Archive for the ‘Jurnal’ Category

h1

Constantin Tudose a plecat la Masă sau „Mor după tine” 2

aprilie 24, 2008

Constantin Tudose, fost deţinut politic din grupul Pantalonilor Scurţi, coleg de detenţie cu fratele Nicolae Moldoveanu, conducător marcant al mişcării Oastea Domnului, a plecat la Masă, Acasă, acolo unde i-a fost pregătit locul. La 9.30 aseară, după o viaţă frumoasă de 86 de ani, şi-a urmat prea repede prietenul.

L-am cunoscut. Părul alb îi era cu adevărat o cunună de cinste. Ochii? De o blîndeţe rar întîlnită, dar lăsau să se vadă şi asprimea faţă de el însuşi şi faţă de păcat. Pocăinţa căii înguste i-a lăsat urme pe frunte şi pe trup. Rugăciunea îi era fierbinte, cunoaşterea Scripturilor, neîndoielnică. Iată Psalmul 23 în interpretarea dînsului.

Ultima predică a dînsului a fost despre Pocăinţă.

După ce s-a luptat şi a biruit împreună cu Domnul de patru ori cancerul, Isus l-a retras din ring, onorîndu-l pentru o viaţă aşa de frumoasă.

Sîmbătă, ziua în care şi Domnul a stat în mormînt, va fi însămînţat şi trupul său, la ora 12, la Cimitirul Sfîntul Lazăr din Galaţi.

La revedere, frate Tudose!

Spune-le sfinţilor că vrem şi noi acolo!

PS.

Mulţumesc lui A.S. pentru detalii!

Fotografia este făcută la înmormîntarea fratelui Niculiţă Moldoveanu. Mîna de pe umărul fratelui Tudose este a fratelui Petrică Găină.

PPS.

Relatare de la înmormîntarea fratelui Niculiţă Moldoveanu:

„Cand fr Petrica statea langa sicriu, a venit fr Tudose sprijinit de un tanar, pe nume Catalin, era venit din operatie, si a intrebat pe fratele Petrica: „pot sa dau panza la o parte?”, fr Petrica i-a raspuns ca se poate. Intr-o mana tinea bastonul si cu cealalta a dat panza de pe fata fratelui Niculita, i-a pus mana pe frunte si a zis: „Preaiubite frate, ai plecat Acasa, Portile de margaritar ti s-au deschis. Dumnezeu te-a binecuvantat cu cantari si te-a folosit in lucrarea Lui. Dute, in curand voi veni si eu.”… fr Petrica spunea, cu lacrimi: „M-a zdrobit rugaciunea lui”. Acuma din tot lotul a mai ramas fr Valer de la Simeria.”

Reclame
h1

Beniamin din Cuzap

aprilie 21, 2008

Beniamin din Cuzap ESTE un tînăr. Îi cunoşteam sora, Rahela. Îmi este studentă. Am călătorit prin Pădurea Neagră spre Voivozi şi apoi Cuzap ca să-l întîlnesc şi pe el.

Pădurea Neagră nu e neagră acum. Este de un verde crud, înfiorător. Peste tot explodează viaţa. Muşchiul se caţără pe copaci, frunzele se desfoaie întinzîndu-se ca nişte copii treziţi să meargă la şcoală. Izvoarele de primăvară curg în gropile din şosea. Mi-am stropit faţa călcînd cu roţile în ele cu nesaţ şi sete.

Dincolo de Pădurea Neagră se înmoaie dealurile, sînt verzi şi încalecă caii surii şi maro, caii ieşiţi la păscut. Caii foştilor mineri.

Fabrica de sticlă este opacă. Moartă. Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră nu mai are geamuri. În Pădurea Neagră se construiesc biserici între schele mai înalte decît bisericile.

După ce am trecut de Pădure am intrat în Cuzap, un sătuc aruncat între dealuri ca apa dintr-o căldare care se împrăştie suptă în pămînt.

M-am dus să-l văd pe Beniamin din Cuzap, fratele Rahelei.

Read the rest of this entry ?

h1

Bondaru

aprilie 15, 2008

A venit primăvara. Abia aştept să urmăresc zborul albinelor la urdiniş, să văd bondarii, pe care altădată îi prindeam şi îi legam cu aţă de papiotă ca să ne zboare pe deasupra capetelor. Nimic mai liniştitor, dacă este departe şi fără ac, nimic mai îngrijorător decît sunetul aripilor de viespe, albine, bondari de pădure.

Una dintre cele bucăţile muzicale care mă fascinează la fiecare ascultare este Bondarul lui Korsakov.

Iată o prima interpretare

Zubin Mehta cu Berlinezii, varianta pentru orchestră.

Acum suprizele

Read the rest of this entry ?

h1

Ghi(d)(n)ionul leneşului

aprilie 14, 2008

Am primit în urmă cu ceva timp cartea Ghidul Leneşului.  Hmm! Zilele astea m-am gîndit la lene şi leneş, m-am uitat prin micul tratat şi nu m-a convins. Ghinionul Leneşului. 🙂

Lenevia nu presupune neapărat statul degeaba, imobilismul coclit, trîndăveala puturoasă.

Lenevia, cel mai adesea, se petrece în activitate, dar activitate fără rost, fără punct focal. Leneşul aleargă fără ţinţă, petrece timpul fără plan, lucrează fără proiect. Roboteşte!

……………………………………………………………………………………….

Leneşul ratează „partea cea bună”. Marta, într-un sens, era harnică, dar în acest sens, era leneşă. Maria „stătea degeaba”, dar numai în aparenţă. Viaţa Martei era fără ţintire, slujea, dar acrită de slujirea ei, fără să-i vadă finalitatea, fără să-i simtă bucuria. Maria stă la picioarele lui Isus, ca o leneşă, dar timpul ei este bine petrecut şi cu mare folos pus la lucru.

MArta este împărţită cu multă, prea multă slujire…ehe…. o întreagă chestie cu felul în care s-a tradus verbul perispaomai, distrasă, satago, satagere…

Luk 10:40 ἡ δὲ Μάρθα περιεσπᾶτο περὶ πολλὴν διακονίαν· ἐπιστᾶσα δὲ εἶπε· Κύριε, οὐ μέλει σοι ὅτι ἡ ἀδελφή μου μόνην με κατέλιπε διακονεῖν; εἰπὲ οὖν αὐτῇ ἵνα μοι συναντιλάβηται

Marta este „leneşă” la stat cu folos, la meditaţie, contemplare, lucrul minţii, schimbarea inimii.

Marta schimbă casa, curăţeşte blidele, dar îşi murdăreşte inima cu gelozie, invidie, scîrbă, pîră şi ocări.

Maria este într-o stare de perplexitate aparentă, dar inima ei este bine măturată de aluatul cel vechi.

……………………………………………………………………………………….

Leneşul mai mult aleargă pentru că este inconsecvent, se plictiseşte repede, este indisciplinat, nu „se ţine”….şi se plînge tot timpul de prea multă treabă. Asta-i! Leneşul face treabă, dar nu lucrează!

Are activitate, dar nu iese nimic din mîinile lui. Este genul „cut and paste”…. Se apucă, dar se lasă repede, alege scurtăturile, încearcă să ardă etapele.

Uite cum ar trebui să fie construit cubul Rubik pentru leneşi 🙂

Aşa ar fi bine: să întoarcă mîinile, dar ţinta să fie uşor de atins. Problema leneşului nu este munca, munceşte, ci sudoarea. Nu poate suporta blestemul adamic. Leneşul vrea pîine, dar fără chin.

Read the rest of this entry ?

h1

„Vindecă a mea-ndoială!”

aprilie 13, 2008

După o săptămînă în care ne-am zdrobit creierii cu subiecte care au zguduit credinţa unora… poftiţi un cadou 🙂

AICI.

După ce am avut întîlnirea la fabrica de bărbaţi, întîlnire în care am discutat puţin despre depresiile bărbaţilor, despre îndoiala de sine, despre imaginea de sine, după o săptămînă  a furtunilor de idei, cu pămînt tînăr şi bătrîn, evoluţionism versus creaţionism, 7 X 24 sau „jdemii şî milioani di ani”, am luat chitara unui prieten şi, la prima vista am improvizat un pic acest aranjament.

eh, asta cu improvizaţia e boală grea… De asta mă acuză unii, că improvizez la orice…. şi blogul ăsta de la un capăt la altul este o serie de improvizaţii, teme cu variaţiuni…

Scuzaţi ezitările 🙂

Data viitoare va fi mai bine!

Nu am timp să corectez, dacă găsiţi vreo greşeală, că sînt la GAlaţi! 🙂

Îndoiala se vindecă…. nu trece de la sine, trebuie vindecată de Cristos Însuşi… Cogito ergo sum, dubito ergo adsum, credo ergo prosum

Despre cîntec? Este un cîntec foarte drag mie. De fapt nu este cîntec, este o cîntare. Despre diferenţele dintre cîntec şi cîntare altă dată…..

SAu acuma?

Spre exemplu: Cîntarea Cîntărilor este cîntare nu este cîntec de dragoste, cîntecul este pentru spaţiul privat, cîntarea aparţine spaţiului comunitar, cîntarea este de la comunitate spre comunitate, cîntecul este al trubadurului etc. Poate fi o naraţiune care aparţine comunităţii, pentru comunitate, dar este cîntată de un singur lăutar – în sensul etimologic al cuvîntului, cel care cîntă la lăută.Cîntecul Cidului, Cîntecul Nibelungilor… etc.

Probabil că eu am cîntat cîntarea ca pe un cîntec… asta-i posibil…

Am cîntat la nepoata lăutei, poate că şi de asta unii îmi spun …. un lăutar… 🙂

h1

Pasacaglia BWV 582 /1

aprilie 12, 2008

Nu, nu-i BMW seria 5!!! 🙂 Am ales alt pas rar, altă călcare urieşească. Johann Sebastian Bach, Passacaglia BWV 582 /1 în interpretarea lui Karl Richter.

Pedalierul marchează „paşii”, sînt paşii lui Dumnezeu în trecere, în trecere pe dinaintea jertfelor, paşii Lui în apropiere de stînca în care l-a ascuns pe Moise, tîrîind Shekinah, slava lui pe toate cele trei registre.

Read the rest of this entry ?

h1

Pasul lui Albinoni

aprilie 10, 2008

Adagio în Sol minor de Albinoni, bucată atribuită lui Remo Giazzoto, a fost uzat şi abuzat. A fost background la documentare de televiziune, filme artistice (Gallipoli, 1981), ştiri mortuare, a fost interpretat cu instrumente electronice cu mulţime de efecte, l-am ascultat şi la acordeon şi la chitară electrică şi la orgă electronică în diferite registre…

Chiar şi The Doors au încercat o reinterpretare pentru cortina muzicală din spatele lui Jim Morrison. Nici tupeistul de Yngwie Malmsteen nu s-a abţinut să nu-l aşeze pe griff-ul lui.

Acum să ne întoarcem la dulcele, dar penetrantul sunet al viorii însoţite de orchestră şi orgă.

Sunetele căţărate pe liniuţele de deasupra portativului de cheie sol, îngemănate cu pasul contrabasului, cu sunetul de pedalier al orgii, îngropat după scările de sub portativul în cheia Fa. Coloratura în diferitele registre, arpegiile, schimbările surprinzătoare de acorduri, fac din această bucată, la prima vedere previzibilă, uşor de transcris, una dintre cele mai emoţionante şi complexe fraze muzicale, cu o atmosferă aerat de densă, împovărător de uşoară.

Read the rest of this entry ?

%d blogeri au apreciat asta: