Archive for the ‘Naum’ Category

h1

Problema lui Naum

Ianuarie 21, 2008

Mi-a plăcut matematica. Am făcut cu plăcere doi ani puternici de matematică la Cantemir în Iaşi, Fizica, cu Atanasiu.

Probleme de tot felul, dar niciodată n-am întîlnit o asemenea problemă cum i s-a dat fiului meu, Naum.

Are un învăţător excelent, dar o programă care arată criza în care se găseşte învăţămîntul românesc de azi.

Ia uitaţi-vă!

„La o librărie s-au vîndut caiete de matematică, caiete dictando şi de muzică, în total 513 bucăţi.

Caietele de matematică s-au vîndut de trei ori mai multe decît cele de dictando,

iar caietele de muzică jumătate din numărul caietelor dictando.

Cîte caiete din fiecare fel s-au vîndut?”

Bun. E bună problema pentru gimnastica minţii. Vă rog să îmi spuneţi şi mie cine pune vreodată o astfel de problemă, care adminstrator de depozit de caiete gîndeşte în acest fel?

Adică, într-un cuvînt, mă întreb şi eu ca părinte, „provocat” să îmi ajut copilul la matematici… cui prodest?

Read the rest of this entry ?

h1

Prima zăpadă, bucuria copiilor, întristarea şoferilor…

Octombrie 22, 2007

Ieri dimineaţă cînd m-am trezit am avut o supriză.
Căzuse prima zăpadă.
Eram în Mediaş.
toate dealurile erau albe..

M-au încercat sentimente amestecate. Tocmai asta este problema.

Copilul din mine sărea în sus de bucurie.

Şoferul din mine spunea: „Ahă, şi de aici cum plecăm?”

M-am gîndit la fiul meu. Ce-ar fi sărit în sus de bucurie.
M-am gîndit la fiul pierdut din mine îmbrăcat în hainele largi şi sărace de şofer care aduna roşcovele unor sentimente cauciucate.

Şi acum este zăpadă pe Piatra Craiului.
Văd faţa crispată a şoferilor, teama că nisipul nu va distruge zăpada.
Văd faţa tristă a copiilor care urăsc maşinile care aruncă sarea.

Prima zăpadă, bucuria copiilor, tristeţea şoferilor.

„Dacă nu veţi fi ca unul dintre aceşti micuţi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”

Atunci mă voi bucura de albul căzut din ceruri.

h1

Mi-am luat maşina… „Opel your eyes” II

Octombrie 19, 2007

Bucurie mare. Îi promisesem lui Naum că îl duc să luăm împreună maşina. Aşa am făcut. Altă lecţie de viaţă. Ne-am distrat de minune în show-room-ul de la Opel.

Am vîndut maşina cea veche, credincioasă prietenă, cea despre care v-am mai povestit şi acum, după o vară de concedii pe la nemţi, a venit cea nouă.

M-am hrănit toată ziua din entuziasmul copilului. Eu am fost destul de apăsat. Sînt meteosensibil după 20 mai. Inima îmi spune cînd se schimbă vremea şi cît de tare, dar fiul meu era atît de bucuros încît m-a molipsit.

„Tati, de ce maşinile seamănă cu oamenii? Au feţe încruntate, oglinzile ca nişte urechi, sînt diferite?” Tot felul de întrebări din astea.

Este prima noastră maşină nouă nouţă. Neatinsă. Km 0. Ca o fecioară.

Strălucitoare pe dinafară. Frumoasă. Inima îi bate bine,  zburdă. Mai silenţioasă ca cealaltă. ESte alt motor. Nu mai este robustul ISuzu, este un ecotec cdti. Bun motor! Caroseria este bine legată.

O singură dezamăgire am!  Cea de care m-am temut cel mai tare: nemţii ne dispreţuiesc profund. Fac maşini pentru Europa de Răsărit, cu finisaje mai proaste, cu aceeaşi clasă de dotări, dar mai slabe.

Imediat mi-a sărit în ochi că nu-i compartimentat torpedoul, economie de plastic, nu-s becuri de lectură în spate, nu au pus cotieră la bancheta din spate, materialul din care este făcută tapiseria scaunelor şi uşilor slăbuţ, plăsticăraia … aşa, ca pentru noi.

DAr… adunînd unul şi cu unul şi cu unul… preţul şi calitatea şi altele… sînt mulţumit.

Ne-am suit în ea, ne-am rugat toţi patru, am pus-o în slujba Domnului ca pe-o măgăriţă sălbatică de domesticit.

Să vedem pe unde ne trimite Dumnezeu cu ea!

Pînă atunci, „Opel your eyes!”  🙂

h1

„În numele tatălui… „

Octombrie 15, 2007

Fiul meu a intrat într-o nouă perioadă a dezvoltării lui. Începe să devină băiat. Nu mai este băieţel. Nu mai acceptă uşor să fie luat de obraji şi mîngîiat.

Perioada lui de băieţie va fi destul de scurtă. Ştiu asta de pe pielea mea. Cu genetica nu te joci.

Ştiu ce urmează, aşa că am început a doua fază a educaţiei lui: am început să călătorim împreună pentru a învăţa despre viaţă şi despre băieţie şi bărbăţie. Azi a pierdut două ore de la şcoală pentru că trenul a venit mai tîrziu, dar am cîştigat 72 de ore împreună. Cînd pun lucrurile în cîntar, noi ieşim în cîştig. Fetele au rămas împreună acasă pentru acelaşi scop.

Nu va uita ce i s-a întîmplat. Asta-i sigur!

Am ales cu grijă destinaţia: locul în care m-am născut eu, parcul în care mi-am petrecut o parte din copilărie, locurile pentru „v-aţi-ascunselea” şi, cel mai important, mormîntul tatălui meu, mormîntul bunicului lui.

Am plecat împreună la vagonul de dormit, o experienţă nouă pentru un copil care s-a născut lîngă maşină. A trăit intens călătoria. Şi-a păstrat toate biletele, inclusiv cele de la troleu, pentru că s-a dat cu troleul prima oară n viaţa lui.

Am ajuns!

Emoţiile m-au copleşit pe mine într-un fel, pe el în alt fel. Mi-a pus tot felul de întrebări, a cules flori pentru presat, pietre „pentru aducere aminte”.

Ne-am plimbat cu taxiurile, am mîncat împreună, am vizitat Muzeul de artă ca să vadă cu ochii lui, Tonitza, Grigorescu şi Băncilă „la prima mînă” (a propos, „La arat”-ul lui Grigorescu este la Ploieşti, să nu îl căutaţi în altă parte. Copii mai sînt şi la Bucureşti şi la Iaşi). Am vizitat Muzeul Ceasurilor (casa Simache), pentru că are înclinaţii inginereşti… L-am lăsat cu un prieten să vadă meciul România-Olanda, ca între bărbaţii microbişti (eu pe asta n-o am).

Dar cel mai greu a fost … la mormîntul tatălui meu.

Nu mai fusese acolo şi l-am pregătit îndelung, cu o parte din povestea bunicului său, partea pe care o poate suporta acum la 10 ani, am cumpărat două crizanteme galbene şi ne-am dus.

Am căutat mormîntul şi ceva s-a schimbat. Crucea şi placa erau doborîte, mormîntul vandalizat.

Fusese şi aşa destul de greu să pregătesc momentul, dar a fost şi mai greu să îi explic copilului de ce crucea este doborîtă.

Astea sînt riscurile uceniciei peripatetice. Vezi, explici, vezi alceva decît te aştepţi, cauţi explicaţia sau te dai bătut, devenind vulnerabil.

Am pus din nou piatra în faţa mormîntului, ne-am rugat acolo şi, la plecare, a vrut să ia ceva.

„Ia o castană! Uite sînt o mulţime!”

„Castane mai am, le voi încurca! Vreau altceva, ceva care să nu se amestece cu celelalte amintiri ale mele!” mi-a spus.

„Ce-ai vrea să iei?”

„O bucăţică din mormînt!”

Aşa a şi făcut! A luat o bucăţică din spărtura pietrei de deasupra. Să tot fi avut vreo 500g. A cărat-o după el tot timpul, în buzunarul de la geacă.

Am plecat nici prea devreme, nici prea tîrziu. Exact la momentul potrivit. Aşa se pleacă de lîngă morminte.

Nu trebuie să pleci nici prea repede, lăsîndu-ţi morţii în urmă, nici prea tîrziu, apăsat de prea multă tristeţe. Numai cei care au morţi destui ştiu cum şi cînd se pleacă de lîngă morminte.

Ne-am despărţit de mormîntul dărîmat cu sufletele zidite. I-am spus povestea lui bunică-său în aşa fel încît orice ar auzi de aici înainte să nu-l facă să îşi piardă respectul şi iubirea pe care i le datorează.

I-am legat amintirile de pietrele acelea răsturnate, pietre „de aducere aminte”.

De ce-am făcut-o?

Am făcut-o în numele tatălui. În numele tatălui meu.

Procesul de dezgropare şi îngropare început anul trecut. Nu şi-ar fi avut bun sfîrşit fără să fi făcut ceea ce tocmai am făcut: l-am inclus şi pe fiul meu în poveste.

În numele tatălui, în numele fiului…. Între ei, eu!

Acum ştiu mult mai bine cine sînt.

h1

Mîine la ora 19 concert Filarmonica din Arad la Oradea

Septembrie 26, 2007

Mîine la ora 19 va avea loc un concert al Filarmonicii din Arad.

La Oradea.

Dirijor: dr. Dorin Frandeş (dr. Frandeş a prezentat lucrarea despre Sonosfera Noului TEstament la Şcoala de vară)

Programul este uşor, frumos. O uvertura romantica de Erkel, concertul nr. 1 pt pian de Liszt şi simfonia neterminata de Schubert.

Mă duc azi după bilete, închis.

Sper că mîine mai găsesc ceva.

Naum s-a îndrăgostit de vioara pe care am recuperat-o lunile trecute, este o vioară de 103 ani care a aparţinut familiei noastre. Eu o am moşternire de la tata, el o are moştenire de la mine. O va da fiului său, sper!

Azi a scîrţîit puţin.

Acum are vioară adevărată. Mîine îl duc să vadă cum cîntă violonişti adevăraţi. Va fi cu totul atlfel acum, pentru că a ţinut deja vioara cea adevărată pe umăr, şi-a culcat obrazul pe ea.

Asta se lasă cu dependenţă.

Un singur lucru nădăjduiesc fierbinte: sper că suflătorii de la Arad nu beau ca unii pe care i-am mai văzut pe la alte concerte, dintr-un oraş mare din Vestul ţării 🙂

h1

Cea mai tristă întîmplare din viaţa mea de blogger

Septembrie 25, 2007

S-a întîmplat aseară.

Fiul meu are un blog al lui. L-a numit Fabrica de Narnieni.

Prietenii glumesc, „ce naşte din Pătrăţosu, blogger se numeşte”.

Se joacă.

Şi-a făcut temele ca să îşi poată consulta blogul. A fost foarte vesel ca a fost căutat de cîţiva prieteni, dar… pentru că împărtăşim acelaşi dashboard, a văzut şi topurile, printre care şi cel al lui bastrix despre mine. A citit, se pare, o parte, pentru că atunci cînd mi-am deschis eu dashboardul am văzut că articolul cu pricina este comentat dinspre dashboardul nostru.

M-am uitat la comentariu AICI .

Mi s-a aşezat un nod în gît, cam în zona „mărului lui Adam”.

Atunci mi-am dat seama ce tare pot lovi cuvintele în mintea unui băieţel de 10 ani.

Poate că atunci cînd ne atacăm pe cineva, pe bune sau gratuit, mai ales atunci cînd se răspîndesc epitetele „cu generozitate”, ar trebui să ne gîndim că cel atacat este soţ, tată, fiu, cea batjocorită este mamă, soţie, fiică etc.

A fost foarte trist! Cel mai trist lucru care mi s-a întîmplat în acest an de blogging. A fost un şoc care i-a mai alungat fiului meu o părticică din naivitatea copilăriei.

Dar partea cea mai tristă dintre toate abia a urmat: răspunsul lui Bastrix către Naum.

Nu i l-am dat şi nu i-l voi da să-l citească.

Să ne fie de învăţătură!

Poate că odată şi-odată va înţelege ce-a făcut. Atunci cînd va avea copii!

Aici comentariile:

  1. On at patratosu Said: taticul meu nu este aşa

    naum lucas cruceru

  2. On at bastrix Said: Scumpul meu Naum,

    mi-aş fi dorit ca să nu scriu aceste cuvinte şi să nu îl compar pe tatăl tău cu…din ăia ce trăiesc în ape şi ies afară şi îi fac pe oameni să se îngrozească.

    Când o să creşti mare, ceea ce îmi doresc să se întâmple şi o să ajungi şi tu pastor ca tatăl tău, te rog un singur lucru să faci: să nu fărâmi tortul de ciocolată al celor are nu te simpatizează, pentru că tu crezi că trebuie să te simpatizeze.

    Să îţi vezi, dragul meu lungul nasului şi să nu minţi, să nu îţi minţi conştiinţa, ca să nu ajungi ca Pinochio.

    Ăla când minţea şi îi creştea nasul.

    Îmi cer scuze faţă de tine că ai auzit că tatăl tău poate fi un…monstru din pădure. Însă trebuia să nu se comporte ca un monstru, ca să nu fie luat la rost de nimeni.

    Îţi dorim o noapte bună şi să nu calci niciodată pe urmele tatălui tău!

    Preotul Dorin te salută şi te sărută.

h1

Ce se face cu mazărea?

Aprilie 20, 2007

Altă întrebare a lui Naum. În timp ce tocmai mîncam mazăre.

Pentru că era evident că nu un răspuns evident aşteaptă copilul, i-am spus:

Mazărea era folosită în poveşti la testat prinţesele.

Se punea 1, 5 sau 9 boabe de mazăre. Peste ele se puneau perne. De obicei 9 perne moi.

Peste aceste perne era invitată să stea prinţesa potenţial impostoare. Dacă simţea boabele de mazăre prin perne, atunci era cu adevarat prinţesă pentru că era destul de simandicoasă.

Mazărea este cel mai bun test pentru prinţese.

mazarea.jpg

Dar…

Pe Cafeneaua.com Intruder, repovestind „Prinţesa şi bobul de mazăre” a lui Andersen pune o întrebare foarte adîncă: „care-i bobul tău de mazăre”, „Cum va dati seama ce este un om, cu adevarat?…Dupa ce cunoasteti ca nu minte, ca nu fura si nu fuge cu „rata-n gura?” 🙂 Cum „cantariti” persoanele din jur, prietenii, amicii, cunostintele intamplatoare?…Va dati seama imediat sau va trebuie zile, luni si ani?…Dupa ce cunoasteti ca X sau Y este (sau nu) un escroc, un inoportunist, un om sincer sau mincinos, etc? Care-i bobul vostru de mazare?”

%d blogeri au apreciat asta: