dragi.

Pe morţi se pun muştele, dar la înmormîntarea bunicuţului se tot aşezau albinele pe el. Le-a iubit şi l-au iubit. Boceau cu polen.

L-au însoţit pînă la mormînt ca să-i zumzăie a somn bun pînă la marea înviere.

Acum s-au culcat şi stupii, s-au învelit cu plapuma albă şi aşteaptă învierea primăverii, aşa cum bunicuţu şi mămăica împreună cu biserica răscumpărată aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie.

Bunicuţu n-a murit, doarme, la fel şi albinele lui.

Nu ştiu dacă în cer vor fi albine… eu voi duce dorul mirosului de stup proaspăt deschis.

PS.

Pentru asta mi-am luat stupi, să deschid stupii şi să le miros lăuntrul, să urmăresc albinele trebăluind pe rame, să simt mirosul înţepător de propolis ….

Ce facem cu nemţii? Mauthausen 2

Acum scările morţii şi zidul paraşutiştilor sînt pline de lumină…

…poate şi pentru că acest neam atît de ciudat, germanii, fac cîte ceva să înveţe o lecţie a istoriei…

Cred că avem de învăţat cîte ceva de la ei.
Cele cîteva milioane de euro investite în prezervarea acestor locuri nu pot compensa durerea, dar .. este o posibilă lecţie de tratare a trecutului.

„Prin soarta morţilor să înveţe cei vii”…mortuorum sorte discant viventes, asta scrie pe sarcofagul din mijlocul lagărului..

Nu există uitare fără stîlpi de aducere aminte.

Nu există iertare fără recunoaşterea trecutului.

Nu există memorie fără rememorare.

Nemţii încearcă să îşi amintească şi să ne reamintească ce-au făcut…

Nemţii au curaj, un curaj de care ne-a lipsit pe noi istoria.

Nemţii au îndrăzneala de a privi în trecut şi de a ispăşi uitîndu-se în ochii noştri cu o umilinţă demnă.

În 1999 am întîlnit în Oxford un tînăr, un copilandru, era german. Studia pentru a deveni pastor în Germania natală.

„Mortuorum sorte discant viventes” – Mauthausen 1

Am fost la Mauthhausen, lagărul care a funcţionat între 8 august 1938 şi 5 mai 1945.

M-am apropiat de zidurile neprietenoase, aflate la numai 2 km de sat.

Am intrat.

Nimeni.

Am intrat pe următoarea poartă… nimeni…

Am bîjbîit după casa de bilete, nici un ghid, totul este tăcut, dar nu liniştit, este părăsit, dar nu în pace…

Lagărul te aşteaptă cu uşile deschise, dar cu etichete false, în spatele cărora sînt uşi închise.

Feţele lucrătorilor de acolo sînt împietrite. Nu vorbesc prea mult.

Te invită să cauţi în tăcere pe monitoare toate informaţiile de care ai nevoie.

În Mauthausen nu se vorbeşte. Nu rîde nimeni şi nici bliţurile nu fulgeră prea des.

Te simţi singur, deşi eşti în grup.

Te simţi părăsit, deşi nu te-ai întîlnit încă cu nimeni.

Într-un final găseşti cassa, o altă faţă împietrită, care nu are nici un fel de grimasă, ia bani şi dă hîrtii.

Intrăm.